SALTUL – OSHO


osho4105

Sunt incapabil să vă ofer înţelepciunea. Cel care pretinde că o poate face vă minte deja, fiţi sigur! Adevărul este incomunicabil şi el nu ţine de competenţa maestrului, ci de faptul că adevărul este viu. Obiectele inanimate pot fi vândute, date, trucate, furate, fabricate sau reproduse. Ceea ce este viu trebuie trăit.

Obiectele pot fi văzute, arătate, ele sunt publice. Experienţa este unică, personală. Pot să vă fac să trăiţi dragostea pe care o resimt eu, pot să vă fac să savuraţi frumuseţea muzicii pe care o aud? Mi-ar place atât de mult să împart cu voi evenimentele extraordinare care au survenit în acest corp banal care este al meu! Dar nu este posibil. Degeaba m- aş chinui, nu există mijloc, cu neputinţă.
Unui dintre prietenii mei s- a născut orb. Doream cu ardoare să-i dau ochii mei, dar starea medicinii nu o permitea. Poate că acest lucru va fi posibil datorită tehnicii transplantului. Viziunea sinelui, a realului nu va putea fi niciodată transmisă sau grefată, căci ea aparţine sufletului şi nu corpului. Toate realizările în sfera sinelui sunt fructul eforturilor furnizate de către sine. La acest nivel nimic nu poate fi împrumutat. Dependenţa este exclusă.
În lumea sufletului, nimeni nu poate să se folosească de cârje, singurul ajutor vine din voi înşivă. Aşa se întâmplă. Iată de ce, repet, sunt incapabil să vă revelez adevărul. Pot să vă vorbesc despre el, dar cuvintele sunt găunoase şi inerte, realitatea rămâne ascunsă dincolo de ecran. A vorbi nu înseamnă a comunica sensul cuvintelor, experienţa vie pe care ele încearcă să o exprime nu se poate transmite. Cuvintele sunt cochilii goale, niciodată ele nu vă vor elibera. Sunt cel mult un adevăr îmbălsămat, deoarece în ele nu palpită nici o inimă.

Nu pot să vă dau adevărul, dar pot să vă ajut să vă uşuraţi sarcina care vă împiedică să avansaţi pe drum. Aveţi şalele frânte de vieţi şi vieţi, praful conceptelor s-a acumulat lent. Iată-vă îngropaţi de vii sub un munte de cuvinte şi de gânduri. Cuvintele nu înseamnă niciodată adevăr, oricare ar fi gura care le pronunţă. Să nu le gravaţi în memoria voastră, să nu le păstraţi în cap, daţi-
le drumul, precum călătorul îşi lasă bagajele la poalele muntelui înainte de a începe urcuşul. Eu nu predic decât un singur fel de non-agresivitate şi anume non-ataşamentul de cuvinte şi de idei.
“Undiţa – spunea Chuang Tsen – serveşte la prins peşti”.
Prindeţi-vă singuri, nu vă mai încurcaţi cu undiţa. Dar ce pescar nepriceput este omul! El se prinde în ochiurile propriei sale capcane şi nu mai are nici cea mai mică noţiune în legătură cu ceea ce dorea să prindă la început. O adevărată flotilă navighează în capul său şi a uitat că vapoarele servesc la propriul său tansport.
Limbajul este simbolic, el nu înseamnă nimic în sine, el desemnează ceva care este în afara lui. Străduiţi-vă să înţelegeţi sensul cuvintelor şi apoi aruncaţi-le. A colecţiona cuvinte, fraze, citate, este ceva extrem de van. Cuvântul este precum indexul care arată luna. Dacă vă concentraţi asupra degetului întins, nu veţi vedea celestul luminar. Degetul şi-a îndeplinit misiunea atunci când v-a îndepărtat de la el. Dacă devine croşet, a eşuat şi devine dăunător. N-aţi presimţit niciodată că adevărurile în care aţi fost obligat să credeţi sunt o sursă de nefericire în viaţa voastră? Doctrinele nu v-au îndreptat contra naturii, nu v- au scufundat până în străfundurile voastre, n-au dirijat oare umanitatea în câmpuri de bătaie? Ce prostie! Ce cruzimi sancţionate de instituţiile aşa zis religioase!
De fapt nu sunt decât secte, grupuri fondate pe cuvinte. Mulţi oameni pot arăta luna cu degetul, dar nu există decât o singură lună. Mulţi termeni înseamnă adevăr, dar adevărul este unic şi indivizibil. Toate intoleranţele sunt rezultatul cuvintelor, al ideilor. Dincolo de declaraţii, de dogme şi de precepte nu există decât un singur adevăr religios. Nu vreau să agravez situaţia limitându-mă la a ţine discursuri. Sunteţi deja suprasaturaţi de ele şi aceasta vă ajunge. Cel care ştie să tacă cunoaşte suprema elocinţă. El vă face să înţelegeţi că adevărul este linişte, liniştire mentală. Dar cine dintre voi poate să înţeleagă acest lucru? Sunteţi atât de înfeudaţi cuvintelor, încât nu puteţi fi atinşi decât prin acest imens ocol.

Maeştrii au vorbit din compasiune. Ei au încercat imposibilul în orbirea voastră. V-aţi apropiat cuvintele lor şi aţi creat secte. Ideologiile sunt toate mixturi făcute din cuvinte şi ignoranţă. Omul nu a acceptat niciodată religia autentică. A ucis-o totdeauna în găoace printr -un sistem intelectual. Renunţaţi la concepte, ele nu sunt decât o spălare a creierului, ele aduc apă memoriei voastre şi atâta tot. Nu confundaţi cunoaşterea şi memorizarea. Să ştiţi odată pentru totdeauna că memoria nu este decât o îngrămădire de arhive, istoria a ceva ce este trecut, depăşit. Ea ţine de înregistrare şi de învăţătură, nu de cunoaştere.
Într-o zi Romana Maharshi fu întrebat cum se poate descoperi adevărul.

“Uitaţi tot ce ştiţi – a răspuns el – 
Uitaţi! Regăsindu-vă inocenţa, simplitatea originară, veţi…”

Lumina apare în conştiinţa eliberată de limbaj şi de gândire.Dărâmaţi zidurile care vă ţin captivi, permiteţi condiţiei voastre naturale să se manifeste. Pentru a atinge cerul, trebuie să deveniţi ca el: vizi, liberi, fără limită. Gândurile care vă întunecă sunt precum ceaţa, precum un nor de praf, precum o coloană de fum.

