conţinuturile paginilor

20 de caracteristici ale unei persoane sănătoase spiritual

20 de caracteristici ale unei persoane sănătoase spiritual

Atunci când întâlneşti o persoană sănătoasă din punct de vedere spirtual eşti imediat atras de acea persoană. Te simţi bine în preajma acestor persoane. Aceşti oameni sunt magneţii fericirii, libertăţii şi generozităţii şi au o abilitate unică de a se bucura de momentul prezent.

Singura modalitate prin care putem obtine o satisfactie spirituala adevarata este una singura: urmarirea dorintelor inimii. Iata cateva indicii pe care le poti folosi pentru a te asigura ca ramai pe calea cea dreapta.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Iată care sunt cele 20 de caracteristici ale unei persoane sănătoase din punct de vedere spiritual:

Ai ieşit din rolul de victimă şi acum joci jocul proiectării destinului tău.

Iubeşti viaţa pentru că trăiesti scopul sufletului tău.

Simţi că aduci o contribuţie în viaţa celor din jurul tău.

Ai depăşit roller coaster-ul emoţional şi emoţiile tale sunt asemenea unor valuri netede în majoritatea timpului.

Conştientizezi rapid momentele în care îi judeci pe ceilalţi şi realizezi că ceea ce judeci se află într-o strânsă legătură cu propria ta acceptare de sine.

Nu te temi să faci decizii greşite, pentru că eşti conştient de faptul că acestea se pot trasnforma în preţioase lecţii spirituale.

Ai înţeles că libertatea şi fericirea sunt calităţi ce le poţi cultiva din interior şi cu cât vei lucra cu acestea, cu atât mai mult te vei dezvolta.

Nu mai simţi nevoia de a te ascunde constrâns fiind de teamă de judecata celorlalţi; te exprimi din plin atât pe plan profesional cât şi personal.

Îţi petreci zilnic cateva momente în tăcere, iar în zilele în care nu o faci simţi că ceva nu este în regulă.

Ai curajul să te detaşezi de unele relaţii din viaţa ta deoarece ai înţeles faptul că acestea şi-au atins deja scopul.

Sufletul tău este fericit pentru că îţi faci timp în fiecare zi să te joci şi să visezi cu ochii deschişi.

Nu te simţi singur sau deconectat şi ai învăţat să apreciezi timpul pe care-l petreci în singuratatea propriei tale persoane.

Observi detalii, culori, gusturi şi frumuseţea din jurul tău cu o sensibilitate care te face să te simţi ca un copil.

Îţi exprimi nevoile şi dorinţele cu încredere deplină, fără ca această exprimare să producă confruntări între tine şi cei din jurul tău.

Simţi că nu este nevoie să-ţi explici stilul de viaţă, deoarece ai înţeles cum te serveşte pe tine şi cum nu i-ar putea servi pe alţii.

Eşti capabil să ramai pe deplin în momentul prezent  cel putin 25% din timp.

Nu te îndoieşti de tine însuţi deoarece ai încredere în intuiţia ta şi acţionezi în concordanta cu aceasta.

Ai incredere că viaţa ta este de partea ta, iar problemele pentru tine reprezintă lecţii care trebuiesc învăţate.

Eşti capabil să te îndrăgostesti iar şi iar, cu prietenii tăi, cu partenerul tău şi cu locul tău de muncă.

Îţi începi ziua cu intenţia de a fi un om bun şi adormi plin de recunoştinţă.  …sursa

Acum știu, am aflat și eu

IERTAREA – un proces de vindecare profundă pentru ambele părţi

IERTAREA-un proces de vindecare profundă pentru ambele părţi

Doresc să abordez esenţa iertării, ce înseamnă aceasta cu adevărat,  şi să vă ofer un exerciţiu care sa vă ajute să iertați. Iertarea nu este întotdeauna uşoară. Dacă ne simţim atacați sau răniți, putem crede că singura modalitate de a calma durerea noastră este de a riposta, într-un fel sau altul, tot prin atac. E ca și cum am dori ca alţii să ştie cât de mult ne doare, iar iertarea în astfel de momente este foarte îndepărtată de mintea noastră. Să iertăm, ar putea părea că dăm în retragere în fața cuiva sau că trecem cu vederea, spunând:

“Ştiu că ai greşit, dar n-am să te pedepsesc de data aceasta.”

Adevărata iertare spirituală este însă mult mai mult decât a „trece cu vederea” greșelile altora. Adevărata iertare este de fapt un proces de vindecare profundă pentru ambele părţi. În Biblie, cuvântul grecesc care este tradus ca “a ierta” este “Alphesis” şi sensul lui literal, este a da fizic drumul la ceva, a elibera, le fel cum dăm drumul la o frânghie, sau la un băţ, sau la orice alt lucru pe care l-am ține încleștat în mână.

A da drumul înseamnă a elibera înverșunarea noastră față de ceva sau cineva. Iertarea, nu este numai o eliberare fizică ci, mai degrabă, o eliberare mentală și emoțională. Eliberarăm încleștarea cu care mintea noastră se agață de evenimente din trecut sau de un incident. De fapt, renunțăm la judecățile și revendicările pe care le tot întreținem. Renunțăm la convingerile noastre despre cum ar fi trebuit să se comporte alţii, ori ce au făcut greşit.

Atunci când cineva nu se comportă aşa cum ne-am fi aşteptat sau cum ne-ar fi plăcut, avem tendinţa să ne simțim ofensați. Şi, atunci, este uşor să credem că cealaltă persoană este de vină că noi suntem supărați, că ei sunt responsabili pentru sentimentele noastre de supărare.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Dar dacă cercetăm în profunzime, descoperim că, de multe ori supărarea noastră vine de la modul în care noi am interpretat comportamentul lor. De fapt, noi suntem cei care ne ofensăm pe noi înșine. Ne producem supărarea prin interpretarea noastră asupra modul în care ceilalți s-au comportat … povestea pe care ne-o tot spunem despre ce au făcut, cât de răi sunt şi cum ar fi putut să fie.

