Este o evidenţă clară că există în Univers un principiu de vindecare, ce acţionează independent de orice tratament cu medicamente, urmat de om. Există o rivalitate între diferitele şcoli de vindecare pe plan uman, fiecare dintre acestea pretinzând că deţine metoda unică şi că celelalte trebuie eliminate din practică.

Dacă lucrurile ar sta aşa, atunci acea metodă unică ar trebui să asigure vindecarea, iar celelalte metode competitive să nu conducă la vindecare. Cum de aşa ceva nu poate fi vorba, vom ajunge la un rezultat mult mai potrivit în cercetarea noastră privind calea vindecării reale, dacă ne vom strădui să descoperim ce posedă aceste metode materiale, care produc eventuala vindecare a pacientului.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Toate vindecările primitive erau mentale.

La începutul existenţei omului, se credea că boala era invadarea corpului de către spiritele rele, pe care încerca să le alunge vraciul comunităţii, prin diverse incantaţii sau cu ajutorul unor plante, ce posedau proprietăţi medicale, obţinându-se unele rezultate positive.  Cu timpul, cunoştinţele căpătate, s-au înmulţit şi s-au format specialişti în ierburi sau incantaţii şi astfel au apărut două profesiuni: cea de medic şi cea de preot.

În mileniile ce au urmat, ştiinţa medicală a făcut mari progrese, adăugând noi cunoştinţe în folosirea plantelor medicinale, aşa că astăzi, constatăm că ştiinţa medicală ocupa o poziţie ce impune respect. Cele două şcoli ce s-au format cu timpul şi există şi în prezent: alopatia (tratarea bolii cu medicamente) şi homeopatia au creat  adepţi şi practicieni, fiind susţinute mai puternic, când una, când alta, dar cu preponderenţă şcoala alopată.

Între timp, cam pe la mijlocul sec. al 19-lea, s-a intercalat o noua metodă, şi anume, aceea a vindecării prin stimularea mecanică a circulaţiei sanguine şi limfatice, excluzând folosirea medicamentelor de orice fel, deoarece boala ar fi cauzată de o lenevire a funcţiilor organice vitale. Pe lângă aceasta, a treia şcoală – a osteopatiei – a mai apărut spre sfârşitul secolului trecut, o a patra, cea a chiropracticii, care susţine că maladiile se datoresc unor strangulări ale nervilor la ieşirea lor din canalul vertebral, cauzând o scădere a fluxului nervos în părţile afectate.

Deşi fiecare dintre aceste şcoli are ceva ce produce rezultate pozitive, totuşi, nici una nu este unica deţinătoare a unei metode infailibile. Toate acestea ne conduc la ideea că trebuie să existe un principiu unic de vindecare, ce stă la baza tuturor metodelor, fără ca aceasta să fie proprietatea exclusivă a vreuneia dintre ele. Care să fie oare acest principiu fundamental de vindecare?

Acesta este Inteligenţa Divină, Mintea lui Dumnezeu, care saturează orice particulă de materie din Univers. Nu trebuie să fim nici superstiţioşi în atitudinea noastră faţă de Mintea Divină, nici nu este nevoie să adoptăm o comportare de smerenie la pomenirea cuvintelor: Minte Divină. Aceasta Minte este Inteligenţa care ţine laolaltă atomii din stâncă sau face ca seva să urce prin tulpina copacului.

Nu este ceva care sa fie abordat cu spaimă şi plecăciuni, ci ceva care trebuie descoperit în tot ceea ce există, căci omul, privind în faţă Natura, priveşte la faţa Divină. Poate că el ignoră aceste lucruri, sau chiar le neagă, dar rămâne cert faptul că Universul poate fi numit trupul Domnului.

Cu toate interpretările date de teologi de-a lungul timpului, un fapt rămâne de netăgăduit şi anume, că Dumnezeu este Minte Impersonală şi Spirit Personal şi că activitatea Lui ca Minte este o chestiune de Lege fixă şi neabătută. Cutremurele şi tunetele nu sunt pedepse pentru păcate, ci reprezintă mişcarea materiei în baza activităţii acestei Legi.

Acest fapt nu este o afirmaţie senzaţională şi trebuie să ştim să ne tratăm pe noi şi pe alţii, atunci când vom înţelege cum acţionează Legea Divină.  Vechiul Testament este plin cu exemple de vindecare mentală şi spirituală. Apoi, a venit Iisus, care a lămurit lumea că, orice boală este rezultatul unor stări mentale dereglate. El a propovăduit că atunci când aceste stări mentale sunt corectate, starea fizică bolnavă dispare.