Nu vreau să vă fac obscuritatea şi mai adâncă. Nu vă predau nici un catehism. Aş fi făcut-o demult dacă ar fi fost simplu. Încerc să vă fac să sesizaţi ceea ce nici un verb nu poate să reflecte: o experienţă vie, totală, descoperirea sinelui, a clipei care ştie, a conştienţei care vede. Dificultatea este de netrecut. În cunoaşterea comodă, împrumutată, învăţată, cel care cunoaşte şi lucrul cunoscut sunt separaţi, distincţi. Ei nu mai sunt diferiţi atunci când trăim realizarea sinelui suprem. Cel care cunoaşte, lucrul cunoscut şi cunoaşterea fuzionează şi sunt unul şi acelaşi lucru.

Iată de ce cuvintele nu mai au curs, ele nu mai sunt concepute pentru acest lucru. Ele se aplică lumii fizice, formei exterioare a adevărului. Inima nu este resortul lor; centrul este cunoscut atunci când mentalul tace. Ceea ce se produce în universul liniştii, departe de aparenţa materială, nu poate să treacă prin canalul strâmt al verbului.

Puteţi să aduceţi cerul pe pământ şi dacă puteţi, acesta ar mai fi oare cer? Ori, adevărul este mai vast decât toate cerurile la un loc. Credeţi că puteţi să căpătaţi adevărul. Vi se vinde divinul, eliberarea, mocsha, de multă vreme, deoarece sunteţi nişte cumpărători! Negustorii din templu nu trebuie blamaţi, sunt negustori! Ei vă furnizează ceea ce le cereţi. Atâta vreme cât vor fi amatori de adevăruri prestabilite, comerţul religios va fi înfloritor.

Eu nu propun nici un adevăr conservat, nici spiritualitate confecţionată. Adresaţi-vă altora pentru aşa ceva. Într -o zi un maestru întrebă un discipol despre natura adevărului.
“Da, foarte bine” – făcu el după ce auzi răspunsul. A doua zi puse aceeaşi întrebare. Discipolul îi aduse aminte faptul că îi răspunsese deja la întrebare, dar cum maestrul insista, el repetă cuvintele din ajun.
“Mmm …” – mormăi maestrul;
“Dar – se plânse discipolul – ieri spuneai da, azi spui nu?” “Într -adevăr – răspunse maestrul – ieri era da, azi e nu”.

Ştiţi ce înseamnă acest lucru? Răspunsul discipolului devenise stereotip, repetitiv, rigid, mecanic. Viziunea era moartă, nu mai era decât amintire. Cunoaşterea dispăruse. Creierul vostru este încărcat cu răspunsuri de acest gen. Cadavrele se îngrămădesc în el şi împiedică realitatea vie să ajungă la suprafaţă.

Prieteni, nu vă mai idolatrizaţi memoria, treziţi-vă! Treziţi-vă din morţi, eliberaţi-vă! Nu mai anticipaţi nimic. Adevărul este imposibil de imaginat şi cu atât mai puţin de definit şi de codificat. Să nu speraţi să-l vedeţiconfruntându-se cu ceea ce vă învaţă filozofii, teologii sau ideologii, vă pierdeţi timpul. Nu e vorba nicicum să închizi realitatea în formule, ci să ieşi din capcana lor. Nu studiaţi religiile, aflaţi cine sunteţi. Faceţi experienţa voastră înşivă. Trăind veţi găsi viaţa reală. Dacă doriţi să cunoaşteţi savoarea apei, mergeţi şi beţi-o din fântână.

Adevărul nu este niciodată o cucerire a intelectului vostru sau vreun produs al ingeniozităţii voastre. El este prezent, există, este perceput de cel care deschide ochii şi dispare pentru cel care-şi voalează faţa. Ridicaţi-vă pleoapele, veţi contempla în sfârşit lumina în strălucitoarea sa puritate, în adorabila sa inocenţă, în plenitudinea sa fără asemănare. Ea vă va transpune, vă va transfigura.
Despre ce am să vă vorbesc, din moment ce predarea adevărului este exclusă? Vă voi vorbi despre modul în care se deschid ochii, dar nu vă voi spune nimic despre capătul drumului vostru, vă voi indica doar drumul. Nu vă voi povesti ceea ce văd, ci vă voi spune cum văd. Aceasta, din fericire, poate fi exprimat fără efecte periculoase.

Religiei autentice nu în pasă de doctrină, nici de adevăr, ci de metoda care te conduce spre adevăr şi spre doctrină. Mă voi limita în a vă conduce spre locul incandescent în care ignoranţa voastră se va evapora precum apa care fierbe. Trebuie să vedeţi voi înşivă focul care este identitatea voastră eternă.

Să ne întoarcem la procesul care ne interesează. Două căi vi se deschid: una este cea a refectării, cealaltă a disciplinei spirituale, a sadhanei. Prima, logica, vă antrenează în analiza faptelor. A doua, yoga, vă predă o metodă capabilă de a vă face să trăiţi adevărul. Prima nu este decât iluzie. Doar yoga poate fi o adevărată cale. Raţionamentul vă duce sigur spre un teribil impas.
Veţi merge multă vreme, foarte multă vreme, înainte de a vă da seama că nu faceţi decât să tropăiţi. Veti repeta neobosit acelaşi pas fără să avansaţi nici măcar cu un milimetru. Nu este într -adevăr aceasta o scenă onirică?