Astfel, judecăţile noastre care ne întorc împotriva lor, sunt cele care creează sentimentele de supărare. Atunci când ne agățăm de o judecată, persoana pe care o rănim cel mai mult este, de fapt, propria noastră persoană, ceea ce este destul de ironic, pentru că noi credem că atunci când judecăm pe cineva îl facem să se simtă prost … dar, de fapt, noi suntem cei care ne simțim așa. Ne creăm suferinţe suplimentare nouă înșine.

Iertarea adevărată vine din eliberarea judecăților pe care le purtăm în noi. …. eliberându-ne de încleștarea cu care acestea ne stăpânesc mintea. Şi, ceea ce ne poate ajuta cu adevărat să facem aceasta, este de a ne pune în postura celeilalte persoane.

Veți vedea că, dacă am putea înţelege cu adevărat motivele lor – de ce au făcut ceea ce au făcut, ce au gândit şi ce au simţit, temerile și suferințele lor, judecățile pe care le-ar fi putut avea, propriile lor condiționări din trecut – toate influenţele din viața lor care i-au condus în acel moment, atunci am putea să începem să înţelegem de ce au făcut ceea ce au făcut.

Am putea începerecunoaștem faptul că deşi nu s-au comportat așa cum ar fi trebuit, într-un fel, s-au comportat exact aşa cum a trebuit – exact așa cum a trebuit, având în vedere toate influenţele care i-au condus până în acel punct. Putem spune că, propria lor stare de spirit de confuzie i-a determinat să se comporte în acest fel. Dacă ar fi văzut lucrurile altfel, ei nu s-ar fi comportat în acel mod.

Dalai Lama a spus odată: “În ultima instanță, scopul fiecărei persoane este, pur şi simplu, de a-și găsi pacea sufletească.” Iar iertarea începe atunci când ne dăm seamapersoanele care ne-a rănit, au dorit exact ceea ce ne dorim și noi. În felul lor, au căutat să găsească mai multă pace, pentru a-și alina suferința.

Dar, din cauza stării lor de confuzie, au făcut aceasta în moduri care au interferat cu încercările noastre de a ne găsi pacea sufletească şi, în felul acesta, ne-au provocat și mai multă suferinţă. Astfel, punându-ne în locul celeilalte persoane dobândim înţelegere, ceea ce aduce empatie şi compasiune.

Prin urmare, în acest exerciţiu aş dori să vă dăruiesc o rugăciune simplă pentru iertare, o rugăciune care provine din tradiţia budistă. Aşa că, relaxaţi-vă … observaţi cum vă simţiți … observați senzațiile din corpul vostru … observaţi că tensiunea … odată ce luați cunoştinţă de ea, va începe să se atenueze şi să se dizolve. Şi, pe măsură ce corpul începe să se relaxeze, de asemenea, și mintea voastră începe să se relaxeze odată cu el.

Sunetele pe care le auziți în fundal, de asemenea, vă vor ajuta să intrați într-o stare mai profundă de pace şi odihnă. Şi pe măsură ce mintea începe să se liniștească, ascultați aceste fraze … meditați asupra lor şi permitețile să pătrundă adânc în adâncul ființei voastre … lăsați-le să pătrundă în inima voastră:

Mai întâi, să îi iertăm pe alții pentru faptul că ne-au rănit.

Dacă anumite persoane, din cauza stării lor de confuzie, mi-au produs suferință în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să își dea seama… Îi iert. Dacă anumite persoane, din cauza stării lor de confuzie, mi-au produs suferință în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să își dea seama… Îi iert. Dacă anumite persoane, din cauza stării lor de confuzie, mi-au produs suferință în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să își dea seama… Îi iert.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Iar acum, să ne cerem iertare pentru faptul că i-am rănit pe alţii.

Dacă, din cauza proprie mele stării de confuzie, am produs suferință cuiva, în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să-mi dau seama… îmi cere iertare.
Dacă, din cauza proprie mele stării de confuzie, am produs suferință cuiva, în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să-mi dau seama… îmi cere iertare.
Dacă, din cauza proprie mele stării de confuzie, am produs suferință cuiva, în orice fel … cu bună ştiinţă sau fără să-mi dau seama… îmi cere iertare.

Şi acum, să ne oferim iertarea nouă înșine.

Pentru toate modurile în care propria mea confuzie m-a determinat să îmi provoc suferință, sau să fiu nedrept cu mine, mă iert pe mine însumi.
Pentru toate modurile în care propria mea confuzie m-a determinat să îmi provoc suferință, sau să fiu nedrept cu mine, mă iert pe mine însumi.

Pentru toate modurile în care propria mea confuzie m-a determinat să îmi provoc suferință, sau să fiu nedrept cu mine, mă iert pe mine însumi. În cele din urmă, dacă există cineva, inclusiv propria mea persoană, pe care încă nu sunt pregătit să o iert, îmi acord iertare pentru aceasta.

Dacă există cineva, pe care încă nu sunt pregătit să o iert, îmi acord iertare pentru aceasta.
Dacă există cineva, pe care încă nu sunt pregătit să o iert, îmi acord iertare pentru aceasta.
Să încheiem acum cu o rugăciune foarte simplă:

Fie ca eu să exist în pace.
Fie ca cei pe care îi iubesc şi îi preţuiesc să existe în pace.
Fie ca cei care m-au rănit să existe în pace.
Fie ca toți oamenii să existe în pace.

Peter Russell

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

Bucuria vindeca celulele şi organele trupului

Bucuria vindeca celulele şi organele trupului

   Bucuria atrage întotdeauna iubirea. Când simţi  ca trupul şi spiritul ţi se umplu de bucuria de a trâi, eşti ca un magnet puternic. Atunci atragi spre tine mai multă bucurie şi, deci, mai multă dragoste. Bucuria este unda de frecvenţă vibratorie cea mai înaltă pe care o poate crea un om. Bucuria unifică. Bucuria vindecă întreaga substanţă a trupului,  aşa cum nu o face nici o altă vibraţie senzorială.

