Cele şapte stadii ale evoluţiei individuale


În evoluţia sa spirituală, omul trece prin diverse etape, fiecare dintre ele având anumite caracteristici. Cunoaşterea acestora ne poate deschide calea spre nivelurile superioare care ne conduc la desăvârşire. 

Primul stadiu punctează ignoranţa sau absenţa totală a cunoaşterii şi chiar a informaţiei legate de natura spiritului şi a realităţii. Acesta este, în general vorbind, cazul majorităţii fiinţelor umane din epoca actuală, care se limiteză să creadă orbeşte doar în ceea ce pot percepe cu cele cinci simţuri sau numai în ştiinţa şi tehnologia mecanicistă.

Al doilea stadiu punctează sensibilizarea mai mult sau mai puţin accentuată faţă de alte stări de conştiinţă, care se pot produce fie fortuit, fie într-o manieră organizată, tradiţională (cum este de exemplu practica yoga); uneori trezirea interesului pentru aspecte spirituale se poate produce datorită declanşării unor inefabile procese de rezonanţă interioară în cursul lecturii unui text spiritual valoros, a mărturiei unui mare maestru, alteori prin trăirea unei experienţe mistice sau chiar în paroxismul unei crize existenţiale dureroase; în alte cazuri, frecventarea sistematică a unui grup de fiinţe spirituale ori chiar abordarea unei terapii eficiente mai puţin convenţionale, poate trezi gradat în fiinţa umană respectivă forţe subtile benefice nebănuite anterior.

Al treilea stadiu punctează căutarea plină de aspiraţie a unor metode de trezire eficiente, a unei căi spirituale autentice. Acest stadiu se caracterizează cel mai adesea printr-o căutare febrilă şi nu de puţine ori livrescă. Şi atunci noi nu ne mai gândim decât la obiectul nostru, iar ceva din interior ne şopteşte uneori că ne apropiem de adevăr; lecturile ne confirmă ulterior acest lucru. Vom căuta atunci cu ardoare un maestru şi ne avântăm uneori în ceea ce un mare yoghin a numit „un cocktail spiritual”, adică un fel de combinaţie de posturi corporale, de terapii, de lectură „ezoterică” ce sunt amestecate mai mult sau mai puţin cu tehnici de meditaţie, arte marţiale sau practici gen tai-chi, pase biomagnetice etc. Există unele persoane care se fixează din nefericire în mod definitiv doar în acest stadiu şi atunci ele cred cu tăria semidoctului mărginit că şi-au găsit calea. Nu lipsesc din această categorie nici cei care, imediat după prima experienţă spirituală, se cred complet iluminaţi şi se opresc aici. Alţii însă îşi întâlnesc la capătul acestui periplu adevărata lor cale şi maestru spiritual. Abia atunci începe pentru ei marea aventură spirituală.

Al patrulea stadiu punctează abordarea consecventă şi plină de aspiraţie a unei căi spirituale autentice. În timpul acestui stadiu, fiinţa umană descoperă adeseori în mod gradat barierele care împiedică adevărata cunoaştere şi învaţă progresiv să dizolve toate aceste obstacole. Metodele specifice care sunt utilizate aici variază în funcţie de calea aleasă. Ele se pot modifica la un moment dat în funcţie de evoluţia spirituală personală şi în conformitate cu anumite condiţii individuale. Totuşi, dacă fiinţa umană respectivă urmăreşte să atingă stadiul spiritual ultim, ea nu trebuie să înceteze niciodată practica spirituală. Aceasta se va extinde astfel progresiv asupra întregii sale existenţe cotidiene. Acest stadiu se prelungeşte şi se menţine practic neschimbat şi în celelalte etape care urmează.

Al cincilea stadiu punctează stabilizarea emoţională şi pacea profundă interioară. Pe măsură ce obstacolele se dizolvă şi sunt complet înlăturate din calea conştiinţei noastre, ceea ce aici corespunde cu identificarea şi controlul originii intime a sentimentelor şi emoţiilor noastre distructive, agitaţia mentală a gândurilor se diminuează şi o pace profundă şi euforică se instalează în noi. Aceasta este o condiţie absolut necesară pentru ce va urma, cu toate că există unele căi spirituale care profită de toate conflictele care apar în fiinţa umană folosindu-le ca pe nişte mijloace directe şi imediate de atingere a transcendenţei. Acest stadiu este în general însoţit de o înţelegere corectă şi profundă atât a naturii realului, cât şi a mentalului. Fiinţa umană respectivă aspiră acum cu putere ca această pace euforică profundă să cuprindă întreaga lume. În acest stadiu, se amplifică foarte mult capacitatea de a iubi.

Al şaselea stadiu se referă la atingerea nondualităţii. Până la acest stadiu, fiinţa umană a fost adeseori teatrul manifestării numeroaselor fenomene, în sensul cuvântului grecesc care desemnează „aparenţele” iluzorii, cum ar fi viziunile de forme şi lumini, audiţia lăuntrică a unor sunete, perceperea unor vibraţii subtil energetice care după aceea dau naştere unor manifestări parapsihologice, regresii în vieţile anterioare proprii sau ale altor fiinţe umane care vin în contact cu ea etc. Un maestru spiritual competent o va ajuta atunci să înţeleagă că aproape toate aceste fenomene sunt la fel de iluzorii ca şi visul sau ca şi universul fizic obişnuit. În toate aceste experienţe mai există încă vie iluzia separaţiei dintre subiect şi obiectul percepţiei sale, apărând uneori chiar riscul întăririi perpetuării acestei iluzii a separaţiei. Disoluţia completă a acestei fantasme conduce progresiv la apariţia unei trăiri holistice a-conceptuale şi inefabile. De la stadiul iniţial de necunoaştere dualistă se trece acum la adevărata Cunoaştere Divină, la acea stare de prezenţă impersonală în care noi realizăm uimiţi că nu mai există cineva anume care să cunoască… Iubirea pentru toate fiinţele umane devine atunci Lumina Divină şi ni se dezvăluie ca fiind ceea ce a fost ea de fapt în realitate dintotdeuna, de la început fără de început…

Al şaptelea stadiu marchează eliberarea spirituală. În timp ce în stadiul precedent natura realului era sesizată sub forma unor străfulgerări iluminatorii profunde, acum prezenţa lui Dumnezeu sau adevărata Cunoaştere este definitiv instalată şi ea rămâne constantă şi fără a mai putea fi pierdută vreodată. Dihotomia relativ-absolut este acum depăşită. Nu mai există concepte şi condiţionări, ci  numai un Spaţiu Suprem – Lumină, incomensurabil şi iradiant. În acelaşi timp descoperim uimiţi că iubirea oceanică şi Cunoaşterea atotcuprinzătoare traversează acest corp însă fără să se limiteze la el. Realizăm abia atunci că aceasta era o stare primordială care în realitate a existat în fiinţa noastră dintotdeauna, dar permanent ea a fost ascunsă de către ignoranţa noastră anterioară. Acum realizăm că voalul s-a dizolvat complet.  SURSA

PUTEREA CARE CREEAZĂ ȘI CARE TRANSFORMĂ

7 etape pe care OMUL le atinge în evoluția sa spirituală


Toţi oamenii pe care îi vedem, pe care îi cunoaştem sau pe care i-am putea cunoaşte sunt roboţi, veritabili roboţi care lucrează numai sub presiunea influenţelor exterioare. 