Învăţătura Sa cuprinde mai mult decât atât, dar aceasta este îndeajuns pentru scopul nostru.  În acest punct, putem intercala faptul că medicina modernă aduce în actualitate teza lui Iisus şi se străduieşte să corecteze stările mentale dereglate, care sunt cauza reală a bolilor. După cum este adevărat că Iisus a adus un mesaj de viaţă interioară spirituală, este şi mai adevărat că miezul şi baza doctrinei Sale au fost trecute cu vederea şi ascunse de către conglomeratul de dogme religioase.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Iisus ne-a învăţat că mintea omului este una cu Mintea Divină Universală

Iisus ne-a învăţat că mintea omului este una cu Mintea Divină Universală şi că, atât timp cât omul merge împreună cu Mintea Divină, nu este posibil să mai apară vreo fricţiune, frustrare sau dezacord. Stările mentale ale omului pot ridica piedici în calea către Mintea Divină şi când se produce aşa ceva, omul suferă.

Pe scurt, Iisus ne-a învăţat că omul este o trinitate, activând pe trei nivele, într-o singură fiinţă. Dacă ni-l putem imagina pe om reprezentat de trei cercuri concentrice, ne putem face o părere mai bună despre viziunea lui Iisus. El a învăţat că omul, în cercul interior, care ar reprezenta centrul făpturii sale, este Esenţa Spirituală Divină sau Fiinţa.

Acest centru este ca şi Dumnezeu, niciodată bolnav, suferind sau limitat în vreun fel, totdeauna perfect în sănătate şi în fericire, în pace deplină şi cu totul în armonie cu Universul ăi cu tot ce există în acesta, ceea ce constituie partea neschimbătoare din fiinţa umană. Nimic nu-l tulbură aici, nu-l poate răni sau distruge vreodată. Din acest centru spiritual vine vindecarea şi tot din el se dezvoltă ştiinţa stăpânirii vieţii; este lumea sa interioară, a cauzelor.

Al doilea cerc, intermediar, este acela al minţii, iar cercul exterior reprezintă corpul fizic al omului şi toate posesiunile sale materiale. Acest cerc periferic reprezintă lumea de afecte personale ale omului. Calea prin care cauza devine efect este mintea. Omul posedă puterea de a alege. El poate să-şi îndrepte gândurile în afară, către cercul exterior, precum şi-n interior, către cercul central.

Dacă stările lui mentale sunt lăsate să se complacă în cercul său exterior cu afecţiunile, sărăcia şi privaţiunile sale, aceste lucruri sunt menţinute datorită forţei creatoare a gândurilor. Dar dacă, pe de altă parte, omul se foloseşte de puterea sa de a alege să meargă mână în mână cu pacea, perfecţiunea, armonia fiinţei sale interioare, aceste calităţi se vor manifesta în viaţa lui din afară, pentru că mintea omului posedă puterea creatoare.

Fiecare experienţă este mai întâi o idee în minte şi tot ce ne privează de fericire a fost, de asemenea, mai întâi o idee. Mintea este în întregime neutră în activitatea sa creatoare.       Ea lucrează fără întrerupere, chiar şi atunci când dormim, transformând în realitate, tot ceea ce primim ca idei mentale.

Orice lucrare, întreprindere, a fost mai întâi o idee în mintea fondatorului. Orice boală este mai întâi o idee in mintea gânditorului. Pierderea unui serviciu sau a unui prieten, sau a siguranţei, este mai întâi de toate Idee păstrată în minte. Omul, uneori, obiectează la astfel de afirmaţii, căci el nu a fost totdeauna îndeajuns de atent, pentru a putea să îşi dea seama de calitatea gândului său.

Un gând este uneori numai o sclipire de o clipă, înainte de a fi depozitat în profunzimile fiinţei minţii subiective. Odată ajuns aici, sub nivelul conştiinţei, nu mai este recunoscut de individ care, uneori, neagă indignat că i-ar fi trecut prin minte un asemenea gând. Asupra acestui gând lucrează neîntrerupt Legile Minţii şi continuă să emită stări de simţăminte, pentru care nu avem totdeauna explicaţii.