Vă place să speculaţi asupra adevărului, dar, de fapt, cum să speculezi pentru a o face? Puteţi să reflectaţi asupra a ceea ce nu cunoaşteţi? Puteţi să vă gândiţi la un incognoscibil? Câmpul de acţiune a spiritului vostru este lumea sensibilă deja cunoscută, sau care va fi cunoscută într -o anumită zi. Dar raţiunea vanitoasă este totdeauna gata să atace probleme imaginare pe care este inaptă să le rezolve. Dacă vă împingeţi raţionamentul destul de departe, veţi constata că vă înfundaţi
într-un haos din ce în ce mai mare. Nu este surprinzător faptul că atâţia gânditori au basculat în nebunie. Culmea gândirii este delirul. Ea culminează şi îşi găseşte apogeul în paranoia.
Într-o zi un om a hotărât să se ducă la capătul lumii. La capătul unei călătorii lungi şi obositoare el sosi în faţa unui edificiu pe al cărui fronton se afla inscripţia
“Capătul lumii e aici”.
Nu-şi crezu ochilor. Trebui totuşi să recunoască, că era capătul drumului într –
adevăr. Nu departe de templu se deschidea o prăpastie foarte adâncă. Omul se aplecă şi scrută pantele vertiginoase. Ce văzu? Nimic. La capătul lumii nu mai era absolut nimic. I se tăie răsuflarea şi îi fu teamă să nu leşine de spaimă. Mobilizând ceea ce îi mai rămânea din puteri, făcu cale întoarsă şi fugi departe de acel loc blestemat, în care nu se mai întoarse.
Această istorie este o alegorie a ideaţiei. Dacă vă încăpăţânaţi să reflectaţi, dacă gândul a devenit drogul vostru şi alibiul vieţii voastre, veţi atinge mai devreme sau mai târziu un punct de sosire, de paralizie. A gândi va deveni dintr-
o dată ceva imposibil. Vă veţi afla pe marginea unei prăpastii fără fund, într -un vid imens şi spiritul vostru va refuza să facă un pas înainte. Prăbuşirea, desfiinţarea raţiunii este inevitabilă. Atâta vreme cât veţi avea un subiect de reflectare nu veţi fi
atins stadiul ultim. În ziua în care nu veţi mai putea analiza nimic, nu veţi mai putea explora mental nimic, nu veţi mai putea exprima sau afirma nimic, să ştiţi că aţi ajuns la capătul lumii.
Ce-aş fi făcut eu dacă aş fi văzut acest om înnebunit în spatele templului? L-aş fi sfătuit desigur să nu fugă. I-aş fi spus că după un drum atât de lung ar fi păcat să dea înapoi şi să nu încerce o ultimă dată. L-aş fi încurajat să sară în vid, fără regret şi fără ezitare, acest din urmă pas fiind ultimul ce merită cu adevărat osteneala. Acolo unde se sfârşeşte lumea începe regatul divin. Capătul lumii este locul cel mai important pe care omul îl poate atinge, căci dincolo de el domneşte eternitatea. Viziunea esenţei, a realului, debutează atunci când mentalul încetează a mai funcţiona. Adevărul se dezvăluie în liniştea spiritului. Deci, omul trebuie să renunţe la gândire, la cunoscut şi să sară în vid dacă vrea să găsească realitatea. Aceasta este calea, sadhana şi o astfel de disciplină nu este pentru laşi. Dacă în cursul progresiei voastre aveţi viziunea lui Brahma, a lui Vishnu sau al unui alt mare personaj, sunteţi încă pe cale de a gândi, de a visa. Viziunile voastre sunt halucinaţii, accidente de parcurs. La capătul lumii nu veţi mai putea vedea nimic, de fapt veţi fi dispărut şi voi. De fapt doar vidul absolut va mai subzista. Numai nimicul există. Înainte de a ajunge acolo veţi încerca dorinţa puternică de a vă întoarce înapoi. Mentalul vostru se va zbate cu energia disperării. Să nu vă înşelaţi. Vă va trebui un curaj puţin comun pentru a face acest pas. Un singur pas mai mult şi miracolul are loc, transmutarea se produce. Spiritul devine oglindă perfectă, eliberată de cel mai mic gând şi se desfăşoară într -o lumină strălucitoare. Ştiţi atunci când orice cunoştinţă a luat sfârşit; vedeţi atunci când nu mai căutaţi să vedeţi nimic, existaţi pentru prima dată atunci când ego-ul vostru nu mai există.

Sadhana este căderea în valea morţii. Imortalitatea se obţine cu acest preţ. Nu mai gândiţi. Lansaţi-vă dincolo de agitaţia mentală. Aceasta înseamnă meditaţia. Vă repet neobosit în fiecare zi: gândurile sunt valuri, nimic altceva decât spumă, clăbuci care se sparg odată ce s-au format. Niciunul din ei nu poate fi profund sau consistent. În străfundurile marine nu există valuri. Mişcările apei sau ale mentalului sunt jocuri de suprafaţă. Oceanul, conştienţa, nu sunt formate din valuri, ci invers, valurile se formează din ocean, din conştienţă. Oceanul nu are nevoie de mişcările superficiale, de valuri, pentru a exista. Valurile, din contra, sunt inexistente fără ocean. La fel, conştienţa este necesară gândirii. Dar ea însăşi nu este alterată de liniştea spiritului.

Conştienţa este originea, sursa Totului. Dacă vreţi să vedeţi aceasta plonjaţi sub valuri, transcendeţi gândurile. Să nu vă întindeţi la soare, pe plajă. Kabir cânta: “Am plecat în căutarea iubitului, rămânând prosteşte aşezată pe nisip”.

Vă rog săriţi! Nisipul nu este decât o trambulină. Se întâmplă uneori ca un om să intre în apă şi să se mulţumească să înnoate. El nu e diferit de cel care rămâne pe mal. Tot ceea ce vă împiedică să plonjaţi şi să vă pierdeţi, echivalează cu plaja. Priviţi-i pe cei care înnoată în lumea gândurilor. Ei îşi imagnează că au pornit deja, că sunt departe de malurile banale. Ce iluzie!

Ei ignoră totul din profunzimea care îi susţine la suprafaţă.

Murind, Mahavira dictă mesajul următor destinat lui Gantama, un discipol pe care el îl iubea mult:
“Spuneţi-i lui Gantama că el a traversat bine râul, dar acum de ce se agaţă de mal? Spuneţi-i să- şi dea drumul”.

Despre ce mal era vorba? Despre malul ideaţiei, de care nu reuşesc să se îndepărteze cei care fac mişcări de bras în capul lor. Cei în a căror cap agitaţia nu a încetat încă.

Adevărul se atinge prin scufundare, nu înnotând sau păstrând capul în afara apei. Părăsiţi malul gândurilor, plonjaţi în adâncul vidului. La Bihar un frumos cântec spune:“Cei care se înneacă pe jumătate se înneacă complet, cei care se înneacă complet, traversează oceanul”.

Fiţi curajoşi, înecaţi-vă şi găsiţi esenţa. Este tot ceea ce vă cer!

The Search – Finding Your Inner Power Your Potential

Secretul pentru a calma o minte stresată şi de ce contează asta cu adevărat.


456-1

   Te simți stresat și nu știi ce să faci? Citește acest articol, este ceea ce ai nevoie ..

