PUTEREA GÂNDULUI BUN


smuggler_by_fiery_fire-d4ny1ku-1024x576

  • Orice gând are tendinţe să se prefacă în realitate.Puterea gândului se dezvoltă prin exerciţiul cugetării, prin perseverenţă. Gândirea, în conformitate cu simţul moral întăreşte chiar şi puterile fizice. Când începem să dorim ceva pozitiv, din toata inima, realizam o legătură între acest lucru şi noi, care este cu atât mai mare cu cat persistenţa gândului este mai puternică. Trebuie să deprindem să trăim în gând idealul ce dorim să fie realizat (un cămin fericit, sănătate, bogăţie, frumuseţe, copii frumoşi, succes în afaceri).
  • Să credem cu toată fermitatea că putem realiza ceea ce dorim, gonind îndoiala ce ne cuprinde mereu. Având mereu prezent în minte idealul nostru şi luptând curajos că să-l ajungem, ne vom ridica pana la el. A crede că visurile noastre se vor înfăptui, este o mare putere. Nimic nu ajuta mai mult în viaţă decât convingerea că lucrurile se vor îndrepta în bine, că vom fi fericiţi. Nimic nu-i mai dătător de curaj decât o atitudine optimistă, care nu lasă loc gândurilor pesimiste, descurajării. Să crezi din tot sufletul că eşti capabil să faci ceea ce ţi-ai propus, să nu-ţi îngădui nici o îndoială în acest sens. Să ai numai gânduri bune şi idei înălţătoare. Înlătură în gând orice duşman, orice descurajare, orice ar putea să te facă să crezi că nu vei reuşi sau că te pândeşte vreo nenorocire. Cu o atitudine optimistă, fii sigur că-ţi vei atinge scopul. Vei costata cu surprindere cât de mult ţi se dezvoltă calităţile şi cât de mult îţi progresează întreaga fiinţă.
  • Dacă copiii noştri ar căpăta acest obicei, ar face progrese nebănuite.Un spirit astfel format, ar fi capabil să se realizeze, să se ridice deasupra tuturor învrăjbirilor, răutăţilor, miilor de duşmani ai vieţii noastre. Credinţa că viitorul ne rezervă numai lucruri bune, că vom fi fericiţi, că vom avea o familie frumoasă, un cămin fericit, este esenţa vieţii. Ceea ce dorim cu tărie, în sens pozitiv, se va realiza. Depinde de perseverenţa noastră. Dacă ne reprezentăm în chip viu ceea ce dorim să fie viaţa noastră şi dacă urmărim mereu şi energic înfăptuirea din toate puterile, vom reuşi.Intensitatea şi statornicia dorinţei dau puterea de înfăptuire. Efortul constant pentru păstrarea intensităţii dorinţei are puterea să o transforme în realitate. Nu are importanţă că realizarea pare puţin probabilă, că viitorul pare îndepărtat. Este destul că noi credem şi luptăm ca să menţinem ideea de gând.
  • Într-o zi se va materializa. Dorinţa începe să fie un stimulent numai atunci când se transformă în hotărâre. Dorinţa, unită cu o decizie fermă, dă naştere acelei puteri creatoare ce o traduce în faptă. Ne mărim sau ne micşorăm puterile prin calitatea gândurilor noastre (bune sau rele). Nu gândi şi nu spune decât ceea ce este pozitiv, constructiv.Persoanele care se plâng mereu că n-au noroc, că sunt nenorocite, că o soarta rea le urmăreşte, îşi grevează adânc în minte aceste idei negative.Să nu admiţi niciodată că eşti slab, bolnav şi disperat, căci gândind astfel, dai putere gândurilor negative. Cu toţii suntem rezultatul gândurilor noastre.
  • Dacă vrei să reuşeşti, concentrează-ţi gândurile în direcţia dorinţei până vei simţi că gândurile te împing în acea direcţie.În spatele credinţei, în spatele speranţei, al dorinţelor de bine, există o realitate potenţială. Ceea ce dorim cu tărie, devine un fenomen creator. Să trăieşti convins că mereu ai să progresezi spre ceva mai bun, mai înalt. Visul pozitiv este creator, el dă realitatea dorinţei şi apoi lucrului dorit. Acela ce luptă cu perseverenţa pentru atingerea scopului, se va apropia foarte mult de el. Dacă am avea mereu prezent în minte modelul nostru ideal, încât aceasta să fie atitudinea noastră mentală obişnuită, repede ni s-ar reproduce idealul în viaţă. Şi reuşita şi fericirea ne stau în mână.
  • Când vom reuşi să vedem lucrurile în mare, când nu ne vom mai împiedica de gânduri meschine, vom dovedi înţelepciunea.Îndoiala este trădătoare, ea ne distruge energia. Există o mare putere în gândul constant – că eşti făcut pentru succes, sănătate, fericire. Ca să ne ajute, mintea trebuie ţinută într-o stare pozitivă de energie creatoare.Dacă afirmi că eşti puternic, sănătos, atunci spiritul devine atât de pozitiv şi de creator,încât va construi, piatră cu piatră idealul dorit. Gândirea constructivă este protectorul nostru. Ea ne apără de învrăjbire, de sărăcie, de boală, de duşmani. Când ne lăsăm cuprinşi de descurajare, înlesnim influenţa nefastă a fricii, a grijii, a urii, a geloziei, a necazurilor. Suprema artă este de a face din viaţă o permanentă victorie.Dacă răului îi negi orice putere, îi anihilezi orice putere. Trebuie să respingem din toate puterile sentimentele duşmăniei faţă de alţii, căci acestea sunt duşmanii care ne sapă energia şi ne împiedică progresul.
  • Pentru a avea succes, trebuie să trăim în armonie, în linişte sufletească. Curajul, încrederea, hotărârea, perseverenţa sunt puterile mentale ce ne aduc succesul. A şti să-ţi eliberezi gândul de griji, de nelinişte, de ură , de frică, de invidie, a şti să-l umpli de speranţă, de iubire dezinteresata este o mare realizare. Trebuie să înlături orice gând de ură, de răzbunare, de invidie, de gelozie, de frică, de disperare.Trebuie să-ţi cultivi pacea lăuntrică. A te lăsa cât de puţin copleşit de îndoială, înseamnă să închizi o poartă a norocului. Dacă am avea mai mare încredere în noi, am putea înfăptui mai mult.Încrederea, speranţa dau viaţă tuturor facultăţilor noastre mentale. Obiceiul de a exagera greutăţile ne slăbeşte forţele.Soarta ne-o facem singuri, prin felul gândurilor noastre, bune sau rele.Gândurile sunt o putere, prin ele ne influenţăm viaţa. Calitatea gândurilor determină calitatea vieţii.

Power Thoughts Devotional 365 Daily Inspirations for Winning the Battle of the Mind

Planul Astral


planul-astral

Astral Projection Mastery

 În ocultism se disting trei lumi:

  • 1. Lumea fizică (cea în care trăim);
  • 2. Lumea astrală (care corespunde purgatoriului);
  • 3. Lumea spirituală sau, după termenul sanscrit, devakhanică (raiul creştin).

Mai există şi alte lumi dincolo sau dincoace de acestea, dar nu ne vom ocupa acum de ele pentru că se află, de fapt, deasupra înţelegerii omeneşti. Nu pot fi percepute decât în foarte mică măsură de marii iniţiaţi. Nu ne vom ocupa aci decât de evoluţia planetară în interiorul sistemului nostru solar. Planul fizic ne cantonează în acest spaţiu strâmt al existenţei fizice care se scurge între viaţă şi moarte. Între două încarnări, ne mişcăm în planul astral şi în planul devakhanic. Dar, nucleul omului rămâne neclintit. Se reîncarnează, dar nu la nesfârşit. Căci ritmul încarnărilor are un început şi trebuie să se termine. Omul vine de undeva şi se duce undeva. Lumea astrală nu este un loc, ci o stare. Ea se află în jurul nostru, ne scăldăm în ea veşnic pe acest pământ. Trăim în ea ca orbii din naştere care se orientează bâjbâind. Redaţi-le vederea printr-o operaţie: se vor afla tot în aceeaşi încăpere, dar vor vedea pentru prima oară formele şi culorile. Tot aşa se deschide şi lumea astrală prin clarviziune. Acesta este o altă stare de conştiinţă.

                 În opera ştiinţifică a lui Goethe se găseşte un pasaj remarcabil despre esenţa luminii considerată ca un limbaj al naturii: „Încercăm în zadar, spune el, să exprimăm esenţa unei fiinţe. Percepem efecte şi o istorie completă a acestora ar cuprinde poate esenţa fiinţei. Ne vom strădui în zadar, să descriem caracterul unui om, dar, dacă i-am aduna toate faptele la un loc, ne-ar apărea în faţa ochilor imaginea caracterului său. Culorile sunt acţiuni ale luminii, acţiuni şi pasiuni. În acest sens, ele ne revelază natura luminii. Culorile şi lumina sunt fenomene care se află în strânsă legătură. Dar trebuie să ni le reprezentăm ca făcând parte integrantă din întreaga natură, care vrea să se manifeste pentru ochiul nostru prin lumină şi culori. Natura se manifestă într-un mod analog şi pentru un alt simţ. Închideţi ochii: deschideţi şi ciuliţi urechea. De la adierea cea mai slabă până la cel mai asurzitor tumult, de la sunetul cel mai simplu până la armonia cea mai complicată, de la ţipătul cel mai violent şi mai pasional până la cel mai blând cuvânt al raţiunii, tot natura e cea care vorbeşte, revelându-şi prezenţa, forţa, viaţa şi raporturile ei, în aşa fel încât un orb care nu are acces la infinitul vizibil poate sesiza în ceea ce este audibil un infinit viu. Natura vorbeşte astfel de sus în jos tuturor simţurilor, celor cunoscute, celor neînţelese sau necunoscute, întreţinându-se cu ea însăşi şi cu noi prin mii de fenome.Pentru observatorul atent ea nu este nici moartă, nici mută; durităţii pământului i-a adăugat un confident, un metal ale cărui mici fărâme ne permit să remarcăm ceea ce se întâmplă în întreaga lui masă“ (Teoria culorilor. Cuvânt înainte).