Omul nr.1

Este omul corpului fizic, la care funcţiile instinctului şi mişcării prevalează asupra celor ale sentimentului şi gândirii. Centrul de gravitaţie al vieţii sale psihice este în centrul motor. Cunoaşterea sa este bazată pe imitaţie, instincte sau învăţată pe dinafară, repetată obositor, mecanic, o cunoaştere pe care acest tip de om „o capătă ca o maimuţă sau ca un papagal“.

Fiinţa lui trăieşte prin instincte şi senzaţii, arta sa este de imitaţie, un simulacru sau grosolană, primitivă şi senzuală, precum muzica şi dansurile popoarelor sălbatice. Religia sa este formată din ritualuri, forme exterioare, sacrificii şi ceremonii sclipitoare care pot, uneori, să fie de o splendoare seducătoare sau, dimpotrivă, de un caracter lugubru, sălbatic şi crud.“

Omul nr.2

El este omul în cazul căruia funcţiile emoţionale le domină pe toate celelalte; este omul sentimentului şi al emoţiei. Centrul de gravitaţie al vieţii lui psihice este în centrul emoţional. Fiinţa lui trăieşte din sentimente şi emoţii, iar arta sa înseamnă sentimente.
Cunoaşterea sa se limitează la ceea ce îi trezește emoții puternice. Totdeauna doreşte ceva care să-i placă sau, dacă este bolnav, este atras de tot ce-i displace.

Este fascinat de lucrurile care-i repugnă, de tot ceea ce provoacă în el oroare, groază şi greaţă. Religia sa este cea a credinţei, dragostei, elanurilor, adoraţiei şi entuziasmului care nu întârzie să se transforme într-o religie de persecuţie, de zdrobire şi exterminare a ereticilor şi păgânilor.“

Omul nr. 3

Este un om raţional care are o teorie pentru tot ceea ce face şi care pleacă, întotdeauna, de la considerente mentale. Centrul de gravitaţie al vieţii sale psihice este în centrul intelectual. La el funcţiile intelectuale domină asupra celor emoţionale, instinctuale şi motrice. Existenţa sa este cea a raţiunii, a teoriei, iar arta sa este intelectuală, inventată.

Cunoaşterea sa este fondată pe o gândire subiectiv logică, pe cuvinte sau pe o înţelegere literală. Este cunoaşterea şoarecilor de bibliotecă, a scolasticilor. Religia sa este intelectuală şi teoretică, o religie de dovezi şi argumente, fondate pe raţionamente, interpretări şi deducţii logice.“
Conform doctrinei filosofului armean, fiecare om se naşte 1, 2 sau 3. „Aceşti oameni constituie umanitatea mecanică. Ei rămân la nivelul la care s-au născut. Se înţelege de ce cunoaşterea lor nu se poate depărta niciodată de fiinţa lor. Orice le-aţi da, ei interpretează în felul lor, şi nu ar şti să facă altfel, decât să aducă acel ceva la un nivel inferior nivelului lor“, spune acesta.

Omul nr.4

Trebuie să înţelegem că niciun om nu se naşte nr. 4, ci devine 4, în urma unor eforturi de caracter foarte bine definit. Omul nr. 4 este produsul unei lucrări în şcoală. Influenţele obişnuite de educaţie, cultură sau altele nu-l pot produce, iar nivelul său este superior celorlalte trei categorii. El are un centru de gravitaţie făcut din ideile sale, aprecierea muncii şi relaţia sa cu şcoala.

În el, un centru psihic nu poate predomina asupra celorlalte, cum se întâmplă la oamenii nr.1, 2 sau 3. El începe deja să se cunoască şi să ştie încotro merge. Cunoaşterea sa vine de la omul nr. 5, care a primit-o de la omul nr. 6, care l-a împins la izvor, la omul nr. 7. El nu asimilează din această cunoaştere, decât ceea ce este pe măsura puterilor sale. Cunoaşterea sa a început să se elibereze de elementele subiective ale oamenilor 1, 2 sau 3.“

Omul nr. 5

Acest tip de om a atins unitatea. Cunoaşterea sa este o cunoaştere totală şi indivizibilă. El are acum un „Eu” indivizibil şi toată cunoaşterea îi aparţine. El nu mai poate avea un „Eu” care să ştie ceva, fără ca un altul să fie informat. Ceea ce ştie, ştie cu toată fiinţa sa. Cunoaşterea sa este mai aproape de cunoaşterea obiectivă, care nu poate fi cea a omului nr.4.

El poate deveni 5, fără să fi fost 4. În acest caz, el nu se poate dezvolta mai mult. Pentru a deveni omul nr. 6, el va trebui să-şi refacă în mod complet esenţa deja cristalizată şi să piardă, deliberat, fiinţa sa de om nr. 5. Aceasta nu poate fi dusă la bun sfârşit, decât în urma unor suferinţe teribile.“
Ce înseamnă cristalizare? Dacă un om trăieşte fără conflict interior, dacă totul i se întâmplă fără ca el să se opună, dacă va merge totdeauna în direcţia curentului, el va rămâne cum este. Dar, dacă explodează o luptă interioară în acel om şi, mai ales, dacă în această luptă el urmează o linie determinată, atunci unele trăsături permanente vor începe să se formeze în el, el va începe să cristalizeze.

Omul nr. 6

El îl urmează îndeaproape pe omul nr.7. Nu se deosebeşte de el decât prin unele caracteristici, iar cunoaşterea lui reprezintă totalitatea cunoaşterii accesibile omului, dar încă mai poate fi pierdută .

Omul nr.7

Este omul care a ajuns la dezvoltarea cea mai completă care îi este permisă unei fiinţe umane şi are tot ce poate avea un om, în special voinţă, conştiinţă, un „Eu” permanent şi imuabil. Cunoaşterea este a lui cu totul şi nu i se mai poate lua. Este cunoaşterea obiectivă şi în întregime complet practică.