Atunci când mulți dintre noi simțim stresul că ne ajunge din urmă și știm că nu va exista o soluție imediată a problemelor din acest moment, avem tendința de a ne închide în noi înșine și de a ne gândi în mod continuu de aceeași problemă. Acest lucru nu face altceva decât să ne înrautățească sitația. Putem încerca atât de multe alternative, cum ar fi ascultarea muzicii, mișcarea, munca sau curățeia, dar uneori se pare că aceste probleme vor persista indiferent de ceea ce facem.
De multe ori ne gândim la noi înșine, ce ne poate ajuta dacă să ne ieșim din minți nu este o opțiune ?!
Ei bine, mulți dintre noi au trecut prin asemenea situații. Viața ne aruncă în atât de multe situații dificile, indiferent dacă suntem gata să le manageriăm sau nu -la sfârșitul zilei trebuie să rămanem calmi și nestresați, pentru a executa în mod rațional sarcinile ce ne sunt date.
De multe ori aceste ideologii ne vor acapara si ne vor manipula așa încât nici un progres nu va fi făcut. Frustrarea împreună cu alte emoții pesimiste vor fi cele care vor influența modul în care executăm o sarcină, în cazul în care mai suntem capabili să mai facem acest lucru . În timpul acestor lupte, trebuie să ne amintim că pacea noastră interioară trebuie să fie întotdeauna intactă pentru că să putem merge cu succes mai departe cu viață noastră. Ce se întâmplă dacă un eveniment stresant și-a pus amprenta pe întreagă noastră viață și niciodată nu am fost în stare să conștientizăm că evenimentul s-a întâmplat cu ceva vreme în urmă, să îl uităm și să mergem mai departe? Ar fi tragic să rămanem blocați, cu încapacitatea de a întâlni și a realiza orice altceva. Atunci când permiți păcii interioare să te ghideze, deciziile echilibrate te vor ajuta să duci până la capăt ceea ce părea a fii o astfel de sarcină de temut. Nu numai că te va ajuta să excelezi în rezolvarea situațiilor dificile, dar de asemenea, îi va încuraja pe cei din jurul tău să te sprijine. Centrează-te pentru a găsi perspective diferite, care te vor ghida și nu-ți for face rău.
Dacă ești blocat în starea de stres, mai jos sunt câtiva pași simpli care te vor ghida înapoi la centru:

1. Recunoaște-ți gândurile și lăsa-le să plece. 
Gândurile sunt atât de influente atunci când suntem stresați, ne fac să ne simțim atât de incapabili să funcționăm corect. Dacă acest lucru ți se întâmplă des, este vital să îți ți gândurile sub control. Nu te simți prost, ni se intamplă tuturor. Din nou, acest proces este un memento constant de care avem nevoie pentru a menține pacea noastră interioară intactă.
Permite-ți să vii în pace cu aceste decizii, indiferent de cât de incapabil te simți să reușești. Oferă-ți o pauză, oferă-ți o îmbrățișare sau chiar plângi dacă simțiți că ar ajuta. Odată ce este gata, asigură-te că ai făcut tot posibilul să-ți accepți toate gândurile anterioare. Aceasta este, în esență, cheia pentru schimbarea lor.

2. Exprimă-ți recunoștința. 
După ce reușești să-ți păstrezi pacea interioară și tactul și ești recunoscător pentru acestea, vei fi capabil să faci acest următor pas în mod voluntar. Rostește cu voce tare recunoștința pentru tot ce crezi că te-a ajutat să treci peste vremurile grele. De exemplu, mulți sunt recunoscători puterilor superioare care, cred ei că i-au ajutat, sau cuiva care a fost un ghid în acest proces. Odată ce ai exprimat cu voce tare toate acestea, încearcă să experimentezi recunoștința la un nivel fizic -celulular, molecular, chimic. Familiarizează-te cu frumusețea tăcerii și garantat te vei simți calm.

3. Găseste-ți concentrarea și entuziasmul în posibilități creative. 
La fel ca în artă și arhitectură unde există nevoia ca spațiul să fie frumos, așa se întâmplă și în gândurile tale. Când gândurile tale devin atât de înăbușite, energiile mentale și emotionale sunt viciate. Acest lucru, de fapt, este în detrimentul creativității tale, deoarece nu vei fi neapărat capabil să creezi sau să-ți exprimi o perspectivă asupra frumuseții estetice.
Dacă ți-a fost dificil la pasul 2, să fii recunoscător în avans pentru înțelegera, care va veni în mod inevitabil, în spațiul calmului interior și pentru toată frumusețea pe care ai creat-o până în acest punct. La început, chiar și asta te poate ajuta pentru a ajunge mai aproape de liniștea necesară.

Odată ce sentimentele de recunoștință sunt înfloritoare, începe din nou dintr-un loc pașnic. Începe din nou ziua ce vine de oriunde te-ai afla. Ea face diferența.

hathorbooks

Declutter Your Mind – How to Stop Worrying Relieve Anxiety and Eliminate Negative Thinking

IDEALUL


seneca

                Idealurile constituie o formă specifică de manifestare a valorilor, fiind strâns legate de om și de aspirațiile sale. Elaborarea lor răspunde unor profunde căutări și frământări. Deși sunt elaborate în plan spiritual,idealurile circulă și se afirmă atât în sfera conștiinței, cât și în planul existenței materiale.

Omul este creator și purtător de ideal. Dorind permanent să depășească realitatea dată, s-o perfecționeze și totodată să se depășească pe el însuși, omul aderă la un ideal, și în general idealuri realizabile.În funcție de interesele pe care le exprimă și de o serie de condiții obiective și subiective existente,idealurile pot fi înfăptuite sau pot fi ratate. „Idealurile pot fi, mai mult sau mai puțin realizabile, în concordanță sau discordanță cu legile obiective naturale sau sociale, cu forța și capacitatea creatoare a indivizilor, grupurilor utopice, spre exemplu, sunt acele idealuri care nu reflectă adecvat realitatea și intră în concordanță cu sensul devenirii sistemului social, sens determinat de legi obiective”. Pentru ca idealurile să se realizeze este necesar să fie întrunite anumite condiții, care țin de realitatea obiectivă, ele realizându-se prin acțiunea umană, cât și de realitatea psihologică și morală – condiționarea internă, subiectivă.

Orice ideal se realizează la nivelul unui individ. „Elaborarea idealului răspunde și unei necesități lăuntrice, esențiale a omului, necesitțăii de a-și depăși permanent condiția, insatisfacției permanente față de ceea ce îi oferă lumea dată, aspirației sale spre perfecțiune, bine și frumos”. Este evident astfel că, fără raportarea la ideal, noi nu am putea înțelege specificul și măreția oamenilor și nici a societăților. Căci umanitatea nu este numai o stare,ci și o veșnică devenire, o goană istorică după sine însăși.

