În primul rând vocea interioară este cea care ştie ce este cel mai bine, la un anumit moment de timp, pentru fiecare dintre noi, în parte. Avem, zi de zi, fel de fel de necesităţi. De la nevoia de alimentaţie până la aceea de a comunica cu alţii, de a vorbi cu alţi oameni. Dar nu întotdeauna putem, cu ajutorul intelectului, să determinăm care sunt acele necesităţi mai presante, mai urgente, şi cărora să le acordăm o prioritate mai mare în viaţa noastră.
Vocea interioară este cea care ne poate semnala necesităţile “prime” ale fiinţei noastre. Sunt anumite lucruri care trebuiesc dobândite mai întâi, celelalte putând fi satisfăcute doar dacă au deja nişte “temelii” iniţiale. Este ca atunci când am vrea să construim o clădire cu mai multe etaje. Chiar dacă am dori să construim mai întâi etajul doi sau chiar acoperişul, trebuie să urmăm, în mod riguros, o anumită secvenţă de paşi, astfel încât construcţia noastră să fie stabilă şi durabilă.
La fel stau lucrurile şi cu fiinţa umană. Pentru a dobândi o stabilitate internă, un echilibru interior, trebuie să urmărim să satisfacem mai întâi nişte necesităţi “primordiale” care vor constitui baza de plecare pentru dobândirea celorlalte. Societatea actuală ne oferă, într-o anumită măsură, o secvenţialitate a paşilor de urmat în viaţă. Dar, fiecare dintre noi reprezintă o individualitate aparte.
Nu ne putem încadra toţi în aceleaşi tipare, în aceleaşi reguli stricte. “Fiecare fiinţă are o anumită vocaţie şi aceasta este torţa care ii luminează viaţa. Cel care işi ignoră vocaţia e ca un sfeşnic rămas ne-aprins. Cel care caută sincer adevăratul ţel al vieţii sale va fi el insuşi căutat de acel ţel. Concentrandu-se asupra acestei căutări, o lumină va incepe să-i alunge confuzia. Numiţi-o revelaţia, numiţi-o inspiraţie, spuneţi-i cum doriţi. Ne-increderea e cea care inşeală. Sinceritatea conduce direct către ţel.”
Ce nu este vocea interioară
În primul rând vocea interioară nu este o VOCE. Ea nu se aude… ea se simte, se percepe. Probabil vi se pare un nonsens…. cum adică, vocea nu se aude? Termenul de voce interioară este un termen generic, este o exprimare metaforică a unui fenomen psihic. Vocea interioară poate fi interpretată ca voce dar nu este o voce. Vocile “vorbesc” o anumită limbă: engleză, franceză, germană, română, chineză, etc. Şi sunt sute de limbi.
Vocea interioară nu le cunoaşte pe toate. Ea ştie doar un singur limbaj. Cel al gândului. Aşadar, dacă veţi auzi o voce care vă va spune ceva în limba română să ştiţi că nu este ceea ce eu numesc vocea interioară. Încă din momentul naşterii suntem obişnuiţi să gândim într-o anumită limbă. După primele gângurituri, mama începe să ne înveţe diferite cuvinte în limba maternă, şi vom fi obişnuiţi să gândim în această limbă.
Acest mod de gândire nu este “un dat” natural. Limbajul articulat (sau mai bine zis gândirea într-un anumit limbaj) este o modalitate de a comunica cu ceilalţi membri ai comunităţii. Pentru “a discuta” cu tine însuţi; pentru a purta un dialog interior, sau, mai direct spus, pentru a gândi, fiinţa umană a fost înzestrată cu un alt limbaj. Vocea interioară îţi cunoaşte gândurile. Nu are nevoie ca tu să-ţi formulezi aceste gânduri în limbaj articulat sau în fapte.
Ea îţi cunoaste intenţiile , atitudinile faţă de cei din jur. Vocea interioară nu are nevoie ca tu să-i demonstrezi fidelitatea. Vocea interioară nu îţi răspunde imediat la întrebări. Se întâmplă şi aşa, dar de cele mai multe ori lansăm o întrebare şi răspunsul poate veni chiar şi peste câteva săptămâni. Vocea interioară nu te roagă, nu insistă să faci anumite lucruri.
Ce este vocea interioară
Pe scurt am putea defini vocea interioară ca fiind instinctul speciei. De ce am preferat această “definiţie” prescurtată? Poate că nu este cea mai relevantă dar reflectă o caracteristică importantă a vocii interioare. În mod normal vocea “discută” cu tine, îţi trimite mesajele ei în mod “paşnic”, dar în momentul în care te afli în faţa unui pericol ea “strigă”. “Tipă” la tine: “NU”.
Partea proastă este că nu insistă spunând: nu, nu, nu, nu,…. Simplu, zice o dată şi gata. Dacă nu i-ai prins mesajul, este din cauza lipsei tale de antrenament. Va trebui să te antrenezi pentru a nu mai “rata” şi alte mesaje. Din astfel de considerente am ales această scurtă definire: în momente cheie din viaţa ta, vocea interioară îţi trimite mesajele mult mai “apăsat”, mult mai “hotărât”. Dar, vocea interioară nu te va ruga să-i asculţi mesajul, să-i urmezi îndemnul. Ea îţi transmite “părerea ei”. O urmezi bine; nu o urmezi – treaba ta, descurcă-te.
Vocea interioară este aceeaşi pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale. Nu contează cât de “citit” eşti, câte şcoli ai; vocea interioară este aceeaşi, în sensul că are aceeaşi înţelepciune. Din alte puncte de vedere, persoanelor cu un “grad înalt de cultură” le este mai greu să perceapă vocea interioară. Şi aceasta, din cauză că, astfel de persoane, în procesul asimilării informaţiilor, au folosit foarte mult raţionalul, în detrimentul “simţului interior”. Vocea interioară este aceeaşi, indiferent de moralitatea persoanelor: oameni evlavioşi, hoţi, ucigaşi, etc.
Vocea interioară nu are voinţă, în sensul că ea nu alege persoanele pentru care să se manifeste. Vocea interioară este foarte răbdătoare. Îţi va “şopti” toată viaţa, în speranţa că poate, odată şi odată, tot vei ţine cont de “părerile” ei. Totul depinde de tine.
Radu Stanciulescu – VOCEA INTERIOARA