Să încercăm să descriem lumea astrală. Trebuie să ne obişnuim cu o manieră diferită de a vedea lucrurile. Mai întâi totul este confuz şi haotic. Primul lucru de care îti dai seama este acela că tot ceea ce există ni se arată ca într-o oglindă, că totul este răsturnat. În lumina astrală cifra 365 trebuie citită invers: 563. Dacă un eveniment se desfăşoară în faţa noastră, acesta se întâmplă în sensul invers faţă de direcţia sa de pe pământ. În lumea astrală cauza vine după efect, pe când în lumea noastră efectul vine după cauză. În lumea astrală scopul apare ca fiind cauză. Ceea ce dovedeşte că scopul şi cauza sunt lucruri identice, acţionând în sens invers, în funcţie de sfera de viaţă în care ne plasăm. Clarviziunea rezolvă deci experimental problema teologică pe care nici o metafizică n-a putut s-o rezolve prin gândire abstractă. O altă explicaţie a acestei dedublări răsturnate a lucrurilor in plan astral constă în faptul că ea îl învaţă pe om să se cunoascâ pe sine însuşi. Sentimentele şi pasiunile se exprimă în acest plan prin forme vegetale, şi animale. Când omul începe să-şi perceapă pasiunile în plan astral, el le vede sub forme animale care ies din el şi le vede în sens invers ca şi cum ar năvăli peste el. Aceasta pentru că, în stare vizionară, el este deja exteriorizat: altfel nu s-ar putea vedea. De aceea, numai acolo, în planul astral, omul învaţă cu adevărat să se cunoascâ pe sine, contemplând imaginile animalelor care se aruncâ asupra lui. Un sentiment de ură pe care l-a nutrit pentru o fiinţă exterioară apare ca un demon care se năpusteşte spre el. Această cunoaştere astrală de sine se produce în mod anormal la cei care suferă de boli psihice, aceştia văzându-se în continuu fugăriţi de animale şi fiinţe groteşti. Ei nu bănuiesc că viziunile lor nu sunt decât reflexul emoţiilor şi al pasiunilor lor. Adevărata iniţiere nu produce nici un fel de tulburare psihică. Dar irumpţia prematură şi neaşteptată a lumii astrale în organismul uman poate duce la nebunie. Căci în starea de clarviziune, omul se desparte de corpul fizic. De aceea se pot ivi pericole pentru spiritul şi creierul celui care se ocupă de astfel de exerciţii, dacă este lipsit de echilibru. Orice iniţiere rosicruciană s-a bazat pe o disciplină care urmărea tocmai să-l facă pe om obiectiv cu sine însuşi, să-i formeze un Eu obiectiv. Omul trebuie să înceapă prin a se vedea obiectiv pe sine. Acestă obiectivizare a sinelui face posibilă ieşirea corpului astral, în afara corpului fizic.

Ce se întâmplă în clipa morţii? După moarte, corpul eteric, corpul astral şi Eul omului se despart de corpul fizic. În lumea fizică nu rămâne decât cadavrul. Imediat după aceea, corpul eteric şi corpul astral formează un tot, corpul eteric imprimând în corpul astral toată memoria vieţii cuprinse în el, după care se risipeşte lent în elementul său, corpul astral intrând singur în lumea astrală. Corpul astral poartă atunci în el toate dorinţele pe care le naşte viaţa, dar fără mijloacele de a le satisface, neavând corp fizic. Ceea ce-l face să simtă o sete mistuitoare. De aici s-a născut în mitologia greacă, imaginea chinurilor lui Tantal. Are, de asemenea, impresia că intră în foc. De aici s-a născut imaginea Gheenei a Purgatoriului. Ideea de foc, de Purgatoriu, de care-şi bat joc materialiştii, exprimă cu adevărat starea subiectivă a omului după moarte. În schimb, setea de acţiune nesatisfăcută dă senzaţia de frig. Starea obiectivă se exprimă prin răceala pe care o exală sufletul, răceală născută dintr-o acţiune nerealizată pe pământ, resimţită de spirite în şedinţele de spiritism.  Sufletul legat de corpul astral trebuie să se dezveţe de organele sale fizice şi să dobândească altele noi pentru a învăţa să trăiască în lumea astrală. În acest scop, sufletul începe să deruleze viaţa de-a-ndoaselea, începând cu sfârşitul şi mergând până la copilărie. Doar atunci, revenit astfel la momentul naşterii, după ce şi-a retrăit viaţa trecând prin focul purificator, sufletul este pregătit pentru lumea spirituală: Devakhan. Acesta este sensul cuvintelor lui Christos care spune apostolilor săi: „Adevărat vă zic vouă, că, dacă nu veţi deveni asemenea acestor copii, nu veţi intra în Impărăţia Cerurilor“.

Când omul coboară să se încarneze pe pământ o face împins de dorinţă, dar nostalgia pământului nu se naşte în om fără un scop. Scopul este învăţarea. Învăţăm prin toate experienţele noastre şi ne îmbogăţim fondul de cunoştinţe. Dar, ca să poată învăţa pe pământ omul trebuie să fie îndemnat, atras de plăceri. Când, ajuns în lumea astrală, după moarte, sufletul retrăieşte existenţa în sens invers, el trebuie să respingă plăcerile, păstrând doar experienţa; trecerea lui în planul astral este deci o purificare prin care ajunge să se lepede de gustul satisfacţiilor fizice. Aceasta este purificarea numită la hinduşi kamoloka, care se face prin focul consumator. Omul trebuie să înveţe să nu mai aibă corp. Moartea provoacă mai întâi senzaţia unui gol imens. În cazul morţii violente şi în sinucidere, aceste impresii de vid, de sete şi de arsură sunt şi mai îngrozitoare. Corpul astral, nepregătit să trăiască în afara corpului fizic se smulge din el în dureri, în timp ce în moartea naturală, corpul astral, pregătit, se desparte mai uşor. În moartea violentă, care nu a fost provocată în mod voluntar, sfâşierea este totuşi mai puţin dureroasă decât în cazul sinuciderii. Se poate ajunge, încă din timpul vieţii, la un fel de moarte spirituală cauzată de separarea înainte de vreme a spiritului de corp, printr-o confuzie între planul astral şi cel fizic. Nietzsche este un exemplu în acest sens: În cartea sa Dincolo de Bine şi de Rău, Nietzsche a transportat fără să ştie astralul în planul fizic. A rezultat o tulburare şi o răsturnare a tuturor noţiunilor, a rezultat greşeala, nebunia şi moartea.

Viaţa crepusculară a unui mare număr de mediumuri este un fenomen analog. Mediumul se dezorientează oscilând între diversele lumi şi nu mai poate distinge adevărul de ceea ce este fals. Minciuna din planul fizic devine distrugere în planul astral. Minciuna este o crimă în plan astral. Acest fenomen se află la originea magiei negre. Porunca fizică: Nu ucide! se poate traduce când este vorba de lumea astrală prin: Nu minţi! În plan fizic, minciuna nu este decât o vorbă, o invenţie, o iluzie. În planul astral, toate sentimentele, toate ideile sunt forme vizibile, forţe vii. Minciuna astrală provoacă o coliziune între forma falsă şi forma adevărată care ajung să se ucidă reciproc. Cel care practică magia albă vrea să dea altor suflete viaţa spirituală pe care o poartă în el însuşi. Dar adeptului magiei negre îi e sete să ucidă, să creeze vid în jurul lui, în lumea astrală, pentru că vidul astfel creat devine pentru el terenul în care îşi poate desfăşura pasiunile lui egoiste; forţa de care are nevoie pentru a împlini acestea şi-o dobândeşte însuşindu-şi forţa vitală a tot ceea ce are viaţă, adică ucigând. Iată de ce prima sentinţă a tablei de calcul a magiei negre este: Viaţa trebuie înfrântă. Iată de ce, în anumite şcoli de magie neagră discipolii sunt învăţaţi oribila şi sălbatica practică de a lovi cu cuţitul animalele vii, cu indicaţia precisă a acelei părţi din corpul animalului care dă naştere la cutare sau cutare forţă necesară celui care sacrifică.  Dintr-un punct de vedere exterior, se pot constata trăsături comune între magia neagră şi vivisecţie. Ştiinţa actuală, ca urmare a materialismului său, are nevoie de vivisecţie. Curentul de opinie împotriva vivisecţiei se inspiră din raţiuni profund morale. Dar nu vom reuşi să abolim vivisecţia din domeniul ştiinţei decât atunci când vom înapoia medicinii clarviziunea. Numai pentru că şi-a pierdut clarviziunea, medicina apelează la vivisecţie. Când vom fi cucerit din nou lumea astrală care s-a retras din noi, clarviziunea va permite medicului să pătrundă prin spirit în interiorul organelor bolnave, iar vivisecţia va fi abandonată ca inutilă. Cunoaşterea vieţii astrale ne permite o concluzie capitală: lumea fizică este produsul lumii astrale.

Se poate cita un exemplu din miile de cazuri care reflectă întrepătrunderea reciprocă a păcatelor umane cu evenimentele lumii astrale şi repercusiunea în astral a păcatelor comise în viaţa terestră: epidemiile care au bântuit mai ales în Evul Mediu. Lepra este rezultatul terorii provocate de invaziile hunilor şi ale popoarelor asiatice asupra populaţiilor Europei. Popoarele mongole, într-adevăr, descendente ale Atlanţilor, erau purtătoare ale unor germeni ai degenerescenţei. Contactul cu ei a produs mai întâi boala morală a fricii în planul astral al omului. Substanţa corpului astral se descompunea şi acest teren de descompunere astrală devenea un fel de teren de cultură în care se dezvoltau bacteriile care au provocat pe pământ boli cum ar fi lepra. Ceea ce respingem astăzi din noi către planul astral reapare mâine în plan fizic. Ceea ce semănăm în plan astral va fi recoltat pe pământ în vremurile viitoare. Recoltăm, deci, astăzi roadele mentalităţii materialiste înguste cu care strămoşii noştri au însămânţat planul astral. Se poate deduce de aici importanţa esenţială pe care o are faptul de a ne hrăni cu adevăruri oculte. Dacă ştiinţa ar accepta, fie doar ca ipoteză, datele ocultismului, lumea s-ar schimba.  Materialismul a cufundat omul într-un asemenea întuneric că e necesară acum o imensă concentrare de forţe pentru a-l scoate la lumină. Omul cade sub influenţa bolilor sistemului nervos care, sunt adevărate epidemii psihice. Ceea ce numim sentiment revine pe pământ, trecând prin planul astral, sub formă de realitate, de evenimente, de fapte. Din planul astral vin tulburările nervoase care-i epuizează pe oameni. Iată de ce fraternitatea ocultă a hotărât să se arate în prim-plan şi să reveleze omenirii adevărurile ascunse. Omenirea trece printr-o criză şi trebuie ajutată să-şi recâştige echilibrul, sănătatea. Or, sănătatea, echilibrul, nu pot să revină decât prin spiritualitate. Ocultistul nu este niciodată un om care se gândeşte să impună dogme. Este doar un om care relatează ce a văzut, ce a experimentat în plan astral şi în plan spiritual sau ceea ce maeştrii demni de încredere i-au revelat. Nu vrea să convertească, ci să stârnească şi în ceilalţi simţul trezit în el care să-i facă şi pe ei capabili să vadă.

