Advertisements

Monthly Archives: January 2017

MEDICAMENTELE  HOMEOPATICE

MEDICAMENTELE  HOMEOPATICE

MEDICAMENTELE  HOMEOPATICE

 Homeopatia este un sistem medical care tratează cu substanţa care produce efectul asemănător suferinţei. De exemplu, urzica produce o erupţie cu prurit(mâncărime), pe care toţi o cunoaştem. Erupţii asemănătoare întâlnim în urticarie, care este  vindecată de remediul Urtica urens, preparat din această plantă. Belladona este un remediu care se prepară din mătrăgună. Mătrăguna este o plantă otrăvitoare care, în anumite doze produce, la omul sănătos simptome fizice asemănătoare fazei de debut a scarlatinei(debut brusc cu febră mare, cefalee, agitaţie, dureri în gât). Iar Hahnemann a folosit cu succes Belladona în prevenirea acestei boli infecţioase în timpul unei mari epidemii la acea vreme. El şi-a dat seama că puterea unei substanţe de a vindeca rezidă tocmai în capacitatea ei de a produce boala şi că un medicament homeopatic(numit remediu homeopatic) va putea vindeca acele simptome pe care le-a provocat atunci când a fost testat pe voluntari sănătoşi(aşa-numitul proving sau experimentare pe subiecţi sănătoşi).

Farmacodinamia homeopatică este o ştiinţă integrală. Alături de studiul simptomatologiei obiective(ceea ce se poate constata cu ajutorul organelor de simţ sau al aparatelor), ea înţelege să acorde toată importanţa şi simptomelor subiective(senzaţiile, gândurile, sentimentele pe care le încearcă persoana) – simptome care foarte frecvent au valoare determinată pentru caracterizarea sa şi în consecinţă caracterizarea remediului de care are nevoie pentru a se reechilibra. În alopatie studiul substanţelor se face pe animale de laborator. Dar un animal nu are nivelul de conştiinţă al omului şi nici trăiri comparabile cu ale acestuia – şi chiar dacă le-ar avea, el nu are posibilitatea de a se exprima, de a descrie anxietatea, de exemplu, sau atâtea şi atâtea sentimente şi idei pe care le poate avea o fiinţă umană. Din acest motiv experimentarea pe animale este total nesatisfăcătoare pentru homeopaţi. Hahnemann a experimentat pe sine pulberea de scoarţă de China. A fost un pas revoluţionar pentru medicină. Şi alţi medici ai acelor timpuri i s-au alăturat, experimentând pe ei înşişi diferite substanţe, astfel că în decurs de şase ani el a reuşit să strângă descrierea amănunţită a simptomelor apărute în proving-uri, precum şi un vast material consemnat de-a lungul veacurilor, referitor la otrăvirile accidentale sau intenţionate. Astfel, Hahnemann a alcătuit Materia Medica homeopatică, reprezentând tabloul complet de simptome fizice, mentale şi emoţionale al multor remedii homeopatice.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

            Curând Hahnemann şi colegii săi au descoperit că la substanţele experimentate, existau anumite complexe de simptome identice simptomelor unor boli în faţa cărora medicina clasică a acelor vremuri era neputincioasă. Încercând să administreze acele substanţe pacienţilor la care găseau simptome identice, ei au fost uimiţi de rezultatele foarte bune obţinute în cazuri considerate incurabile de medicina din vremea aceea. Hahneman s-a convins încă o dată că fiecare substanţă ajută la tratarea grupului de simptome pe care ea însăşi le-ar produce într-un organism sănătos. Datorită descoperirii sale, Hahneman s-a întors la practica medicală, dar la practica homeopatiei, noua ramură a medicinei ale cărei baze chiar el le pusese. În timpul consultaţiilor el nota toate simptomele fizice, mentale şi emoţionale ale pacientului şi apoi căuta acel remediu homeopatic care acoperea cel mai bine totalitatea simptomelor pe care le prezenta pacientul. Astfel a obţinut succese foarte mari, vindecări rapide şi de lungă durată, uneori chiar şi după administrarea unei singure doze de remediu. La început, el prescria pacienţilor săi remediile similimum în dozele uzuale în timpurile acelea. A observat că, deşii pacienţii se vindecau, substanţele folosite produceau agravări mari ale simptomelor iniţiale, lucru care îi deranja atât pe medic cât şi pe pacient. Agravările erau de aşteptat, de vreme ce medicamentele produceau simptome similare celor pe care le avea pacientul şi care se adăugau peste acestea. Iată motivul pentru care Hahnemann a început să reducă dozele de madicament, până la 1/10 din doza obişnuită. În continuare pacientul era vindecat, dar perioada de agravare rămânea – deşii mai redusă ca timp şi intensitate – lucru care nu era destul de satisfăcător. Hahnemann a continuat să dilueze medicamentele, de fiecare dată de 10 ori. În cele din urmă el a ajuns la o diluţie care nu mai avea nici un efect asupra pacientului – diluţie care nu mai conţinea absolut deloc substanţa medicamentoasă. Beneficiile simplei diluări erau foarte reduse. Dacă medicamentul nu producea agravare, atunci el nu producea nici vindecare şi viitorul homeopatiei era neclar.

             În acel moment critic, Hahnemann a făcut o mare descoperire. Nu se ştie foarte bine cum s-a întâmplat, dar el a supus fiecare diluţie succesivă procesului de sucusiune(agitare foarte puternică) şi a descoperit că fiecare diluţie astfel agitată nu numai că era mai puţin toxică, dar era şi mult mai eficientă decât  precedenta. Astfel, Hahnemann a rezolvat problema care a procupat medicina pe parcursul istoriei ei : problema efectelor nocive ale medicamentelor. Această descoperire are următoarea consecinţă: substanţa dinamizată, adică diluată extrem de mult(1/1.000.000 sau chiar până la 1/10 urmat de 30 de zerouri sau chiar şi mai mult) şi agitată puternic tratează pacientul rapid, sigur şi fără efecte nocive. E clar că această descoperire nu este uşor de explicat cu ajutorul mecanismelor chimice obişnuite. La diluţii atât de mari nu mai poate exista nici o moleculă din substanţa originală. Acest lucru nu putea fi explicat cu ajutorul fizicii şi chimiei secolului XIX, dar în lumina teoriei lui Einstein şi a fizicii cuantice modern putem înţelege că material este de fapt energie condesată şi că în anumite condiţii această energie poate fi eliberată şi folosită. Adevărata minune este că această energie poate fi utilizată în tratarea bolilor! Şi a şi fost folosită în acest scop, încă înainte de a putea fi explicată.

Aşa cum spuneam, devansând gândirea timpului său, Hahnemann a intuit adevărata natură a bolii.

El a remarcat 2 lucruri extreme de importante:

  1. Că medicamentele diluate foarte mult acţionează curativ numai dacă sunt energizate prin agitarea viguroasă numită sucusiune.
  2. Că după o astfel de preparare, în diluţia respectivă nu mai poate fi detectată nici o urmă materială a substanţei iniţiale. Deci, efectul curativ nu este de natură materială, ci energetică.

El a concluzionat că prin dinamizare(diluare+agitare viguroasă) o parte din energia substanţei iniţiale se transmite vehiculului neutru folosit pentru diluare(alcool,apă) care este ca un”solvent”pentru energie. Hahnemann a realizat că a ieşit de pe teritoriul materiei şi că lucrează în energetic. În cazul medicinei alopate moderne apar complicaţii datorate efectelor secundare ale medicamentelor chimice folosite şi probleme grave legate de intoxicaţii şi dependenţă. Organismul tratat cu medicamente alopate puternice se va obişnui cu acestea şi, ulterior, doza va trebui crescută din ce în ce mai mult pentru a mai avea efect. Astfel apare un cerc vicios, mecanismul de apărare al organismului slăbeşte iar boala se adânceşte. Multe dintre medicamentele alopate nu tratează dezechilibrul energetic al organismului. Ele doar schimbă locul de manifestare a dereglării, mutând boala dintr-un loc în altul. Şi, regretabil, de foarte multe ori boala cea nouă este mai profundă şi mai gravă decât cea iniţială. Numai înţelegând şi sprijinind forţa vitală în efortul ei de a reechilibra sistemul(cu ajutorul remediilor homeopatice şi al altor mijloace ale medicinei holistice) acesta îşi mai poate reveni.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Dar să aruncăm o privire asupra colecţiei de tablouri de remedii, care este Materia Medica homeopatică. Ea nu este altceva decât gruparea didactică într-un mănunchi unitar a tuturor simptomelor înregistrate în timpul proving-urilor, un adevărat registru al tuturor simptomelor remediilor, altfel spus, o semiologie. Aici pot fi găsite toate simptomele unui remediu,inclusiv cele mai ciudate, rare sau particulare(a căror importanţă în găsirea remediului similimum a fost subliniată chiar de Hahnemann în paragraful 128 din Organon). La ora actuală Materia Medica homeopatică cuprinde descrierea amănunţită a peste 3000 de remedii diferite, provenind din regnul mineral, vegetal şi animal. Printre substanţele minerale folosite se numără substanţe anorganice: elemente chimice(metale şi nemetale), acizi, baze şi săruri al căror rol în funcţionarea organismelor vii a fost demonstrat. Unele dintre cele mai des folosite remedii homeopatice sunt: sulful, siliciul(nisipul), clorura de sodiu(sarea de bucătărie)etc. Unele metale, cum ar fi cuprul, magneziul, fierul, seleniul, zincul etc. se găsesc în mod normal  în organism fie ca oligoelemente, fie ca “blocuri” importante în construcţia organismului. Există şi remedii preparate din substanţe organice cum ar fi petrolul, de exemplu. Homeopatia utilizează remedii vegetale – preparate din plante(frunze, flori, seminţe, rădăcini sau plantă întreagă), ciuperci, licheni sau alge. Unele dintre aceste plante au un efect toxic foarte bine cunoscut(mătrăguna, omagul, pălăria şarpelui etc.), iar altele sunt folosite din timpuri străvechi ca medicamente(muşeţelul, coada şoricelului, rostopasca etc.) sau alimente(ceapa, usturoiul, pătrunjelul etc.). Practic toate plantele pot fi utilizate în homeopatie, dar până în prezent  numai un număr relativ mic au fost experimentate. Chiar şi aşa, aproximativ două treimi din remediile folosite la ora actuală sunt preparate din plante.