Putem afirma ca adevăr că niciodată nu se mai manifestă în viaţa din afară, decât ceea ce s-a acceptat şi depozitat în subiectiv, care este mai mult decât un depozit mental, este însăşi uzina ce prelucrează continuu, transformând cauzele în efecte, potrivit unei legi invariabile. Calitatea omului de a putea alege, îi dă posibilitatea de a gândi, fie ca un înger, fie ca un demon, ca un şef sau ca un sclav. Orice ar alege ca gând, mintea va transforma în creaţie ce se va manifesta.

Iisus a accentuat necesitatea de a păstra mintea îndreptată către centrul spiritual şi a insistat, că dacă se procedează astfel, perfecţiunea spirituală se va scurge prin mentalitate, în fizic. În mod contrar, dacă stările sale mentale sunt ocupate cu lumea din afară, a stărilor fizice schimbătoare, el va continua să resimtă ce a contemplat. Este un mare adevăr în aceasta şi care, din păcate, a fost de prea multe ori trecut cu vederea.

Ori de câte ori atenţia omului este deviată de la Centrul Spiritual Etern, sănătos, de neînvins, care este însăşi Imaginea şi Asemănarea lui Dumnezeu în om, ori de câte ori mintea omului se abate de la conştiinţa acestui Centru Divin, atunci şi numai atunci, pot apărea manifestări fizice de boală. Metoda de vindecare a lui Iisus consta în a nega realitatea aparentă a patologiei exterioare şi-n afirmarea realităţii de perfecţiune interioară a omului.

Aceasta este metoda folosită astăzi de către practicieni şi consultanţii mentali şi spirituali. Ceea ce trebuie clarificat bine, totuşi, este că tratamentul se produce în mintea practicianului. El nu foloseşte puterea voinţei asupra pacientului. El nu încearcă să influenţeze mintea pacientului, ci numai desfăşoară o explicaţie a proceselor de gândire, în scopul de a clarifica înţelegerea pacientului.

Când ajungem la metodele în sine, folosite de tratamentul mental, vom vedea ca întregul efort al practi-cianului, în timpul tratamentului, este de a se convinge el însuşi, în afara celor mai slabe urme de îndoială, că persoana pentru care lucrează este perfectă şi să înlăture din propria sa minte orice credinţă de imperfecţiune în ceea ce-l priveşte pe pacientul sau.

De vreme ce vedem probe ale Inteligenţei Cosmice acţionând până departe, printre aştri, suntem încredinţaţi că ne înconjoară un imens ocean al Minţii, care există în infinit, că această Minte este singura Minte în Univers şi că, atunci când gândim, o facem folosind această Minte. Ceea ce numim minţi individuale sunt în realitate numai nişte picături infime în acest Ocean al Minţii; totuşi ele sunt însăşi aceasta unică Minte.

Pacientul vine la practician, plângându-se că este bolnav. Acest fapt este pentru sine o realitate, de vreme ce dovada îi vine pe calea simţurilor. Practicianul ştie că proba simţurilor apare reală, dar nu este aceasta realitatea fundamentală. Realitatea fundamentală este Spirit neschimbător. Dându-şi seama că pacientul are o viziune distorsionată asupra să şi a condiţiei sale, practicianul trebuie să vindece falsa credinţă. El se convinge prin argumente şi înţelegere, de falsitatea părerii ce o are pacientul despre sine.

El trebuie să se ferească de falsa credinţă cu care vine pacientul, întocmai cum salvatorul se fereşte de mâinile celui care se îneacă, să nu-l prindă. Convingându-se pe sine însuşi de perfecţiunea spirituală a pacientului, el pune în mişcare un gând adevărat, care se opune gândirii false a pacientului. Amândoi făcând parte din Mintea Unică, practicianul ştie că pacientul îşi dă seama de ceea ce el însuşi cunoaşte, în ceea ce priveşte perfecţiunea spirituală a bolnavului, chiar dacă, această cunoaştere, momentan, se afla numai în subconştientul pacientului şi, deci, încă nerecunoscută. De îndată ce gândul imperfect al pacientului a fost înlocuit cu gândul perfect al practicianului, vindecarea nu întârzie să se producă.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Aceasta este unica metodă folosita de Iisus. El nu s-a bazat deloc pe concentrare, pe puterea voinţei, pe sugestie, hipnotism sau orice alte procedee psihologice bine cunoscute. El punea totdeauna în acţiune suprema Lege a Spiritului, având viziunea propriei ei reflecţii, ca o imagine perfectă, proiectată asupra Minţii, care, la randul ei, transforma aceasta reflecţie, în imagine a perfecţiunii în corpul şi-n mintea pacientului.