Vom vorbi aci despre omul astral, aşa cum îi apare clarvăzătorului. Omul astral cuprinde o lume întreagă de senzaţii, de pasiuni, de emoţii şi impulsuri ale sufletului. Acestea se traduc pentru simţul interior în forme şi culori. Corpul astral însuşi este un nor de formă ovoidală care scaldă şi învăluie omul. El poate fi perceput din interior. În omul fizic trebuie să cercetăm substanţa şi forma. Substanţa se reînnoieşte în răstimp de şapte ani; forma rămâne, pentru că dincolo de substanţă se află spiritul constructor care nu este altul decât corpul eteric pe care nu-l vedem. Nu vedem decât opera sa, corpul. Ochiul fizic nu vede în organism decât ceea ce este încheiat nu şi ceea ce este în curs de formare. Când avem în vedere corpul astral, adică propriul nostru corp astral, lucrurile stau cu totul altfel. Il simţim din interior prin pasiunile şi diversele mişcări ale sufletului. Capacitatea clarvăzătorului constă în a vedea din afară ceea ce în viaţa obişnuită simţim din interior. Atunci sentimentele, pasiunile, gândurile, toate se traduc în forme vii şi vizibile, constituind aura învelişului fizic, aureola. Aşa cum corpul eteric construieşte fizic, pasiunile construiesc corpul astral. Tot ceea ce trăieşte în aură se exprimă în acest scop. Fiecare aură umană posedă nuanţele ei speciale, culorile dominante. Pe acestă culoare fundamentală se răsfrâng toate celelalte. De exemplu, temperamentul melancolic dă o nuanţă albastră; dar în aură se revarsă din afară atâtea impresii diferite că observatorul se poate uşor înşela, mai ales dacă se ocupă de propria lui aură. Clarvăzătorul îşi vede propria aură răsturnată, adică exteriorul ca fiind în interior şi interiorul ca fiind exterior, pentru că vede din afară. Ce vede atunci? Toţi fondatorii de religii au fost clarvăzători desăvârşiţi şi călăuze spirituale ale omenirii, iar sentinţele lor morale s-au constituit în reguli de viaţă, motivate de adevărurile astrale şi spirituale. Aşa se explică similitudinile dintre toate religiile.

O asemenea similitudine există între cele opt cărări ale Căii lui Buddha şi cele opt Beatitudini ale lui Christos. Fondul de adevăr constă în faptul că de fiecare dată când omul îşi dezvoltă o virtute, el îşi dezvoltă şi o nouă facultate de percepţie. Dar de ce sunt opt etape? Pentru că cel înzestrat cu clarvedere ştie că aceste facultăţi care pot deveni organe de percepţie sunt opt. Organele de percepţie ale corpului astral se numesc în ocultism flori de lotus (roţi sacre, chakre): roata cu şaisprezece spiţe, sau floarea de lotus cu şaisprezece petale, se află în zona laringelui. În timpuri străvechi, floarea de lotus se învârtea într-un anume sens, în sens invers acelor de ceasornic, adică de la dreapta la stânga. La omul de astăzi, roata s-a oprit; nu se mai învârte. Numai la clarvăzători începe acum din nou să se mişte, dar în sens contrar, adică de la stânga la dreapta. Opt petale din şaisprezece erau vizibile altădată. Petalele intermediare erau ascunse. În viitor vor apărea toate. Primele opt sunt datorate acţiunii de iniţiere inconştientă, celelalte opt iniţierii conştiente, rezultată din efortul personal. Aceste opt petale din urmă sunt cele care dezvoltă beatitudinile lui Christos. Omul posedă şi altă floare de lotus, cu douăsprezece petale, situată în regiunea inimii. Odinioară numai şase petale erau vizibile. Dobândirea celor şase virtuţi le va dezvolta în viitor şi pe  celelalte şase petale. Cele şase virtuţi sunt: controlul asupra gândirii, forţa de iniţiativă, echilibrul facultăţilor, optimismul care permite să vezi părţile pozitive ale tuturor lucrurilor, spiritul eliberat de prejudecăţi şi, în sfârşit, armonia vieţii sufletului. Atunci cele douăsprezece petale se vor pune în mişcare. Prin ele se exprimă caracterul sacru al numărului douăsprezece pe care-l regăsim în cei doisprezece apostoli, cei doisprezece cavaleri ai regelui Arthur şi de fiecare dată când este vorba de creaţie şi de acţiune. Se întâmplă aşa pentru că orice lucru se dezvoltă în lume străbătând douăsprezece nuanţe diferite.

Poemul lui Goethe Misterele (Die Geheimnisse), exprimând idealul Rosicrucienilor, constituie un exemplu. După explicaţiile date de Goethe însuşi unor tineri, în acest poem fiecare din cei doisprezece companioni Rosicrucieni reprezintă o confesiune religiosă. Găsim aceste adevăruri şi în semne şi simboluri; căci simbolurile nu sunt invenţii arbitrare, ci realităţi. De exemplu, simbolul Crucii, ca şi cel al Zvasticii, este reprezentarea Chakrei cu patru petale a omului. Floarea cu douăsprezece petale îşi găseşte expresia în simbolul Rosicrucii şi a celor doisprezece companioni. Al treisprezecelea, aflat printre ei, companionul invizibil, unindu-i pe toţi, reprezintă adevărul care leagă toate religiile între ele. Orice început, orice nouă revelaţie religioasă este un „treisprezece“ care oferă o nouă sinteză din cele douăsprezece nuanţe ale adevărului spiritual. Din acest adevăr se nasc ritualurile şi ceremoniile culturale ale religiilor. În adâncul tuturor riturilor şi al cultelor stabilite de clarvăzători vorbeşte înţelepciunea divină. Lumea astrală se exprimă prin ele în lumea fizică. Ritualul reprezintă un reflex a ceea ce se petrece în lumile superioare. Aşa se întâmplă şi în ritualul francmason şi în religiile asiatice. La naşterea unei noi religii, un iniţiat pune bazele pe care se va ridica ritualul cultului exterior. Evoluând, ritualul, imagine vie a lumii spirituale, se îndreaptă spre sfera creaţiei artistice, arta provenind tot din lumea astrală, iar ritualul devine frumuseţe. Aşa s-a întâmplat îndeosebi în vremea civilizaţiei greceşti. Arta este un eveniment astral a cărui cauză a fost uitată. Un exemplu îl constituie misterele şi zeii greci. În mistere, hierofantul proiectează dezvoltarea umană în trei faze: omul-animal, omul-uman şi omul-zeu (veritabilul supraom şi nu falsul supraom al lui Nietzsche). Cu aceste trei tipuri, el furnizează iniţiaţilor o imagine vie, proiectată în lumina astrală. În acelaşi timp, aceste trei tipuri nesesizabile direct se exprimă în poezie şi în sculptură prin trei simboluri:

  • 1. tipul bestial: satyrul;
  • 2. tipul uman: Hermes sau Mercur;
  • 3. tipul divin: Zeus, Jupiter.

Fiecare dintre ei, cu tot ceea ce-l înconjoară, reprezintă un ciclu complet al umanităţii. Astfel, discipolii Misterelor au transpus în artă ceea ce văzuseră în lumina astrală. Apogeul vieţii terestre, pentru om, este atins în prezent în jurul vârstei de treizeci şi cinci de ani. De ce se întâmplă aşa? De ce Dante şi-a început călătoria la treizeci şi cinci de ani, mijlocul vieţii umane? Pentru că în acel moment, omul, a cărui activitate fusese concentrată asupra elaborării corpului fizic, se întoarce spre ţinuturile spirituale şi-şi poate orienta activitatea pentru a deveni clarvăzător. Dante a devenit astfel clarvăzător la treizeci şi cinci de ani. La această vârstă, forţele fizice nu mai acaparează influxul spiritual; aceste forţe, pe care corpul le eliberează, se pot transforma în clarviziune. Atingem aici un mister profund: legea transformării organelor. În om totul evoluează spre o transformare a organelor. Partea cea mai elevată a sa rezultă din ceea ce este cel mai jos în el, prin transfigurare. Aşa se transformă, de exemplu, organele sexuale. O dată cu separarea sexelor, corpul astral s-a divizat: o parte inferioară producând organul sexual fizic, partea superioară dând naştere gândirii, imaginaţiei, cuvântului. Organul sexual (forţa de reproducere) şi organul vocii (cuvântul creator) erau altădată un tot. Se înţelege acum legătura unind cei doi poli, apăruţi acolo unde nu era decât un singur organ. Polul negativ, animal, şi polul pozitiv, divin, altădată uniţi, s-au separat. Al treilea Logos este puterea creatoare a cuvântului (aşa cum este exprimată la începutul Evangheliei Sfântului Ioan) al cărei reflex este cuvântul omenesc. Faptul acesta şi-a găsit o expresie profundă în vechile mituri şi legende despre chipul lui Vulcan cel Şchiop. Misiunea lui era să întreţină focul sacru. El şchiopătează pentru că în timpul iniţierii omul trebuia să piardă ceva din forţele lui fizice inferioare; partea de jos a corpului vine dintr-un trecut care trebuie să dispară. Natura umană inferioară trebuie să cadă pentru a se ridica apoi pe treapta cea mai de sus. În cursul evoluţiei sale, omul s-a scindat în inferior şi superior. În unele tablouri din Evul Mediu, omul este înfăţişat împărţit în două printr-o linie. Partea superioară stângă şi capul se află deasupra liniei, partea superioară dreaptă şi partea de jos a corpului sunt sub linie. Această linie este o indicaţie privitoare la trecutul şi viitorului corpului omenesc. Floarea de lotus cu două petale se află sub frunte, la baza nasului şi este un organ astral încă nedezvoltat care va forma într-o zi două antene sau două aripi; găsim acest simbol in coarnele care se văd pe capul lui Moise. Văzut de sus în jos, cu cap şi organ sexual, omul este sintetic şi identic, fiind produsul trecutului. De la stânga la dreapta este simetric reprezentând prezentul şi viitorul. Dar aceste două părţi simetrice nu au aceeasi valoare.