Remediile derivate din regnul animal folosesc fie întregul animal sănătos(în special cele inferioare, cum ar fi buretele de mare, steaua de mare, furnica roşie), fie secreţii ale acestuia, cum ar fi veninul de paianjen, de şerpi, cerneala de sepie etc. Mai sunt şi aşa-numitele imponderabile( Sol, Luna, X-ray). De exemplu, se expune un flacon cu apă distilată razelor X şi apoi se dinamizează prin metoda descrisă anterior, obţinându-se remediul X-ray. O altă categorie importantă de remedii, o constituie cele preparate din produse patologice(produsele bolii-culturi microbiene, toxine microbiene, secreţii patologice). Dintre acestea putem enumera, de exemplu: Psorinum, Luesinum, Carcinosinum, Tuberculinum etc. Ele poartă numele de nosode. Denumirea remediului homeopatic este aceeaşi, indiferent de laboratorul în care a fost el preparat. Ea este formată din numele în latină al substanţei de bază, urmată de o cifră care reprezintă potenţa(diluţia remediului), şi apoi de denumirea sistemului în care s-a făcut diluarea – CH – pentru scara centezimală hahnemanniană, K – pentru centezimala korsakoviană sau D(sau X) – pentru scara decimală. De exemplu, Pulsatilla 30CH este remediul preparat din planta Pulsatilla nigricans(dediţel), prin 30 de diluţii succesive pe scara centezimală hahnemanniană.

Dar să vedem cum se prepară practic aceste remedii.

Dacă este vorba despre o plantă, atunci aceasta în stare proaspătă este amestecată cu alcool, pentru a se obţine tinctura mamă(abreviată TM). Aceasta constituie baza pentru diluţiile succesive, în felul următor:

1 picătură TM+99 de alcool, se agită puternic cu mişcări verticale de 100 de ori pentru a se obţine diluţia 1CH. Din flaconul cu diluţia 1CH se ia o picătură, se pune într-un alt flacon, se adaugă 99 de picături de alcool şi, la fel, se agită puternic de 100 de ori, obţinându-se diluţia 2CH din substanţa respectivă. Procesul se continuă în acelaşi mod, putându-se ajunge până la diluţia 100.000CH. Prin metoda Korsakov remediile se prepară într-un mod asemănător, singura deosebire fiind că nu se foloseşte câte un flacon nou pentru fiecare diluţie, ci flaconul în care s-a preparat diluţia 1K(dintr-o picătură TM+99 picături de alcool), se goleşte(aproximându-se că a mai rămas o picătură de lichid pe pereţii lui), se adaugă 99 picături de alcool, se agită puternic şi se obţine diluţia 2K. Se goleşte din nou, se adaugă 99 de picături de alcool, se agită şi rezultă diluţia 3K şi aşa mai departe. În scara decimală, prepararea este asemănătoare, deosebirea fiind că diluarea se face cu 9 picături de alcool în loc de 99. În cazul în care substanţa originară este indisolubilă(de exemplu, fierul, siliciul, argintul sau aurul), ea se va tritura într-un mojar împreună cu lactoză(folosită ca vehicul inert), în aceleaşi proporţii, de 1/100 sau 1/10, process similar sucusiunii. Începând cu diluţia 3CH, se continua folosind alcoolul în loc de lactoză. Trebuie să facem precizarea că, în conformitate cu legea lui Avogadro, începând cu diluţia 3CH practic în aceasta nu mai există nici măcar o moleculă din substanţa initial şi de aceea se poate trece la solventul lichid(alcool), care va prelua energia eliberată de aceasta în vehiculul inert solid. Ceea ce vom găsi în orice diluţie mai mare de 3CH este energia eliberată prin procesul de sucusiune(agitare puternică sau triturare, în cazul substanţelor insolubile). Materia este energie concentrate. Odată cu dinamizarea(diluare+agitare), aşa cum spuneam, cantitatea de materie se reduce, dar creşte cantitatea de energie activă eliberată de aceasta. De aceea, cu cât diluţia este mai mare, cu atât energia conţinută este mai mare şi, deci, puterea vindecătoare a remediului este mai profundă – diluţiile mici se administrează predominant în afecţiuni organice, iar cele mai înalte în boli psihice.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

         Aşa cum vă puteţi da seama, procesul de preparare a remediilor homeopatice este foarte laborios, solicitând farmacistului, mult timp, efort, conştiinciozitate, maximă atenţie şi, nu în ultimul rând, un laborator în care să nu existe surse de contaminare a preparatelor, care sunt extrem de sensibile. De aceea sunt foarte puţine laboratoare care întrunesc condiţiile necesare preparării remediilor homeopatice. În plus, nu veţi găsi remediile homeopatice în toate farmaciile, căci numai puţine dintre ele sunt autorizate să le comercializeze. – (fragmentHOMEOPATIA, dr. Tatiana Bolbocean; dr.Mihaela-Georgia Cîmpian)

Samuel Hahnemann

Arta Păcii

 

Advertisements
Advertisements

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

  1. Să fiţi ceea ce sunteţi. Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să fiţi Dv. înşivă, într-o lume care încearcă să vă facă precum toţi ceilalţi.
    2. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca Dv., mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca Dv. Nu vă schimbaţi, pentru că oamenii să vă placă. Fiţi Dv. înşivă şi oamenii vă vor iubi pe Dv., cel adevărat.
    3. Nu veţi putea începe următorul capitol din viaţa Dv., dacă veţi continua să îl citiţi pe ultimul.
    4. Făcând ceva şi obţinând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faceţi nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec vă va conduce spre succes. Veţi ajunge să regretaţi mai mult lucrurile pe care nu le-aţi făcut, decât cele pe care le-aţi făcut.
    5. Aveţi probleme? Înfruntaţi-le cu capul sus! Nu va fi uşor!! Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi, fără să greşească, toate complicaţiile pe care viaţa ni le pune în faţă.
    6. Nu suntem făcuţi să rezolvăm pe loc toate problemele apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedecăm şi să cădem. Pentru că tocmai acesta este întregul scop al vieţii: să înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvăm la timp. Acesta este, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.
    7. Puteţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu vă puteţi păcăli pe Dv. înşivă. Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.
    8. Cel mai dureros lucru este să vă pierdeţi pe Dv. însăşi ca persoană, atunci când iubiţi prea mult. Şi să uitaţi că şi Dv. sunteţi special.
    9. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a vă urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru Dv., acel moment este cel de acum.
    10. Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit, atunci când apare o nouă şansă. Asta, pentru că cele mai multe oportunităţi din viaţă ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort.
  2. 11. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insuficient pregătiţi. Dar acest lucru ține de procesul de învăţare.

  3. 12. Relaţiile trebuie să fie alese înţelept. Este mai bine să fiţi singur, decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să vă grăbiţi.
    13. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoana potrivită şi din motive corecte. Îndrăgostiţi-vă pentru că aşa simţiţi, nu pentru că vă simţiţi singur.
    14. Veţi învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlniţi, îi întâlniţi cu un scop. Unii vă vor testa, unii se vor folosi de Dv., unii vă vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce este mai bun în Dv.
    15. Nu va mai gândiţi la ceea ce fac ceilalţi mai bine decât Dv. Concentraţi-vă să vă bateţi zilnic propriile recorduri. Succesul este până la urmă o luptă între Dv. şi propria Dv. persoană.
    16. Invidia înseamnă să număraţi toate harurile cu care au fost dăruiţi alţii, în loc să vă uitaţi la Dv. şi la ce aţi primit Dv.
    17. Putem iubi persoane nepotrivite şi putem plânge pentru ceea ce am greşit, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru e sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi.
    18. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care vi se întâmplă, bun sau rău, vă pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.
    19. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar, adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite: dragostea, râsul, prietenia. Completaţi Dv. lista mai departe.
    20. Dacă nu sunteţi mulţumit cu Dv. aşa cum sunteţi, nu veţi fi fericit în relaţia cu alte persoane. Trebuie să vă creaţi stabilitate şi fericire în propria viaţă, înainte de a o împărtăşi cu altcineva.
    21. Nu trăiţi în gol, gândindu-vă şi răzgândindu-vă! Nu mai analizaţi aşa de mult fiecare situaţie, fiindcă veţi crea probleme care nici măcar nu există.
    22. Evaluaţi situaţia şi acţionaţi. Nu puteţi schimba lucrurile şi persoanele cu care refuzaţi să vă confruntaţi. Progresul implică riscuri. Ca să marcaţi gol, trebuie mai întâi să daţi drumul la minge.
    23. Nu vă plângeţi de milă. Surprizele pe care viaţa vi le pune-n fata nu fac decât să vă netezească calea în direcţia menită pentru Dv.
    24. Poate nu înţelegeţi şi nu vedeţi lucrurile reale care vi se petrec şi poate că vă este greu. Dar, reflectaţi şi la celelalte lucruri negative care vi s-au întâmplat în trecut. Veţi observa destul de des că fiecare dintre ele v-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situaţie fericită. Aşa că, zâmbiţi! Lăsaţi-i pe toţi să vadă că astăzi sunteţi mult mai puternic decât eraţi ieri. Şi astfel chiar veţi fi.
    25. Nu ţineţi supărare! Nu vă trăiţi viaţa cu ură în suflet. Veţi ajunge să vă răniţi mai mult pe Dv., decât oamenii pe care îi urâţi.
    26. Iertarea nu înseamnă: “Ceea ce mi-aţi făcut este în regulă”, ci, iertarea înseamnă “Nu o să vă las să-mi stricaţi fericirea”. Iertarea este răspunsul Dv. la faptele semenilor.
    27. Renunţaţi la ranchiună, găsiţi-vă pacea interioară şi eliberaţi-vă. Şi nu uitaţi, iertarea nu este numai pentru alte persoane, ea este şi pentru Dv.
    28. Atunci când este nevoie, iertaţi-vă pe Dv. înşivă, mergeţi mai departe şi încercaţi să vă descurcaţi mai bine data viitoare.
    29. Refuzaţi să vă coborâţi standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să le ridice pe ale lor.
    30. Nu daţi explicaţii şi scuze la nesfârşit, pentru faptele comise de Dv.! Prietenii nu au nevoie de aceasta, iar duşmanii oricum nu vă vor crede. Faceţi ceea ce simţiţi că este corect.
    31. Bucuraţi-vă de lucrurile mărunte, pentru că într-o zi veţi descoperi că ele erau, de fapt, lucrurile importante.
    32. Cele mai bune perioade din viaţa Dv. sunt acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-aţi petrecut râzând cu cei care contează pentru Dv.
    33. Societatea nu premiază perfecţioniştii, ci, îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.
    34. Viaţa nu este uşoară, mai ales atunci când plănuiţi să obţineţi ceva care să merite. Nu alegeţi calea uşoară care să vă ducă acolo.
    35. Este în regulă să vă împiedecaţi din când în când. Nu trebuie să vă prefaceţi sau să demonstrate mereu că sunteţi puternic.
    36. Nu ar trebui să fiţi preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi. Plângeţi, dacă simţiţi nevoia, este sănătos să vă vărsaţi lacrimile. Cu cât mai curând veţi face asta, cu atât mai repede veţi fi pregătit să zâmbiţi din nou.
    37. Nu-i învinuiţi pe alţii pentru necazurile Dv. Vă veţi realiza visele, în măsura în care vă veţi asuma responsabilitatea pentru viaţa Dv. Când îi învinuiţi pe alţii pentru lucrurile prin care treceţi Dv., le predaţi lor controlul asupra acelor părţi din viaţa Dv.
    38. Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să vă îngrijoraţi pentru o situaţie, întrebaţi-vă următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Dar peste trei sau peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, este clar că vă faceţi griji inutil.
    39. Concentraţi-vă nu pe ce vreţi să NU se întâmple, ci, pe ceea ce doriţi să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes.
    40. Dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă gândindu-vă că ceva minunat vi se va întâmpla în ziua respectivă şi sunteţi puţin atent, veţi observa destul de des că acel lucru vi se întâmplă.
    41. Treziţi-vă dimineaţa şi fiţi mulţumit că trăiţi. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să vă gândiţi la ceea ce vă lipseşte, gândiţi-vă la ceea ce aveţi şi lipseşte altora.
    42. Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva vă vrea în viaţa lui, vă face loc în ea – este bine, nu trebuie să vă bateţi pentru un loc în viaţa altcuiva.
    43. Nu încercaţi să intraţi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vedere valoare Dv.
    44. Amintiţi-vă mereu că prietenii adevăraţi nu sunt cei care se afla lângă Dv. când sunteţi fericit, ci, cei care vă sunt aproape când vă este cel mai greu. – delaomlaom.ro

MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI

 


 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca 

 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca 

 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca

– Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.
– Omul, în genunchi în faţa lui Dumnezeu, este mult mai mare.
– Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea.
– Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
– Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă.
– O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.
– Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea                                    voinţa necesară Desăvârşirii omului.
– Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. – În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
– Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

– Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.

– Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie.
– Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare.
– Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.                                                                                                                      – Citeşte mai degrabă ceea ce atinge inima decât ceea ce depărtează mintea.

– Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

– Nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie.
– Dacă oamenii ţi-ar face dreptate, Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti?
– Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri.
– Iubirea, prin natura sa, ocupa acelasi loc cu mistica. Ea e spirituala si nu poate fi asimilata organizarii fizice si trupesti.
– Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?
– Ne întâlnim în prezent cu… viitorul trecutului.
– Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.
– Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

STAREA DE ILUMINARE

 


Ţine minte de-acu-nainte!

Ţine minte de-acu-nainte!

Ţine minte de-acu-nainte!

Pune frână gurii tale, şi spune totdeauna mai puţin decât gândeşti. Nu uita că o vorbă ieşită din gură nu se mai întoarce înapoi.

Nu făgădui nimic din ce nu poţi face, iar tot ce făgăduieşti să faci chiar de costă.

Foloseşte orice ocazie de a spune un cuvânt bun şi recunoaşte altuia meritele sale.

Interesează-te şi de soarta altora, nu numai de a ta. Consideră pe vecinul şi pe aproapele tău ca frate şi soră, căci toţi suntem copiii lui Dumnezeu.

Ascunde-ţi necazurile şi nu ieşi cu faţa posomorâtă între oameni, căci şi alţii au necazuri, poate înca şi mai mari.

Discută orice problemă, însă nu te certa cu cei ce au o altă părere. Omul superior poate să contrazica şi totuşi să-ţi fie prieten.

Dacă ai calităţi şi merite, nu vorbi tu despre ele. Lasă pe alţii să te laude.

De prietenii şi cunoştinţele tale să vorbeşti numai de bine. Dacă ei au făcut ceva rău, aceasta se va vedea fără ca tu să le scoţi la iveală.

Când faci glume pe socoteala altuia, adu-ţi aminte de porunca: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”.

Nu aştepta răsplata pentru faptele bune pe care le faci. Ele sunt scrise în cartea vietii tale, chiar dacă nu toţi pot să le citească.

Scapă de TEAMĂ

 


IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

Apocalipsa vorbeşte de 24 de bătrâni înţelepţi, cu faţa tânără, care stau în jurul scaunului lui Dumnezeu. În vremuri pre-apocaliptice, ei par să aibă atribuţii decizionale puternice. Apar ca formând un consiliu care, pentru anumite probleme decid schimbarea, lansarea, încheierea. Prezenţa bătrânilor înţelepţi cu faţa tânără în textele apocaliptice pare să indice că marile schimbări pe care le consiliază sau iniţiază la un moment dat sunt destul de dure, bruşte, vizibile, pot fi turnuri foarte bune sau chiar deloc bune, în sensul că salvări de situaţii pot fi iniţiate, dar şi încercări grele pot fi aduse în viaţa oamenilor.

Textele asiatice dau o conotaţie similară celor 24 de bătrâni înţelepţi cu faţa tânără. Ei sunt numiţi Seniori ai karmei, ceea ce s-ar traduce prin Seniori ai destinului. Karma Board este o altă denumire care le-a fost atribuită, de data asta în limba Engleză. Cei 24 de bătrâni înţelepţi au dreptul de a schimba total cursul vieţii unui om. Ce era scris şi predestinat devine într-o clipă schimbat. Alte file de destin sunt aşternute. De cele mai multe ori se dau noi şanse oamenilor. Se luminează posibilităţile, apar căi noi de destin, turnuri în viaţă care permit oamenilor să se angreneze pe un drum nou în care să obţină rezultate extraordinare folosind calităţi noi sau vechi, dar care, au efecte benefice asupra oamenilor, asupra omenirii în general. Cei 24 de bătrâni înţelepţi schimbă cursul vieţii. Însă nu o fac de multe ori într-o viată terestră. Un om poate să nu resimtă nici o astfel de schimbare, poate să primească o schimbare, sau mai multe. Dar niciodată un om nu va primi foarte multe şanse noi de schimbare a drumului, cu primirea de noi oportunităţi. Căci acolo unde susţin schimbarea bătrânii înţelepţi cu faţa tânără, acolo se aduc, în manieră destul de dură, puternice susţineri din partea universului, materializate prin ajutoare văzute sau nevăzute.

Tot ce e în jur se schimbă, pentru a-i da omului respectiv oportunitatea de a-şi împlini noua vocaţie.

Este vorba de o nouă vocaţie, sau de o nouă putere care vine peste un talent mai vechi, dar care-l face să iasă din mediocritate şi să strălucească într-o împlinire de destin nemaivăzută. Dintr-o dată viaţa se schimbă, atitudinea se schimbă. Este ca şi cum ai fi fost medic şi brusc devii profesor, nu neapărat de ştiinţe medicale. Este ca şi cum ai fi ştiut o limbă străină, ani de zile la un nivel mediu şi brusc te trezeşti simţind ca vorbeşti perfect limba respectivă, începi să citeşti din cărţi şi brusc înţelegi toate cuvintele, auzi un vorbitor fluent şi brusc începi să vorbeşti limba respectivă cu un talent pe care nu îl ştiai ca fiind al tău. Nici nu era al tău, în această formă. L-ai primit peste talentul tău mediu, odată cu schimbarea drumului de către cei 24 de bătrâni înţelepţi. De fapt, sunt cazuri legate de umanitate în general, care se adresează vieţilor umane într-o manieră globală. Cazurile personale însă, sunt legate de un singur bătrân înţelept cu faţa tânără, senior al destinului cum îl numesc unele traduceri. De ce le zic bătrâni înţelepţi cu faţa tânără? Pentru că apropierea lor îţi insuflă o senzaţie de înţeleaptă cunoaştere cu o vechime de mai departe decât mintea poate percepe. E o înţelepciune dezvoltată de atât de demult. E o hotărâre la nivel decizional pe care numai o vastă experienţă o poate aduce. Nu e brutalitate în apropierea lor. Ei sunt atât de fini, atât de frumoşi. Este însă o siguranţă blândă şi zâmbitoare pe care numai cineva experimentat de mult şi de demult o poate avea. Nu există îndoială, nu există teamă. Există însă schimbare. Nu sunt fixaţii, nu sunt judecăţi. Sunt pur şi simplu decizii luate în anumite circumstanţe, iar măreţia constă în posibilitatea de a schimba şi de a da un suflu nou, de cele mai multe ori o direcţie nouă. Au părul lung, lins, de un gri strălucitor, ce uneori bate în negru. Au feţe perfecte, lunguieţe mai degrabă decât rotunde, frumoase, aşa cum ai desena în creion un portret al unui chip frumos. Trăsăturile sunt perfecte, frumuseţea este singurul lucru care le brăzdează. Au feţe de ţineri, corp asemenea, paşi fermi dar uşor legănaţi, într-o unduire de blândeţe, înţelepciune, zâmbet şi siguranţă. Nu există şovăială, nu există îndoială. Există şansă şi schimbare. Ei îţi zâmbesc. Sau mai degrabă el îţi zâmbeşte, cel cu care realizezi o relaţie.

Ceilalţi, dacă îi percepi, trec pe lângă tine fără a te băga în seamă, dar fără a te umili în vreun fel cu lipsa de băgare în seamă. Au un fel de consilieri, persoane care se vor şterse, nu ies în evidenţă, care observă totul din umbră şi care le mai atrag atenţia: „Uite, ce zici, te opreşti puţin şi asupra acestui lucru?” Ei se opresc şi decid. Frumoasă este schimbarea permisă de bătrânii înţelepţi cu feţe tinere. Frumoasă şi energizantă. Ţi se pun la picioare toate forţele necesare pentru a o coti pe un drum de acţiune, la capătul căruia vei privi în urmă şi vei vedea că ai făcut atâtea lucruri. Iar tot ceea ce ai făcut se încrustează într-un fel sau altul în vieţile celor din jur. Utilitatea sau inutilitatea noastră o privim din perspectiva minţii umane. Drumul este aşternut cu scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem, nu le înţelegem şi mai ales nu înţelegem puterea de schimbare a turnurii vieţii, vieţilor, în orice moment, retoactiv sau ultraactiv. Totul se poate schimba acum pentru acum, acum pentru viitor, dar şi acum pentru trecut, în trecut pentru trecut sau pentru viitor şi în viitor pentru trecut sau pentru viitor. […] Mi-a arătat camerele în care sunt ţinute cărţile de destin ale fiecărui om, după timpul său. De restul vieţuitoarelor nu am aflat. Văzusem o carte aurie, mai aurie decât aurul. Scrisul era auriu, mai auriu şi strălucitor decât aurul. Atunci am înţeles de ce oamenilor le place aurul, de ce îi conferă atâta putere. Este amintirea strălucirii acelei perfecţiuni aurii. Cartea aurie era ţinută separat, pe masă într-o grădină. Trei sferturi din pagini erau scrise, restul urmau a se scrie în timpul vieţii. Erau pagini neterminate, care mai lăsau loc pentru câteva paragrafe, ce urmau să fie completate, tot în cursul vieţii.