Bucuria intră în conştiinţa omenească, direct în acel punct în care substanţa trupului fizic şi cea spirituală se întalnesc, ca un singur câmp unificat! Este primul înveliş tridimensional, sau prima ta „haină” electrică! Bucuria este cea mai profundă vibraţie pe care o va cunoaşte şi înregistra vreodată trupul tău fizic. Bucuria mai poate fi înţeleasă şi prin următoarea anologie, în care folosim stări sau sentimente importante.

La nivelul cel mai înalt al senzaţiilor trupului – spirit pur – se afla extazul! La următorul nivel superior al trupului – suflet pur – se află bucuria. La următorul nivel superior al trupului – personalitatea pură – este fericirea. Un flux ascendent de fericire conduce spre bucurie şi bucuria conduce spre extaz!

Bucuria vindecă celulele şi organele trupului. Bucuria te face să te simţi sănătos şi întreg – atât fizic, cât şi psihic.

Bucuria ta nu numai că atrage iubirea celorlalţi, dar este şi „molipsitoare”. Atunci când sunt atraşi în câmpul bucuriei tale, înauntrul lor se declanşează o vibraţie a bucuriei. Bucuria reuşeşte întotdeauna să se multiplice!

Gândeşte-te la asta! Darul de bucurie către tine însuţi devine, la rândul lui, un dar preţios de bucurie pentru ceilalţi oameni din viaţa ta. Curând, ei se vor acorda la propria lor stare de bucurie. Fiecare persoană plină de bucurie va transmite bucuria către ceilalţi – formându-se o spirală fără sfârşit de persoane înălţate sufleteşte şi fericite. Bucuria este frecvenţa fizică cea mai apropiata de lumină.  Ea poate fi comparată cu o lumină aprinsă pe neaşteptate, într-un imens vid întunecat.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Toţi ochii şi toate formele de conştiinţă din interiorul câmpului se întorc către acea sclipire bruscă de lumină şi se concentrează pe ea. Simultan, toţi cei care îşi dau seama de această lumină (slabă sau strălucitoare) apăruta în vid, se îndreaptă contient spre ea!

Această analogie bucurie/lumină îţi oferă o imagine clară a modului în care bucuria atrage bucuria – împreună cu o dorinţă de a te afla în preajma celor care răspandesc o asemenea dragoste plină de bucurie. Apropierea în sine înseamnă o puternică declaraţie de dragoste, dorinţa de a fi apropiat fizic de cineva este ea însăşi o „declaraţie”. De aceea,

bucuria este un mijloc excelent de a atrage lângă tine sufletul pereche.

Privind lucrurile dintr-un alt punct de vedere, la fel cum întotdeauna tristeţea te inchide faţă de ceilalţi, fericirea te deschide spre ceilalţi! Întreaga natură se grăbeşte să umple un spaţiu gol sau un vid. Prin urmare, este absolut normal ca oricine care vede cât eşti de bucuros şi fericit să fie atras spre tine !  Bucură-te!  –  Russ Michael 

sursa                                                                                                                          

Conștientizarea

Nimeni nu poate intra în odaia sufletului tãu

Nimeni nu poate intra în odaia sufletului tãu

         Spiritele trãiesc în mod natural în lumea astralã. Dar ele sunt curioase sã trãiascã în lumea fizicã, fapt pentru care se încarneazã în orice fiintã biologicã li se oferã, potrivitã cu rangul lor evolutiv: o gâzã, o pasãre, un animal, un om… De fiecare datã, experienta este captivantã, deosebitã.

Spiritul este o fiintã în mod natural expansionatã, dar acceptã limitarea într-o formã fizicã, temporar, pentru plãcerea experientei. Spiritul va conduce trupul prin intermediul sufletului. Sufletul este o fiintã hibridã, el contine atât mintea (aspectul limitat), cât si constiinta (aspectul nelimitat), astfel putând intermedia experienta între lumea fizicã si Spirit.

Spiritul nu poate sã îsi nege sau anuleze eternitatea, indestructibilitatea, potentialitatea infinitã. De aceea îsi creeazã un suflet potrivit destinat vietii limitate, muritoare. Trãirile sufletului sunt primite instantaneu si de Spirit, dar nuantat, specific sensibilitãtii Lui.

Datoria omului este de a trãi, chiar dacã nu întelege de ce s-a nãscut si de ce trebuie sã moarã. Acestea le stie Spiritul sãu. Sufletul omului trebuie sã îsi asculte Stãpânul si sã se bucure de viatã, asa cum este ea, cu bune si cu rele. Ce se întâmplã când trupul nu ascultã de vointã (ca în cazul paraliziei)?

Omul este un handicapat. Iar când sufletul nu ascultã de Spirit, ce este? Un rãzvrãtit, un nefericit, un handicapat… Spiritul nu este un dictator, venit cu forta de aiurea. Este blând si întelegãtor. El tine în viatã omul, de la nastere si pânã la moarte. În somn, când Spiritul iese din corp, sufletul si trupul sunt aproape morti. Sinele este o sursã nebãnuitã de putere, creativitate, protectie, mângâiere. Si, mai ales, este sursa constientei noastre.

       Sufletul îi spune trupului: „Mergi în acea directie!„, dar trupul stie sã meargã singur, fãrã ajutor. Tot asa, Spiritul îi dã sufletului indicatii de esentã, sfaturi si decizii. Acesta din urmã le pune în aplicare, fiind mai familiarizat cu detaliile de conjuncturã. În cazul omului întelept, deciziile în toate actiunile sunt luate imediat, total inspirat, fãrã incertitudini si amânãri.