De ce suntem în mod obişnuit dreptaci? Mâna dreaptă, cea mai activă astăzi, se va atrofia mai târziu. Stânga este organul care va supravieţui când se vor dezvolta cele două aripi ale frunţii. Creierul din piept va fi inima care va deveni organul cunoaşterii. Şi vom avea trei organe de locomoţie. Înainte ca omul să se ridice, a fost un timp în care a mers în patru labe. Aceasta este originea enigmei pe care o prezintă sfinxul. El întreba: Ce fiinţă merge în copilărie în patru labe, la mijlocul vieţii în două şi la bătrâneţe în trei? Oedip îi răspunde: Omul, care, într-adevăr, copil fiind merge în patru labe, iar bătrân fiind se sprijină în toiag. În realitate, enigma şi răspunsul se refereau la o evoluţie completă a umanităţii, trecute, prezente şi viitoare, aşa cum era cunoscută în vechile mistere. Patruped într-o epocă anterioră a evoluţiei sale, omul stă azi în două picioare; în viitor va zbura şi se va folosi într-adevăr de trei puncte de spijin: cele două aripi care vor reprezenta dezvoltarea „florii de lotus“ cu două raze vor deveni organul voinţei sale motrice şi, pe lângă aceasta, va fi aparatul metamorfozat din partea stângă a pieptului şi a mâinii stângi. Acestea vor fi organele de locomoţie în viitor. La fel ca şi partea şi mâna dreaptă, se vor atrofia şi organele  de reproducţie actuale, iar omul îşi va naşte, aşa cum am văzut mai sus, semenul prin forţele verbului; cuvântul său va modela în eter corpuri asemănătoare cu sine însuşi.

Planul astral   – conferinţă, Paris, 1906  – Rudolf Steiner

Astral Projection Mastery Powerful Astral Projection And Astral Travel Techniques To Expand Your Consciousness Beyond The Psychical

LEGEA TRANSMISIEI GÂNDULUI


r

…„Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor[Psalm 106/107:20]. A transmis conştienţa sănătăţii şi a trezit corespondentul ei vibraţional în cel spre care a fost dirijată. Şi-a reprezentat sieşi mental subiectul într-o stare de sănătate şi şi-a imaginat că îl aude pe subiect confirmând asta. „Că nici un cuvânt de-ale Domnului nu va fi lipsit de putere” [cf. unei versiuni în l. română, „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”, Luca 1:37]; aşadar, „ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine” [2 Timotei 1:13]

                        Pentru a te ruga eficient, trebuie să ai obiective clar definite. Trebuie să ştii ce vrei înainte de a putea cere. Trebuie să ştii ce vrei înainte de a putea simţi că ai deja, iar rugăciunea este sentimentul dorinţei împlinite. Nu contează ce e ceea ce cauţi în rugăciune sau unde e sau pe cine priveşte.Nu ai nimic de făcut în afară de a te convinge pe tine de adevărul a ceea ce doreşti să vezi manifestat. Când te ridici din rugăciune, nu mai cauţi, fiindcă – dacă te-ai rugat corect – ţi-ai însuşit subconştient realitatea stării căutate, iar prin legea reversibilităţii, subconştientul tău trebuie să concretizeze ceea ce afirmă. Trebuie să ai un conductor pentru a transmite o forţă. Poţi întrebuinţa o sârmă, un jet de apă, o rază de lumină sau absolut orice intermediar. Principiul fotofonului sau al transmisiei vocii prin lumină te va ajuta să înţelegi transmisia gândului, sau trimiterea cuvântului pentru a vindeca pe altul. E o analogie puternică între vocea vorbită şi vocea mentală. A gândi înseamnă a vorbi încet, a vorbi înseamnă a gândi cu voce tare. Principiul fotofonului este acesta: o rază de lumină este reflectată de o oglindă şi proiectată spre un receptor dintr-un punct îndepărtat. În spatele oglinzii este un muştiuc. Vorbind în muştiuc, faci oglinda să vibreze. O oglindă ce vibrează modifică lumina reflectată pe ea. Lumina modificată poartă vorbirea ta, nu ca vorbire, ci aşa cum e reprezentată în corespondentul ei mecanic. Ajunge la staţia de recepţie şi se izbeşte de un disc din receptor; face ca discul să vibreze în concordanţă cu modificarea la care a fost supusă – şi îţi reproduce vocea.

                    „Eu sunt Lumina lumii” [Ioan 8:12; 9:5]. Eu sunt, cunoştinţa că exist, este o lumină prin intermediul căreia ceea ce trece prin mintea mea este interpretat vizibil. Memoria, sau abilitatea mea de a vedea mental ce e prezent concret, dovedeşte că mintea mea este o oglindă, o oglindă atât de sensibilă încât poate reflecta un gând. Re-percepţia unei imagini în memorie nu diferă în niciun fel ca act vizual de percepţia imaginii mele într-o oglindă. Acelaşi principiu este implicat în ambele. Conştienţa ta este lumina reflectată pe oglinda minţii tale şi proiectată în spaţiu spre cel la care te gândeşti. Vorbind mental imaginii subiective în mintea ta, faci oglinda minţii tale să vibreze. Mintea ta vibrând, modifică lumina conştienţei reflectată pe ea. Lumina modificată a conştienţei ajunge la cel spre care este îndreptată şi se izbeşte pe oglinda minţii sale; face ca mintea lui să vibreze în concordanţă cu modificările la care a fost supusă. Astfel, reproduce în el ceea ce a fost afirmat de către tine. Credinţele tale, atitudinile tale fixe ale minţii îţi modifică în ritm constant conştienţa aşa cum e ea reflectată pe oglinda minţii tale. Conştienţa ta, modificată de credinţele tale, se concretizează în condiţiile din lumea ta. Pentru a-ţi schimba lumea, trebuie mai întâi să-ţi schimbi concepţia despre ea. Pentru a schimba un om, trebuie sa-ti schimbi concepţia despre el. Trebuie mai întâi să-l crezi a fi omul care vrei tu să fie şi să-i vorbeşti mental de parcă ar fi. Toţi oamenii sunt suficient de sensibili pentru a reproduce credinţele tale despre ei. Aşadar, dacă lumea ta nu este reprodusă vizibil în cel spre care s-a trimis, cauza trebuie căutată în tine, nu în subiect. De îndată ce crezi în adevărul stării afirmate, rezultatele urmează. Oricine poate fi transformat; fiecare gând poate fi transmis; fiecare gând poate fi întrupat vizibil. Cuvinte subiective – asumpţii subconştiente – trezesc ceea ce afirmă.

„Ele sunt vii şi eficace şi nu se vor întoarce la Mine fără să dea rod, ci vor îndeplini voia Mea şi vor propăşi în lucrul spre care le trimit” [aprox., Isaia 55:11; cf. unei versiuni în l. română, „Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui”]. Ele sunt înzestrate cu inteligenţă referitoare la misiunea lor şi vor stărui până ce obiectul existenţei lor este realizat; stăruiesc până ce trezesc corespondentul vibraţional al lor în cel spre care sunt îndreptate, dar în clipa în care scopul creaţiei lor a fost atins, ele încetează a mai fi. Cuvântul rostit subiectiv în încredere tăcută va trezi întotdeauna o stare corespondentă în cel în care s-a rostit; dar în clipa în care sarcina lui a fost îndeplinită, el îşi încetează existenţa, permiţând celui în care s-a realizat starea să rămână în conştienţa stării afirmate sau să revină la starea lui anterioară. Orice stare beneficiază de atenţia ta, aceea îţi întreţine viaţa. Aşadar, a devein atent asupra unei foste stări înseamnă a reveni la acea condiţie. „Nu vă mai amintiţi de întâmplările trecute şi nu mai luaţi în seamă lucrurile de altădată” [Isaia 43:18].

Nimic nu se poate adăuga omului, fiindcă întregul creaţiei deja este perfecţionat în el. „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” [Luca 17:21]. „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer” [Ioan 3:27]. Cerul este subconştientul tău. Nici măcar o insolaţie nu provine din afară. Razele de afară numai trezesc razele corespondente dinăuntru. De n-ar fi razele arzătoare înlăuntrul omului, toate razele universului la unison n-ar putea să-l ardă. De n-ar fi tonele de sănătate deja înlăuntrul conştienţei celui care le afirmă sau a celui pentru care se afirmă, n-ar putea fi reverberate prin cuvântul care se trimite. De fapt nici nu dai ceva altuia – reînvii ceea ce doarme înlăuntrul lui. „Copila n-a murit, ci doarme” [Matei 9:24, Marcu 5:39]. Moartea e numai dormire şi uitare. Vârsta şi decăderea sunt somnul – nu moartea – tinereţii şi sănătăţii. Recunoaşterea unei stări o reverberează sau o trezeşte. Distanţa, aşa cum e ea cunoscută simţurilor tale obiective, nu există pentru mintea subiectivă. „De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” [Psalm 138/139:9-10].

Timpul şi spaţiul sunt condiţii ale gândului; imaginaţia le poate transcende şi se poate muta într-un timp şi spaţiu psihologice. Deşi separat fizic de un loc prin mii de kilometri, poţi trăi mental în locul acela îndepărtat de parcă ar fi aici. Imaginaţia ta poate transforma cu uşurinţă iarna în vară, New York în Florida şi aşa mai departe. Fie obiectul dorinţei tale aproape sau departe, rezultatele vor fi aceleaşi. Subiectiv, obiectul dorinţei tale nu e niciodată îndepărtat; proximitatea lui intensă îl face îndepărtat observaţiei simţurilor. Sălăşluieşte în conştienţă, iar conştienţa e mai apropiată decât respiraţia şi mai colea decât mâinile şi picioarele. Conştienţa este unica, singura realitate. Toate fenomenele sunt formate din aceeaşi substanţă reverberantă la viteze diferite. Din conştienţă am ieşit eu ca om şi în conştienţă, ca om mă întorc. În conştienţă toate stările există subiectiv şi sunt trezite la existenţa lor concretă prin credinţă. Singurul lucru care ne împiedică să producem o impresie subiectivă eficientă asupra cuiva aflat la mare distanţă, ori să transformăm acolo în aici este obişnuinţa noastră de a vedea spaţiul ca un obstacol.