 Așa cum relevă sociologul român, Traian Herseni: „La un capăt se află omul pornit pe calea actualizării virtualității sale, la celălalt capăt idealul, realitatea maximă a omului ca om”. După Traian Herseni: „Idealul nu este un lucru independent de realitate – el indică ceea ce realitatea ar trebui să fie, este deci un normativ al realității”. Petre Andrei arată că: „raportat la realitate, omul nu este pasiv, el constată ceea ce este și se gândește și la ceea ce trebuie să fie, acționând în acest sens. Această idee despre o valoare care ar trebui să se realizeze se numește ideal”.  Petre Andrei – atât idealul cât și valoarea se constituie prin creația umană și includ elemente ale realității, însă caracterul pronunțat imaginativ pare propriu doar idealului. Idealurile se manifestă în toate domeniile de activitate umană: economic, politic, juridic, moral, științific, estetic etc.

Aceste idealuri sociale de diferite tipuri se vor întrupa în valori printr-un proces de creație de natură diferită, atunci când ele se referă la viața însăși sau la produsele culturii.Tăria și puterea idealurilor rezidă în voința noastră de perfecțiune, care mărește capacitatea noastră de dăruire și fermitatea opțiunii. „Ce anume să fim este un drept al nostru, dar avem datoria să fim ceva. Nu avem libertatea să nu fim ca valoare socială dacă putem fi acest lucru”. Prin ideal deci, omul are o posibilitate superioară a existenței și vieții sale unice, anume, aceea de a fi el însuși, de a se edifica singur și de a-și materializa forțele fizice și psihice în făurirea de sine a unei ființe de valoare. În acest fel, idealul dovedește eterna noastră nemulțumire față de realitate, nemulțumire ce se constituie în mobil pentru acțiune, este o sete de perfecțiune. „De aceea – scrie Petre Andrei – fiecare treaptă a progresului realității nu e decât realizarea unui ideal. Idealul ca atare nu e o abstracțiune, o idee rece, ci e o forță, fie individuală, fie colectivă, atunci când conținutul său și mijloacele de înfăptuire sunt luate din realitatea socială”.

Filosoful chinez Confucius (c. 551–c. 479 î.e.n.) compara idealul cu un „magnet spiritual”; filosoful, sociologul și diplomatul român Dimitrie Drăghicescu(1870-1945) definea idealul ca „stea polară a acțiunii”,marele om politic și diplomat Nicolae Titulescu (1882-1941) arăta în Discursuri că „idealul creator este talismanul care transfigurează realitatea și își dă puterea s-o birui”; sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) spunea că „idealul înseamnă cât mai sus, ascensiune infinită, o impresionantă indicare a drumului de parcurs”, „un omagiu adus realității”, logicianul Cornel Popa caracterizează idealul ca „aureola sau fata morgana a realului”.

La aceste aprecieri se pot adăuga și alte reflecții și cugetări asupra idealului ca cele aparținând lui Nicolae Iorga (1871-1940), marele istoric român, care sublinia că: „Nu părăsești un ideal fără să-i lași ceva din ființa ta”; sau scriitorul francez Victor Hugo (1802 – 1885): „Idealul trebuie să fie respirabil, satisfăcător și hrănitor pentru sufletul omului”.Idealul este o modalitate specifică omului de a se proiecta în viitor. El se referă la o depășire și transfigurare a stării prezente a sistemului, la o stare sau situație viitoare a acestuia, la anticiparea tendințelor principale de dezvoltare care acționează în societate. Prin urmare, „idealul nu descrie o stare de fapt și o stare posibilă,adică o stare care să întrupeze o seamă de valori șaspirații umane și care este valorizată pozitiv de către un individ sau de către o clasă de agenți”. Idealul „este o stare dezirabilă, un model de perfecțiune, un prototip și un imbold pentru activitatea prezentă, o direcție a transfigurării ei viitoare”; este întruchiparea cea mai înaltă a năzuințelor omenești.(Ștefan Alexandru Bianu)

Letting Go – The Pathway of Surrender

Stăpânirea de sine. Calmul.


autocontrol-300x289

“Calmul este stăpânul mișcării. 
De aceea înțeleptul totdeauna își păstrează seriozitatea; el își păstreaza totdeauna calmul. Ce rușine ca regii, căpetenii de nenumărate oști, se conduc pe sine în mod ușuratic! Superficialitatea îi pierde pe sfetnici. Agitația îi pierde pe regi.”
(Tao Te Ching – Lao Tzu)