„Divizarea omului în şapte categorii permite să înţelegem mii de particularităţi, care nu ar putea fi înţelese altfel“, explică G.I.Gurdjieff acestă împărţire. Este o primă aplicare a conceptului de relativitate. Lucruri aparent identice pot fi cu totul diferite, în funcţie de categoria de oameni cărora le aparţin sau pe care îi avem în vedere. Toate manifestările interioare şi exterioare ale omului, tot ceea ce îi este propriu, toate creaţiile sale sunt, de asemenea, divizate în şapte categorii.
Mai departe, Gurdjieff creează o metaforă interesantă pentru a descrie evoluția omului.

Încercaţi să comparaţi omul cu o casă cu patru camere. El trăieşte în cea mai mică şi cea mai sărăcăcioasă, fără a bănui câtuşi de puţin, până când i se spune, existenţa celorlalte trei, care sunt pline de comori. Când aude vorbindu-se despre asta, începe să caute cheile acestor camere şi mai ales a celei de-a patra, cea mai importantă. Când a găsit mijlocul de a intra acolo, devine cu adevărat stăpânul casei sale, pentru că doar în acel moment, ea îi aparţine cu totul şi pentru totdeauna. Cea de a patra cameră îi conferă nemurirea, pentru care se străduiesc toate învăţăturile religioase să-i arate calea“. –  Invataturile lui Gurdjieff(fragment)

Omul poate hotărî un lucru şi acesta se va întâmpla

 

Trei puncte cheie în trezirea spirituală


                      Astăzi este clar pentru aproape orice căutător spiritual că trăim în epoca trezirii spirituale. Cu toate acestea, ceea ce înseamnă trezirea spirituală este o interprtare greșită. Majoritatea oamenilor cred că trezirea și iluminarea sunt același lucru. Este un eveniment unic, se întâmplă o dată și gata! Din contră, adevărul este că iluminarea este un proces care înseamnă o serie de treziri. Haideți să vedem care sunt cele mai importante trei puncte de cotitură în timpul trezirii.

Trezirea din identificare

                 Fiecare moment al vieții noastre se încadrează în povestea personală cu propriul Sine în prim plan. Viața noastră poate fi interpretată doar din prisma acestei istorii. Motivul pentru care noi ne identificăm cu această poveste este identificarea cu vocea Egoului, povestitorul acestei istorii, identificarea fiind atât de puternică și intimă încât aceasta devine fundația întregii vieți. Ce înseamnă această identificare? Înseamnă că ne identificăm cu o formă (de exemplu numele nostru) care la origine nu ne-a aparținut (ne naștem fără un nume), însă prin procesul de identificare cu această formă, aceasta a devenit o parte a existenței noastre. La o inspecție atentă a istoriei personale vom afla că povestea noastră este fabricată din experiențe și gânduri. Gânduri care explică experiențele pe care le avem, gânduri pe care le credem și cu care suntem identificați, gânduri care ne vor oferi fundația existenței sinelui propriu.

Istoria noastră personală ne ține sub o vrajă, într-o stare hipnotică în catre toată atenția noastră este îndreptată către acea voce interioară și a poveștii pe care aceasta o spune. În acest fel renunțăm la vigilență, lumea trece pe lângă noi, pentru că noi nu ne concentrăm decât pe elementele care vin să confirme propria istorie personală. De aceea ne pierdem contactul cu dimensiunile mai profunde ale vieții. Dimensiunile mai profunde ale vieții sunt prezente în viața noastră, însă noi pierdem contactul cu ele din cauza lipsei de vigilență. Întrebarea ce se poate naște în noi este dacă noi chiar suntem identici cu istoria noastră personală, sau poate că suntem mai mult decât aceasta? Fiecare are o suspiciune vagă a faptului că istoria persoanlă nu reflectă realitatea, că suntem de fapt, un nivel mai profund decât acesta. Atunci când totul este aparent în regulă în povestea noastră personală, ne împlinim țelurile, suntem fericiți, iar suspiciunea vagă se disipează complet în interiorul nostru, iar identificarea noastră cu istoria personală devine și mai puternică. Există, totuși, momente în viața noastră, când nimic nu pare să meargă, și de aceea suntem nefericiți și suferim. Suspiciunea se întărește în interiorul nostru atunci când avem tendința să credem că suntem mai mult decât mulțimea de gânduri ce constituie propria istorie personală. Realizăm că suntem mai mult decât niște gânduri. Dacă devenim conștienți și alerți de propria istorie personală pe care ne-o tot spunem nouă înșine, avem șansa să ne trezim din vraja hipnotică a acesteia. Acesta este prima piatră de hotar în procesul trezirii.

Trezirea din Ego

                  Atunci când Conștiința se identifică cu o formă, apare Egoul. Ego înseamnă mereu un fel de identificare, o auto-determinare (sunt un bărbat, sunt un tată, sunt un englez, sunt un creștin). Egoul, de aceea, se bazează pe identificarea noastră cu lucrurile care sunt importante pentru Ego. Egoul este figura centrală în istoria noastră personală, bazată pe trecut și pe proiecția în viitor. Componentele egoului sunt gândurile, emoțiile, amintirile (cu care persoana se identifică sub forma ”povestea mea”), roluri inconștiente fixe și identificări colective (naționalitate, religie etc.). Majoritatea oamenilor se identifică complet cu aceste componente ale egoului, pentru ei neexistând un sine ”în afara” acestora. Identificarea egoului cu obiecte (obiect, propriul corp, modul de gândire) crează legătura individuală cu diverse lucruri. Egoul (în consecință persoana inconștient spirituală) experimentează existanța sa (a ei/ a lui) prin posesia diverselor obiecte. Satisfacția oferită de senzația de posesiune este, totuși, scurtă, astfel încât individul de obicei continuă căutarea de noi obiecte. Aceasta este o motivație puternică din spatele activității individului, o cerință psihologică de a obține mai mult, senzație inconștientă de ”nu încă destul”, iar această senzație se traduce prin a vrea mai mult. Dorința aceasta este o forță și mai puternică pentru ego, decât dorința de a poseda. Sentimentele neplăcute, nepăsarea, plictiseala, stresul și insatisfacția sunt toate în mare produsele dorinței nesatisfăcute de mai mult.