Un amic de la mii de kilometri depărtare are rădăcini în tine prin ideile tale fixe despre el. A te gândi la el şi a ţi-l reprezenta înăuntrul tău în starea în care îţi doreşti să fie, încrezător că imaginea aceasta subiectivă e la fel de reală pe cât ar fi de s-ar fi concretizat deja trezeşte în el o stare corespondentă pe care trebuie să o concretizeze.Rezultatele vor fi evidente, deşi cauza rămâne ascunsă. Subiectul va exprima starea trezită înlăuntrul său şi va rămâne neștiutor în privinţa adevăratei cauze a acţiunii lui. Iluzia ta de liber-arbitru este numai necunoaştere a cauzelor care te împing să acţionezi. Rugăciunile depind de atitudinea ta mentală pentru a avea succes şi nu de atitudinea subiectului. Subiectul nu are nicio putere în a rezista ideilor tale controlate subiectiv în ceea ce-l priveşte în afară de cazul în care, starea afirmată de către tine ca fiind adevărată în privinţa lui este o stare pe care el este incapabil de a o dori ca fiind adevărată în privinţa altora. În acest caz, se întoarce la tine, cel care a trimis-o, şi se va realiza în tine. Dacă însă ideea e acceptată, succesul depinde în întregime de operator, nu de subiectul care, precum acul busolei în pivotul lui, e chiar indiferent în privinţa direcţiei pe care alegi să i-o dai. Dacă ideea ta fixă nu este acceptată subiectiv de către cel spre care a fost îndreptată, ricoşează spre tine, cel care ai trimis-o. „Şi cine vă va face vouă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” [1 Petru 3:13].Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine” [Psalm 36/37:25]. „Nicio nenorocire nu se întâmplă celui drept [pe când cei nelegiuiţi sunt covârşiţi de rele”, Pilde 12:21]. Nimic nu ni se întâmplă dacă nu există în propria noastră natură.

O persoană care îndreaptă un gând răutăcios spre altul va fi rănit de ricoşeu dacă nu reuşeşte să obţină acceptul subconştient al aceluia. „Ce semeni, aceea culegi”. Mai mult, ceea ce poţi dori şi crede despre altul poate fi dorit şi crezut despre tine, iar tu nu ai puterea de a o respinge dacă cel care ţi-o doreşte o acceptă ca fiind un adevăr în ceea ce te priveşte. Singura putere de a respinge un cuvânt subiectiv este de a fi incapabil de a dori o stare similară altuia – a da presupune abilitatea de a primi. Posibilitatea de a imprima o idee în mintea altuia presupune abilitatea acelei minţi de a primi acea impresie. Nebunii exploatează lumea; înţelepţii o transfigurează. Este cea mai înaltă înţelepciune aceea de a cunoaşte că în universul viu nu e un alt destin în afara celui creat din imaginaţia omului. Nu există influenţă în afara minţii lui. „Câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” [Filipeni 4:8]. Nu accepta niciodată ca adevărat despre alţii ceea ce nu ai vrea să fie adevărat despre tine. Pentru a trezi o stare înlăuntrul altuia, aceasta trebuie să fie trează mai întâi în tine. Starea pe care ai transmite-o altuia poate fi transmisă dacă este crezută de tine. Aşadar, a da înseamnă a primi. Nu poţi da ceea ce nu ai şi ai numai ceea ce crezi. Deci a crede o stare ca fiind adevărată despre altul nu numai că trezeşte acea stare înlăuntrul aceluia, dar îi dă viaţă şi în tine.

Eşti ceea ce crezi.

„Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”, [Luca 6:38]. A da înseamnă pur şi simplu a crede, fiindcă ceea ce crezi sincer despre alţii vei trezi în ei. Starea reverberatoare transmisă de credinţa ta persistă până ce îşi trezeşte vibraţia corespondentă în cel despre care se crede aceea. Dar înainte de a putea fi transmisă, trebuie mai întâi să fie trezită înlăuntrul transmiţătorului. Indiferent ce e treaz înlăuntrul conştienţei tale, eşti. Că acea credinţă se referă la sine sau la altul, nu contează, deoarece credinciosul este definit prin suma totală a credinţelor sau asumpţiilor sale subconştiente. „Cum gândit-a omul în inima lui” – în subconştientul adânc al său – „aşa e el” [cf. unei versiuni în l. română,„Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet”, [Pilde 23:7].

Nu lua în considerare aparenţele, ci afirmă subiectiv ca adevărat ceea ce doreşti tu să fie adevărat. Aceasta trezeşte în tine tonul stării afirmate care, la rândul ei, se autorealizează în tine şi în cel despre care este afirmată. Daţi şi se va da [Luca 6:38]. Credinţele trezesc invariabil ceea ce ele afirmă. Lumea este o oglindă în care fiecare se vede reflectat pe sine. Lumea concretă reflectă credinţele minţii subiective. Unii oameni se auto-impresionează cel mai bine prin imagini vizuale, alţii prin sunete mentale, iar alţii prin acţiuni mentale. Forma activităţii mentale care permite întregii puteri a atenţiei tale să se fixeze în direcţia aleasă este cea care trebuie cultivate până ce le poate aduce pe toate celelalte în sprijinul atingerii obiectivului tău simultan. Dacă ai dificultăţi în a înţelege termenii „imagini vizuale”, „sunete mentale” şi „acţiuni mentale”, iată o ilustrare ce ar trebui să le clarifice sensurile: A – imaginează că vede o partitură muzicală, necunoscând nimic despre notaţia muzicală. Impresia din mintea sa este o imagine pur vizuală. B – imaginează că vede aceeaşi partitură, dar el poate citi muzical şi îşi poate imagina cum ar suna interpretată la pian; acest imaginar este sunetul mental. C – poate citi muzical şi este şi pianist; pe măsură ce citeşte, se imaginează interpretând partitura. Acţiunea imaginară este acţiune mentală. Imaginile vizuale, sunetele mentale şi acţiunile mentale sunt creaţii ale imaginaţiei tale şi, deşi par a veni din afară, ele vin de fapt dinlăuntrul tău. Ele se mişcă de parcă ar fi mişcate de altcineva, dar sunt lansate de fapt de propriul tău spirit din depozitul magic al imaginaţiei. Sunt proiectate în spaţiu de aceleaşi legi ale vibraţiei care guvernează trimiterea vocii sau a imaginii. Vorbirea şi imaginile sunt proiectate nu ca vorbire sau ca imagini, ci drept corelativi vibraţionali. Mintea subiectivă vibrează în conformitate cu modificările produse de gândul şi sentimentele operatorului. Starea vizibilă creată este efectul vibraţiilor subiective. Un sentiment este întotdeauna acompaniat de o vibraţie corespondentă, adică, o schimbare de expresie sau senzaţie în operator. Nu există gând sau sentiment fără expresie. Indiferent cât de lipsit de emoţii pari a fi, dacă reflectezi cu orice grad de intensitate, va exista mereu o uşoară mişcare musculară. Ochiul, deşi închis, urmează mişcările obiectelor imaginare şi pupila se dilată sau contractă în funcţie de strălucirea sau depărtarea acelor obiecte; respiraţia este accelerată sau încetinită, în funcţie de cursul gândurilor tale; muşchii se contractă corespunzător mişcărilor mentale. Această schimbare de vibraţie persistă până ce trezeşte o vibraţie corespondentă în subiect, care vibraţie se exprimă apoi într-un fapt fizic. „Şi Cuvântul S-a făcut trup”[Ioan 1:14]. Energia, aşa cum o vezi în cazul radioului, este transmisă şi recepţionată într-un „câmp”, un loc în care se produc schimbări în spaţiu. Câmpul şi energia sunt una şi inseparabile. Câmpul subiectului devine întruparea cuvântului sau energiei primite. Cel care gândeşte şi gândul, operatorul şi subiectul, energia şi câmpul sunt una. De-ai fi suficient de liniştit pentru a-ţi auzi sunetul credinţelor, ai şti ce se înţelege prin „muzica sferelor”. Sunetul mental pe care îl auzi în rugăciune ca venind din afară e produs de tine de fapt. Auto-observarea va revela acest fapt. Cum muzica sferelor este definită ca armonia auzită numai de zei, şi se presupune a fi produsă de mişcarea sferelor celeste, la fel este şi armonia pe care o auzi subiectiv numai tu în privinţa altora – produsă de mişcările gândurilor şi sentimentelor tale în adevărata împărăţie sau „cerurile dinlăuntrul tău”.

extras Rugăciunea, arta de a crede – Neville Goddard

The Art of Thinking A Guide to Critical and Creative Thought

Acum știu, am aflat și eu…


chilia-nicolae-steinhardt-4

  • Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.
  • Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
    Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
  • Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
  • Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.
  • Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…
  • Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
  • Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
  • Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.
    Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
  • Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
  • Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre..”
  • „Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
    Acum știu, am aflat și eu… „

Nicolae Steinhardt

The Essence of the Gnostics

Cunoaştere / Ignoranţă


 gryphonsmoon-com

Cunoaşterea se află în mâinile celor puţini, iar ceilalţi sunt menţinuţi în ignoranţă. Aceasta este structura clasică a manipulării şi controlului.

               Şi totuşi, lucrurile nu trebuie să stea neapărat în acest fel. Adevărata putere se află în mâinile celor mulţi, nu a celor puţini. De fapt, fiecare individ conţine în el o putere infinită. Motivul pentru care suntem controlaţi nu se datorează faptului că nu am avea puterea de a ne decide singuri destinul, ci faptului că renunţăm cu atâta uşurinţă la ea, în fiecare clipă a vieţii noastre. Dacă se întâmplă ceva ce nu ne convine, ne grăbim să dăm vina pe altcineva. Dacă există vreo problemă în lume, ne spunem întotdeauna în sinea noastră: „Ce au de gând să facă pentru a o rezolva?”. Ei sunt cei care au creat în mod secret problema pentru ca noi să gândim în acest fel, iar ei să răspundă aşteptării noastre şi să vină cu o „soluţie” – care este de fiecare dată aceeaşi: mai multă putere centralizată şi mai puţină libertate pentru noi. Dacă doreşti să dai mai multă putere pe mâna poliţiei, armatei şi agenţiilor de securitate, făcându-i chiar pe oameni să cearcă acest lucru, tot ce ai de făcut este să creezi mai multe crime, mai multă violenţă şi mai mult terorism. Restul va veni de la sine. Dacă oamenii se tem să nu fie tâlhăriţi, jefuiţi sau bombardaţi, îţi vor preda de bunăvoie libertatea lor, cerându-ţi să îi aperi de răul pe care l-ai creat singur, făcându-i să se teamă de el. Bomba din Oklahoma este un exemplu clasic de acest fel, pe care l-am explicat detaliat în cartea mea, Şi adevărul vă va face liberi.

