Atitudinea
“Calea” progresului spiritual prin conştiinţă este, de fapt, una simplă. Calitatea sa principală este una a atitudinii, anume aceea de a nu privi viaţa ca pe un loc în care putem acumula bunuri şi privilegii, ci ca pe unul în care avem ocazia de a învăţa ceva, chiar şi din cele mai mici detalii. O atitudine spirituală ne va face să fim prietenoşi, amabili şi bine intenţionaţi faţă de tot ce înseamnă viaţă. Ne vom surprinde că evităm să călcăm chiar peste o simplă furnică, şi asta nu dintr-o constrângere sau regulă religioasă, ci din conştienta superioară a valorii oricărei forme de viaţă. Vom descoperi că toate animalele sunt de fapt nişte individualităţi ce răspund la o atitudine de respect şi atenţie. Chiar şi plantele sunt conştiente de faptul că le iubim şi admirăm.
Smerenia
Aceasta este încă o atitudine, o conştientă a limitelor mintii şi aparenţelor. Există o conştientă crescută a faptului că viaţa este filtrată prin percepţii şi că ceea ce se întâmplă este în primul rând ceva ce ţine de atitudini şi percepţii decât o realitate exterioară şi autoexistentă.
Disponibilitatea de a trece cu vederea şi de a ierta.
Dacă vrem să devenim nişte studenţi spirituali serioşi, va trebui să renunţăm la tendinţa de a fi cei ce judecă, corectează, controlează, conduc şi schimbă lumea, exprimându-şi opinia despre orice. Un student spiritual serios nu mai este obligat să continue aceste activităţi. Ci dimpotrivă, să se întoarcă spre justiţia divină. Dat fiind că mintea nu are nici o idee despre ce este de fapt realitatea, renunţarea la aceste activităţi va constitui o uşurare şi va aduce sfârşitul unei întregi serii de vinovăţii. Este, prin urmare, foarte util să renunţăm la ralierea la tot soiul de „cauze” sentimentale ale oprimaţilor şi victimelor. Fiecare persoană nu face altceva decât să-şi împlinească propriul destin; hai să permitem oricui să facă acest lucru. Privind cu puţină detaşare, vom observa că majoritatea oamenilor agreează melodrama propriei vieţi.
Observarea oamenilor
Înfăţişarea fizică constituie o mare amăgire. Majoritatea oamenilor arată ca nişte adulţi, dar nu sunt deloc adulţi. Din punct de vedere emoţional, majoritatea oamenilor sunt încă nişte copii. Emoţiile şi atitudinile predominante la grădiniţă şi pe terenurile de joacă continuă şi în viaţa adultă, dar sunt ascunse sub masca unei terminologii mai pompoase. In majoritatea oamenilor se găseşte un copil care nu face decât să imite comportamentul şi rolul unui adult. „Copilul din interiorul nostru”, despre care auzim atât de des, nu este deloc numai în interiorul nostru, el este de fapt foarte vizibil. Atunci când cresc, oamenii preiau diferite identificări şi copiază ceea ce consideră ei a fi potrivit din comportamentul şi stilul unui adult; cu toate acestea, cel care face aceste lucruri este copilul şi nu adultul. Prin urmare, ceea ce vedem noi în viaţa de zi cu zi sunt nişte oameni ce acţionează în baza unor programe şi scenarii cu care se identifică asemenea unor copii. Copilul mic, asemenea majorităţii animalelor, dă deja dovadă de curiozitate, autocompătimire, gelozie, invidie, competitivitate, izbucniri de mânie, izbucniri emoţionale, resentimente, ură, rivalităţi, dorinţa de a fi în centrul atenţiei şi a admiraţiei, suspiciune, învinovăţirea celorlalţi, refuzul responsabilităţii, căutarea favorurilor, colectarea unor „lucruri”, infatuare şi aşa mai departe. Toate acestea sunt atribute ale copilului.