Gânduri precum ”este al meu/a mea”, ”am nevoie de asta”, ”nu este suficient” aparțin structurii egoului. Conținutul egoului se schimbă în timp, este înlocuit cu noi lucruri. Niciun conținut nu este, totuși, capabil să satisfacă permanent egoul atâta timp cât structura egoului rămâne la locul ei. Individul continuă să caute ceva diferit, ceva ce promite o satisfacție mai mare, în acest fel întărind senzația sinelui sub formă de individ. Egoul are tendința de a eleva formele (inclusiv forma sa) către eternitate, ceea ce este imposibil. Intenția egoului va fi sursa tuturor suferințelor, pentru că lumea formelor se va prăbuși ca un castel de nisip după un timp, până când moartea va șterge orice urmă de formă: corpul său. A  venit fără nimic din Nimic și astfel se va întoarce acasă. Singura comoară pe care o poate lua este luciditatea, însă egoul consideră că aceasta nu are nicio valoare în lumea formelor, pentru că nu întărește puterea egoului. Egoul nu este rău, este pur și simplu inconștient. Egoul este cel mai profund vis al Conștiinței. Dacă un individ poate să observe și să vadă funcționarea egoului, el sau ea va fi capabil/a să o transceadă. În acest caz, individul care a căutat o percepție mai ”completă” a sinelui va recunoaște că ea a fost mereu acolo, însă funcționarea egoului – identificarea cu obiecte și gânduri – a împins-o în fundal. Unul dintre modurile de transcendere a egoului este să nu reacționezi cu toată ființa la caleidoscopul mereu în mișcare al gândurilor și al emoțiilor, ci să te concentrezi pe conștiința vigilentă din fundal.

Pentru majoritatea oamenilor, termenul ”conștient” se identifică cu egoul condiționat social. La un mare număr de persoane această identificare este atât de puternică încât aceștia sunt inconștienți de faptul că viața lor este guvernată de o minte condiționată social. Cei care reușesc să treacă dincolo de identificarea cu mintea reunosc starea de condiționare socială și sunt capabili să lase deoparte condiționarea socială. O asemenea persoană nu se identifică cu mintea, ci, din ce în ce mai mult, cu Conștiința. Vigilența va controla, de aceea, mintea, din ce în ce mai mult și se va manifesta prin intermediul minții liniștite. Atunci când identificarea cu o formă se oprește, un nou spațiu este generat între noi și formă, fiind capabili să vedem și să recunoaștem că nu suntem identici cu acea formă. Odată cu dizolvarea identificării, egoul dispare. Aceasta este cea de-a doua piatră de hotar majoră în procesul trezirii.

Trezirea în vigilență

           Poarta ce ne conduce către dimensiuni și mai profunde ale Vieții este Vigilența, care apare ca rezultat al eliberării atenției noastre din starea hipnotică a ascultării proprie povești personale. Noua vigilență ne permite să învățăm despre noi înșine fără să ne identificăm cu gândurile și emoțiile. Ceea ce experimentăm în această stare nouă, alertă dincolo de gânduri și emoții este întregul existenței. În această stare dispar toate fragmentațiile din viața noastră, recunoaștem spațiozitatea interioară a propriei existențe, fericirea și pacea interioară. Ne simțim acasă în pielea noastră și realizăm că propria conștiință vigilentă este liberă de toate soiurile de gânduri și emoții. În această stare a Conștiinței se deschide o întreagă dimensiune nouă pentru noi, arătându-ne Existența dintr-o cu totul altă perspectivă. Unitatea din spatele controverselor este dezvăluită în fața propriilor ochi și nu mai insistăm să găsim partea însorită a vieții, pentru că suntem capabili să descoperim și frumusețea părții întunecate.Acceptăm viața așa cum este și nu facem asta sub presiune, deoarece acceptarea este rezultatul libertății noastre totale. Libertatea este, în schimb, un fruct al eliberării noastre din lumea formelor și a obiectelor. Am înțeles și am experimentat procesul trezirii. A venit timpul să luăm frâiele propriei miinți oricând este nevoie. Atunci când nu avem nevoie de lucrările minții în mod direct, haideți să ne odihnim. Totul va fi tăcut și plin de pace în interiorul nostru. Suntem dincolo de bine și rău, suntem doar o Conștiință ce nu analizează sau judecă, ci doar contemplă. Realizăm că același suflet care contemplă trăiește în fiecare, așadar diferențele dintre ființele umane sunt doar superficiale, iar în interior suntem cu toții la fel. Experimentarea acestei unități ne va aduce extazul Vieții, bucuria perfectp a Existenței. – Sursa

Exteriorul reflexie a interiorului

 

Cum să-i ajuţi pe ceilalţi să se trezească spiritual


                          Este adevărat că numărul persoanelor trezite spiritual este, încă, relativ mic însă asta nu ar trebuie să te inducă în eroare. Orice persoană se află pe drumul trezirii spirituale. Să fii una dintre primele persoane care s-a trezit spiritual este o imensă onoare însă, în acelaşi timp, înseamnă o mare responsabilitate şi o provocare importantă. Este greu să te afli înconjurat de oameni care încă nu s-au trezit. Este înfricoşător şi, totodata, te simţi singur. Cu siguranţă îţi vei dori să îi ajuţi şi pe ceilalţi să deschidă ochii însă nu poti forţa acest proces. Cea mai bună abordare în ajutorarea altora este să aştepti cu răbdare momentul porivit. Poate că vor trece luni sau chiar ani însă momentul respectiv îşi va face întotdeauna apariţia. Uneori, se găseşte în mijlocul unei crize.

Crizele iniţiaza trezirea

S-ar putea să fi observat că multe dintre persoanele adormite spiritul traversează o criză acum. S-ar putea ca tu însuţi să te fi trezit în urma unei situaţii neplăcute. Pierderea partenerei, a job-ului, stării de sănătate etc – toate pot fi modalităţi prin care Universul îţi atrage atenţia. Bineînţeles, că nu ai nevoie de o criză pentru a te trezi, pur şi simplu într-o zi  ţi se va ridica ceaţa de pe ochi. Dacă acum este timpul tău de „trezire” însa te împotriveşti şi nu îţi asculţi sinele interior o situaţie de criză va apărea pentru a ţi se atrage atenţia şi, astfel, să te trezeşti. Multi oameni trec prin viaţă fiind pe pilot automat, însă când o situaţie neplăcuta îşi face apariţia, brusc, ceea ce funcţiona până atunci nu le mai este de niciun folos. În timpul crizelor, oamenii trebuie să renunţe la acele lucruri de care nu mai au nevoie, de asemenea simt nevoia să meargă în interiorul lor pentru a găsi noi răspunsuri. Modul în care o persoană răspunde la criză se bazează pe cele mai adânci credinţe. De asemenea, în asemenea momente, ei sunt împinşi să-şi examineze religia şi credinţele spirituale, iar asta poate înseamna că resping o religie sau anumite practici ce nu le sunt de ajutor pe drumul trezirii. Pe măsură ce te eliberezi de vechituri, faci loc pentru lucruri noi.