Existenţa la nivel real

Depinde deci şi de existenţa la nivel real, de conjuncturi, de decizii, de modul în care ricoşează evenimentele. Nu este totul scris într-o carte a destinului. M-a dus apoi într-o camera întunecată, în care se intra prin grădină. Erau cărţi din Evul Mediu. De ce întunecate? Pentru că în Evul Mediu, mi s-a spus, a fost cea mai mare întunecare a omenirii, cea mai mare depărtare de la unduirile iubirii, fericirii divine. Şi de atunci omenirea depărtată a fost. Acum s-a mai luminat. Nu mai e aşa. A trecut marea cea neagră. M-am gândit la Inchiziţie, dar nu numai. Am conştientizat câtă iubire şi puritate veneau de dinaintea erei noastre. Se pierduse cu totul în Evul Mediu. Căi greşite de gândire personală şi colectivă. În camera Evului Mediu erau două cărţi deschise pe o masă, în care tocmai scrisese, sau în care urma să scrie. Cum putea să mai scrie acum, când persoanele respective nu mai erau demult? Mi s-a spus că destinul oamenilor, karma cum numesc unii, strălucirea sufletului cum zicea el, se poate schimba nu numai pentru viitor, dar şi înspre trecut. Mai rar, dar se schimbă. Şi atunci se scrie schimbarea în cartea lor. Cum se poate schimba destinul pe trecut? Mi s-a indicat că oricât de rău ar fi un om în timpul vieţii pe Pământ, dacă un urmaş de-al lui se foloseşte de un lucru, sau o idee, sau altceva făcut de strămoşul respectiv, dezvoltând ceva bun, ceva foarte bun pentru oameni, pentru omenire, atunci, retroactiv, destinul strămoşului se luminează, sufletul lui se luminează. Aceasta este de fapt dezlegarea strămoşilor, nu alta. Nu vin blocaje de la strămoşi către tine, care să te limiteze, niciodată. Vine însă o dorinţă de-a lor de a-i ajuta, ajutând omenirea şi astfel luminând retroactiv segmente ale arborelui genealogic. Nu există blocaje de la strămoşi, nu existe pedepse de ispăşit de urmaşi. Dar urmaşii simt când strămoşii ţipă după o evoluţie atât de mare, încât să li se lumineze şi lor ceea ce au întunecat în timpul vieţii lor. Dacă un om rău a făcut numai rele, dar să zicem că a construit o şcoală printre relele sale, iar în şcoala respectivă ajunge să înveţe un elev care va ajunge eminent în salvarea omenirii prin calităţi precum iubire, compasiune, dăruire, construcţie, ajutor bănesc sau orice fel de alt ajutor benefic, atunci cartea întunecată a vieţii celui rău din trecut se mai luminează retroactiv şi se mai scriu câteva fraze în cartea sa, chiar dacă viaţa sa pe pământ a încetat de mult. – Dora Alecu UNIVERSUL INTERIOR

Ţine minte de-acu-nainte!

 

 


LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

    LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ

Cuvântul “Lumină” trezeşte în mintea noastră tot felul de asocieri pozitive. Dar în Cabala, Lumina este mai mult decât orice altceva ne-am putea imagina—este, de fapt, o calitate a Creatorului însuşi “Şi Dumnezeu a spus, ‘Să fie Lumină, şi a fost Lumină’,” “Lumina de la capătul tunelului,” “Eşti Lumina vieţii mele,” “Am vazut Lumina.” Dacă ai ţine minte de câte ori auzi zilnic “lumină”, ai descoperi că se fac sute de referiri la acest termen, într-um fel sau altul. Expresii ca “în lumina celor arătate,” “luminează-mă,” “iluminat”, “luminozitate” sunt metafore adesea utilizate pentru a descrie idei despre înţelepciune, speranţă, bunătate. De obicei spunem “o persoană (i) luminată” pentru a descrie pe cineva care este înţelept, sau care are abilitatea de a a vedea lumea într-un fel unic. Ne bucurăm de lumina soarelui şi ne plănuim vacanţe în locuri unde ne putem relaxa şi ne putem bucura de lumină/căldură. Suntem atraşi de căldura luminii focului şi ne adunăm în jurul luminii focurilor de tabără. În calitatea noastră de fiinţe umane , de foarte multe ori vorbim despre lumină în feluri emoţionale, aproape senzuale. Este greu de imaginat că după mii de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă nu sunt inca siguri în privinţa naturii luminii. Totuşi, nimeni nu contrazice faptul ca lumina este izvorul vieţii pe pământ. Nu e nici o coincidenţă faptul că doar prin gândul despre lumină putem produce senzaţii aşa puternice. Înţelepciunea Cabala ne învaţă că există într-adevăr “o lumină spirituală” care are efect asupra noastră, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de prezenţa acesteia. Această Lumină este atributul forţei care ne-a creat – a Creatorului.

Marele cabalist din secol XVI, Isaac Luria (the Ari), a scris în cartea sa,

Tree of Life(Arborele Vieţii):

“Atenţie, înainte ca emanaţiile să fie emise şi creaturile create, Lumina Simplă de Sus a umplut toată existenţa. Şi n-a rămas nici un loc liber, ca o atmosferă goală, un vid sau o groapă, Ci totul a fost acoperit de Lumina Simplă Infinită.”

     Care e natura Luminii spirituale?Aşa cum lumina fizică ne umple în modalităţi fizice, facându-ne să ne simţim calzi şi comfortabil, tot asa, Lumina spirituală ne satisface nevoile spirituale, nevoile sufletului. Cabaliştii ne explică faptul că în timp ce ne traim viaţa în aceastalume, putem să ne umplem sufletele cu Lumină spirituală şi astfel să traim experienţa bucuriei infinite şi a împlinirii. Pe măsură ce sufletul este cuprins de Lumină, persoana începe să simtă împărăţia interioară numită “Lumea de Sus” şi să perceapă fenomene dincolo de ceea ce noi cunoaştem din lumea fizică.. Cum anume diferă această Lume de Sus de senzaţiile noastre obişnuite? În această lume, toate percepţiile noastre se dezvoltă în mod firesc cu ajutorul celor cinci simţuri. Şi totuşi, suntem afectaţi în mod evident de multe forţe ale naturii care sunt invizibile pentru noi. Oxigenul pe care îl respirăm, de exemplu, este invizibil, dar fără el nu am putea supravieţui în lumea fizică. În acelaşi fel, Lumea de Sus este o zonă a realităţii care este imperceptibilă pentru cele cinci simţuri ale noastre, dar putem incepe să o simţim pe măsură ce sufletele noastre sunt umplute de Lumina spirituală. Dr. Jeffrey Satinover, unul dintre oamenii de ştiinţă care a făcut filmul, What the Bleep Do We Know!?, explică aceasta din perspective fizicii cuantice: “Teoria cuantică arată că există ceva ce funcţionează dincolo de simplul mecanism, în afara lumii fizice.” Tocmai de aceea Cabala mai poartă denumirea de “înţelepciunea celor ascunse”—deoarece dezvăluie acea parte a realităţii care este ascunsă pentru cele cinci simţuri ale noastre. Este o metodă care ne permite nouă să ne umplem sufletele cu Lumină, şi să simţim simultan atât Lumea de Sus cat şi lumea noastră. – Adrian Silvăşanu UNIVERSUL INTERIOR

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

 


ACESTA ESTE UN SEMNAL!

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

Să pătrundem ceva mai în amănunt semnalele pe care ni le trimite viaţa.

    Pe baza legii cauzei şi efectului ştim că, pentru a se restabili echilibrul, tot ce provocăm altora se va răsfrânge asupra noastră înşine. Din aceasta rezultă concluzia raţională că în viitor trebuie să fim şi mai atenţi la ideile, cuvintele şi faptele noastre, să „semănăm” mai conştient, pentru ca să culegem fructe mai bune şi mai gustoase. Dacă noi înşine suntem confruntaţi cu o boală, suferim o pierdere sau o durere, atunci ar trebui să ne întrebăm şi să încercăm să aflăm care a fost cauza acestui efect, ce anume am provocat noi înşine cândva, pentru ca acum să ne aflăm într-o asemenea situaţie. Împrejurările în care are loc un eveniment ne arată adesea deja soluţiile de rezolvare şi ne prezintă modele, întrucât, în perfectul nostru joc al creaţiei, totul se produce conform legii rezonanţei, prin urmare nimic nu se petrece „întâmplător”. Să fim atenţi la indiciile din jurul nostru! În fiecare zi primim aşa-numitele „semnale”, uneori prin oameni, prin animale care ne ies în cale sau prin evenimente întâmplate pe drumul spre slujbă. Dintre acestea fac însă parte şi aşa-zisele coincidenţe şi sincronicităţi.

Cu toţii am trăit aşa ceva: te gândeşti la cineva şi imediat respectivul îţi dă telefon. Aici este vorba mai curând de telepatie — este clar că unul se gândeşte la celălalt — , ceea ce însă devine posibil numai prin rezonanţă. Un alt exemplu: aţi început să lucraţi într-un nou loc de muncă, de exemplu ca educatoare la grădiniţa de copii. Vă aflaţi la terapeut, în sala de aşteptare, şi intraţi în discuţie cu doamna care stă lângă dumneavoastră. Şi ce profesie are ea? – Educatoare la grădiniţa de copii. „Ca să vezi, ce întâmplare!” Deschideţi televizorul şi ce se prezintă pe programul ales? Un material despre o nouă grădiniţă. !rAtât de multe coincidenţe dintr-o data, aşa ceva nu exista!” În mod similar reacţionează majoritatea celor care până acum n-au observat că trăim într-o lume a interdependenţelor, într-un univers construit pe legităţi clare.

    Fenomenul sincronizării se bazează pe legea rezonanţei: Identităţile se atrag, aceasta însemnând că tot ce vibrează spiritual la fel se atrage reciproc, iar astfel ceea ce noi emitem vibrează înapoi asupra noastră şi de aceea ne revine nouă, ca tot ceea ce ne aparţine şi cu care noi vibrăm identic. Aceasta este o categorie de semnale care ne arată în ce mo­ ment al vieţii ne aflăm. În cazul sincronizării, situaţia este puţin altfel Aceasta noţiune se datorează psi­ hanalistului elveţian, profesorul Carl Gustav Jung. Într-o zi, când acesta se afla în biroul său împreună cu un pacient, discutând despre Egipt, dintr-o dată pe birou s-a căţărat un gândac, un scarabeu egiptean. Nici până astăzi nu s-a lămurit cum a ajuns gândacul din Egipt în Elveţia, însă Jung a văzut în aceasta o dovadă că universul nu este haotic, ci urmează un model ordonat, perfect – după formularea lui Jung, este sincronizat.