Dacă vom observa activităţile zilnice ale majorităţii adulţilor, vom înţelege că nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Această înţelegere slujeşte mai curând unei atitudini de toleranţă şi compasiune decât uneia de condamnare. Încăpăţânarea şi opoziţia, care sunt caracteristice copilului de doi ani, continuă să domine personalitatea şi la o vârstă venerabilă. Ocazional – în ceea ce priveşte comportamentul lor – oamenii reuşesc să treacă de la copilărie la adolescenţă. Aceştia devin eternii căutători ai senzaţiilor tari şi cei ce-şi provoacă destinul, fiind preocupaţi de corpul lor, de muşchi, flirturi, popularitate şi cuceriri sexuale şi romantice. Există o tendinţă de a deveni atrăgători, seducători, strălucitori, eroici, tragici, teatrali, dramatici şi histrionici. Din nou, ceea ce este exteriorizat este o impresie a copilăriei, dar de data aceasta a unei copilării ce trece în adolescenţă. Copilul din noi este naiv şi impresionabil, uşor de programat şi uşor de sedus şi de manipulat.
Curiozitatea cu privire la natura conştiinţei
Dacă ne familiarizăm cu natura conştiinţei, este uşor să încetăm să reacţionăm faţă de alţi oameni, atât exterior, cât şi interior. Chiar şi în cele mai favorabile circumstanţe ale sale, viaţa omenească este foarte dificilă. Frustrări, întârzieri, pierderi de memorie, impulsuri, stressuri de toate felurile şi formele – toate acestea copleşesc individul. Adesea, cerinţele depăşesc capacităţile şi, în plus, viaţa se află sub presiunea timpului. Se va observa că oamenii sunt foarte asemănători din punct de vedere al eului lor.
Mintea este moştenită.
Ea are un creier condus de gene, cromozomi şi un set de personalitate determinat din punct de vedere genetic. Cercetările au arătat că multe dintre caracteristicile majore de personalitate sunt prezente deja de la naştere. De fapt, puţini oameni ar putea fi diferiţi de cum sunt. E vorba de minoritatea oamenilor ce caută autoîmbunătăţirea sau cresterea spirituala. Acest lucru este astfel, indiferent de faptul că posedăm o mare capacitate autocritică sau o credinţă sinceră că suntem în regulă sau că nutrim ideea că suntem singurii care avem dreptate şi procedăm corect. Oamenii se simt foarte bine aşa cum sunt şi toate problemele sunt cauzate de lumea exterioară, de egoismul şi nedreptatea celorlalţi.
Căutaţi să oferiţi iubire mai curând decât să primiţi
Majoritatea oamenilor cred că iubirea este ceva pe carc-l primeşti, că este o emoţie, că trebuie s-o meriţi şi că, cu cât dai mai mult, cu atât vei avea mai puţin. Adevărul este că lucrurile stau exact invers. A iubi este o atitudine care transformă experienţa noastră cu privire la lume. Devenim recunoscători pentru ceea ce avem şi nu îngâmfaţi. Ne exprimăm iubirea atunci când recunoaştem meritele celorlalţi şi contribuţia lor la viaţa şi confortul nostru. Iubirea nu este o emoţie, ci un fel de a fi şi de a ne raporta la lume.