Crizele sunt făcute pentru a te deschide şi a accepta posibilităţi mai mari

Nu uita, totuşi, ceea ce ţie ţi s-ar putea părea ceva obişnuit pentru altcineva ar putea părea o criză profundă. Pierderea unui animal de familie, descoperirea unui secret neplăcut în familie, spre exemplu, pot fi suficiente pentru a genera haos emoţional şi oportunitatea de a se trezi. Dacă o persoană se află într-un moment critic poate fi „momentul oportun” pe care îl căutai însă înainte de a te oferi să ajuţi sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le ştii.

Cum poţi ajuta o persoană trează spiritual în timpul unei crize

Cere permisiunea

Nu sari să ajuţi pe cineva înainte să întrebi dacă vrea să fie sprijinită. Cum te pot ajuta? Sau poate, vrei să te ajut? De asemenea, identifică ce tip de ajutor are nevoie şi respectă limitele impuse.

Sentimentul de părere de rău nu este de ajutor

Fii atent să nu-ţi pară rău de prietenul tău sau de relaţie. Când îţi pare rău pentru cineva de fapt îl judeci pe el sau situaţia în care se află el şi îl percepi drept lipsit de putere. Nu-i poţi face cuiva un serviciu dacă ai impresia că este neajutorat. În plus, atunci când îţi pare rău pentru cineva crezi că „eşti mai bun” decât el/ea şi  privesti de sus. Nu poţi ajuta pe cineva când te situezi pe o poziţie de superioritate.

Încearcă compasiunea

Simpatia este doar o altă modalitate de a-ţi părea rău pentru cineva. Empatia este un pas în faţă însă, de cele mai multe ori, atunci când empatizezi cu cineva îi furi din energie, iar acest lucru nu-i este deloc de ajutor. Compasiunea, pe de altă parte, este dragostea necondiţionată fără să judeci persoana respectivă şi fără să-l seci energetic.

Creează un spaţiu de siguranţă

Uneori, tot ce poţi face este să-i oferi un spaţiu sigur unde să se poată exprima. Când oamenii simt că sunt bineveniţi şi au încredere că nu vor fi judecaţi în niciun fel, se deschid şi spun ceea ce simt. Într-un spaţiu lipsit de judecată, au oportunitatea de a scăpa de ruşine, vinovăţie şi disperare. Cu cât o persoană eliberează emoţiile strânse, cu atât mai repede se trezeşte. Pentru ca el/ea să se simtă în siguranţă nu îţi spune opiniile şi nu încerca să convingi pe nimeni de nimic. Poate din perspectiva omului trezit spiritual pierderea persoanei iubite poate părea doar energie care trece dintr-un regat la celălalt, însă dacă vei încerca să-i spui persoanei îndurerate că nu ar trebui să fie supărată întrucât cel iubit este „doar energie” nu vei avea prea mult succes.

Un umăr pe care să plângă?

Prietenul tău poate că are nevoie numai de un umăr pe care să plângă. Nu subestima importanţa să fii acel umăr. Criza poate fi un purificator şi poate scoate la suprafaţă tot felul de răni vechi care sunt gata să fie eliberate. Uneori, doar un spaţiu de siguranţă unde să plângi şi să te deschizi permite unei persoane să abordezi noi idei şi posibilităţi.

Niciun sfat nu este un sfat bun

Adevărul este că oamenii nu au nevoie de sfaturi, ci de ghidare în a găsi propriile răspunsuri. Când cineva doarme, din punct de vedere spiritual, caută răspunsuri în exterior şi urmează regulile, evităm sfaturile venite din familie, cultură, religie societate sau trendurile curente. Nu te trezeşti urmând sfaturile sau instrucţiunile altora chiar dacă sunt bine intenţionaţi. Când renunţi să mai cauţi în exteriorul fiinţei tale şi te îndrepţi spre sinele înalt, doar aşa începi să te trezeşti. În loc să oferi sfaturi unei persoane care începe să deschidă ochii mai bine pune întrebări intuitive, care să îndrepte persoana respectivă în interiorul său.

Găseşte întrebările potrivite

Până să se treazească cele mai multe persoane se bazează pe anumite modele de gândire pentru a rezolva toate problemele cu care s-ar putea întâlni. Iar asta întăreşte modelele negative din viaţa sa. Dacă poţi „oferi” întrebări care să deschidă noi perspective ori un punct de vedere diferit atunci oferi cel mai important dar pe care îl poţi face. Oferirea întrebărilor potrivite furnizează harta pentru o comoară ascunsă. Cele mai bune întrebări sunt cele care inspira noi moduri de gândire. Întrebările deschise pot deschide, la propriu, noi spaţii pentru posibilităţi ascunse sau necunoscute. Întrebările care încep cu „Dar dacă” sunt întrebări cheie care te pun pe gânduri:

  • „Dar dacă ai avea o baghetă magică şi ţi-ai putea îndeplini orice dorinţă, care ar fi aceasta?”
  • „Ce s-ar întâmpla dacă te-ai ierta cu totul?”
  • „Ce s-ar schimba dacă ţi-ai oferi iubire şi bunătate?”
  • „Dacă succesul ţi-ar fi garantat ce ai face?”

Unele dintre cele mai bune întrebări sunt cele prin care poţi arăta orice obiecţie care îl împiedică pe amicul tău să exploreze noi posibilităţi. Să spunem că tocmai şi-a pierdut slujba, de care nu era prea încântat totuşi, iar obiecţiile sale legate de găsirea unui nou şi interesant loc de muncă este teama de a nu câştiga suficienţi bani. Întrebarea ta ar putea fi:

„Dacă ai avea tot ce îţi doreşti, iar banii nu ar constitui o problema ce job ai avea?”

Odată ce îndepărtezi obiecţiile mintea este liberă să-şi imagineze posibilităţi fără constrângeri sau limitări. Secretul este să inviţi persoana să exploreze noi idei în afara zonei de confort.

 Identifică credinţele limitative

Unul dintre lucrurile care ne ţin adormiţi este credinţa legată de lipsa proprie de valoare, de neputinţă. Nu te poţi trezi dacă crezi că eşti o victimă. Adesea, provocările haotice apar în viaţa noastră ca o dovadă directă a ceea ce credem. Asta nu înseamnă că respectiva credinţă este adevărată, ci manifestarea credinţei demonstrează, mai degrabă, că ai aceea credinţă. Cu alte cuvinte, credem credinţa. Dacă nu ştii că ai o credinţă legată de lipsa de valoare, spre exemplu, aceea credinţă ascunsă te impiedică să te trezeşti spiritual. Scopul vieţii este să demonstrezi credinţele astfel încât să le identifici pe cele care nu-ţi sunt de folos, să le elimini astfel încât să ţi se ridice vălul de pe ochi.

Spune, „Nu” energiei negative, ia decizia să nu preiei energia negativă a nimănui.

