Advertisements

Vindecarea Traumelor Din Trecut

Vindecarea Traumelor Din Trecut

Vindecarea Traumelor Din Trecut

POVERILE TRECUTULUI

Problemele corpului pot lua multe forme. Există un poem care începe cu versurile: „O, corpule, corpule, prieten şi tovarăş drag. Cel mai mare trădător pe care l-am cunoscut în viaţa mea.” Aceste versuri sintetizează perfect ceea ce simt cei mai mulţi dintre noi. Nu putem rezista fără corp, dar nici nu ştim să îl controlăm. Noi vrem să facem una, dar corpul nostru face cu totul altceva. Încercăm să facem surfing, dar ne tremură genunchii pe placă. Ne ducem la o petrecere ca să cunoaştem oameni noi, dar începem să tremurăm când încercăm să purtăm o conversaţie. Ne dorim să fim fericiţi, dar avem dureri pe care niciun doctor nu ni le poate explica.
Atunci când vorbesc despre problemele „psihosomatice”, psihologii se referă la efectul lui „psyche”(minţii) asupra lui „soma”(corpului). Nu toţi oamenii înţeleg însă acest concept, crezând că li se spune că „suferinţa lor există numai în mintea lor”. Nici vorbă de aşa ceva. Centrul de control al corpului este creierul. Interacţiunea dintre creier, minte şi corp este continuă şi permanentă. Uneori, reacţiile noastre corporale ne afectează starea de spirit. Toată lumea ştie cât de proastă poate deveni starea de spirit atunci când eşti bolnav sau obosit. La rândul ei, mintea poate influenţa corpul fizic. Există nenumărate studii care arată că stresul mental afectează corpul, de pildă sistemul cardiac, cel respirator şi cel imun…citeşte mai mult

Advertisements

Advertisements
Advertisements