Evitaţi să va creaţi duşmani
Oamenii cad în capcana de a dori să fie chit sau de a se răzbuna. Ei îşi crează duşmani şi animozităţi. Acestea împiedică o viaţă paşnică. Nimeni nu are nevoie de duşmani. Ei se pot răzbuna în moduri nebănuite, aducând astfel consecinţe nefericite. Nici un conflict nu este câştigat; ci persistă în ura celui care pierde. Cea mai mare parte a violenţei domestice constituie un răspuns fizic la o provocare verbală. Cu toate acestea, în cadrul societăţii noastre, victimele iau rar asupra lor responsabilitatea provocării, tentaţiei sau proferării insultei. A accepta întotdeauna responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă şi a evita să devii o victimă – iată o atitudine ce serveşte progresului spiritual. Dintr-un punct de vedere superior, nu există victime. Nimic din ce există în lumea aparenţelor nu are puterea de a cauza ceva.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Alegeţi roluri şi viziuni binevoitoare asupra vieţii
Poziţiile dure nu conduc la creştere spirituală. Chiar şi în cazul în care sunt „corecte*’ sau Justificate”, un căutător spiritual nu şi le poate permite. Trebuie să renunţăm la luxul răzbunării sau la sentimentul de mulţumire că „s-a făcut dreptate” atunci când un presupus criminal este executat. Nu putem viola principii spirituale esenţiale fără să plătim nici un preţ. Căutătorul spiritual vede dincolo de iluzie şi, prin urmare, renunţă la rolul de judecător sau de jurat. Nimeni nu scapă complet nepedepsit, aşa cum protestează indignaţi oamenii. Prin intermediul kinesiologiei, putem afirma că nici o fărâmă de univers nu este pierdută; în mod literal, fiecare fir de păr este numărat, fiecare vrabie căzută este observată. Totul este înregistrat pentru totdeauna în câmpul conştiinţei.
Renunţaţi la vinovăţie
Vinovăţia este o încercare de a tranzacţiona salvarea, de a-l manipula pe Dumnezeu şi de a obţine iertarea prin suferinţă. Aceste atitudini provin din interpretarea greşită conform căreia Dumnezeu este un mare răzbunător care uzează de pedepse. Noi credem că vom potoli mânia sa justificată prin durerea, suferinţa şi penitenţa noastră. în realitate, există o singură „penitenţă” adecvată pentru greşelile noastre – şi aceasta este schimbarea. În loc să condamnăm ceea ce este negativ, să alegem ceea ce este pozitiv. A progresa şi a face schimbări cere mai mult efort decât a te simţi vinovat, dar este un răspuns mult mai potrivit. Observăm, privind scala conştiinţei, că vinovăţia este plasată în josul acesteia, în timp ce Dumnezeu se află în vârf. în consecinţă, a ne complace în vinovăţie – situându-ne astfel la baza scării conştiinţei – nu e nicicum o atitudine care ne va duce în vârf. Smerenia înseamnă să înţelegem faptul că propria noastră viaţă este o evoluţie a conştiinţei spirituale. învăţăm din greşeli. „Părea o idee bună pe atunci” – iată probabil citatul cel mai util pentru a corecta orice comportament din trecut. Desigur că, mai târziu. în retrospectiva, recontextualizăm şi respectivul comportament ni se pare o greşeală. Totuşi, daca alţi oameni sunt inocenţi intrinsec, pentru că aceasta este natura conştiinţei, atunci aşa este şi Sinele căutătorului spiritual.
Pe lângă renunţarea la vinovăţie este foarte util, de asemenea, să renunţăm Ia ideea că păcatul are o realitate. Eroarea este corigibilă, păcatul este o greşeală iertabilă. O mare parte din ceea ce oamenii numesc păcat este doar un ataşament pentru ceva, o manifestare emoţională a copilului din noi. Cel care minte, fura, înşeală, loveşte şi porecleşte alţi oameni nu este altcineva decât copilul. Prin urmare, păcatul nu este altceva decât imaturitatc şi ignorarea adevăratei naturi a conştiinţei. Odată ce valorile spirituale le înlocuiesc pe cele lumeşti, tentaţiile se diminuează şi eroarea e mai puţin probabil să se întâmple.