Nu-i judeca pe cei ce nu s-au trezit

Toţi ce care s-au trezit s-au simţit judecaţi de ceilalţi întrucat este mai uşor să etichetezi lucrurile pe care nu le înţelegi decât să le accepţi. Însă, aminteşte-ţi că judecata este rezultatul fricii şi cei care se trezesc prin intermediul unei crize se confruntă cu o teamă imensă pe care nu o înţeleg. Apelează, încă o dată, la compasiune şi permite-i persoanei să fie exact unde trebuie să fie, nu uita că aici nu este vorba de tine aşa că nu lua judecăţile personal.

Snobism printre cei treziţi?

Când eşti treaz este uşor să-i identifici atât pe cei care s-au trezit cât şi pe cei care dorm, însă faptul că vezi altfel lumea nu te face mai bun decât altcineva. Când observi tendinţa de a-i judeca pe cei care n-au deschis încă ochii dai dovadă de snobism. Până la urmă singura diferenţă este modul de gândire.

Încurajează-i să renunţe

Stresul şi presiunea cauzate de criză are ca scop să te facă să renunţi la anumite lucruri şi este, adesea, singura modalitate prin care poţi să te trezeşti. În timpul acestei transformări renunţi la tot ce te ţine adormit şi pe măsură ce renunţi la anumite lucruri încep să ţi se deschidă şi ochii.

 Nu crede că toată lumea este ca tine

Experimentarea crizei este o călătorie diferită pentru fiecare dintre noi aşa că fii atent să nu impui experienţa ta altcuiva.

Găseşte o cale de comunicare

Caută şi găseşte o modalitate eficientă de a comunica. Porneşte de la ceva ce înţelegeţi amândoi şi începe să construieşti de acolo.

Tăcerea este de aur

Dacă toate acestea ţi se par copleşitoare atunci renunţă. Nu este obligaţia ta să fii coach sau consilier chiar şi pentru cei pe care îi iubeşti. Poţi face diferenţa chiar şi fără să scoţi un cuvânt. Să nu uităm de puterea tăcerii. Tot ce ai de făcut este să rămâi centrat pe adevăratul eu şi să oferi dragoste şi compasiune fără să încerci să repari ceva sau să vindeci pe cineva. Energia clară a unei persoane treze poate depăşi durerea emoţională în vreme ce trimite mesaje şi altor persoane din apropiere care s-au trezit. Dacă cineva nu este încă pregătit nu va recepţiona energia ta, însă dacă cineva este pregătit şi doritor de vindecare şi trezire atunci deschiderea şi prezenţa ta iubitoare îi va oferi exact ceea ce are nevoie. Cel mai preţios dar pe care îl poţi oferi celorlalţi este să vezi dincolo de masca sa, să vezi trezirea, expresia de dragoste şi armonie.  Sursa 

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

 

Întrebarea…“De ce?”


Un băiat stabileşte o întâlnire cu prietena lui, dar ea îl lasă baltă. Băiatul este furios şi îndurerat. Vrea să înţeleagă situaţia tulburătoare în care a ajuns. Când reuşeşte să dea de ea, o asaltează cu întrebări: iar şi iar, DE CE?

  • … fiindcă am pierdut autobuzul, răspunde ea;
  • … fiindcă am plecat târziu de la serviciu;
  • … fiindcă am fost distrată şi n-am văzut cât e ceasul;
  • … fiindcă mă nemulţumeşte ceva.

Astfel că băiatul insistă şi insistă, până ce obţine ceea ce voia (oarecum): “… fiindcă nu vreau să te mai văd.” Atunci când întrebăm DE CE, chestiunea poate fi abordată în două moduri: ca în cazul primelor răspunsuri ale fetei, evazive, sensul fiind „CUM“ — adică necesitând răspunsuri care să ofere o relatare de tip cauză şi efect, de atom care se ciocneşte cu un alt atom; sau, întrebarea  DE CE poate fi abordată aşa cum ar fi vrut băiatul, ca o încercare de a identifica INTENŢIA.

În mod similar, atunci când ne punem întrebări, despre sensul vieţii şi al universului, nu vrem de fapt să ştim CUM au luat ele fiinţă, cum s-au reunit elementele şi condiţiile necesare pentru a se forma stelele, planetele, materia şi aşa mai departe. în realitate, ne interesează intenţia aflată la baza lor. De aceea, marile întrebări de tip DE CE – DE CE viaţa? DE CE universul? — în calitatea lor de categorii filozofice elementare, nu pot fi elucidate de oamenii de ştiinţă, sau mai corect spus nu de aceştia în calitatea lor de exponenţi ai ştiinţei. Dacă întrebăm „DE CE suntem aici? “ putem fi bombardaţi cu răspunsuri care — la fel ca răspunsurile fetei din exemplul prezentat — sunt perfect valide, corecte din punct de vedere gramatical, dar ne lasă un gust amar fiindcă nu lămuresc întrebarea aşa cum am dori-o în forul nostru interior. Adevărul este că fiecare dintre noi este animat de o dorinţă profundă, poate de nestins, ca aceste întrebări să-şi primească răspunsul la nivelul INTENŢIEI. Iar oamenii de ştiinţă care nu sesizează această deosebire, oricât de străluciţi ar fi în domeniul lor, sunt nişte nătângi când vine vorba despre filozofie. În mod evident, putem alege să conferim unor părţi din viaţa noastră un ţel şi un sens anume. Dacă îmi place să joc fotbal, atunci un şut care trimite mingea în poartă reprezintă un ţel pentru mine. Dar viaţa întreagă, de la naştere până la moarte, nu poate avea un sens, o semnificaţie, fară o minte care să fi existat înaintea ei, pentru a-i da acea semnificaţie.

Acelaşi lucru poate fi spus şi despre univers. De aceea, atunci când îi auzim pe oamenii de ştiinţă vorbind despre univers ca fiind „minunat“, „plin de semnificaţii“ sau „misterios“, e bine să ne amintim că, probabil, folosesc aceşti termeni cu o anumită lipsă de onestitate intelectuală. Un univers de tip ateist poate fi semnificativ, minunat sau misterios doar într-un sens secundar, dezamăgitor, la fel cum un iluzionist este numit adesea „magician“. Iar atunci când vine vorba despre marile întrebări ale vieţii şi morţii, toate ecuaţiile ştiinţifice nu sunt altceva decât o modalitate mai dificilă şi mai complicată de a spune „Nu ştiu“. În prezent suntem îndemnaţi să dăm uitării marile întrebări privind viaţa şi moartea. De ce suntem aici? Ce sens are viaţa? Asemenea chestiuni sunt lipsite de rost, ni se spune. Tot ce trebuie să facem este să le ignorăm şi să mergem mai departe. Şi astfel pierdem din vedere cât de uimitor este însuşi faptul de a fi viu. –  fragment Istoria Ascunsă a Lumii

Deschide ochii, omule!