Iată aici câteva exemple de sincronizare:

    Sunteţi la micul dejun, citiţi ziarul, fiica dumneavoastră se agită pe scaun şi vorbeşte cu mama ei, pe fundal probabil se aude radioul şi sunt transmise ştirile. Deodată, sunteţi surprins că fiica dumneavoastră a pronunţat exact aceleaşi cuvinte pe care tocmai le-aţi citit în ziar. Sau crainicul pronunţă o propoziţie ce este chiar titlul articolului pe care îl citiţi în acel moment. Sau vă găsiţi într-un restauram şi discutaţi cu însoţitorul dumneavoastră. La un moment dat, acesta spune ceva anume, iar exact în acelaşi moment o persoană de la masa vecină exprimă acelaşi lucru.

Vă deplasaţi pe autostradă si vorbiţi la telefonul din maşină cu cineva, iar respectivul vă povesteşte că a pictat camera copiilor cu stele; în acest moment, depăşiţi o camioneta Mercedes, vopsita lateral cu stele. Sau cineva spune că a primit un număr de telefon terminat în 999, iar dumneavoastră conduceţi tocmai în spatele unei maşini cu numărul de înmatriculare 999. Despre ce este vorba la acest fenomen? Ce trebuie să ne arate el (ca un „indicator”)? Aici trebuie să vorbim încă o dată despre modelul vieţii. După cum s-a spus deja, împreună cu protectorii noştri spirituali ne creăm un model pentru viaţă, o matrice sau un tipar. Cum s-ar zice, ne stabilim un program, cu tot ce-am dori să rezolvăm în timpul unei încarnări. Cei mai mulţi oameni rezolvă probabil şaizeci la sută din ce şi-au propus şi doar extrem de puţini se apropie de procentul de sută la sută. Cu cât în viaţă avem mai mult parte de ceea ce ne-am propus, prin urmare cu cât modelul nostru de viaţă actual concordă mai mult cu ceea ce ne-am schiţat înainte de încarnare, cu atât se înmulţesc aceste cazuri de sincronizare. Explicaţia este că ne aflăm tot mai frecvent la momentul oportun şi la locul potrivit. Aceasta este toată arta.

Dar cum putem să ne aflăm la momentul oportun şi la locul potrivit?

 Putem să ne urmăm intuiţia. După cum se vede, ne învârtim în cerc. Întotdeauna este vorba despre intuiţie. Ea este cheia! Ea este vocea Domnului în noi! Iar intuiţia nu se poate cumpăra, nu ne-o poate da nimeni, n-o putem înghiţi ca pe o tabletă, nu ne-o poate impune nici o biserică, nu poate profita de ea nici o sectă. Lucrând cu intuiţia numai aşa învăţăm să fim la locul potrivit, la momentul oportun, cu persoanele potrivite. Aparent suntem pe picioarele noastre – ceea ce însă nu se întâmplă niciodată (Dumnezeu în noi, înger-protector, familie de suflete) – iar răspunsul, dacă ne-am urmat corect intuiţia, se întoarce direct de la viaţă în forma acestor sincronizări. Sincronizarea este „termometrul” încarnării noastre şi ne arată exact unde ne aflăm ca etapă a vieţii. Cu cât au loc mai multe cazuri de rezonanţă (coincidenţe) şi cu cât mai multe sincronizări se produc în viaţa noastră, cu atât mai aproape suntem de modelul nostru de viaţa, cu atât mai aproape suntem de noi, pe propriul nostru drum. Desigur, aceasta se poate schimba zilnic, în funcţie de deciziile noi pe care le luăm. În orice caz, din acest moment devine cu adevărat captivant, deoarece simţim pur şi simplu cum comunică viaţa cu noi, cum ne-am încadrat într-un sistem perfect şi cum suntem în stare să-i percepem, treptat, misterioasa voce. Cu toate acestea, rămâne un „sistem” al li berului arbitru.

Potrivit legilor spirituale, suntem făuritorii propriei noastre fericiri. Nu mai aruncăm vina pe seama altora, întrucât suntem răspunzători noi înşine pentru ce se află în jurul nostru şi pentru ce se întâmplă cu noi. Din această perspectivă vedem viaţa ca pe un dar oferit pentru ca, cu fiecare respiraţie, să evoluăm mai departe spre iubire şi spre înţelegerea spiritual.

CREEZ EU ÎNSUMI!

    Deosebirea dintre cel care caută şi cel care descoperă constă în faptul că primul urmează pe cineva, o lege, un guru, o credinţa, o ideologie. Dimpotrivă, al doilea îşi scrie propriile legi şi va conduce cândva. El însuşi hotărăşte dacă vrea să îngheţe în timpul iernii sau să se ardă la tălpi mergând pe cărbuni aprinşi. El hotărăşte ce mâncare îi dăunează şi ce băutură este plină cu spirit divin – deoarece aşa doreşte el. Este ascensiunea de la fiinţă creată la creator independent. Şi este datoria noastră să învăţăm aici pe pământ că noi înşine creăm şi chiar putem muta munţii prin credinţa noastră (nu mă refer la micul munte de zăpadă din faţă casei…). Noi decidem dacă ceva ne va face rău şi noi hotărâm ce ne este folositor. Noi suntem o parte a Creatorului şi suntem înzestraţi cu tot ce este înzestrat şi Dumnezeu – numai că într-o măsură mai mică; de fiecare dată în măsura pe care s-o putem înţelege, însă însuşirile sunt aceleaşi. Este la fel cum o minusculă picătură de apă are aceleaşi proprietăţi ca şi oceanul imens. Iar noi ne aflăm aici pe pământ şi pentru a conştientiza că suntem o parte a Creatorului şi că, zilnic, noi înşine suntem capabili să creăm.

De aceea, să uităm tot ce am citit şi auzit sau ce ni s-a predat la şcoală. Să mergem în interiorul nostru şi să ne întrebăm ce vrem noi, ce spune intuiţia noastră în acest sens. Apoi să ne întrebăm pe noi înşine dacă avem încredere în noi să aspirăm la acest ţel, iar dacă în noi răsună un „Da”, atunci să ne şi îndreptăm spre el. Şi îl vom atinge, dacă avem încredere. Nu trebuie s-o creadă nimeni altcineva. Exact la fel cum nimeni n-ar fi crezut că Bill Gates, atunci când a lansat programul de calculatoare, va deveni într-o zi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Întregul potenţial este în noi! Totul este proiectat în noi, sămânţa există. Va veni timpul când o vom uda pentru a creşte!

 „Fă ce-ţi produce cea mai mare plăcere!”                                                                   Jan Van Helsing

LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

 


De ce să ascult vocea interioară?

De ce să ascult vocea interioară?

  De ce să ascult vocea interioară?

 În primul rând vocea interioară este cea care ştie ce este cel mai bine, la un anumit moment de timp, pentru fiecare dintre noi, în parte. Avem, zi de zi, fel de fel de necesităţi. De la nevoia de alimentaţie până la aceea de a comunica cu alţii, de a vorbi cu alţi oameni. Dar nu întotdeauna putem, cu ajutorul intelectului, să determinăm care sunt acele necesităţi mai presante, mai urgente, şi cărora să le acordăm o prioritate mai mare în viaţa noastră.

Vocea interioară este cea care ne poate semnala necesităţile “prime” ale fiinţei noastre. Sunt anumite lucruri care trebuiesc dobândite mai întâi, celelalte putând fi satisfăcute doar dacă au deja nişte “temelii” iniţiale. Este ca atunci când am vrea să construim o clădire cu mai multe etaje. Chiar dacă am dori să construim mai întâi etajul doi sau chiar acoperişul, trebuie să urmăm, în mod riguros, o anumită secvenţă de paşi, astfel încât construcţia noastră să fie stabilă şi durabilă. La fel stau lucrurile şi cu fiinţa umană. Pentru a dobândi o stabilitate internă, un echilibru interior, trebuie să urmărim să satisfacem mai întâi nişte necesităţi “primordiale” care vor constitui baza de plecare pentru dobândirea celorlalte.

Societatea actuală ne oferă, într-o anumită măsură, o secvenţialitate a paşilor de urmat în viaţă. Dar, fiecare dintre noi reprezintă o individualitate aparte. Nu ne putem încadra toţi în aceleaşi tipare, în aceleaşi reguli stricte. “Fiecare fiinţă are o anumită vocaţie şi aceasta este torţa care ii luminează viaţa. Cel care işi ignoră vocaţia e ca un sfeşnic rămas ne-aprins. Cel care caută sincer adevăratul ţel al vieţii sale va fi el insuşi căutat de acel ţel. Concentrandu-se asupra acestei căutări, o lumină va incepe să-i alunge confuzia. Numiţi-o revelaţia, numiţi-o inspiraţie, spuneţi-i cum doriţi. Ne-increderea e cea care inşealăSinceritatea conduce direct către ţel.

Ce nu este vocea interioară

   În primul rând vocea interioară nu este o VOCE. Ea nu se aude… ea se simte, se percepe. Probabil vi se pare un nonsens…. cum adică, vocea nu se aude? Termenul de voce interioară este un termen generic, este o exprimare metaforică a unui fenomen psihic. Vocea interioară poate fi interpretată ca voce dar nu este o voce. Vocile “vorbesc” o anumită limbă: engleză, franceză, germană, română, chineză, etc. Şi sunt sute de limbi. Vocea interioară nu le cunoaşte pe toate. Ea ştie doar un singur limbaj. Cel al gândului. Aşadar, dacă veţi auzi o voce care vă va spune ceva în limba română să ştiţi că nu este ceea ce eu numesc vocea interioară. Încă din momentul naşterii suntem obişnuiţi să gândim într-o anumită limbă. După primele gângurituri, mama începe să ne înveţe diferite cuvinte în limba maternă, şi vom fi obişnuiţi să gândim în această limbă. Acest mod de gândire nu este “un dat” natural. Limbajul articulat (sau mai bine zis gândirea într-un anumit limbaj) este o modalitate de a comunica cu ceilalţi membri ai comunităţii. Pentru “a discuta” cu tine însuţi; pentru a purta un dialog interior, sau, mai direct spus, pentru a gândi, fiinţa umană a fost înzestrată cu un alt limbaj. Vocea interioară îţi cunoaşte gândurile. Nu are nevoie ca tu să-ţi formulezi aceste gânduri în limbaj articulat sau în fapte. Ea îţi cunoaste intenţiile , atitudinile faţă de cei din jur. Vocea interioară nu are nevoie ca tu să-i demonstrezi fidelitatea. Vocea interioară nu îţi răspunde imediat la întrebări. Se întâmplă şi aşa, dar de cele mai multe ori lansăm o întrebare şi răspunsul poate veni chiar şi peste câteva săptămâni. Vocea interioară nu te roagă, nu insistă să faci anumite lucruri.