Disponibilitatea
Aceasta este piatra de temelie a oricărui progres spiritual şi, de asemenea, a succesului în lume. înseamnă să abandonăm orice rezistenţă şi să ne implicăm într-un procent de 100%. Neplăcerea este o consecinţă a rezistentei si, atunci când rezistenta e depăşită, ea este înlocuită de sentimentele puterii, încrederii şi bucuriei. În orice încercare, există un punct al rezistenţei care devine un blocaj. Atunci când acesta este depăşit, strădania devine lipsită de efort. Atleţii ajung adesea la această descoperire şi la fel fac şi cei ce practică o muncă fizică. Există o eliberare bruscă şi neaşteptată a unei energii imense, o intrare într-o stare aproape iluminată, plină de pace şi linişte, în care totul se desfăşoară de la sine. O balerină extenuată sau un muncitor istovit sunt mai aproape de a-l descoperi pe Dumnezeu decât cred. Conştienta prezenţei lui Dumnezeu este precedată de abandonare. In filosofia Zen se spune că raiul şi iadul sunt despărţite de un singur milimetru. Adesea, în abisul disperării, se întâmplă ca eul să se îndepărteze. Astfel, orice criză poate fi transformată întro oportunitate pentru descoperirea spirituală.
Înţelegeţi că „adevărul” depinde de context
Adevărul este relativ şi nu absolut. Orice adevăr îşi păstrează calitatea de adevăr numai în cadrul unui anumit nivel al conştiinţei. De exemplu, este recomandabil să iertăm dar, mai târziu, ajungem la un stadiu unde înţelegem că nu e nimic de iertat. Nu există un „altul” care trebuie iertat. Eul fiecăruia dintre noi este la fel de ireal. Percepţia nu este o realitate.
Non-atasarea
Aceasta este o atitudine de retragere din faţa încurcăturilor emoţionale din afacerile lumeşti. Ea conduce la liniştea şi pacea minţii. Este sprijinită prin refuzul seducţiei emoţionale exercitate de problemele şi supărările altor oameni. Implică, de asemenea, o disponibilitate de a permite lumii să-şi rezolve problemele şi să-şi împlinească destinul. Implicarea reactivă şi intervenţia ar trebui lăsată pe seama oamenilor ce au o chemare diferită. O „persoană bună” este un lucru; iluminarea este însă altceva. Noi suntem responsabili pentru efortul nostru şi nu pentru rezultatul acestuia, care ţine de Dumnezeu şi de univers. Non-ataşarea nu este însă acelaşi lucru cu indiferenţa, respingerea sau detaşarea. Neînţelegerea conform căreia se presupune ca este necesară o cultivare a detaşării conduce adesea la platitudine sau apatie. Prin contrast, non-ataşarea permite o deplină participare la viaţă, fără a încerca, însă, să controlăm rezultatele acesteia.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Acceptarea
Acceptarea este marea vindecătoare a disputelor, conflictelor şi supărărilor. Ea corectează, de asemenea, dezechilibrele majore ale percepţiei şi înlătură dominaţia sentimentelor negative. Totul serveşte unui scop. Smerenia înseamnă că recunoaştem şi acceptăm faptul că nu vom înţelege toate evenimentele şi întâmplările. Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci non-poziţionalitate. Dezvoltarea unui eu spiritual poate fi evitată prin înţelegerea faptului că progresul spiritual este rezultatul graţiei divine şi nu al strădaniilor noastre personale.
Evitaţi falşii guru
Acest lucru nu poate fi ignorat niciodată. Iniţiatul spiritual naiv este atras cu uşurinţă în capcană de reputaţia unor personae spirituale sau de carisma celor ce au mulţi adepţi. În lipsa conştientei spirituale din stările avansate ale conştiinţei, căutătorul spiritual nu are nici un mijloc de ghidare şi astfel, popularitatea unor pretinşi iniţiaţi îi poate întuneca judecata. De fapt, în acest moment al istoriei umane, nu există nici măcar un singur instrument pe care să ne putem baza cu adevărat. Cu excepţia testării kinesiologice, care redă cu acurateţe adevăratele calibrări ale nivelului conştiinţei unui învăţător, unei organizaţii sau ale unei învăţături. Naivii sunt impresionaţi de pretenţiile unora că ar poseda puteri supranaturale şi trăsături paranormale, de titulaturile şi hainele ieşite din comun.