Personal, am numit această tehnică simplă de manipulare şi control: crearea problemei – reacţie – soluţie. Tot ce trebuie să faci este să creezi problema, să încurajezi astfel o reacţie de tip: „Cineva trebuie să facă ceva”, iar apoi să oferi o soluţie. Sinteza acestei tehnici este motoul francmason: Ordo Ab Chao – „ordine din haos”. Creează haosul, iar apoi oferă calea de restabilire a ordinii. Ordinea ta, fireşte!

                     Masele sunt manipulate la ora actuală printr-o sumedenie de metode de control mental şi emoţional. Numai aşa pot fi ţinute în frâu. Un număr restrâns de oameni nu poate controla miliarde de oameni prin metode fizice, la fel cum animalele dintr-o fermă nu pot fi ţinute fizic sub control decât dacă sunt implicaţi un număr mare de oameni. Doi porci au scăpat dintr-un abator din Marea Britanie şi au reuşit să evite capturarea o perioadă atât de lungă de timp, în pofida tuturor eforturilor făcute pentru a-i prinde, încât au ajuns adevărate celebrităţi naţionale. Pe scurt, controlul fizic asupra populaţiei globale nu poate funcţiona. De altfel, el nici nu este necesar, dacă îi poţi face pe oameni să gândească şi să simtă ce vrei tu, astfel încât să „ia deciziile” pe care doreşti tu să le ia şi să-ţi ceară să introduci legile pe care doreşti tu să le introduci. Există un aforism străvechi care spune că dacă doreşti ca cineva să facă ceva, fă-l să creadă că ideea îi aparţine. Umanitatea este supusă unui program de control al minţii, nefiind decât cu puţin mai conştientă decât un zombi. Vi se pare că exagerez? Deloc. Eu definesc controlul minţii printr-un act de manipulare mentală prin care faci pe cineva să creadă şi să acţioneze aşa cum doreşti tu. Dacă acceptăm această definiţie, nu se mai pune întrebarea cât de mulţi oameni sunt supuşi acestei manipulări, ci cât de puţini sunt cei care au reuşit să scape de ea. Practic, toţi oamenii sunt supuşi într-o măsură mai mică sau mai mare acestui proces de manipulare. De pildă, atunci când te laşi convins de o reclamă să cumperi ceva de care nu ai cu adevărat nevoie, te laşi manipulat printr-o tehnică de control al minţii. Dacă te uiţi la ştiri sau citeşti în ziare o poveste distorsionată care îţi influenţează percepţia despre o persoană sau un eveniment, eşti manipulat printr-o tehnică de control al minţii. Priviţi felul în care sunt antrenaţi soldaţii în armată. Aceasta este cea mai pură formă de control al minţii. Încă din prima zi li se spune că trebuie să execute ordinele superiorilor lor fără să le pună în discuţie. Dacă cineva îmbrăcat într-o uniformă cu gradaţii îţi spune că trebuie să omori alte persoane, despre care nu ştii absolut nimic şi pe care nu le-ai întâlnit niciodată, eşti nevoit să tragi fără nici o ezitare. Aceasta este mentalitatea de tip: „Să trăiţi!”, care a invadat, din păcate, inclusiv mediul social dinafara armatei: „Păi, ştiu că nu e bine, dar şeful mi-a spus că trebuie să fac acest lucru şi nu am de ales”. Nu ai de ales? Nu există aşa ceva. Orice om are libertatea de a alege ce doreşte şi ce nu doreşte să facă. Nu există însă: „Nu am de ales”! Această invenţie este doar o altă tehnică de control al minţii.

Lista tehnicilor de control al minţii este nesfârşită. Ei doresc să vă controleze mintea, căci în acest fel vă pot controla pe voi. Reacţia corectă ar fi să ne luăm înapoi minţile, să gândim singuri şi să le permitem şi celorlalţi să facă acelaşi lucru, fără teama de a fi ridiculizaţi şi fără a-i condamna pentru crima de a fi diferiţi. Dacă nu vom face acest lucru, Agenda de care vorbesc (şi pe care o voi descrie amănunţit în continuare) va fi implementată. În schimb, dacă ne vom redobândi controlul asupra minţilor noastre şi vom atinge o stare de suveranitate mentală, Agenda nu va putea fi implementată, căci îi va lipsi însuşi fundamentul pe care poate exista. Am făcut cercetări în peste 20 de ţări şi am constatat că acelaşi proces se află în plină desfăşurare pretutindeni. Politici şi structuri identice sunt implementate în toată lumea, în conformitate cu Agenda Globală. Din fericire, putem observa simultan şi o trezire globală, căci tot mai mulţi oameni aud alarma trezirii spirituale şi renasc din transa mentală şi emoţională în care s-au complăcut atâta vreme. Ce forţă va învinge în aceşti primi 12 ani ai Mileniului? Nu depinde decât de noi. Noi suntem cei care ne creăm propria realitate prin gândurile şi prin faptele noastre.

Dacă ne vom schimba gândurile şi faptele, vom schimba întreaga lume. Asta-i tot!