Respirația conștienta aduce, printre altele, o stare de bine. Și asta nu doar așa, ca să mai schimbăm, când ne plictisim .E foarte veche metoda de “respirat” cu numărat până la zece (sau la cât simțim că e eficient) atunci când avem o situație mai greu de înfruntat.
Când vrem să fim, cum se zice, “stăpâni pe noi înșine”.
Dacă am început să practicăm respirația conștiența, putem deja să încercăm fixarea atenției. În situații dificile sau când ne confruntăm cu persoane dificile avem în corp complexe de senzații destul de neplăcute: “pumn în stomac”, sângele scurs în picioare sau dimpotrivă, lovind în tâmple furios, respirație sacadată sau chiar senzație de sufocare, ori poate acea teribilă “alunecare a pământului de sub picioare”…
Oricând putem să ne folosim de exersarea respirației și doar o secundă ne ia să ne fixăm atenția în zona abdomenului și să urmărim respirul un minut, ori chiar două sau mai multe (depinde de cât de repede ni se cere o reacție). 
Cu atenția fixată undeva, în zona ombilicului, doar respirăm, urmărind cum aerul umflă și dezumflă abdomenul. Nu e nici măcar nevoie să numărăm (pâna la zece sau …) . Doar atât, mutăm atenția în altă parte.
Asta e ca și cum am fi cu corabia în ochiul furtunii și dintr-o dată ieșim de acolo. Altfel putem manevra acum nava noastră…De câte ori nu ni s-a întâmplat să avem iar o reacie față de ceva sau cineva, după ce ne promiseserăm că “nu mai facem”? Iar, și iar, aceeași reacție. “Iar am cedat”, “iar m-a luat valul”, “nu mă pot stăpâni”… Deseori pățim așa. Dar dacă am schimba?
Ei bine, manevra de mai sus e exact cheia, soluția pentru respectiva provocare. Când simțim că începem iar un tipar de reacție pe care nu îl mai vrem, pluffff, “plonjăm” în urmărirea respirației. Și ajungem să ne menținem în calm, de unde putem alege o nouă variantă de comportament.
Iată o povestioară: 
” Se întâlnisera trei magi, cei mai puternici, să-și încerce puterile.Unul, stăpânul forței vântului, a adunat furtunile, vijeliile, uraganele, musonii, și a smuls din rădăcini arborii, ștergând coaste de dealuri și munți, lăsându-le fără case și vegetație, rostogolind stânci și astupând cursuri de ape. În scurt timp, fața pământului se schimbase mult, dunele de nisip și dealurile lăsaseră în urmă văi, văile astupate de pomi și stanci se făcuseră dealuri…
Al doilea, stăpânul apelor, mai furios, a scos râurile din matcă. A făcut râpe adânci săpate în munte, a revărsat lacurile și a dărâmat cetăți întregi în ape.
Insule au dispărut, altele au apărut în mare, acolo unde apa se retrăsese spre susul râurilor, în haos nebun. 
Al treilea însă, se așeză pe o bucată de trunchi și se apucă să privească apusul.
Ceilalți doi așteptară să vadă ceva, poate o forță să vina din zare, să schimbe iar fața pământului, în alt fel… nimic. Bătrânul mag se retrăsese în sine, privind calm spre apus. Respirând rar, linștit, privea nemișcat. Atunci toate se opriră, încremeniră și ele: vântul căzu, fără suflare. Apele încetară de a mai curge.
Soarele rămase pe cer, gata să apună, prins în nemișcare. O liniște cumplită făcea să le țiuie urechile celor doi magi care nu mai puteau suporta încremenirea. 
Atunci unul din ei strigă: De ajuns! Tu ai invins! Recunoaștem că dintre toate forțele, Calmul este cel mai puternic.”
Așa și este, dragilor.
În stare de calm, exact când partenerul de discuție sau situația ar fi fost gata să vă doboare, puteți , respirând calm, fiind în punctul de echilibru emoțional așa de prețios și așa de puternic, să alegeti. Din acest punct puteți schimba.
Alt beneficiu al respirației conștiente este Schimbarea. 
Dacă nu ați fost mulțumiți de felul în care ați gestionat propriile voastre reacții, acum e momentul să schimbați. Și o puteti face oricând. Oricând ați prins momentul de calm.
Probabil credeți chiar voi în etichete care vi s-au pus: “neatent’, “incapabil”, “superficial”, “prea bun- prost de bun” , “delăsător’, “nu sunt în stare” etc. Toate sunt impresii ale altora legate de o situație trecută.
Oricând voi puteți alege să reacționați și să acționați altfel. Cu calm puteți privi mai bine harta, conjunctura prezentă și puteți opta spre o soluție.
În loc să faceți aceeași “greșeală” ca altă dată, puteți da o nouă direcție forței care se exprimă ca emoție. De pildă, la o veche remarcă a cuiva, repetată de câte ori are chef și cum are efect de “enervare” asupra voastră, puteți să rămâneți câteva secunde atenți la respir – urmărind abdomenul- și apoi să vă contemplați starea interioară. Poate că doar urmărind respirația deja nu mai simțiți iritarea. Poate o simțiți, dar cu calm alegeți să faceți ceva : priviți în altă parte câteva secunde, vă simțiți palmele sau altă parte a corpului – mutarea atenției mută și energia emoției – sau poate chiar faceți ceva practic.
În timp, se formează o stare de calm instalată de câte ori sunteți provocați. Ca un paradox, orice veche situație în care deveneați nervoși, iritați, temători, devine acum prilej de exersare a calmului și în final vă face să vă schimbați comportamentul. Ajungeți, practic, să fiți văzut ca “alt om”.
Astfel,vă veți trăi cu înțelepciune viața, ca stăpâni, ca regi ai voștri înșivă, nu ca sclavi ai reacției la “ce vi se face”

Self Control – Discover How to Control Your Emotions Desires and Behavior Through Self Control and Self Regulation

Logică şi intuiţie


intuitie

 