S-ar putea pune întrebarea  dacă pacientul nu foloseşte, procedând astfel, o formă subtilă de sugestie? La aceasta se poate răspunde că, dacă pacientul îşi închipuie numai că ar avea o tulburare şi că practicianul îşi imaginează numai că l-a vindecat, atunci întregul procedeu ar fi o experienţă ireală, un fel de vis. Trebuie să existe o lege, în virtutea căreia, rezultatele fizice sunt introduse de practician, în pacient.

Aceasta lege poate fi, pe scurt, formulată astfel: imaginea mentală este realitate, iar forma exterioară este pur şi simplu proiectarea acestei realităţi. De vreme ce mintea este mai veche decât corpul, atunci ea a creat corpul, care este în întregime refăcut la fiecare câţiva ani, în timp ce mintea rămâne neschimbată, reamintindu-ne, astfel, experienţele din copilărie, să zicem după 70 de ani. Atunci, probabil că Mintea este Cauza, iar corpul este Efectul.

Mintea este substanţa, iar corpul, umbra ei. Umbra este totdeauna determinată de caracterul substanţei şi, prin urmare, condiţiile fizice, care urmează tratamentului, sunt o copie a convingerii mentale deţinută mai întâi de practician şi, mai curând sau mai târziu, acceptată şi de pacient. Trebuie să existe o acceptare mentală desăvârşită a sănătăţii complete a pacientului, atât din partea practicianului, cât şi din partea pacientului. Atunci când pacientul îşi aplică singur tratamentul, bineînţeles că trebuie să-şi reprezinte mental acceptarea şi conştiinţa perfecţiunii.

Sute de cazuri autentice, sprijină afirmaţia că Mintea modelează corpul. Unii devotaţi catolici au reuşit să-şi producă răni sau semne pe corp, practicând aşa-zisa contemplare a rănilor lui Iisus. Dacă această Lege a Minţii va lucra impotriva tendinţei naturale, producând ţesuturi morbide, în loc de ţesuturi sănătoase, cu atât mai multă încredere ar trebui să avem, atunci când abordăm problema schimbării ţesuturilor morbide, în unele sănătoase.

Persoana care înţelege puterea şi tendinţa acestei Legi a Minţii, are la dispoziţia sa o sursă de energie care este infinită. Prin urmare, încrederea sa deplină nu este bazată pe o forţă intelectuală ce-i aparţine numai sieşi, nici pe vreun presupus dar al vindecării, acordat lui ca individ, ci este ceva cu mult mai măreţ decât orice se poate imagina, şi anume, este Inteligenţa Cosmică, dedicată folosirii de către el şi dirijată de către sine.

Iată de ce noi spunem că un tratament este „o mişcare bine definită a gândului într-o anumita direcţie, în scopul de a obţine un anumit rezultat, reflectându-se în forma materială”. Acest dar nu este o posesie specifică a unor favorizaţi, el este acordat tuturor, dar nu-i aparţine decât atunci când acceptă mental adevărul că totuşi îi aparţine şi trece la punerea lui în acţiune.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Iată de ce se poate afirma că nu există boli mari sau mici, grele sau uşoare, vindecabile sau nevindecabile. Avem de-a face cu o forţă şi o Inteligenţă care nu ţine seama de noţiunile „mare” sau „mic”, deoarece conduce cu uşurinţă întreg universul. Mărimea sau micimea sunt termeni relativi. Ceea ce este mare pentru inteligenţa limitată, este mic pentru Inteligenţa Infinită.

Medicul materialist, necunoscător al acestei Legi a vindecării, este limitat la propria sa dibăcie şi la puterea medicamentului ce-l administrează pacientului. El trebuie să pună mai întâi diagnosticul precis, deoarece aceasta este baza tratamentului său. Trebuie să aleagă cu mult discernământ medicamentul sau modalitatea ce se potriveşte diagnosticului. Atenţia lui este îndreptată spre efectele fizice, pe care alţi medici materialişti le-au făcut cunoscute în trecut.

În contradicţie cu procedeele medicului materialist, noi încercăm să ne scuturăm de trecut, deoarece acesta ne leagă de lanţurile îndoielii şi, cu toate că navigăm pe o mare necunoscută, spre o lume nouă, avem un dicton îndrumător: „Suntem întruparea a ceea ce gândim”.  Orice poate mintea să conceapă, poate fi realizat şi, după cum a spus   Swedenborg: „Îngerii citesc autobiografia omului în structura sa”.  

dr.FREDERICK W. BAILES

GÂNDEȘTE!