David Icke

Remember Who You Are – Remember Where You Are and Where You Come from

FORȚA SPIRITULUI


d10249556ba1158c1c3cbf605245d7b1

                               Majoritatea oamenilor simte nevoia să se impună, să domine, de aceea caută puterea, forţa. Da, dar unde o caută? În maşini, în aparate, în arme, în tot ceea ce este exterior. Evident, în aparenţă ei o obţin; se pot impune, devin violenţi, distrug. Dar, adevărata forţă nu se găseşte aici. Vă simţiţi puternici având bani, maşini, avioane, rachete, mitraliere sau bombe atomice? Nu, acestea sunt în afara voastră, iar dacă le veţi pierde, unde se va găsi forţa voastră? Dacă vă credeţi puternici cu ceea ce posedaţi, forţa voastră nu este decât o iluzie; în realitate, nu sunteţi capabili prin voi înşivă să duceţi o greutate mai mare, să aruncaţi mai departe o piatră sau să vă eliberaţi de anumite greutăţi şi suferinţe. Deci, forţa nu vă aparţine. Dispuneţi de mijloace exterioare, da, dar ce faceţi dacă le veţi pierde vreodată?
Iniţiaţii au înţeles demult că în loc să-şi petreacă viaţa căutând puteri pe care nu le vor avea niciodată cu adevărat, e preferabil să lucreze pentru a obţine adevărate puteri în ei înşişi. Iată cu ce lucrează, cu ce se exersează. Ei ştiu că adevărata forţă se află în interior, în acest eu interior care gândeşte, simte şi acţionează. De aceea, ei au stabilit reguli, au dat metode ca să poată permite manifestarea completă, perfectă, absolută a acestui eu, a acestei fiinţe care dispune de tot: Spiritul. Şi, în spirit omul trebuie să caute forţa. Adevărata forţă se găseşte în spirit, în voinţa şi inteligenţa spiritului.
Să luăm un exemplu: toţi admiră un microscop electronic care poate mări un obiect de 100 000 de ori. Dar ei uită esenţialul: anume că nu pot vedea nimic fără proprii lor ochi, şi că, dacă nu ar avea ochi, toate microscoapele din lume nu ar servi la nimic. De ce să se minuneze continuu de instrumentele exterioare, când tot meritul, toată gloria trebuie să cadă asupra celui ce vede? Şi cine este cel care vede? Este spiritul, el vede prin ochii voştri; deci, nici ochii voştri nu reprezintă esenţialul. Esenţialul este această existenţă: spiritul. Dar nu se ţine seama de acesta, el este mereu neglijat.
Această atitudine greşită este o consecinţă a filozofiei materialiste care a rătăcit oamenii: i-a făcut să iasă din ei înşişi, pentru a-i duce să se piardă, departe, în pâcla materiei şi acum ei nu mai pot găsi adevărurile fundamentale care le-ar permite să-şi rezolve problemele.Trebuie să înţelegeţi: tot ce se găseşte în afara voastră, nu vă aparţine; ne este împrumutat pentru foarte scurt timp, şi nu acolo se află adevărata forţă. Ea se află în Creatorul tuturor lucrurilor, adică în spiritul care se manifestă. Dovada este că imediat ce spiritul părăseşte corpul, chiar dacă omul posedă încă toate organele, nimic nu mai funcţionează; stomacul nu mai digeră, inima nu mai bate, plămânii nu mai respiră, creierul nu mai reacţionează. Dacă îl cântăriţi, vedeţi că el cântăreşte tot cât înainte, nimic nu este schimbat; dar, el este mort, pentru că acea existenţă vie care gândea, care simţea, a plecat. Ei bine, ea era esenţialul.
Esenţialul este viaţa, spiritul. Deci, de ce să căutăm ceea ce nu este esenţial? Se poate spune că singura diferenţă adevărată între un Iniţiat şi un om obişnuit este că Iniţiatul se opreşte direct asupra esenţialului. Iniţiatul caută spiritul, caută să-i dea toate posibilităţile de dezvoltare, îi evidenţiază conţinutul, bogăţiile.Priviţi o celulă: ea este construită din membrană, citoplasmă şi nucleu. La fel, fiinţa noastră se compune din corp, suflet şi spirit. De aceea, în Ştiinţa Iniţiatică se poate considera corpul ca “tegumentul” sufletului; sufletul este asemenea citoplasmei, unde circulă forţe, energii, viaţă; şi, în fine, spiritul este asemenea nucleului, locul unde se găseşte inteligenţa care creează, ordonează, organizează. Nucleul creează în mijlocul citoplasmei, fiindcă citoplasma serveşte de materie nucleului. Forţa se găseşte în nucleu. La fel, în noi este spiritul care vrea să se manifeste şi prin impulsul său să creeze noi forme, să modeleze materia. Dacă omul a ajuns la nivelul său actual de dezvoltare, acest fapt se datorează eforturilor pe care spiritul le-a făcut asupra materiei, pentru a se putea manifesta.
Când sunteţi inspiraţi, când simţiţi o forţă care vă determină să acţionaţi cu nobleţe, să-i ajutaţi pe alţii, să vă uniţi cu Sufletul universal, acesta este spiritul care se manifestă. Din contră, când vă simţiţi gol, descurajat, derutat, când sunteţi tentat să abandonaţi totul, înseamnă că materia a devenit preponderentă şi se opune eforturilor spiritului. Ce puteţi face în acel moment? Faceţi apel la intelect pentru a îndrepta situaţia.
Intelectul, în om, este situat între spirit şi materie, sau mai precis, între spirit şi inimă, şi de aceea el poate interveni. Când vede că materia a ajuns să domine, să blocheze impulsurile divine ale spiritului, intelectul poate intra în acţiune pentru a susţine spiritul, pentru a-i deschide porţile. Din interior, spiritul se manifestă mereu, dar omul nu este conştient şi nu ştie că îi poate uşura munca sau din contră, să se opună oferind mai multe posibilităţi materiei. Dacă Iniţiaţii au format şcoli, ei au făcut-o în scopul antrenării oamenilor, pentru ca ei să poată munci cu ei înşişi, să se domine, să se purifice şi să permită astfel manifestarea spiritului. Dacă omul nu ar avea nici o posibilitate de acţiune prin intelectul sau voinţa sa, Iniţiaţii nu ar fi făcut nimic pentru a-l îndemna să ia cunoştinţă de rolul său în Univers şi totul s-ar face, deci, fără participarea sa. Ori, omul are un rol de jucat în evoluţia creaţiei şi Dumnezeu ţine seama de existenţa sa. Dacă Dumnezeu a creat omul, a făcut-o pentru ca el să contribuie la realizarea unei lucrări cosmice.
Dumnezeu i-a conferit inerţie materiei, iar spiritului, impuls; omul este situat între cele două. El este îmbrăcat pe dinafară în materie, dar în interior este aruncat în intensitatea spiritului. El primeşte, deci, această dublă influenţă: când spiritul care se manifestă, când materia care vrea să-l prindă şi să-l aducă spre haosul primordial. Omul este obligat mereu să lupte şi, dacă nu este luminat şi activ, se lasă pradă inerţiei. Tocmai acest fapt se întâmplă cu unii, la care predomină materia, pentru că ei nu fac nici o muncă intelectuală, spirituală, divină; ei se transformă în mlaştini invadate de mormoloci, tânţari, muşte, bălţi cu mirosuri urâte. Discipolul care este luminat, ghidat, nu se opune spiritului, ci îi deschide toate porţile. Iar spiritul, care în acel moment este rege, începe să lucreze în el pentru a armoniza totul, a înfrumuseţa, a ilumina, a vitaliza şi a trezi. Aceste transformări se pot face cu rapiditate, cu condiţia să se acorde prioritate spiritului. Materia nu ştie decât să înghită, să absoarbă, să mortifice, în timp ce spiritul ştie să organizeze, să vitalizeze, să însufleţească; el nu ştie decât atât să facă, şi de aceea, trebuie să i se dea întâietate. Câţi oameni nu au sfârşit prin a se pietrifica, deoarece au împiedicat spiritul să se exprime în ei!
Dar, să mergem mai departe. Deoarece toate puterile se găsesc în spirit, iar el se manifestă prin materie, nu putem concepe spiritul în stare pură, complet degajat de materie. Dacă există, spiritul pur nu aparţine Universului nostru, şi nu se poate cunoaşte regiunea în care se găseşte. În Universul nostru spiritul şi materia sunt legate şi tot ce vedem, tot ce atingem, este construit din spirit şi materie, combinate într-o formă sau alta.
Să luăm exemplul fisiunii atomului. Se presupune că materia produce explozia; nu, materia este numai forma care conţine, reţine şi comprimă spiritul care se manifestă ca foc şi căldură. Pentru ca explozia să aibă loc, trebuie ca spiritul să fie acolo, comprimat în materie, fiindcă materia singură nu poate face nimic, ea este doar un vehicul, un recipient. Dacă nu ar exista materie care să-l conţină, spiritul ar scăpa, pentru că este volatil. Savanţii se minunează de puterea materiei; ei nu au văzut că forţele care se degajă din ea sunt cele ale spiritului. Da, ele sunt închise acolo, un anume timp, ca să nu se piardă, în aşteptarea momentului când se vor putea manifesta. Dovada este că odată eliberate, aceste forţe nu mai pot fi recuperate; când spiritul a putut scăpa, este imposibil să-l mai poţi prinde şi să-l întorci spre regiunile de unde a venit. Cât priveşte materia, ea este pulverizată, nu mai rămâne nimic din ea, pentru că puterea spiritului este atât de mare încât ea ar distruge şi materia, dacă i s-ar oferi posibilitatea.
Ce este un copac? Un rezevor, un fomidabil rezevor de energie care vine din soare. Este suficient să-l ardem ca să obţinem dovada. Când ardem un copac, nu facem nimic altceva decât să declanşăm un proces neîntrerupt de eliberare a energiei sub o altă formă, este acelaşi fenomen ca în cazul fisiunii atomului. Energiile care erau în copac se eliberează şi precum prizonierul care se eliberează cu zgomot de lanţuri şi lacăte, energiile lemnului izbucnesc, făcând să se audă un pârâit. Acest pârâit este eliberarea energiei solare; ea se eliberează sub formă de căldură ce poate fi utilizată. Şi, vedeţi, vaporii de apă, aerul şi gazele se duc sus; în focar nu rămâne decât puţină cenuşă, care este de fapt pământ şi al cărui volum este atât de mic în comparaţie cu cantitatea de apă şi de gaz care s-a eliberat. Iată deci, încă o probă că materia proteja spiritul închis în ea.
De unde vine energia pe care o eliberează copacul arzând? Ea nu se găseşte în lemnul propriu-zis, acolo este numai înmagazinată. Ea vine din soare. Materia nu poate produce forţe; forţa vine dintr-o altă regiune şi materia joacă numai rolul de menţinere şi conservare a sa.
Iniţiaţii, care au studiat în profunzime diferitele manifestări ale vieţii, au dorit să ofere oamenilor metode pentru a-şi putea regăsi forţa lor primordială. Căci, în timpuri imemoriabile, omul poseda această forţă, şi întreaga natură îl asculta. El a pierdut-o, lăsându-se antrenat în densitatea materiei, şi acest fapt a fost denumit căderea. Fiinţa omenească a comis deci o greşeală; ea şi-a pierdut forţa, lăsându-se înghiţită de o materie mai densă, mai grosolană. Înainte, ea trăia de asemenea în materie, dar într-o materie eterică, mulţumită căreia ea făcea minuni. De aceea se spune în Biblie că Adam şi Eva trăiau în Paradis, în grădina Edenului, goi, în puritate şi în lumină, necunoscând nici boala, nici moartea. Dar, încercând să pătrundă într-o materie mai densă pentru a o explora, oamenii şi-au pierdut uşurinţa, libertatea, nemurirea. Ei au început să sufere de boli şi moartea a pus stăpânire pe ei. Acum, după mii de ani, totul continuă: suferinţa, boala, moartea… Şi va continua până ce ei vor regăsi drumul care îi va conduce la restabilirea vieţii lor primordiale. Este ceea ce Iniţiaţii numesc “reintegrarea fiinţei”, “întoarcerea la starea primordială de slavă”. Iată întreaga filozofie a Iniţiaţilor. Ei ne spun: “Vă aflaţi situaţi între spirit şi materie, deci reflectaţi, studiaţi şi în fiecare moment al existenţei voastre observaţi ce este dominant în voi. Dacă simţiţi că se trezesc gânduri şi sentimente care vă îngreunează, vă zăpăcesc, încercaţi să le neutralizaţi, în loc să le lăsaţi să vă antreneze. Cei care se vor lăsa pradă materiei îşi vor pierde lumina, libertatea şi frumuseţea; în timp ce cei care reuşesc să se detaşeze de ea, conferind primul loc activităţii spirituale devin liberi, luminoşi şi puternici.
Forţa se găseşte în spirit. Deci, trebuie să pătrundeţi din ce în ce mai mult în voi înşivă, să vă reculegeţi, ca să atingeţi principiul divin din voi. Într-o zi, un izvor va începe să ţâşnească şi vă veţi simţi împliniţi, susţinuţi, inundaţi de forţe inepuizabile. Dar, dacă veţi uita de spirit, contând numai pe latura exterioară (bani, case, maşini, arme), atunci forţa, adevărata forţă a spiritului vă va părăsi. De ce? Pentru că nu o susţineţi, nu vă gândiţi la ea, nu vă adresaţi ei, nu comunicaţi cu ea. Cu ceea ce vă rămâne din resurse vă veţi mişca puţin, dar nu veţi ajunge prea departe; vă veţi crede puternici încă, dar izvorul, sursa, se va opri din curgere, deoarece aţi rupt contactul şi atunci veţi vedea cât sunteţi de tari şi de puternici!… Veţi fi măturaţi, azvârliţi, veţi dispare!…
Majoritatea oamenilor nu pune preţ decât pe latura exterioară, dar oare pentru cât timp? În timpul vieţii au dobândit bani, arme, dar murind nu le pot duce cu ei şi cum pe pământ nu au lucrat să-şi întărească spiritul, când vor fi obligaţi să părăsească pământul nu vor mai avea nimic! Atunci ei încep să înţeleagă că a trecut vremea atotputerniciei lor, încep regretele, suferinţele şi acest lucru poate fi numit Infern. Ei încearcă apoi să revină lângă cei vii, încercând să vorbească soţiei sau copiilor, dar nimeni nu îi va auzi. Unii merg la şedinţele spiritiste şi intră în medium declarând: “Am dus o viaţă prostească, nu faceţi ca mine” şi nici acolo nimeni nu îi va crede. Într-o zi, ei se vor reîncarna şi vor trebui să reînceapă de la zero, deoarece hoţii le-au luat toate bogăţiile adunate.
Deci, vedeţi, deziluziile ce se pregătesc acelora care nu au cunoscut Iniţierea; îi putem compătimi! Dar, câte bogăţii nu posedă cei care au lucrat pentru a-şi cîştiga virtuţi, calităţi, capacităţi! Chiar dacă nu au nimic în exterior, ei sunt bogaţi în cunoştinţe şi forţe şi plecând de cealată parte ei iau cu ei aceste bogăţii. Deoarece ei au exersat aici pentru a le dezvolta, acestea le vor rămâne, nimeni nu va putea să le ia. Şi, chiar toate dorinţele ce le-au avut pe pământ vor găsi împlinirea din belşug, acolo. Cei care iubesc lumina şi culorile le vor putea contempla fără încetare. Pentru cei a căror suflet este plin de muzică şi simfonie, stelele şi întreg universul vor cânta. Cei care visau la descoperirea secretelor creaţiei vor primi, în sfârşit răspuns.
Adevărata forţă se află în spirit, deoarece calităţile spiritului sunt, în mod particular, legate de forţă. Inteligenţa, înţelepciunea, puritatea vă dau mari puteri. La fel şi iubirea. Dacă aveţi multă iubire, veţi ajunge, de asemenea, să depăşiţi stările voastre negative: necazul, tristeţea, furia, ura… deoarece iubirea se aseamănă cu un alchimist care poate transforma totul. Dar, adevărata forţă se găseşte în adevăr, pentru că adevărul este domeniul privilegiat al spiritului.
Iisus a spus: “Căutaţi adevărul şi adevărul vă va elibera”. Ca să ne putem elibera, trebuie să deţinem adevărata forţă, pe care înţelepciunea singură nu o poate poseda; mulţi înţelepţi nu au avuns să se elibereze. Chiar şi iubirea, numai ea singură, nu vă poate elibera în întregime. Numai adevărul o poate face, adică unirea înţelepciunii cu iubirea. Iată ceea ce ne învaţă Ştiinţa Iniţiatică. Dar, oamenii neglijază iubirea, înţelepciunea, imaginându-şi că banii îi vor elibera… Gândiţi-vă!… Banii îi vor aservi, deoarece le vor oferi toate posibilităţile ca să-şi hrănească natura lor inferioară, aruncându-se în plăceri, capricii şi chiar răzbunări, eliminându-i pe alţii, dacă aşa trebuie… Banii le vor deschide drumul ce duce direct în infern! Evident, dacă vor fi înţelepţi şi stăpâni pe situaţie, banii le vor permite să se elibereze şi să facă mult bine. Dar, daţi bani unor oameni slabi şi veţi vedea dacă se vor elibera. Poate o vor face în exterior, debarasându-se de vreun inoportun sau scăpând de persecuţiile altuia, dar în interior nu vor scăpa de propriile slăbiciuni, vicii, sau frică. Ei vor călători, dar vor transporta cu ei toate relele. Adesea, oamenii cei mai bogaţi sunt cei mai puţin liberi, în timp ce oamenii săraci, dar inteligenţi, sunt mult mai liberi.