       Vrăjitoria – o armă de care n-ar trebui să ne temem!


                       Am întâlnit oameni care nu cred că există vrăji, că totul e „păcăleală” şi în consecinţă nu se tem de  aşa ceva. Am întâlnit oameni care aveau o frică teribilă de vrăji, descântece, blesteme şi farmece. Adevărul este între cele două extreme. Aceste manifestări ale răului există, nu le putem ignora, dar teama în faţa lor nu face decât să ne apropie de ele, să le dea putere asupra noastră. Ce sunt de fapt vrăjile? În condiţiile în care Universul în care trăim nu este decât energie şi informaţie, ele sunt energii, încărcate cu informaţie. Fie că sunt sub formă de duhuri, de demoni, de elfi,  ori energii imprimate în obiecte, alimente, etc., aceste „suporturi purtătoare de informaţie” sunt în slujba vrăjitorului şi execută comanada ce li s-a dat. Puterea le e dată de mulţi factori ce ţin atât de vrăjitor cât şi de destinatarul vrăjii. Ceea ce contează cel mai mult este nivelul energetic al fiecăruia, mai bine zis puterea spirituală. Ca o comparatie metaforică pot spune că una e să adie în jurul tău o briză uşoară şi alta e să vină peste tine un uragan. Apoi contează informaţia cu care e încărcată energia. Distanţa e un lucru total irelevat şi timpul la fel. Un blestem poate urmări generaţii întregi ale unui neam, o vrajă te poate afecta toată viaţa. Asta desigur dacă nu ştii să o îndepărtezi sau nu alegi pentru asta să apelezi la ajutorul cuiva. În lumea spirituală nu există spaţiu şi timp, la un anumit nivel totul se petrece simultan şi în acelaşi loc.

Ce face un vrăjitor?

                În general un vrăjitor lucrează cu energii de vibraţie joasă încărcate cu informaţii malefice. Două lucruri importante trebuie să ştim:

1) Informaţiile emise către ceilalţi rămân şi în câmpul energetic al autorului, el e automat „blestemat” să suporte consecinţele vrăjilor sale. De aceea aceşti oameni o sfârşesc rău şi deseori nu ajung la bătrânete (chiar dacă în aparenţă o duc bine!), nemaivorbind de sufletul lor care se duce într-o lume de aceeaşi vibraţie cu cea emisă în timpul vieţii. Răul îşi cere plata!

2) Pe lângă aceasta şi cel care apelează la un astfel de om prin legătura creată va suporta şi el consecinţele. Nu are importanţă dacă apoi se roagă sau îşi cere iertare; ca să o primească va trebui să suporte el însuşi efectele cererii sale de a face rău altuia. Şi vrăjitorul se poate întoarce cu faţa spre Dumnezeu dar consecinţele pentru el sunt tot aspre. Se va curăţa dar i se va cere plata, care e foarte grea. Un exemplu ar fi Sfântul Ciprian care din slujitor al răului s-a transformat în slujitor al lui Hristos, însă a suportat consecinţele. A meritat? Desigur. Nu s-a dus în Iad, e sfânt. E sfântul ce ştiind puterea răului şi cum acţionează ea, se luptă acum cu ea, alături de slujitorii lui Hristos.

                CUM PUTEM SCĂPA DE O VRAJĂ?

                Aceste energii pot fi îndepărtate printr-o energie de vibraţie înaltă. Am putea spune că sfinţii nu pot fi afectaţi, nici preoţii, nici cei ce lucrează cu Lumina, dar nu este întotdeauna aşa! Această energie luminoasă a „oamenilor luminoşi” chiar dacă nu şterge informaţia   (care nu se poate şterge pentru că nimic din ce-a fost creat nu va dispărea în neant, ci doar se va transforma în altceva), poate fi un adevărat scut protector ce stă în faţa săgeţilor răului. Caz în care energia malefică se întoarce ca un bumerang contra răufăcătorului. Un „om luminos” îi poate ajuta pe ceilalţi. Da. Cum? Poate îndepărta energia, o poate trimite în altă parte, iar astfel informaţia în funcţie de natura ei o poate urma. Un exemplu relevant este exorcizarea făcută de Iisus în care el nu a distrus diavolii din cel demonizat ci i-a trimis în turma de porci, care în cele din urmă s-a aruncat în mare. Demonii au ajuns astfel înapoi în iad. Şamanii trimit energia şi informaţia negativă într-un animal pe care îl sacrifică ulterior,  se poate face încărcarea unui alt obiect cu acea informatie, etc. Ar mai fi purificarea prin foc… dar nu e posibila întotdeauna.

                Cine este afectat de vrăji?

                Toti putem fi afectaţi la un moment dat. Toţi putem avea un moment de slăbiciune, indiferent cât de luminoşi şi plini de har am fi. Dacă deschidem o poartă răului printr-o stare sprituală proastă, prin gânduri negative, prin mânie, prin furie, prin supărare, prin atacuri personale la adresa cuiva, devenim vulnerabili. Şi să nu uităm că oricât de veche ar fi o vrajă în lumea sufletească, timpul şi spaţiul sunt iluzii.

                De ce lasă Dumnezeu să se întâmple aşa ceva?

În primul rând am fost creaţi cu libertatea de a alege, care nu ni se poate lua. Putem alege de partea cui suntem, ne putem alege calea şi starea sufletească, putem alege să fim mereu protejaţi sau să lucrăm cu răul.

                De ce sunt atacaţi oameni care deseori fac bine?

                Pentru că ei pot avea momente de vulnerabilitate, pot greşi spiritual, iar greşelile se pot întoarce şi sub aceasta forma ( chiar dacă ele n-au constat în vrăjitorii) , deci o vrajă ce „se prinde” de cineva poate fi o plată karmică. Poate fi răscumpararea unei greşeli ce se plăteşte aşa, poate fi efectul unui gând rău îndreptat cândva contra cuiva, o invidie mare,  un blestem aruncat chiar şi într-o doară. Cu cuvintele nu ne putem juca! Ştiu pe cineva care drăcuie în continuu, dând celui rău chiar propriile lucruri şi proprii copii (pe care dealtfel afirmă că îi iubeşte mult!). Aceştia sunt bolnavi, vulnerabi şi au un destin prost. Desigur nu întâmplător e aşa. Cuvântul este vibraţie, cuvântul rostit declanşează în mod subtil energia semnificaţiei sale. Familiile sunt unite energetic, păcatele făcute de părinti îi afectează pe copii, dacă aceştia nu ştiu să se elibereze.

CUM NE PUTEM APĂRA?