Ce este vocea interioară

   Pe scurt am putea defini vocea interioară ca fiind instinctul speciei. De ce am preferat această “definiţie” prescurtată? Poate că nu este cea mai relevantă dar reflectă o caracteristică importantă a vocii interioare. În mod normal vocea “discută” cu tine, îţi trimite mesajele ei în mod “paşnic”, dar în momentul în care te afli în faţa unui pericol ea “strigă”. “Tipă” la tine: “NU”. Partea proastă este că nu insistă spunând: nu, nu, nu, nu,…. Simplu, zice o dată şi gata. Dacă nu i-ai prins mesajul, este din cauza lipsei tale de antrenament. Va trebui să te antrenezi pentru a nu mai “rata” şi alte mesaje.  Din astfel de considerente am ales această scurtă definire: în momente cheie din viaţa ta, vocea interioară îţi trimite mesajele mult mai “apăsat”, mult mai “hotărât”. Dar, vocea interioară nu te va ruga să-i asculţi mesajul, să-i urmezi îndemnul. Ea îţi transmite “părerea ei”. O urmezi bine; nu o urmezi – treaba ta, descurcă-te.

Vocea interioară este aceeaşi pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale. Nu contează cât de “citit” eşti, câte şcoli ai; vocea interioară este aceeaşi, în sensul că are aceeaşi înţelepciune. Din alte puncte de vedere, persoanelor cu un “grad înalt de cultură” le este mai greu să perceapă vocea interioară. Şi aceasta, din cauză că, astfel de persoane, în procesul asimilării informaţiilor, au folosit foarte mult raţionalul, în detrimentul “simţului interior”. Vocea interioară este aceeaşi, indiferent de moralitatea persoanelor: oameni evlavioşi, hoţi, ucigaşi, etc.

Vocea interioară nu are voinţă, în sensul că ea nu alege persoanele pentru care să se manifeste.

Vocea interioară este foarte răbdătoare. Îţi va “şopti” toată viaţa, în speranţa că poate, odată şi odată, tot vei ţine cont de “părerile” ei. Totul depinde de tine.

Radu Stanciulescu – VOCEA INTERIOARA

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

 


Folosirea puterii mintale pentru acumularea și dirijarea forței vitale în corp

Folosirea puterii mintale pentru acumularea și dirijarea forței vitale în corp

Folosirea puterii mintale pentru acumularea și dirijarea forței vitale în corp

Conform lui Edgar Cayce, în primul rând trebuie respectate două legi:

 Echilibrul sistemului nervos este condiţia sănătăţii.

Yoghinii consideră că toate emoţiile şi sentimentele sunt însoţite de producerea în organism a unor substanţe care acţionează ca otrăvuri sau ca tonice. Aceste substanţe intră în sânge şi se fixează pe anumite organe, în general pe centrii nervoşi. De exemplu, emoţia mâniei produce o toxină care acţionează asupra inimii, ficatului şi stomacului, dar se elimină repede; dacă apare ura, roxina este secretată cronic, puţin câte puţin, şi otrăveşte tot organismul, dar mai ales ficatul. Frica este o altă emoţie şi îi corespund două sentimente: regretul aplicat trecutului şi îngrijorarea aplicată viitorului, care au aceeaşi toxină ca şi frica, fixându-se mai ales la vezica biliară, stomac şi intestin. Ea ar fi cauza afecţiunilor gastro-intestinale. Aceastea două sunt principalele otrăvuri de origine psihică. Ele se pot combina cu alte otrăvuri organice din sol şi ape şi această combinaţie ar produce cancer. Hatha Yoga recomandă stăpânirea sentimentelor. Trebuie eliminate frica şi mai ales ura. “Să nu apună soarele înainte de aţi trece mânia” – această îndurmare biblică este o taină a sănătăţii. Stăpânirea devine uşoară dacă se abordează pe plan fiziologic. Se adoptă sistematic atitudinile şi expresiile corporale contrare emoţiilor şi sentimentelor care trebuie învinse. Nu putem sămâne mânioşi dacă muţchii feţei şi corpului sunt destinşi şi buzele surâzătoare. Atitudinea fizică de bravură învinge frica. Manifestarea continuă a unei seninătăţi exterioare antrenează inevitabil seninătatea sufleteasacă.

Există şi substanţe tonice produse de bucurie, voioşie, afecţiune, iubire.

R. Burton, un medica care a trăit în sec. al XVII-lea, a scris că există 3 medici care pot vindeca orice boală: dr. Râs, dr. Regim şi dr. Calm. Râsul are 8 funcţii: îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, măreşte numărul de celule fagocitare care distrug bacteriile, viruşii şi formaţiunile neoplazice, accelerează bătăile inimii şi în mică măsură ridică tensiunea arterială, accelerează ritmul respirator, determinând creşterea cantităţii de O2 din sânge, eliberează endorfinele care influenţează buna dispoziţie şi contribuie la scăderea intensităţii durerii, relaxează musculatura, accelerează digestia, masează musculatura organelor itnerne. Dacă râdem des, ne este mai uşor să luptăm cu stresul, ne putem relaxa mai uşor, suntem mai creativi şi mai rezistenţi la îmbolnăviri. În statul West Virginia, din Statele Unite, a fost înfiinţat primul spital din lume în care pacienţii sunt trataţi cu ajutorul râsului şi al jocurilor.

Medicina holistică cayciană afirmă: “Mintea este constructorul”. Spiritul cosntruieşte fiecare celulă a corpului. Nu există nici o boală pe care să n-o fi construit mai întâi voi înşivă în mentalul vostru (în această viaţă sau în una dintre vieţile precedente). Orice boală vine prin încălcarea unei legi cosmice, care se va traduce în corpul fizic, care este un ecou al cosmosului. Dacă aţi avut puterea de a vă crea boala, găsiţi puterea necesară spre a o distruge. Orice vindecare vine din aceeaşi sursă. Fie că ea se face prin dietă sau prin medicamente sau chiar prin chirurgie, este la fel: este vorba despre conştientizarea acelor forţe care se află în interiorul corpului şi care sunt reflexul forţei creatoare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să uşurpm munca naturii vindecătoare. Matematicianul von Neumann, părintele ciberneticii, a calculat memoria totală a omului: 1020 unităţi de informaţie. Adică în creier ar intra o bibliotecă cu rafturi lungi de 300 de km. Noi folosim doar 3-4% din mentalul nostru – inclusiv memoria. De aceea cred că se poate folosi cu succes puterea mentală pentru vindecări.

Vindecarea se poate face şi prin voce. După cum afirmă Edgar Cayce, în prenume este suma totală a ceea ce a construit sufletul entitate, forţele sale vibratorii, în faţa Forţelor Creatoare (Dumnezeu). Numele unei persoane arată stadiul său de dezvoltare karmică, ca suflet. Şi dacă cineva rosteşte un nume în timp ce ceilalţi îşi îndreaptă gândurile şi iubirea lor spre acest nume, valul de energie este dirijat spre vindecare. Şi mai presus de toate, multă credinţă în Dumnezeu. El este singurul care ne poate schimba destinul. Dumnezeu îşi aminteşte de noi în măsura credinţei noastre. Pe măsură ce gândirea se înalţă afirmând binele, mentalul răspunde noilor tipare psihice, iar corpul se revigorează, scăpând de boală. Foarte folositoare este meditaţia, adică să-ţi aduci fizicul şi mentalul la rezonanţă cu Creatorul, căutând să-ţi cunoşti legăturile cu El. Meditaţia este rugăciune. Ea cosntă în a-ţi goli eul de tot ce împiedică Forţele Creatoare să ţâşnească din profunzimile eului tău şi să se propage prin vibraţii de-a lungul meridianelor, pentru a se diversifica în centrii glandulari care creaază activităţile fizice, mentale şi spirituale ale omului. Dacă această meditaţie este făcută corect, trebuie să fii la sfârşitul ei mai puternic mental şi spiritual. Meditaţia este cel mai bun mijloc de a deschide chakrele, adică de a intra în starea de transă uşoară, indispensabilă pentru vindecare şi linişte.

Dr. Henry G. Bieler, în cartea Alimentele, miracolul vindecării, descrie foarte bine rolul pe care îl joacă glandele endocrine în caz de îmbolnăvire şi ce boli apar atunci când elenu mai fac faţă agenţilor agresivi, respectiv toxinelor (în caz de hiperactivitate).

Există o corespondenţă între rugăciunea Tatăl Nostru şi glande. La rostirea fiecărui cuvânt din rugăciune, se deschide o glandă. Centrii glandulari majori sunt: pituitara sau hipofiza (cea mai înaltă glandă, este legată de lumină), pineala (punct de plecare pentru cosntrucţia embrionului în pântecul mamei), tiroida (intră în acţiune când trebuie să luăm o decizie şi să acţionăm), timusul (corespunde inimii), suprarenalele (sunt centrul nostru emoţional şi acţionează asupra plexului solar), gonadele (motorul corpului fizic), celulele lui Leydig sau Lyden (centrul echilibrului masculin-feminin). Fiecare organ depinde de un centru glandular. Orice boală provine dintr-o proastă funcţionare a unuia dintre aceşti centri glandulari. Vindecarea se face prin purificarea acestor centri (prin deschiderea lor). Putem medita pe o muzică frumoasă. Chakrele se mai pot deschide cu annumite mirosuri, anumite exerciţii de respiraţie şi poziţii pe care le cunosc yoghinii. O dată deschise, prin ele pătrunde energia cosmică, vitalizându-le. Fiecare din aceşti centri glandulari va radia energia care va permite organului bolnav să se vindece. Tradiţia indiană imaginează energia vitală, care este scânteia divină, “Viaţa”, ca un şarpe încolăcit la baza coloanei vertebrale. Această forţă, Kundalini, poate urca prin chakrele deschise şi, printrun fenomen vibratoriu, poate revitaliza întregul trup.

Cei care îşi deschid chakrele din imprudenţă, fără să se pună sub o protecţie spirituală, riscă să devină prizonierii unor entităţi; aceasta a profitat de deschiderea chakrelor pentru a parazita viul. Fenomenul se întâmplă la unele cupluri aflate în orgasm când, chakrele fiind deschise, un partener poate fi parazitat de o entitate pe care a avut-o celălalt partener. Atunci poate apărea frigiditatea sau impotenţa, într-un reflex de apărare (unul dintre parteneri nu-şi deschide chakrele, de frica de a nu se lăsa invadat). Acelaşi fenomen se produce în prezenţa alcoolului şi a drogurilor, care provoacă un fel de transă, deschizând poarta unor entităţi din astralul de jos, care vin să-l posede pe cel care le consumă. Unele concerte de muzică rock, lovind violent centrii glandulari (chakrele), provoacă deschiderea lor.