                          Ca să înţelegem mai bine, trebuie să punem de la început fiecare lucru la locul său şi tocmai aceasta facem într-o Şcoală Iniţiatică. Aici nu învăţăm zoologie, botanică, etnologie, geografie sau istorie, ci ştiinţa vieţii… Nu există nici o problemă pe care să o neglijăm. Există şcoli pentru tot felul de lucruri, dar unde putem învăţa ştiinţa de a trăi? Nicăieri. Iată, ne aflăm într-una din aceste şcoli rare, excepţionale, unde se învaţă ştiinţa de a trăi: cum să gândeşti, să simţi, să acţionezi. Din nefericire, foarte puţini îi înţeleg valoarea; ceilalţi vor înţelege când vor fi nevoiţi să părăsească pământul, dar va fi prea târziu!…
Pentru moment, oamenii sunt încă victima acestei filozofii materialiste, care îi ţine foarte departe de adevărata forţă. Şi ei slăbesc pe zi ce trece. Dar, veţi vedea, de acum înainte, în câţiva ani materialismul va fi exclus, gonit, blestemat în universităţi, în şcoli, în familii, peste tot oamenii se vor instrui în ştiinţa spirituală. Atunci, ei vor observa că s-au împotmolit vreme de secole şi toate aceste descoperiri tehnice şi ştiinţifice nu au fost un “progres” real. Numai progresul spiritului este un progres adevărat, nimic altceva. Scrieţi aceste cuvinte, căci veţi avea o formulă de lucru pentru viitor. Se fac din ce în ce mai multe descoperiri, dar cuceririle care se limitează la bunăstarea fizică şi la confortul material nu îi vor face pe oameni mai buni. Dimpotrivă, ei devin mai egoişti, mai pretenţioşi, mai bolnăvicioşi, mai vulnerabili şi în acelaşi timp mai orgolioşi, mai dezmăţaţi. Iată ceea ce a adus “progresul” căci nu este vorba despre un progres al spiritului…
Progresul spiritului înseamnă să perfecţionezi creaturile, gândurile şi sentimentele lor, astfel ca starea lor de sănătate fizică şi psihică să rămână mereu pozitivă; dar pe moment progresul, sau aşa numitul progres, constă în deschiderea unor spitale, clinici şi puşcării, din ce în ce mai sofisticate! În loc să căutăm un remediu în spirit, îmbunătăţind mereu câte ceva, acolo în interior, toţi aleargă să caute în exteriorul lor. Nimeni nu se gândeşte să caute ceva în interior, nimeni, în afară de aceşti sărmani mistici, aceşti sărmani spiritualişti, dispreţuiţi mereu pe nedrept.
 Da, adevărata forţă vine din interior, din spirit, adică din centru. Desigur, nu putem nega rolul unor elemente folositoare dispuse la periferie, dar acestea sunt mai puţin importante. Ce este autentic se găseşte în centru, în spirit; tot restul este mai mult sau mai puţin falsificat, amestecat, impur. Chiar aurul şi pietrele preţioase, care reprezintă tot ce poate fi mai pur în natură, trebuie să fie extrase din minereul lor. Tot ceea ce se găseşte departe de sursă este amestecat cu impurităţi, deci trebuie curăţat, decantat. Doar cei care merg direct la sursă pot bea apă de o puritate absolută. Peste tot în univers, ca şi în om, se manifestă principiul vieţii şi al morţii. Când viaţa vrea să se dezvolte, forţe contrare încep să se trezească pentru a o zdrobi, a o oprima, iar viaţa trebuie mereu să se apere. Peste tot nu vedem decât acţiune şi reacţiune. Dacă omul nu se va supraveghea, este posibil ca puterea morţii să-l ducă cu ea. Câte lecţii nu se pot învăţa din acest adevăr!
Cineva vine să mă vadă, plângându-se că nimic nu îi merge, că este descumpănită, dezamăgită în faţa existenţei. Eu o privesc şi îi răspund destul de simplu: “Vi se întâmplă acest lucru pentru că sunteţi înscrisă în ŞCOALA SLĂBICIUNII. – Ce şcoală? Sigur, când am fost tânără am fost înscrisă la şcoală, dar acum nu mai frecventez nici o şcoală”. Eu îi răspund: “Ba da, sunteţi înscrisă la şcoala slăbiciunii”. Ea nu pricepe deloc şi atunci revin: “Iată, în această şcoală a slăbiciunii nu se face nici un efort, nici un exerciţiu fizic sau spiritual, ne refugiem în fotoliu, în confort, în lene. Poate este bine, minunat, dar ce se întâmplă în acel moment? Mişcările interioare încetinesc intensitatea vieţii, a spiritului, gândirea se diminuează, iar latura negativă se strecoară aducând impurităţi şi lăsând urme de care nu ştiţi cum să scăpaţi. Deci, va trebui să trăiţi o viaţă intensă, eliminând toate murdăriile care vor să pătrundă înăuntrul vostru şi care vă pot provoca tot felul de tulburări. Acum, înscrieţi-vă la ŞCOALA FORŢEI, adică MENŢINEŢI ÎN VOI MEREU ACTIVITATEA, VIGILENŢA,DINAMISMUL, CURAJUL, ENTUZIASMUL”. Ştiind că cele două principii – al vieţii şi al morţii – sunt într-o luptă continuă, nu trebuie să cedaţi şi nici să lăsaţi forţele negative să vă invadeze şi să vă stăpânească. Pentru moment ne simţim bine lăsându-ne în bătaia vântului, dar apoi paralizăm: nici sângele, nici celulele, nimic nu mai vibrează pentru a lupta şi a combate şi atunci ne acoperă praful, mucegaiurile şi ciupercile. Când o roată se învârte în viteză, noroiul nu se poate depune, fiind aruncat; dar, când mişcarea încetineşte, noroiul se depune. Aţi înţeles? Găsim aici o filozofie şi o ştiinţă extraordinare. Deci, de acum înainte va trebui să faceţi eforturi, deoarece voi singuri sunteţi interesaţi să nu vă lăsaţi pradă lenei şi moleşelii. SUNT NECESARE EXERCIŢII PENTRU MEMBRE, PENTRU PLĂMÂNI, PENTRU GÂNDIRE, PENTRU SENTIMENT, PENTRU SUFLET, PENTRU SPIRIT. În acele momente vă veţi afla într-o stare de vibraţie ce va arunca toate impurităţile şi aşa veţi continua timp îndelungat.
Vă repet de ani de zile: “ÎNSCRIEŢI-VĂ LA ŞCOALA FORŢEI, FACEŢI EFORTURI”, căci inerţia aduce cu sine moartea. Veţi verifica, într-o bună zi, cât de necesară este viaţa intensă. Iată de ce TREBUIE SĂ NE GĂSIM MEREU SUB SEMNUL ENTUZIASMULUI, SĂ NU RENUNŢĂM LA IUBIRE, LA IUBIREA SPIRITUALĂ, căci ea este cea care crează în noi o stare de emisie radiantă, îndepărtând tot ce este negativ şi întunecat. Cei care se consideră inteligenţi şi înţelepţi gândind la inutilitatea iubirii şi bunătăţii şi-au semnat propria condamnare la moarte, la început la moartea spirituală şi în final la cea fizică.
Deci, trebuie să vă decideţi astăzi să înţelegeţi unde se află sensul vieţii, unde se găsesc sănătatea şi forţa.

Forţa se găseşte în activitatea spirituală.

Omraam-Mikhael-Aivanhov

Edgar Cayce on Angels Archangels and the Unseen Forces