Viata curge neturbulent. Oricâte capcane i s-ar întinde, sufletul le ocoleste spontan, instinctiv. Gustã libertatea, fãrã a se simti coplesit de ea ca filosofii existentialisti… Majoritatea oamenilor suntem, din pãcate, neliberi. Actiunile si comportamentul nostru este deseori marcat de prejudecãti, scheme de gândire, limite personale – adicã suntem prizonierii ego-ului.

SUFLETUL E SINGUR

“Pentru ce m-am nãscut? De ce voi muri? Care e rostul meu?” – se întreabã sufletul, fãrã a gãsi rãspuns. Uneori, alte suflete vin si pleacã de lângã tine, fãcându-ti viata mai frumoasã pentru o vreme. Mai primesti câte-un ajutor pentru sarcinile lumesti, dar când te retragi în gândurile tale, esti singur.

Nimeni nu intrã în odaia sufletului tãu. Sau poate cã… o Luminã de sus te vegheazã. Este Sinele tãu, Spiritul ce ti l-a dat Dumnezeu când te-a creat. Când invoci spiritele superioare, sfintii, îngerii ca sã te lumineze, sã te însoteascã, ei vin degrabã si te desfatã cu energia lor sublimã. Dar pânã la urmã, spiritele înalte trebuie sã plece la treburile lor cosmice si te lasã iarãsi singur.

Atunci, deznãdejdea ta poate fi coplesitoare, cãci te regãsesti în vechea carapace a ego-ului limitat, temãtor, nefericit. Cuviosul Siluan Athonitul a mãrturisit-o, citeste cum plângea el dupã Duhul Sfânt!

SPIRITUL ESTE LUMINA SUFLETULUI

Dar de ce nu chemi tu propriul tãu Spirit? El este cu tine 24 de ore din 24, singura lui treabã este sã fie cu tine. Este un spirit înalt si îti poate oferi multe binecuvântãri. Dacã El s-ar opune, niciun guru, nici mãcar Dumnezeu nu te-ar putea ilumina. Spiritul tãu este suveran, nu poti realiza nimic deosebit peste voia Sa si fãrã ajutorul Sãu.

Dacã tu, suflet de om, Îl rogi, El nu-ti va refuza orice-i stã în puteri, fiindcã te iubeste infinit. Sunteti ca doi frati siamezi ce privesc în directii diferite. Sângele vostru comunface, de cele mai multe ori, sã simtiti si sã gânditi identic. Spiritul este detasat de chestiunile omenesti. El are o viziune mult mai amplã, priveste evenimentele în timpul cosmic. Tu, suflete, nu esti nici începutul, nici sfârsitul eternitãtii, ci doar o etapã din milioanele de încarnãri pe care Sinele le-a avut.

El îsi cunoaste cel mai bine evolutia si interesele. Cautã sã-L accepti asa cum e si sã-L întelegi! Spiritul marelui filosof-yoghin Sri Aurobindo s-a reîncarnat în celebrul cântãret-dansator Michael Jackson. Din câte se cunoaste, Michael nu a trãit niciodatã starea de iluminare spiritualã. Ar fi putut-o obtine rapid. Dar Spiritul nu l-a îndemnat spre aceastã cãutare. Îsi fãcuse deja stagiul de mistic în corpul înteleptului indian… Chestie de noroc. Dacã citesti aceste rânduri si îti doresti iluminarea, probabil cã ai noroc. Aceste cuvinte simple te vor ajuta.

PACEA SPIRITULUI

Ai tot cãutat diverse persoane, cãrti, locuri care sã-ti dea pacea inimii. Uneori ai gãsit-o, dar a trecut repede si ai rãmas însingurat, în avalansa realitãtii cotidiene. Asta s-a întâmplat fiindcã nu te-ai gândit cã linistea inimii tale este chiar Spiritul din tine. Restul sunt doar sanse ca sã rãmâi tãcut si sã-I simti pacea. Cea mai frumoasã relatie de dragoste o poti avea cu propriul Spirit.

Este perfectã, fãrã certuri, comunicati instantaneu orice între voi, te simti extraordinar de bine cu El. Si El cu tine, cã doar esti copilul Lui, pe care îl modeleazã de ani de zile. În plus, iubirea voastrã nu va muri niciodatã. Asa este dragostea pentru om a Spiritului si iubirea de Sine a sufletului. Cel mai greu îti vine sã crezi cã El existã, cã nu este o fictiune sau autosugestie.

Acceptã aceastã „ipotezã” cu toatã credinta si se va petrece un miracol cu tine. Tu porti un alter-ego minunat, sublim. „My Self is Fantastic!„ Este ca si cum un cersetor s-ar privi în oglindã si ar vedea un print strãlucitor. Ce soc pe bietul om!

Spiritul este împãratul vietii tale, guru-l întelepciunii tale, dãruitorul iluminãrii spirituale. Dacã o vrei, cere-i-o Lui. Se va îndupleca si te va face fericit. Nu îti trebuie o pregãtire specialã sau un anumit moment astral. În orice clipã a vietii, Gratia Divinã se aflã aici, în tine. Nu poti sã o provoci, dar poti sã o ceri. Oricând, deseori. Te vei simti dintr-o datã mult mai bine. Ai intrat în legãturã cu Taina…

Lasã-i libertatea de a-ti dãrui ce alege Ea. Nu-i pretinde altceva! Ai încredere în discernãmântul si iubirea Ei nesfârsitã pentru tine. Spiritul este o fiintã foarte asemãnãtoare cu tine, dar mult mai purã. Asa ai arãta tu dacã ai trãi în paradisul îngerilor. Acum, ca suflet, trãiesti printre pãcãtosi, iar asta ti-a cam tãiat din aripi. Dar modelul ideal este prezent aici, tãcând în tine.

Iubeste-ti Sinele! Este cea mai frumoasã poruncã. El este Dumnezeul tãu personal. Dacã nu te poti apropia de acest Dumnezeu atât de real, care este si Sfântul tãu Duh, cum oare te-ai putea apropia de Dumnezeul Macrocosmic? Adorã-ti Sinele, precum o faci cu Isus, cu Maica Domnului sau cu alte icoane ceresti.