Vindecarea înseamnă adaptarea acestor forţe care se manifestă în corp (receptor al tuturor Forţelor Universului), modificarea vibraţiilor. Ea constă în a pune ţesuturile vii ale corpului (structura atomică a celului veii – această energie celulară) în rezonanţă cu Energiile Creatoare – Dumnezeu (cu linia sa de vibraţie spirituală). Trebuie corelată structura atomică a celului cu corespondentul ei de vibraţie spirituală şi branşat corpul pe lungimea de undă necesară. Astfel, prin rugăciune, veţi putea ajuta corpul. Ridicarea vibraţiilor determină atingerea pragului de conţtiinţă care permite comuniunea cu divinitatea. Când cineva poate face să apară în el însuşi astfel de vibraţii şi să-şi treacă eul fizic prin toate etapele aceastei rezonanţe până în centrul care emană energie, adică al treilea ochi, atunci când corpul lui devine ca un magnet, care, folosit corect, aduce vindecarea celorlalţi prin mâinile sale. Tratamentul medical doar rebranşează activitatea organelor din corp la Natură (adică la sursele de viaţă din natură).

Dan Seracu, în cartea Autocontrol pentru avansaţi, descrie amănunţit chakrele, dă metode de vindecare prin meditaţie, intrând în zona undelor alfa (sub 10 Hz), folosind iamginaţia. În timpul meditaţiei să te vizualizezi cum vrei să fii fizic sau în diferite situaţii (în cază nouă, alt loc de muncă etc.). Voinţa, pentru a-şi atinge scopul, are nevoie de un adversar pe care să-l poată învinge. Aceasta poate fi imaginaţia.

Emile Coue spune: “Dacă voinţa şi imaginaţia ajung la conflict, atunci întotdeauna imaginaţia iese învingătoare”. Pentru aceasta, trebuie să pui la lucru cele 5 simţuri: văzul, pipăitul, gustul, mirosul, auzul. Pentru a te vizualiza profund, esenţiale sunt şi sentimentele. Închipuieşte-ţi în ce vogă te vei simţi după ce ţi-ai realizat scopul.Este bine să rosteşti o mantră de protecţie. De exemplu: “Nici o influenţă negativă, nici un gând negativ nu poate pătrunde pe nici unul din nivelele conştientului, subconştientului şi supraconştientului meu, nici în alfa şi nici în beta”. Chimistul şi farmacistul Emile Coue, în 1927, a folosit autosugestia. Propoziţia lui, spusă de 20 de ori dimineaţa şi seara, a făcut minuni: “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. Gândul cu care spui, credinţa ce pui în ea să fie de natură a provoca sugestiile urmărite. El îşi începe cartea Stăpânirea de sine cu următorul motto: “Nu voinţa, ci imaginaţia ne pune în mişcare”, iar introducerea începe cu citatul: “Omul este ceea ce gândeşte” (Pascal).

Noua psihologie va avea la bază o răsturnare de valori: în locul inteligenţei, intuiţia; în locul voinţei, imaginaţia; în locul conştiinţei, incoştientul. De altfel, subconştientul este o cantitate de forţă fără direcţie, care face numai ce este dirijată să facă. El este o forţă oarbă, care excută dorinţa dictată de imaginaţie. Subconştientul nu are simţul umorului, astfel că adesea cuvintele spuse în glumă se realizează şi aduc nefericire dacă ele conţin văicăreli şi idei negative. Intuiţia este călăuza subconştientului, sediul inteligenţei definitive, atotştiutoare, atotcreatoare, dacă persoana este călăuzită de Sfântul Duh. Convingerea este ceea ce vă susţine între dorinţă şi aşteptare. Practicaţi credinţa în tot. Credeţi că puteţi fi sănătoşi. Căutaţi motivele pentru care vă doriţi sănătatea. Convingeţi-vă că puteţi avea o stare de sănătate normală. Acţionaţi ca şi cum aţi fi deja sănătos. Aşteptaţi apoi ca minunea să se întâmple. Practicaţi terapia gândului bun. Nu lăsaţi să vă pătrundă în minte gândurile negative. A stăpâni gesturile şi disciplina tăcerii este o mare calitate a sufletelor mari, serioase, care nu se expun primului venit şi nu se destăinuie decât celor demni să aprecieze nobleţea adevărată.

Relevante sunt următoarele citate:

• “Cine vorbeşte bine trăieşte bine”.
• “Durerea trcută nu trebuie reîmprospătată”.
• “Să nu mai criticăm, mai bine să-l îndrumăm pe aproapele nostru”.
• “Dacă am comis o nedreptate, repede să o reparăm pentru liniştea sufletească”.
• “Nu lăsa loc liber gândurilor negative, distrugătoare”.
• “Străduieşte-te să iei viaţa în propriile mâini”.

Autosugestia se produce prin următoarele legi psihologice:

1. Orice imagine tinde să se realizeze. Cel mai mic gând nu se pierde, ci lasă o urmă în inconştient, care va lupta cu îndărătnicia inerţiei, până la moartea individului (poate şi după), ca să-l înfăptuiască, înfrângând rezistenţa gândurilor contrarii care şi ele tind spre realizare.
2. Se realizează imaginea care pretinde în spirit.
3. Convingerea determină sugestia numai prin faptul că neutralizează sugestiile contrare.

O imagine poate fi făcută predominantă în spirit, prin:

1. Concentrarea fără efort asupra ei;
2. Emoţia care ar întovărăşi imaginea.
3. Obicei, adică exerciţiul repetat tot mai puţin conştient.
4. Imitaţie.
5. Repetare . prin aceasta operează formula lui Coue – “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. Se repetă de douăzeci de ori în fiecare dimineaţă la sculare şi seara la culcare, în mod mecanic, fără efort.

Când voinţa şi imaginaţia sunt în conflict, imaginaţia învinge întotdeauna, fără excepţie, puterea ei fiind în proporţie directă cu pătratul voinţei; iar când sunt de acord, puterile lor nu se adună, ci se multiplică una pe alta. Voinţa nu trebuie să se amestece deloc în practicarea autosugestiei. Trebuie să căutăm să ne conducem noi imaginaţia, şi nu ea pe noi; în felul acesta, devenim stăpâni atât pe fizicul, cât şi pe moralul nostru. Orice boală, aproape fără excepţie, poate fi învinsă prin autosugestie. Orice idee, când ne ocupă singură spiritul (ne gândim doar la un singur lucru), devine adevăr pentru noi şi are tendinţa să se transforme în act (dacă reuşeşti să-l faci pe un bolnav să gândească despre suferinţa lui că dispare, ea va dispărea). Dacă se întâmplă câteodată să facem ceea ce voim este numai pentru că în acelaşi timp gândim că putem. Dacă doreşti ceva – bineînţeles rezonabil (trebuie să existe un echilibru între “a vrea” şi “a putea”, protejându-ţi astfel sistemul imunitar) – vei obţine, după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, repetându-ţi mereu câ acel ceva se pregăteşte, vine, se înfăptuieşte. A-ţi fi teamă de o bolaă înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. De altfel, la unii oameni cu comportament etic, se menţine integritatea spiritului şi se destramă corpul fizic. Când boala este rezultatul distrugerii structurilor spirituale, ea duce la dezintegrarea fizică.

Trebuie considerat totdeauna uşor de făcut ceea ce ai de făcut, bineînţeles dacă este un lucru posibil. Lucrând în această stare de spirit, nu vei cheltui din puterile tale decât numai ce-i necesar; dacă însă ai socotit lucrul foarte greu, vei cheltui de 10, de 20 de ori mai multă energie decât trebuie, adică o vei risipi. Autosugestia de seară este cea mai importantă. Autosugestia formulată din buze este un ordin pe care subconştientul nostru îl primeşte şi îl execută fără ştirea noastră şi mai ales noaptea. Când simţi vreo durere, întrebuinţează formula: “Trece, trece…” repetând-o foarte repede, într-un fel de vâjâială monotonă, mângâind partea dureroasă sau fruntea, dacă este vorba de o durere morală. Metoda foloseşte în toate împrejurările grele ale vieţii.

• “Invoc Lumina lui Hristos, sunt un canal curat şi perfect, Lumina îmi este călăuză”.
• “Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau şi am tot ce vreau ca să fac tot ce-mi trebuie”.
• “Tot ce creez, tot ce realizez se face prin voinţă şi îndrumarea lui Hristos, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aşa să mă ajute Dumnezeu. Amin”.

De altfel, chiar şi Domnul Iisus a spus: “Toate câte le cereţi rugându-vă să credeţi că le-aţi primit şi că le veţi avea” şi “După credinţa voastră, fie vouă!”.

Patrick Droust, în cartea Vindecare spirituală şi nemurire, descrie corpurile care înconjoară corpul fizic (eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic), chakrele şi legătura cu rugăciunea Tatăl Nostru etc.

Cunoaşterea profundă şi iubirea desăvârşită vor reface echilibrul celor trei corpuri principale: fizic, mental, spiritual, aceasta însemnând sănătate.

Când ne gândim la cineva, are loc un schimb de energie şi informaţie între noi şi omul la care ne gândim. Bârfa şi gândurile urâte despre un anumit om duc la conectarea straturilor karmice negative comune, traumatizează acel om şi ne distrug propria structură karmică, iar cuvântul intensifică acest proces. Omenirea are deja acumulat un uriaş potenţial negativ, de aceea este necesar nu numai să fii bun, ci trebuie să fii bun în mod activ. Orice expresie dur afirmată, de exemplu: “N-am să uit asta niciodată!” duce la formarea de programe de distrugere, de despărţire. Nu trebuie admise în subconştient sentimente negative…. sursa

De ce să ascult vocea interioară?

 


Credinţă, Încredere şi Siguranţă

Credinţă, Încredere şi Siguranţă

Credinţă, Încredere şi Siguranţă

(4 octombrie 1870)

       ” …  Credinţa, acest cuvânt atât de frumos şi de nobil, înseamnă abandonarea deplină a omului, în fiinţa sa spirituală, în faţa adevărului perceput, pe care îşi bazează toate acţiunile şi din care îşi extrage pacea sufletească şi fericirea. Cât de puţini sunt cei care au această calitate, şi chiar şi în aceste rare cazuri, cât de infimă este ea! Aşa cum i-am spus recent prietenului tău, cel care se îndoia, credinţa este fundamentul tuturor lucrurilor, în absenţa ei, nimic nu poate avea o bază spirituală, împreună cu primele impresii ale copilului, credinţa este prima punte de legătură a acestuia cu mama sa şi cu lumea exterioară. El acceptă cu dragă inimă tot ce îi spune mama sa, acesta fiind începutul procesului de trezire a spiritului său. Copilul este convins că mama îi spune numai adevărul. A ajuns la această convingere fermă din cauza legăturilor puternice care îl leagă de aceasta, fizice şi spirituale şi numai ea îl susţine în această lume. Dacă este pură şi sinceră, credinţa în aceste prime adevăruri imprimate asupra sufletului său este atât de puternică încât omul nu le mai uită niciodată în viaţă, acceptându-le chiar şi în ultimele zile ale sale pe acest pământ. Aceasta este puterea primelor adevăruri imprimate de mamă asupra copilului ei şi acceptate de acesta cu o inimă pură, în deplinătatea lor, păstrându-le ca pe nişte comori spirituale.