                        Încercam zilele acestea să citesc câteva articole din propriul meu jurnal din perspectiva cuiva care nu a abordat până acum în mod consistent aspectele spirituale (mai puțin logice) ale existenței și este bazat pe o minte foarte logică și intelectuală. Am avut astfel unele senzații foarte interesante, ceea ce mi-a inundat spațiul mental cu diverse forme gând pe care sper sa le reconstitui în însemnarea de față. Nu trebuie să fim foarte perspicace pentru a observa că lumea noastră este controlată în mare parte de intelect în detrimentul intuiției (de aspectele masculine în detrimentul celor feminine). Oamenii au îmbrățișat o paradigma economică a vieții și consideră că cineva are IQ ridicat dacă rezolvă chestionare cu probleme abstracte și complexe. Haideți totuși să vedem ce fel de lume a creat tendința intelectului așa zis logic de a prelua controlul… Foamete, război, agresiunea media, competiție exacerbată etc… Da, poate că oamenii trăiesc mai mult ca acum 100 de ani, dar, s-a gândit cineva că acum zeci de mii de ani o viață umană putea atinge multe sute de ani ? Oh, da, există și aspecte luminoase dar vorbim aici de momentul vectorial al conștiintei colective. Știința anunță periodic mari descoperiri dar, după un timp, se constată în mare parte din cazuri efectele adverse, de multe ori la scară planetară. Desigur, în ciuda acestor fenomene, intelectul are un orgoliu nemăsurat, lăudându-se cu realizările sale. Orgoliul și controlul mai sunt temperate din când în când de natura prin manifestari cataclismice (ne vom aduce aminte de Atlantida).
Orice om de bună credință își poate pune întrebarea: Unde greșim? Ce anume ne scapă? Ei bine, am să continui cu răspunsurile pe care le-am primit eu de la aspectul meu mai înalt. Intelectul este un subset al minții, care acționează ca o buclă nesfârșită de prelucrare a impulsurilor simțurilor fizice, mixată din când în când de dezvoltări de concepte abstracte. Din acest motiv, dimensiunea gândirii dată de intelect va fi întotdeauna inferioară factorilor cauzali ai Creației. Intelectul nu face decât sa observe Efecte repetitive, încercând pe baza observațiilor să construiască legități și să creeze o logică, în ideea unei siguranțe de sine date de o lume deterministă și repetitivă. Succesul aferent unei astfel de abordări este bineînțeles limitat și cu efecte adverse ce creează alte probleme de rezolvat. Cu alte cuvinte, Intelectul nu este capabil să vadă Poza mai Mare a lucrurilor, fiind însă expert în firul de nisip din deșert. Când vine furtuna, toată configurația firelor de nisip se schimbă, chiar dacă întregul (deșertul) pare neschimbat. Pentru a putea cuprinde într-un mod semnificativ aspecte din Poza mai Mare a lucrurilor, cu toții simțim că trebuie să apelam la Intuiție. Dar ce anume este această intuiție? Datorită aspectului hipnotic al realității fizice 3D, sufletele umane s-au fragmentat față de aspectele lor din dimensiunile mai înalte. Această fragmentare a avut ca efect uitarea și credința că noi suntem corpurile noastre fizice, adică aspectele 3D. Corpul fizic este în interiorul vortexurilor energetice subtile ale minții. Dacă ne gândim la o lămâie începem să salivăm. Așadar, iată un exemplu simplu de putere a minții asupra corpului. Mintea fiind fragmetată prin focalizarea conștientei asupra aspectului logic, intelectual, au existat desigur și efecte aspura corpului, atât entropice (boli, îmbătrânire), dar și fragmentări în adevăratul sens al cuvântului. Creierul uman este un exemplu concret. Folosim doar 10% din capacitatea sa (ca să dau o cifră vehiculată de știință) iar aspectele logice sunt prelucrate de emisfera stângă. Nu cumva aceasta reprezinta o involuție? Ce se întâmplă însă cu emisfera dreaptă ? Ei bine, a rămas acolo dar este foarte puțin folosită de majoritatea oamenilor. Ea este un portal 3D-4D către aspectele noastre superioare, cele care pot cuprinde poza mai mare. Așadar, intuiția este dimensiunea mai înaltă a gndirii ce se petrece în ceea ce putem numi Mintea Înaltă. Inițial, creierul uman nu era fragmentat iar Intuiția și Intelectul erau Unul. Aici se cuvin câteva precizări. Intelectul reprezintă în prezent aspectul Static al gândirii, cel care ia instantanee ale Dinamicii Creației și încearcă să le înțeleagă și să stabilească reguli logice și legități. Intuiția reprezintă aspectul Dinamic al gândirii, fiind capabilă să înțeleagă în mod dinamic legitățile cauzale/procesul Creației. Cu alte cuvinte, Intuiția este Pâlnia prin care curge fluidul Cunoașterii Superioare iar Intelectul este Recipientul unde Cunoașterea capătă Forma. Intuiția (simțirea) față de intelect (rațiune) poate trece dincolo de limitările aferente percepției secvențiale lineare ale timpului. Putem conștientiza vieți trecute, putem avea experiențe „deja vu” (mixări „trecut” – „prezent” – „viitor”). Cum ar putea oamenii de știință să folosească mai mult emisfera dreaptă a creierului? În felul următor: contemplând problema de rezolvat (transmisie către aspectul Superior al ființei) și apoi intrând în meditație/relaxare pentru a putea primi răspunsurile de Sus. Cum ar putea colabora Intuiția cu Logica? Ei bine, Intuiția este cea care îți dă zona de interes pe Harta Cunoașterii iar Logica este Lupa Mentală ce se aplică zonei (direcției) indicate de Intuiție. Cu alte cuvinte, Intuiția îți spune „țara” și chiar „orașul” iar Logica alege „hotelul” și traseele de interes. Cu cât vom crește în vibrație, Intuiția și Logica se vor uni într-o Minte Dinamică Divină iar Creierul nostru va fi profund modificat (deja se întâmplă).                                            BaronM

Your Sixth Sense – Unlocking the Power of Your Intuition

Aura Ghidului Spiritual


proclamas5
Ghizii spirituali vin și pleacă din viețile noastre conform cu nevoile noastre. În mod uzual ei reprezintă esența unei culturi particulare, rase sau religii sau pot reprezenta o carieră sau o cale a vieții. Ei sunt profesori.
Când un nou ghid vine la voi, veți găsi în voi o necesitate urgentă să știți tot ceea ce este de știut despre o cultură sau religie care pâna atunci v-au fost străine. Începeți să cumpărați cărti, artefacte, bețisoare parfumate, muzică sau haine care vă vor învăța esența acestui nou interes și ceea ce oferă din punct de vedere spiritual. Curând, oamenii care vin în viața voastră sunt dintre cei care studiaza același lucruri ca și voi această esență în întrebările lor spirituale. Chiar dacă acest proces are loc rapid sau subtil, ofera o oportunitate pentru creștere într-o nouă direcție.
Prin meditație sau alte tehnici, veți fi capabil să vă vedeți ghizii. Ceea ce contează este să conștientizați aria interesului vostru și să ascultați mesajele care vin din acesta. Când vă descoperiți ghidul sau ghizii puteți accelera învățarea lecțiilor pe care le aveți și să explorați multe posibilități pentru creștere și pentru ghidare.
De exemplu, dacă unul din ghizii spirituali este un nativ American, puteți avea viziuni care vă pun în contact cu Mama Pământ, care îți pot aduce un mai mare respect pentru planetă, care în schimb vă poate inspira să acționați într-un fel.
Dacă ghidul vostru este un Zen Buddhist, lecțiile voastre pot să privească piederea ego-ului pentru o vreme, dezvoltarea intuiției și învățând doar să fiți. Puteți chiar să vă schimbați job-ul cu altceva mai ușor și care cere mai puțină concentrare mentală în scopul de a învăța noi căi de a fi.
Ar putea ca unul din ghizii voștrii să reprezinte personalități din trecut ca de ex. Florence Nightingale. În acest caz, ghidul vostru poate să semnifice un timp în serviciul și atenția sănătății și modului cum vă hrăniți.
Dacă ghidul vostru este Celtic, veți putea să vă găsiți fascinați pe voi înșivă de credințe în zâne, legende arthuriene, regi și regine, de personaje mitice.
Ghizii spirituali ne învață despre valorile spirituale care nu ne sunt familiare. Recunoscându-ne ghizii prin schimbările  subtile sau dramatice care vin în viața noastră ne va ajuta să ne înțelegem propriile scopuri sau cereri particulare spirituale. Ghizii nostrii nu ne părăsesc cu adevărat, dar ei fac în așa fel încât alți ghizi să poată veni în față când sunt noi lecții de învățat. Ghizii spirituali sunt îngeri ai învățăturilor de bază ; ei ne dau o nouă vedere interioară și o nouă creativitate pentru a ne aduce în armonie cu Sinele Superior al nostru.

Mesageri ai Iubirii, Luminii si Gratiei: Aflandu-ne Ingerii Personali” – Terry Lynn Taylor.