Ele sunt acolo, undeva, vin si te sprijinã, dar uneori parcã nu te aud. Le ceri ajutor, dar tot singur te descurci. Asta se întâmplã fiindcã sfintii vor sã descoperi cã cel mai mare sprijin este chiar în tine. Nu ti-o spun direct, din delicatete, ci te lasã sã intuiesti si sã experimentezi forta lãuntricã infinitã. Vor sã-ti întãreascã încrederea în Sine. Spiritul nu te va lãsa singur niciodatã, locul lui este în fiinta ta, definitiv.

IUBEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI!

Orice cale spiritualã conduce la aceeasi realizare: Sinele Suprem, Dumnezeul fiintei noastre. Nici nu-L pot ocoli, nici nu duc în altã parte – dacã sunt cãi autentice si urmate corect. „Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât prin Sine!„ Atunci, de ce sã nu scurtãm drumul, mergând direct la Spiritul lãuntric? Unii ar numi aceasta „calea devotiunii”.

Într-un fel, asa este – intri într-un dialog devotional cu El, te simti învãluit în iubirea Sa caldã, Îl rogi sã te înalte la El, sã devii una cu El. Dar nu este o cale ce ti-ar pãrea strãinã de felul tãu de a fi. Nici mãcar nu este o „metodã”, fiindcã nu trebuie sã faci absolut nimic, ci doar sã te iubesti mai mult. Citind aceste rânduri, deja te simti foarte bine, zâmbesti lãuntric, te simti usurat, înãltat, pentru cã sunt cuvinte ce vin din propria ta intuitie, exprimã un adevãr pe care nu îl vei contesta.

Abia când vei descoperi pe de-a-ntregul Dumnezeul tãu personal, ti se va revela cã si celelalte fiinte au acelasi Dumnezeu personal. Cãci Dumnezeu este unic. Acum, cât încã mai cauti adevãrul, te simti separat de lume. Este firesc, nu te necãji. Întelepciunea vine printr-o trãire din ce în ce mai largã. Intrã în dialog cu Spiritul Divin din tine! Simte bucuria comuniunii cu El! Lasã deoparte teoriile, uitã-le si permite-ti sã te lasi pãtruns de bucuria regãsirii cu sufletul sufletului tau!  Sursa

FORȚA SPIRITULUI

 Biofotonii, lumina vietii – fiintele vii contin lumina

 Biofotonii, lumina vietii - fiintele vii contin lumina

   Celulele noastre comunica prin schimb de “biofotoni”, lumina ultraslaba purtatoare de informatii, purtatoare de viata. Radiatia solara este esentiala pentru existenta oricarei forme de viata pe Terra, iar faptul ca lumina solara este folosita de vegetale pentru sinteza diverselor substante indispensabile pentru supravietuire sunt adevaruri intelese si acceptate ca evidente.

Faptul ca toate fiintele vii “contin” lumina si o utilizeaza in cele mai intime procese derulate la nivel subcelular si cuantic este mai putin cunoscut. Inca din 1927, profesorul sovietic Alexandr Gurvici a descoperit ca radacinile de ceapa comunica intre ele prin raze ultraviolete modificandu-si reciproc ratele de multiplicare celulara. Aceasta radiatie a fost numita de catre Gurvici – “radiatie mitogenetica”.

Descoperirea a fost atat de socanta incat Gurvici a fost ridiculizat de catre biologii de dinainte de razboi si considerat ca fiind sarlatan. Eforturile lui Gurvici au fost continuate la Novosibirsk in anii 1960 si 70 de catre V. Kaznaceev si echipa acestuia. Intr-unul din studiile lui Kaznaceev, culturi de celule aflate in flacoane din sticla de cuart (transparenta pentru ultraviolete) au fost tratate cu substante toxice.

In imediata vecinatate au fost plasate flacoane similare continand culturi de celule sanatoase. Dupa o vreme, culturile sanatoase au inceput sa prezinte semne de intoxicare, similare celor din flacoanele tratate. Experienta repetata cu culturi plasate in flacoane din sticla obisnuite (opaca pentru UV) a condus la rezultate negative, adica simptomele de otravire la cultura sanatoasa nu au mai aparut. Concluzia imediata a fost ca celulele celor doua culturi vecine comunicau prin radiatii ultraviolete.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Toate celulele vii emit si capteaza in mod constant lumina

In 1957, gratie noilor tehnici de investigare, biofizicianul german Fritz Albert Popp (Universitatea din Kaiserslautern), nu numai ca a confirmat descoperirile lui Gurvici, dar a dovedit ca toate celulele vii emit si capteaza in mod constant lumina. Nu este vorba doar de celulele vegetale ci si de celule animale … si umane. Descoperirea a facut mare valva in Germania ca si in toata lumea.

Stimulat de rezultate, Fritz Popp a elaborat o instalatie ultrasensibila de masurare a numarului de fotoni emisi de materia vie. Inima instalatiei au fost fotomultiplicatori de mare sensibilitate in ultraviolet care puteau detecta energii de numai 10-17W (energia luminii emise de un licurici aflat la 10 Km distanta). Descoperirea a avut meritul de a deschide calea spre o biologie in care fizica cuantica ocupa deja un loc important.

Profesorul Ilya Prigogin (Universitatea din Bruxelles), laureat al premiului Nobel in 1977, prin conceptul sau numit “structuri disipative”, introduce principiul conform caruia energia furnizata local in zone determinate se poate propaga in intreg sistemul, altfel spus, se poate delocaliza. Aceasta delocalizare se produce in conditii aflate în afara oricarui echilibru termodinamic. Ceea ce a descoperit F.A. Popp reprezinta o caracteristica a structurilor disipative.