Mulţi oameni exclamă: „O, fericite zile ale copilăriei, când depindeam de mama mea şi îi ascultam povestirile înţelepte, acceptând tot ce îmi spunea ca fiind adevărul deplin, pe care nici acum, cu toate vicisitudinile vieţii, nu mi-l pot scoate din inimă!” Într-adevăr, credinţa, această virtute a acceptării cu o inimă de copil, reprezintă primul suport care îl poate conduce pe om către templul păcii şi care îl poate susţine împotriva tuturor îndoielilor care îl asaltează. Dacă vom aplica această definiţie domeniului religios, cât de bogate devin semnificaţiile cuvântului „credinţă”! Credinţa este stindardul sfânt pe care omul inspirat se jură să-l apere întotdeauna, ca bază a tuturor adevărurilor şi preceptelor pe care vi le-am dat cândva, pe vremea când Mi-am asumat o formă vizibilă, şi pe care continui să le susţin şi astăzi, prin influenţa Mea spirituală. De-a lungul timpului au existat mulţi oameni care au jurat să apere acest drapel, pe care l-au apărat apoi până la ultima suflare, nu de puţine ori chiar cu preţul sângelui lor. Mult mai mulţi au fost însă cei care l-au trădat şi l-au abandonat. Alţii au permis pervertirea zelului lor religios în fanatism, care a condus de-a lungul timpului la atâtea orori, păstrate în analele preoţiei până în zilele noastre. Credinţa poate fi asemănată cu focul. Deşi este un element util şi benefic pentru cei care ştiu să îl folosească cu înţelepciune, focul poate avea efecte teribile pentru cei care îi neglijează efectele şi care abuzează de el, cărora le poate face mai mult rău decât bine.

Întreaga Mea creaţie are două aspecte: unul bun şi unul rău.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte credinţa: Dacă se traduce printr-o abandonare totală în faţa voinţei divine, ea răspândeşte în inima omului o căldură plăcută. Dacă este folosită însă de mâini greşite, ea poate deveni intolerantă, aprinzându-se ca o vâlvătaie, nu ca o torţă în mâinile celui care caută calea către adevăr! De aceea, copiii Mei, feriţi-vă de extreme! Mai ales în aceste zile, folosiţi credinţa ca un balsam vindecător şi aveţi grijă ca ea să nu devină o otravă care să vă consume din interior. Pentru a fi siguri că sunteţi pe calea cea bună, credeţi numai în Mine, ascultaţi numai vocea Mea în inimile voastre, căci ea nu vă va amăgi, şi nu vă lăsaţi păcăliţi de interpreţii vicleni ai Cuvântului Meu. Iată motoul pe care ar trebui să-l urmaţi tot timpul: „Analizaţi ceea ce auziţi şi ceea ce citiţi; acceptaţi ceea ce este bun şi respingeţi ceea ce este rău”. Dacă veţi respecta întotdeauna cu rigurozitate această regulă, stindardul credinţei va flutura în permanenţă pentru voi, fiind deopotrivă un sanctuar sacru şi o torţă care vă va conduce pe calea către beatitudine şi către inima Mea. Pentru a vă putea consolida credinţa, aveţi însă nevoie de cea de-a doua calitate, de o încredere deplină în cuvintele Mele. Strict vorbind, credinţa şi încrederea sunt aproape unul şi acelaşi lucru. Credinţa înseamnă acceptarea fermă a adevărului, iar încrederea se referă la convingerea interioară deplină că ceea ce a fost acceptat cu credinţă este autentic şi conduce la ţelul propus. Pentru a vă lămuri mai bine în legătură cu aceste două concepte, să presupunem, metaforic vorbind, că cineva s-a rătăcit în pădure, întâmplător, el se întâlneşte cu un pădurar care strânge lemne. Primul îl întreabă pe al doilea care este cărarea pe care trebuie să o apuce. Pădurarul îi dă instrucţiuni precise, în care omul rătăcit crede fără nici o ezitare. De aceea, el o apucă pe cărarea indicată, cu convingerea fermă că aceasta îl va conduce afară din pădure. Aceasta este diferenţa între credinţă şi încredere, prezentată într-o manieră metaforică. Dacă veţi aplica această imagine vieţii voastre, este evident că deşi nu vă lipseşte credinţa în cuvintele Mele, voi nu le aplicaţi totuşi cu încrederea că ele vă vor conduce la rezultatul dorit şi anticipat de Mine. Rezultă deci că deşi credeţi în Evangheliile şi în cuvintele Mele, inclusiv în cele de faţă, nu aveţi totuşi o încredere deplină în infailibilitatea lor. Dacă ne raportăm din nou la exemplul de mai sus, putem spune că voi sunteţi precum cel rătăcit, care nu are o încredere deplină în explicaţiile pădurarului, şi deşi o apucă iniţial pe cărarea indicată de acesta, se rătăceşte din nou, căci pe drum începe să se îndoiască şi o ia din nou pe cărări greşite.

Cam aşa se petrec lucrurile cu voi. Credeţi, sunteţi convinşi, cel puţin pentru moment, dar de îndată ce se pune problema să aplicaţi în practică ceea ce credeţi, în sinea voastră apar îndoielile, semnele de întrebare, „de ce”- urile sau „cine ştie dacă acţiunea mea mă va conduce la rezultatul anticipat”. Vă lipseşte aşadar încrederea, caz în care credinţa nu vă este de prea mare folos.

Altfel spus: cuvintele nedublate de acţiune sunt doar sunete lipsite de sens.

Pe scurt, adevărata credinţă trebuie dublată de o încredere corespunzătoare. Prima este copacul ce trebuie plantat, a doua este simbolizată de florile acestuia, iar cea de a treia, siguranţa deplină, reprezintă fructele ce vor fi recoltate. Cuvintele pe care le-am rostit cândva în faţa discipolilor mei: „Cine are credinţă şi voinţa de a acţiona, poate muta şi munţii din loc!” se aplică şi astăzi în cazul celor care dispun de aceste trei calităţi, fuzionate în inima lor. Dacă aveţi credinţă în puterea cuvintelor, dublată de încrederea deplină în adevărul lor, veţi dispune şi de siguranţa deplină în rezultatele finale la care vor conduce acestea. Unde este însă omul în care aceste trei atribute divine sunt perfect unite în inima sa? Oriunde privesc, nu văd decât o credinţă superficială, o încredere limitată şi nici un pic de siguranţă. V-am repetat de o sută de ori: „Acţionaţi şi trăiţi în acord cu Cuvântul Meu, şi veţi asista la adevărate miracole!” Atributele sublime ale credinţei, încoronate de o încredere de nezdruncinat, pot trezi siguranţa divină că şi voi, la fel ca Mine, puteţi controla elementele şi puteţi face fapte ce contravin legilor obişnuite ale naturii, care în ochii celorlalţi vor apărea ca miracole, căci ei nu ştiu că legea supremă a creaţiei este voinţa Mea, cu care cei care dispun de credinţă se află la unison. Toate celelalte legi sunt secundare în raport cu această lege supremă. Eu ştiu că la fiecare încercare veţi fi asaltaţi de îndoieli.

Asemenea tentative de pătrundere în esenţa legilor Mele naturale nu pot fi încercate decât de cei care au renăscut pentru a doua oară şi care îmi invocă ajutorul pentru asemenea demersuri, şi numai dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru progresul umanităţii, încercarea de a controla legile naturii în glumă, din ambiţie sau din vanitate, nu se poate solda decât cu un eşec. Mesajul Meu este altul: aceste lucruri sunt posibile, dovadă că ele au fost realizate deja de discipolii Mei, dar şi de alţi oameni inspiraţi, şi că ele nu pot fi realizate decât cu o singură condiţie: trezirea în cel mai înalt grad a celor trei calităţi în fiinţa umană: credinţa, încrederea şi siguranţa. Siguranţa deplină în succesul unei acţiuni întreprinse nu poate proveni decât din credinţă şi încredere. De aceea, urmăriţi să amplificaţi în voi aceste calităţi. Începeţi prin a vă întări credinţa, pentru a deveni la fel de fermă ca şi un copac, nu oscilantă ca o buruiană căţărătoare. Pe acest fundament, construiţi apoi edificiul ferm al încrederii, iar rezultatul pe care îl veţi obţine va fi siguranţa, într-un asemenea cămin, clădit pe un asemenea fundament, veţi putea rezista în calea tuturor furtunilor, deopotrivă a celor interioare şi a celor exterioare, continuându-vă neabătuţi calea către perfecţiune. Iată, copiii Mei, ce am dorit să vă transmit în legătură cu aceste trei cuvinte! Cât despre tine, dragul Meu scrib, trebuie să recunosc că îţi cam lipsesc aceste calităţi.

Dacă ar fi să le exprimăm în numere, la fel ca în cazul iubirii, manifestată ca iubire de Dumnezeu, iubire de semeni şi iubire de sine (aceasta este semnificaţia numărului 666: 600 = numărul corect al omului spiritual; 60= iubirea de aproape; şi 6 = iubirea de sine. Prezentate inversat, ele devin numărul diavolului), rezultatul în cazul tău ar fi foarte slab, lucru care nu îţi face cinste. Căci credinţa ta este mică, încrederea încă şi mai redusă, iar siguranţa în cuvintele Mele aproape că lipseşte cu desăvârşire, deşi Eu îţi repet zi şi noapte: lasă lumea să vorbească şi rămâi alături de Mine, căci în Mine nu există decât adevărul, şi nici un pic de minciună! Din fericire, îţi cunosc inima şi motivele care te împing la îndoială. Aşa se explică încercările pe care ţi le trimit; dacă le vei trece, capitalul tău de credinţă, încredere şi siguranţă se va amplifica mult, iar tu vei deveni un model pentru cei din jurul tău, ajungând primul între ei, şi nu ultimul, aşa cum eşti acum. Meditează la aceste cuvinte, căci ele cântăresc foarte mult, la fel ca toate cuvintele Mele.”

SECRETELE VIEŢII – Gottfried Mayerhofer

Gandul si scopul

 


Advertisements
Advertisements
loading...