                   Cea mai accesibilă şi cunoscută formă de apărare este rugăciunea personală, rugăciunea zilnică, chiar şi câteva minute e suficient uneori. Dar rugăciunea făcuta corect. Ea conectează la Sursa de lumină, la Dumnezeu, la lumina Hristică, ne încarcă cu Lumină, crescând astfel protecţia şi determinind energia joasă să se îndepărteze… ea ne mai vibrând cu persoana luminoasă. De cele mai multe ori persoanelor care se roagă (sau se află în faţa unui obiect cu energie benefică puternică, o icoana „făcătoare de minuni”, a unui maestru puternic sau a unui preot cu har), şi se purifică astfel de energii negative, (farmece, vrăji, blesteme, etc) li se întâmpla anumite lucruri neplăcute. Mulţi se sperie renunţănd la rugăciune, afirmând că nu are efect sau are efect contrar! Nu este aşa.Răul ce se întâmpla este efectul purificării, efectul negativului care iese din structurile sufleteşti, din câmpurile energetice şi care nefiind trimis altundeva se manifesta în viaţa persoanei de cele mai multe ori prin stare de rău fizic sau prin întâmplări negative. Mult mai puţin neplăcute decât dacă nu ne-am ruga şi vraja ar rămâne! Acest rău e necesar şi în cele din urmă eliberator. „Unde sunt doi şi se roagă acolo vi fi şi eu”, ne spune Iisus. Au multe înţelesuri aceste cuvinte, dar referitor la subiectul de faţă pot spune că un efect mare are rugăciunea unui preot cu har combinată cu rugăciunea proprie (nu întâmplator spun cu har), preferabil un călugăr, participarea la slujbele de maslu, la liturghii, dezlegările citite în altar la slujbe, unde se deschid cerurile. Sau ajutorul unui maestru ce lucrează cu forţele Luminii, (reiki, qui qong, etc), dar să fie un maestru cu drept divin de a face dezlegări. În fond te joci cu focul! Iar ca să poţi face asta trebuie să ai acceptul divin dar şi antrenamentul de a te juca fără să te arzi!

O măsura de protecţie foarte mare este iertarea celor care ne-au supărat. Detaşarea totală, completă, de aceste persoane are ca efect faptul că nu mai rezonăm cu ele. Iertarea duşmanului e unul din cele mai tari scuturi de protecţie. Atenţie! Iertarea nu implică neapărat reluarea relaţiei cu acea persoană. Orice relaţie este creatoare de karmă. Deseori e mai bine ca drumul să ne fie diferit de cel al celor care ne vor răul, nu din teamă ci din pragmatism. Energia folosită la apărare, efortul de a ierta, pot fi mult mai bine utilizate în scopuri mai folositoare, în construcţia a ceva.

                Poate un şaman sau vrăjitor să facă o dezlegare?

                Majoritatea din ei afirmă că da. Ar trebui să fie mai puternic decât cel care a creat vraja, deseori nu se întâmplă aşa. Puţini din ei lucrează într-adevăr cu Lumina, sau cu energiile de vibraţie înaltă. Puţini au cunoaşterea necesară de a le accesa. Dincolo de aceste dezlegări, mulţi afirmă că fac magie albă. Exista şi aşa ceva. Adică încercarea de a forţa roata destinului, mâna lui Dumnezeu, ca să obţinem ceva, chiar şi o vindecare. E acceptată de divinitate? Da, dar nu în mod gratuit. E un joc periculos  pe care dacă nu ştii să-l joci pierzi şi asta se plăteşte scump.  Dar despre asta altă dată…   –  Carla von Vlad

PUTEREA CARE CREEAZĂ ȘI CARE TRANSFORMĂ

Esenţa învăţăturilor lui Buddha în ŞASE sfaturi pline de înţelepciune


Siddhartha sau Gautama Buddha a fost una dintre cele mai importante personalităţi spirituale a lumii. Originar din Nepal, Buddha este cel care a pus bazele budismului, o religie ce s-a răspândit rapid în multe părţi ale lumii şi care a reuşit să fie o adevărată inspiraţie pentru un număr mare de oameni. Da, Buddha a fost întradevăr un suflet iluminat care a propovăduit compasiunea faţă de umanitate şi faţă de viaţa însăşi.

Chiar şi în zilele noastre, învăţăturile lui Buddha sunt de o foarte mare actualitate şi vor continua să fie atât timp cât va exista viaţa pe aceasta planetă, ele având o relevanţă foarte mare pentru fiecare dintre noi. Fiecare aspect al vieţii sale este edificator şi o adevărată sursă de inspiraţie. În continuare, vă vom prezenta câteva dintre principalele lecţii pe care le putem învăţa de la acest suflet iluminat. Iată ce putem învăţa de la Buddha:

1. Iubirea poate vindeca – Esenţa învăţăturilor lui Buddha se concentrează asupra iubirii şi asupra deschiderii inimii. De fapt, atunci când inima este plină de iubire, rareori poate pune energia negativă stăpânire pe noi.

2. Puterea prezentului – Buddha ne încurajează să trăim în momentul prezent, în loc să regretăm trecutul sau să visăm la viitor. De fapt, această lecţie ne poate ajuta să ne atingem scopurile în societatea în care trăim.

3. Priveşte în interiorul tău –  Motivul pentru care Buddha i-a sfătuit pe mulţi dintre discipolii săi să privească în interiorul lor se datorează faptului că adevărata comoară se află în interiorul fiecăruia dintre noi, nu în afara noastră. Pacea nu vine către cel care îşi permite să se bucure de toate plăcerile materiale, ci către cel care priveşte în interiorul său.

4. Eliberează-te de dorinţe – Cea mai uşoara cale spre iluminare este reprezentată de eliberarea de dorinţe. Agăţându-te chiar şi de dorinţa de a fi iluminat nu este altceva decât o piedică către acest scop.

5. Disciplinează-ţi mintea – Atunci când mintea nu este controlată, ea are tendinţa să ne controleze şi astfel cădem în cea mai mare capcană. Mintea poate fi un instrument extraordinar atunci când este antrenată şi strunită, dar poate fi o capcană periculoasă în lipsa disciplinei.

6. Compasiunea faţă de viaţă – Orice fiinţă  de pe această planetă, orice obiect, însufleţit sau nu, se află într-o interconectare. În natură există o interdependenţă şi o simbioză. Fără sprijinul celorlalţi, nu putem supravieţui. Într-o astfel de lume, egoismul nu are sens. Numai adevărata compasiune faţă de ceilalţi poate vindeca această lume. Învăţăturile lui Buddha referitoare la iubire gravitează în jurul compasiunii, de vreme ce aceasta este singura calitate umană care poate salva rasa umană de la toate distrugerile masive. – sursa

Disciplina interioară transformă omul într-un împărat