Lumina distribuita in tesuturile vii prin aceaste emisii celulare joaca un rol central in procesele moleculare profunde. Aceasta lumina este prezenta sub forma de cuante de energie (fotoni) bine definite, emise intr-o maniera sincronizata (coerenta). Acesti fotoni biologici (biofotoni), excita moleculele modificandu-le 2 nivelul energetic si facand posibila declansare a unor reactii biochimice importante. Putem afirma, acum, ca fiecare proces chimic derulat în celulele este initiat datorita unei emisii speciale de biofotoni. Aceasta ne permite sa intelegem ca evenimentele celulare sunt regizate prin procese la nivel cuantic.

Aceste particule de lumina nu vizeaza doar tesuturile expuse la lumina solara cum este pielea dar si cele profunde, de exemplu: rinichii, ficatul, plamânii, pancreasul. In fond, acesti biofotoni calatoresc si servesc într-un fel ca mijloc de schimb. Nu este vorba de fenomenele de fluorescenta sau fotoluminiscenta care pot fi intalnite la unele alge sau tesuturi moarte aflate în putrefactie.

Aceste emisii de biofotoni sunt manifestari ale vietii normale a celulelor vii implicate in functionarea unui tesut sau a unei colonii de celule. Sisteme de comunicatie prin biofotoni sunt utilizate si de unele animale care traiesc in colectivitati. Au fost efectuate cercetari pe diverse tipuri de animale care traiesc in grupuri. Cercetatorii din echipa lui Popp au studiat luminile licuricilor din padurile de mangrove din Thailanda. Cu ajutorul unor aparate foarte sensibile si precise ei au constatat ca ca dupa un minut de zbor in comun, toti licuricii emit semnale luminoase aflate in acelasi ritm .

Aceasta coerenta reprezinta un semn de coordonare, cooperare intre indivizii din grupul de licurici. In studiile efectuate de echipa dr. Popp s-a mai descoperit ca in coloniile de dafnii (minuscule vietuitoare acvatice), pe masura ce populatia colectivitatii creste, emisiile de biofotoni detectate la nivelul indivizilor scade, desi ne-am astepta ca aceste emisii sa creasca! Acest fenomen ar putea reprezenta un semnal de limitare a ratei de inmultire.

In realitate, cand vietuitoarele incep sa traiasca in promiscuitate, radiatiile fotonice provenind de la fiecare individ in parte sunt mai usor absorbite de ceilalti pentru ca il utilizeaza pentru a transmite mesaje pentru mentinerea unei armonii in cadrul grupului. Recent, F.A. Popp a demonstrat ca aceste emisii de lumina se petrec la nivelul ADN-ului, unde energia luminoasa este “stocata“ in moleculele de ADN sub forma de biofotoni si ca acest stocaj poate dura pana la moartea celulei.

Cand celulele grupate in tesuturi mor, ele emit impreuna intregul ansamblu de radiatii fotonice stocate, ceea ce pare sa ofere credit ipotezei ca functionarea celulelor si moartea acestora sunt procese strans coordonate. Genele emitatoare din ADN sunt, de asemenea, receptoare, astfel incat, intre organismul viu si mediul exterior se stabileste un schimb energetic. Acest dialog prin flux de energie informata sustine mecanismele vitale, organismul “alimentandu-si” organizarea interna din lumina solara ambianta care, pe domenii foarte limitate, este si ea coerenta!

In prezent, in numeroase laboratoare din lume, cercetarile continua asupra aplicatiilor descoperirilor prof. Popp. De exemplu, s-a putut demonstra ca o substanta medicamentoasa poate fi testata prin aceasta metoda pe culturi de tesuturi umane in vitro. Acest test preliminar permite detectarea imediata a toxicitatii acestei substante. Emisia de biofotoni de catre celule poate indica aceasta toxicitate.

La solicitarea guvernului german, dr. Popp a realizat o serie de studii asupra medicamentelor homeopatice aplicand emisiile de fotoni de catre celule, rezultatele fiind sunt prezentate in “Bericht an 3 Bonn”. In cursul cercetarilor efectuate in cadrul acestui studiu, prof.dr. Popp a dovedit ca radiatiile biofotonice ultra-slabe emise de culturi de celule sau colonii de animale minuscule pot fi modificate intr-o maniera reproductibila prin administrarea de substante (homeopatic active) in dilutii ridicate, dovedind astfel actiunea reala a medicamentelor homeopatice.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Celulele canceroase constitue un sistem dezorganizat

Toate celulele vii expuse la lumina retin aceasta lumina apoi o restituie mediului dupa un anumit timp. Cercetatorii de la Universitatea din Utrecht (Olanda), lucrand prin tehnicile lui Popp au remarcat ca celulele canceroase reemit biofotonii la o rata care creste odata cu numarul celulelor maligne, in timp ce celulele sanatoase isi diminueaza emisia de biofotoni in timpul multiplicarii.

Acest comportament a fost interpretat de catre cercetatori ca o indicatie asupra gradului de cooperare si organizare a celulelor. Celulele canceroase constitue un sistem dezorganizat fara o cooperare intercelulara reala, in care informatiile “transportate” de biofotoni nu sunt necesare si nici utilizate, in timp ce celulele sanatoase folosesc biofotonii drept elemente care ajuta in organizare si coordonare in cadrul grupului de celule .

Un alt experiment interesant a constat in numararea biofotonilor emisi de mainile vindecatorilor practicanti ai terapiilor energetice. Numarul fotonilor emisi de astfel de subiecti a fost semnificativ mai mare atunci cand acestia isi focalizau energia emisa de maini în comparatie cu fotonii emisi cand vindecatorii erau relaxati. Ambele valori mentionate mai sus se deosebeau net de valorile masurate în camera de investigatie in absenta oricarei persoane.

Toate aceste experimente precum si teoria generala a biofotonilor ca factori bioregulatori ai proceselor din organismul uman sunt prezentate in lucrarea lui Marco Pischof, “Lumina din celulele noastre”. Din aceasta perspectiva au fost studiate substantele care inhiba proliferarea celulelor canceroase, insa se pare ca, la prima vedere, aceasta cale nu raspunde asteptarilor.