Change Your Aura Change Your Life – A Step by Step Guide to Unfolding Your Spiritual Power

Fluturele – Simbolul Transformării Personale


butterfly

                Fluturele este foarte admirat în randul amerindienilor și este considerat un simbol al păcii și al bucuriei. Cu excepția a câtorva specii, majoritatea trăiesc doar o săptămână sau două. Toți trec prin aceleași etape de transformare : din faza oului, la evoluția în omidă, până la transformarea omizii în fluture.De multe ori, durata scurtă de viață este asociată cu evoluția spirituală umană. Lecțiile vieții noastre sunt experimentate de multe ori prin prisma unor situații și trăiri dificile, dar care mai apoi se dovedesc a fi benefice pentru evoluția sufletului.
Antenele lor au în varf niște noduri mici care se spune că au rol în a se orienta eficient. Atunci când fluturelui îi lipsește o antenă, se va învârti în cercuri datorită neputinței sale de a-și găsi calea. Acest lucru este simbolic pentru acel moment al vieții în care ne pierdem simțul interior al direcției. Pentru a nu ne pierde direcția sau pentru a o regăsi, este necesar sa fim mereu conectați cu sufletul nostru.

              Atunci când vorbim despre transformare, una dintre imaginile care ne apar în minte, este cea a fluturelui – o creatură care personalizează frumusețea și care ne încântă mereu sufletul prin gingașia sa. De cele mai multe ori uităm care este procesul prin care acesta a fost nevoit să treacă pentru a ajunge în forma pe care noi o admirăm de fiecare dată atunci când îl vedem, și anume, lupta de a-și transcende propria formă.Calea noastră spre transformare poate fi foarte ușor asemănată cu cea a unui fluture. In general, atunci când avem de-a face cu transformarea, dorim să ajungem cât mai repede la rezultat. Nu ne gândim la munca pe care trebuie să o depunem sau la sacrificiul pe care trebuie să îl facem pentru a ne înălța. De cele mai multe ori, orice transformare interioară implică o serie de atitudini, comportamente, probleme, situații care ocupă roluri importante în viața noastră și cărora trebuie să le cedăm spațiul pentru a se desfășura.

                 Transformarea începe în momentul în care ceva din noi începe să își dorească ceva diferit. De multe ori, este posibil să nu știm ce anume ne dorim, simțind doar acel impuls, greu de stăpânit, de a tinde spre altceva. Cu toții știm că procesul de evoluție al unui fluture implică transformarea sa din omidă, cu tot cu dificultatea ei zilnică de a se târâ pentru a avea ce mânca.
Același lucru se întâmplă și cu noi. Înainte de a ne transforma, avem o dorință nestăpânită de a ne hrăni: această “hrană”, la majoritatea dintre noi se manifestă printr-o nevoie de a citi cărți, de a viziona documentare, de a participa la diverse cursuri care să ne ajute în evoluția personală – cu alte cuvinte, facem orice pentru a ne potoli setea de a acumula noi cunoștințe. Suntem tot noi, în forma noastră veche, hrănindu-ne mințile cu informații, tocmai pentru a ne crea “coconul”, spațiul în care vom transforma întreaga informație acumulată într-o reflexie a noului nostru univers interior.De multe ori, în momentul în care apetitul nostru este satisfăcut, urmează o perioadă în care putem simți nevoia de a lăsa totul la o parte pentru a asimila tot ceea ce am acumulat. Această perioadă de “incubare” poate dura câteva zile sau câteva luni. Între timp, în interiorul nostru, se petrec foarte multe schimbări. Se poate să nu le vedem imediat, poate chiar deloc, dar există multe părți din noi care ne sunt eliberate, transformate și modificate. În acest moment, viața noastră poate deveni uneori inconfortabilă. Pe parcursul transformării, multe dintre relațiile noastre pot deveni dificile, poate pentru că cei din jurul nostru nu sunt conștienți de procesul prin care trecem, și nici noi nu știm cum exact să ne explicăm transformarea.
Atunci când procesul omidei se apropie de final, fluturele începe să iasă din cocon. Este nevoit să se lupte pentru a-și găsi noua cale, renunțând la învelisul pe care și l-a creat, experimentând noua sa lume. În același fel în care omida se transformă în fluture, și noi, oamenii suntem determinați să trecem peste propriile bariere sau atitudini vechi. Tot ceea ce ne-a caracterizat înainte, nu ne mai este de folos în noua noastră “formă”. Unii renunță mai ușor la vechile obiceiuri, dar alții pot întâmpina un anumit grad de rezistență, prin faptul că acestea ne sunt mult prea familiare, și deci, ne detașăm mai greu de ele. Totuși, transcendența lor este o necesitate, și oricât de greu ni s-ar parea, la un moment dat, ele vor deveni inutile și vom fi fortați să o facem. Această transformare poate implica o schimbare radicală a întregii vieți.Atunci când ieșim din coconul nostru, avem nevoie de timp pentru a ne obișnui cu noile circumstanțe. Lucrurile sunt diferite, și trebuie să învățăm să ne acomodăm cu noua noastră identitate. Ne comportăm diferit, lucrurile pe care le spunem par surprinzătoare celor din jur, deoarece nu sunt obișnuiți cu noi. Atitudinea apropiaților se schimbă, iar multe persoane dispar din viața noastră deoarece nu rezonează cu transformarea prin care am trecut. În același timp, prin legea atracției, cunoaștem oameni noi, care trec și ei printr-un proces asemănător cu al nostru. Aceștia au rolul de a ne susține evoluția și transformarea, ajutându-ne și oferindu-ne încredere în ceea ce ni se întâmplă.Exact la fel cum fluturele devine liber și începe să își desfacă aripile, și noi devenim încrezători în noul nostru sine și începem să ne simțim din ce în ce mai liberi, bucurându-ne de noua noastră realitate.

                   Deoarece fluturele reprezintă procesul transformării, se spune că momentul în care vedem un fluture este un prilej de a ne conștientiza schimbările din viață, precum și felul în care ne raportăm la acestea – le lăsăm să se desfășoare armonios sau ne opunem prin rezistență? În același timp, cu toate că acest proces de metamorfoză a fluturelui nu este ușor, jovialitatea cu care ne întâmpină fluturele este un mesaj de a ne relaxa și de a nu fi atât de ancorați în griji. Din cauza că își schimbă forma foarte repede și au mișcări rapide armonioase, ei sunt considerați mesagerii momentului prezent.
Atunci când un ecosistem este distrus, fluturele este primul care pleacă. Sunt extrem de sensibili la armonia naturii, iar dacă se întâmplă să vedem un fluture rănit sau bolnav, se spune că este un mesaj prin care ni se aduce la cunoștință faptul că trebuie să lăsăm ca viața să se desfășoare pentru noi într-un ritm natural, fără a ne impune sau opune. sursa: constiintacolectiva.ro

Mindsight – The New Science of Personal Transformation