Emblema adevăraţilor învăţători este smerenia, simplitatea, iubirea, compasiunea şi pacea. Nu există nici o obligaţie financiară în schimbul transmiterii adevărului de vreme ce – la acest nivel – banii, puterea sau acumulările materiale nu mai au nici o importanţă. Pentru adevăratul învăţător este irelevant dacă oamenii devin adepţii săi sau se alătură unui alt grup sau organizaţii spirituale. Toţi sunt complet liberi să părăsească grupul spiritual. Se evită dezvoltarea oricărui cult al personalităţii. Un adevărat învăţător nu are nici o dorinţă de a-i controla pe ceilalţi şi, prin urmare, nici vreo aplecare spre coerciţie sau persuasiune. Un adevărat învăţător va încerca cu atât mai puţin să transmită învăţătura sa cu forţa, dat fiind că ea a fost primită în mod liber. Prin urmare, adevăratul învăţător este elegant în maniere şi în spirit. El se adresează întregii omeniri.
Evitaţi învăţăturile false
Este foarte important să ne reamintim că gradul de conştientă al căutătorului şi capacitatea acestuia de a deosebi adevărul de falsitate constituie un fapt impersonal. Evitaţi-le pe cele atractive, dar irelevante. Există nenumărate domenii şi universuri astrale, fiecare cu proprii săi învăţători, maeştri, ierarhii spirituale şi sisteme de credinţă. Multe sunt foarte stranii. Credulii pot fi cu uşurinţă prinşi în capcana acestor doctrine fascinante si esoterice; cu toate acestea, căutătorul iluminării îsi va reaminti că stadiul ultim nu poate fi atins prin intermediul nivelelor formei. Mulţi oameni cred că ar trebui să se implice în strădania spirituală, dar sunt intimidaţi „ de toată panoplia de ritualuri, cerinţe, sacrificii, obligaţii, scrieri complicate, dogme şi contribuţii băneşti – toate acestea părânduli-se a fi prea complicate.
Unele grupuri spirituale insistă chiar ca aplicantul să fie „iniţiat” şi să treacă prin ceremonii stranii sau să semneze angajamente şi contracte. Aceste grupuri au ceremonii cu asistenţă obligatorie, cursuri de pregătire şi multe taxe. În realitate, nu există nimic căruia să ne alăturăm, nimic de făcut sau de studiat. Nu există reguli, reglementări sau pretenţii; nu există nici ritualuri sau stiluri vestimentare stranii, nu sunt necesare nici exerciţii de respiraţie sau poziţii ciudate. Multe grupuri new-age sună mai puţin pretenţios, dar se bazează pe surse greşite de informaţii. Există, şi în cazul acestora, un accent asupra stilurilor vestimentare stranii, dietelor ciudate, purtării a tot felul de lănţişoare şi simboluri, asupra cărţilor de ghicit, mediumilor, incantaţiilor şi mantreior. E foarte bine să ne ferim şi să evităm orice manipulare a energiei, câmpurilor de lumină, viziunilor mistice, culorilor, numerelor mistice, semnelor, şi a „învăţăturilor secrete străvechi”.
Unele figuri amăgitoare îşi arogă anumite instrucţiuni speciale primite de la Dumnezeu, autoproclamându-se profeţi şi vizionari. Putem vedea lesne adevărul tuturor acestora, recurgând la un simplu test kinesiologic. Toate aceste distrageri se bazează pe formă şi pe neobişnuit. Întregul domeniu pretins spiritual ia aerul unei atmosfere de carnaval, cu referiri la nave spaţiale, OZN-uri, extraterestri şi profeţii cu privire la ziua judecăţii de apoi. Toate aceste aspecte sunt în mod eronat etichetate ca spirituale şi induc tendinţa de a le si considera astfel. Putem fi uşor induşi în eroare de acest circ astral pe care-1 credem „spiritual”. Întreaga comunitate new-age devine îndrăgostită de un nesfârşit alai de”maeştri” şi figure legendare, majoritatea cărora, însă, n-ar reuşi să treacă testul kinesiologic. Cercetările au arătat că aceste persoane au renunţat la integritatea lor spirituală de dragul grandorii şi al puterii.