Acest aparent esec ar putea fi explicat prin faptul ca maladia cancerului nu este strict localizata ci mai curand rezultatul unei dezorganizari progresive la nivelul întregului organism. Asadar, evolutia acestei maladii nu este direct observabila la nivelul unei simple culturi de tesut sau de celule.

Din studiile prof. Popp si colaboratorilor sai reiese ca alimentatia demna de acest nume trebuie sa contina o importanta parte “vie”, cu alte cuvinte un mediu in care fotonii sunt inca prezenti si, prin urmare, transferabili organismului receptor. Din punct de vedere termodinamic, organismele vii sunt sisteme “deschise”.

Ele nu extrag din mediul ambiant doar substantele chimice necesare pentru metabolism ci si informatii pentru organizarea functionarii lor. Acest fapt ne arata importanta pentru sanatate a metodelor de conservare folosite pentru alimentele proaspete. Este evident, ne arata prof. dr. Popp, ca legumele sau fructele stabilizate prin radiatii gama isi pierd aproape total potentialul nutritiv pentru ca celulele sunt “ucise” prin iradiere (eliminarea biofotonilor din structurile celulare).

Consumand fructele si legumele in stare proaspata, organismul uman “consuma” si lumina sub forma de biofotoni stocati in celulele acestora. “Noi, oamenii, suntem devoratori de lumina“ afirma, pe buna dreptate, prof. dr. Fritz Popp. Este posibil ca biofotonii sa fie si purtatori ai informatiilor psi si ca intre doua forme constiente de viata poate fi stabilita o legatura coerenta din care rezulta un transfer de informatie.

Chiar daca avem de a face cu o ipoteza, suntem convinsi ca aplicatiile si implicatiile practice ale biofotonilor nu au fost pe deplin cercetate si ca acestia isi vor ocupa locul meritat in stiinta secolului al XXI-lea….sursa

LA ÎNCARNARE, SPIRITUL ÎȘI CREEAZĂ UN SUFLET\

Cele mai importante ZECE modalităţi prin care îţi poţi dezvolta conştiinţa 

Cele mai importante ZECE modalităţi prin care îţi poţi dezvolta conştiinţa 

“A-i cunoaşte pe cei din jurul tău este inteligenţa! A te cunoaşte pe tine însuţi este adevărata înţelepciune! A-i conduce pe ceilalţi este putere! A te conduce pe tine este adevărata putere!”

“Ai grijă de gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci vor deveni acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci vor deveni obiceiuri. Ai grijă de obiceiurile tale, căci vor constitui caracterul tău. Ai grijă de caracterul tău, îţi va fi destin.” – Lao Tzu

Majoritatea dintre noi realizăm din ce în ce mai mult importanţa cultivării conştiinţei în viaţa noastră de zi cu zi. Peste tot în lume, se petrece acest fenomen minunat de trezire a conştiinţei umane. Iată zece importante modalităţi prin care îţi poţi ridica nivelul de conştiinţă:

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

INTENŢIA

Intentia de a-ţi dezvolta conştiinţa, ţi-o dezvoltă. De asemenea, intenţia de a-ţi reduce nivelul de conştiinţă, are efectul dorit. Conştiinţa are capacitatea de a se auto-extinde sau de a se auto-contracta, la fel cum tu ai capacitatea de a te dezvolta sau de a te sinucide. În orice moment, aveţi libertatea de a alege.

Prin transmiterea intenţiei de a va dezvolta nivelul de conştiinţă, sau prin afirmaţii de genul “am de gând să devin mai conştient”, veţi iniţia procesul de expansiune al conştiinţei dumneavoastră. Menţinerea intenţiei de a vă dezvolta în următoarele aspecte pe care le vom prezenta are un efect similar asupra conştiinţei. Alternativ, eşti perfect liber să-ţi reduci propriul nivel al conştiinţei în orice moment, cu toate că nu o să faceţi acest lucru într-un mod direct şi conştient.

Puteţi obtine aceste efecte prin scăderea performanţelor în oricare dintre următoarele nouă aspecte. Alegerea de a minţi, alegerea de a ceda în faţa fricii, alegerea de a comite acte de cruzime, alegerea de a rămâne ignoranţi şi aşa mai departe, toate acestea nu fac altceva decât să conducă la reducerea nivelului conştiinţei noastre.

ENERGIA

Energia vă ajută să vă dezvoltaţi nivelul de conştiinţă. Afecţiunile reduc nivelul conştiinţei. Ai grijă de corpul tău fizic pentru că acesta este singurul dumneavoastră vehicul de transport autentic de pe Pământ şi principalul mod prin care interactionaţi cu cei din jurul dumneavoastră. Energia vă ofera un flux continuu de experienţe de viaţă vitale pentru dezvoltarea noastră individuală.

Fără energie, conştiinţa noastră este înfometată. Atunci când mănânci, conştientizează tot ceea ce consumi. Practică exerciţii fizice şi conştientizează modul în care acestea îţi afectează organismul şi mintea. Înainte să consumi ceva, realizează modul în care acesta te poate afecta pe termen lung. Încearcă să priveşti alimentaţia prin aceste două aspecte principale: energie sau boala.

OAMENII CONŞTIENŢI

Persoanele conştiente din jurul tău te ajută să-ţi dezvolţi nivelul de conştiinţă. Căutaţi să petreceţi timpul alături de persoane pe care le percepeţi ca având un nivel mult mai ridicat de conştiinţă decât al dumneavoastră. Vorbiţi cu ei, adresaţi-le întrebări şi bucuraţi-vă de prezenţa lor. Permiteţi-le ideilor şi conştiinţei lor să vă pătrundă şi vă veţi extinde în toate direcţiile.

Veţi deveni mai cinstit, mai curajos, mai plin de compasiune şi aşa mai departe. Dacă îţi petreci timpul cu persoane care se află la un nivel scăzut de constiinţă, vă veţi scufunda treptat la nivelul lor. Gândurile lor vor avea un impact destul de mare asupra dumneavoastră, făcându-vă mai necinstit, mai fricos, mai apatic.

Străduiţi-vă să găsiţi un echilibru între timpul pe care-l petreceţi alături de persoanele care vă pot ridica nivelul de constiinţă şi cei pe care-i puteţi ajuta. Invaţă de la cei care sunt mai conştienţi decât tine şi ajută-i pe cei care sunt mai puţin conştienţi decât tine. În acest fel, vei servi binelui suprem şi vei ajuta omenirea să-şi extindă conştiinţa.

RAŢIUNEA

Raţiunea va ridica nivelul de conştiinţă. Logica reprezintă o mare unealtă pentru dezvoltarea conştiinţei atunci când este folosită într-un mod corect. Aceasta vă oferă substanţă şi vă susţine fundaţia modului dumneavoastra de a gândi. Cu toate acestea, marea provocare a logicii este reprezentată de evitarea presupunerilor false. O simplă presupunere falsă poate devia o viaţă întreagă de concluzii logice corecte.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

CUNOAŞTEREA

Cunoştiinţele vă ridică nivelul conştiinţei, în timp ce ignoranţa v-o scade. În primul rând, cunoaşte-te pe tine însuţi. Gândeşte-te într-un mod profund la viaţa ta şi pâstrează-ţi un jurnal pentru a-ţi menţine registrul gândurilor tale. Adresează-ţi întrebări ale căror răspunsuri nu le cunoşti şi apoi căutaţi acele răspunsuri. Priveşte în jurul tău şi asimilează pe cât de multe cunoştiinte poţi.

Interacţionează cu mediul înconjurător printr-un sentiment de curiozitate şi uimire. Încearcă să întelegi într-un mod mai profund realitatea din jurul tău. Învaţă din greşeli şi depune eforturile necesare să înţelegi ce te motivează. Cu cât convingerile tale despre realitate sunt mai reale cu atât vei deveni mai conştient.

ATENŢIA

Atenţia ridică conştiinţa, în timp ce distragerea atenţiei o scade. Îmbunătăţirea capacităţii de a vă concentra dezvoltă conştiinţa. Ridică o piatră şi acordă-i atenţia ta conştientă şi deplină. Observă ce se întâmplă. Permiteţii minţii dumneavoastră să fie agitată şi conştiinţa dumneavoastră se va scufunda. O minte distrasă este un spirit lipsit de putere. Meditaţia este o modalitatie foarte bună de a practica atenţia şi concentrarea. Meditaţia este o practică ce poate fi învăţată foarte rapid, dar poate dura o viaţă întreagă să o stăpâniţi cu adevărat.

DORINTA

Dorinţa ridică conştiinţa, in timp ce apaţia o scade. Când ajungi să-ţi stabileşti foarte clar ceea ce-ţi doreşti de la viaţă si care-ţi sunt obiectivele, scopurile, acest lucru îţi va ridica nivelul de conştiinţă. Claritatea se aşterne iar acest lucru o să vă ofere capacitatea de a gândi şi de a acţiona inteligent. Puteţi simţi acest efect ori de câte ori vă gândiţi la ceva ce vă doriţi cu adevărat. Pe de altă parte, atunci când dorinţa dumneavoastră este confuză, conştiinţa se află în aceeaşi stare. Gândurilor tale le lipseşte direcţia şi concentrarea. Depuneţi eforturi cu privire la ceea ce vă doriţi cu adevărat şi conştiinţa dumneavoastră se va extinde.

COMPASIUNEA

Compasiunea va ridica nivelul de conştiinţă, în timp ce cruzimea vi-l scade. O modalitate foarte bună prin care puteţi să deveniţi mai conştient este să căutaţi în interiorul dumneavoastră semne de cruzime inconştientă. Acest lucru este destul de dificil de pus în practică deoarece necesită mult curaj. Compasiunea este rădăcina iubirii necondiţionate, un sentiment de conexiune cu tot ceea ce există.

CURAJUL

Curajul vă ridică nivelul conştiintei în timp ce laşitatea produce efectul opus. Curajul reprezintă puntea de legătură dintre dezvoltarea conştientă şi dezvoltarea inconştientă. Atât timp cât îţi petreci foarte mult timp pe partea de inconştienţă, viaţa îţi va arunca provocări în drum până în momentul în care decizi să faci ceva în această privinţă. De îndata ce o să vă dezvoltaţi curajul de a face faţă problemelor şi situaţiilor pe care viaţa vi le scoate în cale, veţi începe să nu mai atrageţi experienţe de acest gen în viaţa dumneavoastră. Acesta este motivul pentru care curajul este piatra de hotar dintre dezvoltarea conştientă şi cea inconştientă.

ADEVĂRUL

Adevărul vă ridică nivelul conştiinţei, în timp ce falsitatea are efectul opus. În primul rând, încercaţi să acceptaţi adevărul. Frica şi laşitatea vă scade nivelul conştiinţei. În al doilea rând spune adevărul. În cazul în care onestitatea este o provocare pentru tine, acest lucru se datorează în primul rând lipsei de onestitate faţa de tine însuţi. Minciunile pe care le spui celorlalţi sunt ascunse de minciunile pe care ţi le spui ţie însuţi.

Ridică-ţi conşiinţa aruncând din viaţa ta toate urmele de falsitate. Cu timpul, conştiinţa ta se va dezvolta iar onestitatea va deveni din ce în ce mai usor de practicat în viaţa de zi cu zi şi cu tine însuţi. Este mult mai uşor şi mult mai puţin stresant să fii tu însuţi şi să  permiţi altora să facă acelaşi lucru. Nu toată lumea o să te aprecieze, mai ales persoanele care s-au obişnuit cu versiunea falsă a personalităţii tale, dar ai caştigat deja mult mai mult decât ţi-ar putea oferi lumea…SURSA

25 de sfaturi despre viață de la bătrânii japonezi

Translate »
%d bloggers like this: