SUFERINŢA ESTE UN AVERTISMENT


suferinta-indurata-cugetate

Natura a instalat în noi Entități care veghează asupra noastră, iar când începem să demolăm ceva în corpul nostru fizic, inima și intelectul încep să ne înțepe, să ne muște, pentru a ne spune: “Haide, ia-o înapoi pe drumul cel drept!” Da, acesta este suferința. Suferința ne este dată ca să ni se arate că ne-am abătut de la condițiile bune, unde totul este clar și ușor.Suferința este, deci, o Ființă trimisă din Lumea invizibilă pentru a ne salva și nu trebuie să luptam contra unui salvator. Cu cât luptam împotriva suferinței, cu atât ea devine mai teribilă. Ea spune: “A, nu vrei sa întelegi? Ei bine, ai sa vezi tu ce ai sa vezi”, și ea se întețește. Dar, în clipa în care am înțeles și am decis să ne reparăm greșelile, suferința primește ordinul de a ne părăsi, căci ea și-a făcut treaba, și-a îndeplinit misiunea. Deci, în loc să ne revoltăm și să luptăm împotriva ei, trebuie să punem puțină ordine în mintea noastră și să ne adresăm Domnului: “Iata, Doamne, unde am ajuns din cauza modului meu prostesc de viata. Acum am înteles si vreau sa ma îndrept; Te rog, ai încredere în mine, da-mi conditii bune pentru a avea posibilitatea de a repara totul si a ma consacra slujirii Tale”.  Iată unicul lucru bun de făcut. Dar să te revolți este stupid. Suferința nu vine din întâmplare,nici pentru a se răzbuna, nici pentru a ne pedepsi: ea este o simplă servitoare trimisă de Domnul pentru a ne preveni.
Din moment ce nu putem evita suferința, este preferabil să o suportăm și să progresăm, decât să suferim și să rămânem aceeași! Câți nu sunt aceia care suferă și nici măcar nu știu de ce! Și asta este îngrozitor: să treci prin încercări, prin nenorociri fără să înțelegi niciodată de ce, căci aceasta poate continua la nesfârșit. Deci, de acum înainte, încercați să înțelegeți care este motivul pentru care suferiți, aceasta fiind singura modalitate de a vă elibera și de a progresa

OMRAAM AIVANHOV

The Soul of Shame – Retelling the Stories We Believe About Ourselves

EVITAŢI CRITICA – folosiţi doar cuvinte pozitive !


barfa-550x300

                         Mulți n-au învățat încă să-și stăpânească gândurile și sentimentele; în timpul conversațiilor își dau frâu liber si povestesc te miri ce despre unii , despre altii. Ei bine, să știti că acesta este un lucru foarte grav, căci dacă ați calomniat pe cineva, dacă i-ați știrbit prestigiul sau onoarea, pot apărea evenimente supărătoare pentru el, pentru evoluția lui și Cerul vă va condamna. Bineînţeles, cineva ar putea spune: “Dar eu n-am crezut, cu adevărat, în cuvintele rele pe care le-am spus despre el”. Da, este posibil, dar trebuie să știti că Spiritele răuvoitoare preiau aceste cuvinte negative pe care, mai devreme sau mai târziu, le aduc la îndeplinire. Cuvintele noastre sunt suporturi materiale pe care noi le furnizăm lor și de care ele se servesc pentru a-și aduce la îndeplinire scopurile negative. Nu avem ce să le reprosăm; noi suntem aceia care nu avem voie să le creem condiții pentru a putea face rău.
Deci, fiți vigilenți: în clipa în care vă dați seama că ați mers prea departe cu critica sau cu acuzațiile aduse cuiva, căutați imediat alte cuvinte, alte gânduri, alte forțe care să repare stricăciunile.Doar cu această condiție Legea vă va găsi corect. În general, este mult mai bine să nu încheiați niciodată o conversație cu cuvinte negative. Chiar atunci când sunteți obligat să faceți o critică corectă cuiva, trebuie să vă străduiți să o încheiați cu aprecieri pozitive. Există întotdeauna și ceva pozitiv în orice ființă, așa că găsiți-i măcar o singură calitate, mentionați-o și opriti-vă aici.Un criteriu foarte bun pentru a te cunoaște și pentru a ști unde te afli, este acela de a-ți analiza propiile cuvinte. Vorbiți fără rost? Faceți aprecieri ipocrite, lingușiți persoanele cu care vă întâlniți?Ceea ce povestiți este dezlânat, excesiv, interesant? Obișnuiți să-i bârfiți pe ceilalți?… După ce v-ați analizat, urmăriți-vă. Înainte de a vorbi, întrebați-vă de ce vreți defapt să deschideți gura: pentru a face un bine, pentru a lumina pe cineva, a-l elibera, a-l vindeca, sau pentru a-l sărăci, a vă socoti cu el, a-l umili, pentru a vă satisface astfel tendințele naturii voastre inferioare? În acest caz este mai bine să tăceți. Și, în general, cu cât vorbiti mai puțin, cu atât este mai bine. Cuvintele sunt acelea care, de cele mai multe ori, mențin ființa în sferele inferioare ale evoluției.Deci, în viitor fiți mai atenți. Indiferent pe cine întâlniți, încercați să vorbiți numai despre lucruri utile, constructive, astfel încât plecând acasă, fiecare să gândească despre celălalt: ”Ah! Fie binecuvântați acești oameni pentru toate vorbele lor pline de încurajare, care m-au făcut să văd mai clar lucrurile și să doresc să rămân întotdeauna pe drumul Luminii!”
Limba nu le-a fost dată oamenilor pentru a-i slăbi sau a-i anihila pe ceilalți. Rolul ei este de a-l ridica pe cel căzut, de a-l lumina pe cel aflat în întuneric. De a le arăta drumul celor rătăciți. Limba le-a fost dată oamenilor numai pentru a binecuvânta, a mulțumi, a se uni în înțelepciune, dreptate și iubire. Cei care neglijează valoarea acestei bogății pe care o au, o vor pierde într-o zi, în acestă viață,sau în alta.

OMRAAM AIVANHOV

The Power of Critical Thinking – Effective Reasonin About Ordinary and Extraordinary Claims

Deschide ochii, omule!


10429290_784802741572957_5346902487691670031_n

Oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divina; iar Om cu O mare numai Unul, Iisus Hristos, Care pentru oameni, Dumnezeu fiind, S-a făcut Om.

Ştiam şi până la El că avem obârşie divină, că suntem nemuritori cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut – ştiau aceasta şi dacii lui Zamolxis de pe meleagurile noastre – dar cu venirea lui Iisus ca Om între oameni, în istorie, se repară structural firea omenească.

Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazem etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la regăsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

A nu lucra cu valorile, în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu, înseamna a ieşi din ierarhie si a face anarhie. Cancerul, această misterioasa anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zona necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos.
Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. In valoarea politică trufia stârneste tirania, terorismul, dictatura; în religie – inchiziţia, despotismul, protestantismul; în ştiinţă şi economie – materialismul; în arta – senzualismul; în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu, Ierarhul lor de drept.”

Despre viaţa spirituală si conştiintă
”Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – pâna la naştere; faza bio-psihică, fără limite precise; şi faza spirituală. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii, iar mai sus nici nu au de gând să ajungă.
Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa.
O unificare a voinţei, ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea, deoarece rugăciunea curăţeşte mintea.
Conştiinţa e un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o întelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Insuşi cuvântul con-ştiintă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreuna, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu.
Patimile, reaua voinţă, păcatele, dar mai ales nebăgarea în seama a glasului conştiinţei, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încat abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu.
” Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic.”

Despre iubire şi Dumnezeu cel din tine
”Pe Dumnezeu Îl ai sădit, inoculat, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământesti. Prin aceasta şi tu eşti fiu al lui Dumnezeu. Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidentă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla.
Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal, plin de iubire şi apropiat oamenilor, păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintător, atotputernic si tare departe. Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, e un climat al mediului viciat, o boare a haosului. Ura face din această viaţă o anticameră a iadului.

Iubirea e însuşirea prin care Dumnezeu a creat lumea.
Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta impotrivă si străbate cerul.
Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale, spre desăvârşire; printr-însa avem înlăuntrul nostru Impărăţia Cerurilor.”

Adevărata ta menire nu înseamnă a presupune, doar munca interioară te poate ajuta să-ţi înţelegi rostul.

Proof of Angels – The Definitive Book on the Reality of Angels and the Surprising Role They Play in Each of Our Lives

Programele subconștiente care determină realitatea pe care o trăim


maxresdefault

NOI SUNTEM CONŞTIINŢĂ. LUMEA E DOAR O PROIECŢIE HOLOGRAFICĂ A ACESTEI CONŞTIINŢE. TOTUL SE PETRECE ÎN MINTEA NOASTRĂ, ÎN CREIERUL NOSTRU ŞI NOI SUNTEM CEI CARE DECODIFICĂM ŞI APOI RECONSTRUIM LUMEA ÎN INTERIOR. ŞI FELUL ÎN CARE REALIZĂM ACEST PROCES DE DECODIFICARE ŞI RECONSTRUCŢIE GENEREAZĂ REALITATEA PE CARE O TRĂIM. TOATE TRADIŢIILE SPIRITUALE AUTENTICE AU SUSŢINUT ACEST ADEVĂR DE-A LUNGUL MILENIILOR. ESTE FUNDAMENTUL ÎNTREGII CREAŢII. TOTUŞI ÎNŢELEGEREA PROFUNDĂ A ACESTUI ADEVĂR NU POATE FI ATINSĂ DECÂT PRINTR-O EXPERIENŢĂ SPIRITUALĂ DIRECTĂ.

Cu toate acestea există şi o serie de argumente foarte concrete care ne pot ajuta să înţelegem mai bine acest adevăr, iar un astfel de raţionament priveşte chiar actul vederii.

Actul vederii – marea iluzie – pata neagră  
În mod mormal avem senzaţia că vedem lumea din jur cu claritate oriunde am privi. Cu toate acestea s-a constatat că de fapt noi vedem clar doar pe o porţiune foarte îngustă a câmpului vizual. Iar această zonă este ca un tub îngust prin care dacă ne-am privi o mână întinsă am putea să vedem doar unghia degetului mare. Restul este complet neclar, chiar blurat. Avem doar o idee vagă despre ceea ce poate fi văzut în jur. Tubul prin care vedem limpede, este ca o rază de reflector a vederii. Orice iese puţin în afara acestei arii este lipsit de detaliile esenţiale, iar cu cât se află mai departe, cu atât mai puţine detalii vom observa. Puneţi asta în contrast cu sentimentul pe care îl aveţi când ridicaţi ochii de pe o carte şi priviţi în jur: tot ce este în câmpul vostru vizual pare limpede ca lumina zilei, nu-i aşa? Totuşi aceasta nu este decât o iluzie.
Puteţi face următoarea experienţă. Luaţi o carte de joc şi fixaţi-vă privirea într-un punct în faţă. Ţineţi cartea în mâna pe care o întindeţi lateral la nivelul umărului. Apoi aduceţi cartea uşor către axa principală a vederii, către în faţă. Veţi sesiza că nu puteţi să vă daţi seama ce carte este decât atunci când ajunge la aproximativ 50 faţă de axa noastră. Până atunci totul e neclar. Dar noi avem totuşi impresia că atunci când privim în jur totul este clar. De unde vine acest lucru?  Creierul reconstruieşte imaginea de ansamblu. El este marele magician.
Un aspect mai puţin cunoscut este acela că între lumina ce vine din exterior şi celulele foto-receptoare (celule cu bastonaş şi celule conice) există o uriaşă plasă de nervi şi vase sanguine care o hrănesc. E ca şi cum te-ai uita la televizor şi cineva aşează foarte multe cabluri între tine şi ecran şi ar trebui totuşi să vezi foarte clar imaginile care se difuzează. Nu pari să ai prea multe şanse, aşa-i? Cu toate acestea, deşi există această zonă plină de structuri nervoase şi vase sanguine care acţionează ca un fel de obturator de imagine, vedem lumea clar.
Cum este posibil? Fotonii din lumea exterioară intră prin toată pânza aceasta şi o parte nici nu mai ajung la retină. Iar creierul – mintea care se află în spatele său – reconstruieşte lumea.
Trebuie să observăm că toţi nervii aceştia, toţi neuronii şi toate structurile nervoase care există de-a lungul retinei se unesc într-un cordon, în nervul optic, care este legat de centrii de procesare a vederii din partea posterioară a craniului. Dar în zona de unde iese din ochi nervul optic nu există celule fotoreceptoare. Este gol acolo. Ca o pată neagră. Nu există imagine acolo. Nu se recepţionează fotoni.
Însă noi nu sesizăm asta când ne uităm în jur. Pata este atât de mare, încât dacă am avea o lămâie şi am duce-o la o distanţă de un braţ, atât ar fi şi gaura pe care ar trebui să o vedem permanent, oriunde ne-am uita. Ea nu este totuşi percepută. Creierul nu primeşte informaţii de acolo, dar totuşi le reconstruieşte după aceea. Şi atunci, observând în ce mare măsură creierul reconstruieşte ceea ce ochii percep, se impune întrebarea: Suntem siguri că ceea ce vedem este real? Suntem siguri că lucrurile stau întotdeauna aşa cum par a fi?

Cum păcălim creierul ?
Deşi toate acestea nu sugerează că vederea este incompletă, întăresc totuşi ideea că e vorba de o problemă complexă – aceea de a prezenta creierului materialul brut din ochi, pentru ca el să transforme apoi informaţia în „vedere“.
Dar în timpul acestei transformări se pot petrece lucruri stranii care au fost cercetate ştiinţific în ultimul deceniu. Rezultatele experimentelor sunt atât de surprinzătoare, încât au convins câţiva experţi că abilităţile de a vedea sunt supraestimate, iar vederea însăşi poate fi calificată drept o „mare iluzie“. Una dintre aceste iluzii este orbirea din neatenţie.
Ştiţi momentele haioase, dar şi stranii când îţi cauţi cheile şi nu le vezi, deşi ele sunt în faţa ta (aşa numita orbire din neatenţie)… Dintr-un motiv sau altul, în asemenea situaţii creierul nostru nu mai decodifică acea informaţie.
Un exemplu edificator este cazul unei companii de asigurări care analiza o problemă specială apărută într-un stat din America. Piloţii de avioane uşoare care aveau probleme cu motorul încercau să aterizeze pe cea mai apropiată autostradă pe care o puteau găsi şi care era relativ liberă. Unul din lucrurile care se petreceau mereu era că, odată ce aterizau şi încetineau, rareori păstrau suficientă inerţie pentru a ieşi complet de pe şosea (probabil erau prea fericiţi că rămăseseră în viaţă), aşa că se întâmpla destul de frecvent ca şoferii maşinilor care rulau pe autostradă să se izbească de avion.
Întrebaţi de poliţie, aceştia declarau, aproape întotdeauna, că nu văzuseră avionul. Acum conduceau maşina şi în clipa următoare se loveau de ceva. De ce nu-l vedeau? Pentru că ultimul lucru pe care un şofer se aştepta să-l întâlnească pe autostradă era un avion. Astfel că nu-l vedea niciodată. Deşi imaginea lui apărea pe retină, creierul n-o decodifica.
Noi ne-am obişnuit să vedem lumea doar într-un singur mod şi avem doar un set foarte limitat de reguli pe care le folosim pentru a interpreta realitatea înconjurătoare; nu suntem, cel mai adesea, capabili să vedem şi altceva, pentru că nu avem cu ce să facem conexiunea, nu avem experienţa necesară şi atunci creierul elimină acea informaţie. Toată lumea ştie de clarvăzători. Ce se petrece în cazul lor? Ei văd o parcelă de realitate care există, dar pe care noi n-o putem decodifica. Prin interpretarea noastră foarte restrictivă eliminăm foarte multă informaţie pe care o primim din lumea înconjurătoare.
Toate căile spirituale ale umanităţii au vestit acest adevăr: lumea este o iluzie. Iată că începe şi ştiinţa să realizeze acest fapt, mai ales că de la 1925 încoace, de când cu descoperirile fizicii cuantice, ne-am desprins cumva de mecanicitatea viziunii newtoniene. Aşadar lumea pare mai degrabă un fel de proiecţie holografică a minţii noastre.
Este atât de uşor să păcăleşti mintea, să vadă realitatea în felul în care nu este…
Iată de pildă imagini desenate pe trotuarul plat, pe care mintea le citeşte, însă le interpretează ca fiind tridimensionale.

Fizica cuantică, vidul şi cât percepem noi din realitate
Dacă am lua un atom şi i-am expansiona nucleul la dimensiunea soarelui, iar electronul l-am expansiona la dimensiunea planetei noastre, spaţiul dintre nucleu şi electron ar fi mult mai mare decât spaţiul dintre Soare şi Pământ. Dacă am avea nişte lentile cuantice şi ne-am uita atunci la ce este realitatea, am vedea VID. Şi foarte rar, din când în când, la distanţe enorme, câte o particulă care nici nu este materie, ci doar un impuls de energie sau o condensare momentană a unui câmp de energie, doar ceva mai condensat decât energia vidului. Restul? …este GOL. De altfel calculele care s-au făcut precizează: atomii sunt în proporţie de 99,9999% spaţiu vid. Este incredibil.
Dacă înţelegem cât de gol este universul şi cât de puţină materie există, o să ne dăm seama că nu e chiar atât de greu să modificăm realitatea. Dacă am comasa doar acele particule care sunt între spaţiile enorme de vid, dacă din întregul univers am lua tot ce pare material şi am comprima, cu greu s-ar umple un stadion de fotbal. Atâta materie este în univers. Nimic mai mult. Şi dacă e aşa de puţină în întregul univers, atunci cam câtă materie ar fi pe Pământ?
Un vârf de ac? Un vârf de ac e mult! Materia este într-o proporţie microscopică. Restul e vid. VID.
Dar s-a demonstrat că într-un 1 cm cub de vid există mai multă energie decât în toată aparenta materie din întregul univers cunoscut. Aşadar încă o dovadă că materia este mai mult o aparenţă, o iluzie. Universul este energie şi informaţie. Suntem scufundaţi într-un ocean de energie şi informaţii. S-a făcut o estimare a cantităţii de informaţie pe care o captăm şi s-a ajuns la concluzia că primim 400 de miliarde de biţi de informaţie pe secundă. Cu toate acestea prin conştiinţa noastră trec doar vreo 2000 de biţi de informaţie. Cu restul ce face? Elimină, elimină, elimină, elimină.
Spre exemplu, acum citeşti şi nu eşti foarte conştient de faptul că stai sprijinit cu spatele de spătar sau că pantoful te strânge; neglijăm asemenea detalii care ţin de cele 400 de miliarde de biţi de informaţie pe care creierul le elimină.
S-a constatat că din întreaga realitate percepem doar 0,0000005%. Atâta vedem şi înregistrăm prin simţurile noastre. Şi atunci să ne mai certăm între noi că: „n-ai văzut, nu ţi-am zis să faci lucrul ăla“? Păi, ea sau el a văzut altă porţiune din  cei 0,0000005%. De aceea nu ai cum să judeci. Dacă noi vedem atât de puţin din Realitate la un moment dat, erorile pot fi majore. De percepţie. Chiar şi numai deplasarea dintr-o emisferă cerebrală în alta am văzut (în prima parte a acestui articol din numărul anterior) ce percepţii complet diferite determină.

Programe cu care ne-am obişnuit să decodificăm realitatea
Există un ansamblu de programe pe care le avem, iar acestea sunt şi în subconştient, şi la nivelul minţii conştiente, sunt şi în structură, şi în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de educaţie, de tradiţie, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste programe ne-au obişnuit să decodificăm realitatea doar într-un anume fel.
Dacă ne-am izola undeva în munţi alături de un sfânt sau de un mare maestru yoghin, sufit, budist, sau de orice alt tip şi am rămâne în prezenţa lui o lună, două, trei, patru, am începe să vedem realitatea în mod diferit faţă de ceea ce ştim acum. De ce? Pentru că în prezenţa lui se vor înlocui programele pe care le avem şi vom începe gradat să decodificăm lumea în mod diferit.
Când trece prin procesul de decodificare, corpul energetic devine imaginea holografică pe care o vedem ca o fiinţă umană. Însă noi existăm în acestă formă materială doar după ce am trecut prin acel proces de descifrare.
Michael Talbot în cartea sa Universul holografic spune o poveste atât de extraordinară, încât merită să fie amintită. El a luat parte la o petrecere dată de tatăl lui, la care a fost invitat un hipnotizator de divertisment să facă scamatorii pentru invitaţi. La un moment dat hipnotizatorul îi spune unui tip pe nume Tom: „Când te trezesc, nu vei mai putea să-ţi vezi fata în încăpere.“ Iar în acel moment hipnotizatorul a pus-o pe fata lui să stea exact în faţa tatălui ei, care însă privea prin ea. Îl aduce apoi în stare de trezire din transă (sau aşa părea), şi-l întreabă: „Tom, îţi vezi fiica?“ Tom priveşte în jur, „Nu, n-o văd.“ Ea chicoteşte, el nu o aude. Hipnotizatorul se aşează în spatele fetei, cu ceva în mână, şi-i spune acestuia: „Am ceva în mână, Tom. Ce am?“ Tom îl priveşte uimit fiindcă pentru el era atât de evident ce avea în mână: „Ţii în mână un ceas.“ „Pe ceas e o inscripţie, Tom. Poţi s-o citeşti, te rog?“ Tom s-a aplecat în faţă şi a citit inscripţia, deşi fiica lui stătea între el şi ceas.
Dacă ne raportăm la această poveste, cu şi din perspectiva emisferei stângi, am spune: „Asa ceva este imposibil!“ Bineînţeles că din perspectiva emisferei stângi nu este posibil, dar când realizezi care este natura realităţii e posibil. De ce? Pentru că fiica lui este o construcţie energetică la acel nivel, iar dacă tatăl ei nu decodifică câmpul ei energetic într-o reprezentare holografică în care să-şi recunoască fata, ea nu va exista în realitatea lui. Restul din încăpere va exista pentru că el decodifică restul, dar hipnotizatorul i-a implantat în creier credinţa că fata lui nu se află în cameră şi creierul sau nu poate decodifica acel câmp. Ea nu intră în realitatea holografică, nu ocupă ceea ce numim „spaţiu“, aşa că el va putea vedea ce se află în spatele femeii, pentru că în realitatea lui ea nu este acolo, în acea gamă de frecvenţă pe care o numim „lumea materială“.

Câţi oameni, atâtea holograme
Credem că lumea este materială pentru că e solidă; nu putem trece printr-un perete etc. Dar materia nu are cum să fie solidă, pentru că este alcătuită din atomi, iar atomii nu au soliditate. Cum poate un atom fără soliditate să alcătuiască această lume solidă? Nu poate. Şi nici nu o face. Nu există lume materială pe care s-o alcătuiască. Atomii fac parte din procesul de decodificare care transformă câmpurile şi informaţia vibraţională în forme holografice pentru creierul şi mintea noastră.
Şi asta este ceea ce facem noi: luăm informaţie vibraţională şi o decodificăm într-o lume holografică ce pare a fi în exteriorul nostru. În stare decodificată, lumea apare aşa cum o vedem (sau aşa cum pare că o vedem); altfel sunt doar câmpuri vibraţionale energetice. Trăim de fapt ca într-un joc virtual foarte sofisticat al realităţii. Când ştim ne putem bucura de acest fapt şi să ne simţim bine. Putem chiar interveni în acest joc într-un mod interactiv, creator.
Dacă nu ştim cum funcţionează, putem deveni robi ai acestui joc şi asta am şi devenit mulţi dintre noi.
Iată că atunci când ieşim din programul pe care îl avem acum şi ne mutăm într-o altă zonă şi reuşim să decodificăm altfel realitatea, e ca şi cum am schimba softul. Avem acelaşi computer, schimbăm softul şi ce se petrece? – apare altceva pe ecran. Ne jucăm altfel cu programul acela. Suntem deci structuri holografice.
Acest adevăr este cel mai bine pus în evidenţă de oamenii care suferă de sindromul personalităţii multiple…  Pe lângă faptul că au modele diferite ale undelor cerebrale, subpersonalităţile unui multiplu, din punct de vedere psihologic sunt puternic separate între ele. Fiecare are propriul scris, gen proclamat, suport cultural şi rasial, talente artistice, limbi fluente şi IQ.

Totul este conştiinţă
Însă şi mai demne de remarcat sunt schimbările biologice care au loc în corpul unui multiplu când comută personalităţile. Frecvent, o boală a unei personalităţi va dispărea când apare altă personalitate. Alergii, cicatrici, semne de arsuri, chisturi şi chiar atributul de dreptaci sau stângaci, toate acestea pot varia, apărea sau dispărea de la o personalitate la alta. Acuitatea vizuală poate diferi, iar unii multiplii trebuie să aibă două sau mai multe perechi de ochelari pentru acomodarea la personalităţile alternante. O personalitate poate fi insensibilă la culori şi alta nu, şi chiar culoarea ochilor se poate schimba.
Prin schimbarea personalităţilor, un multiplu care este beat poate deveni instantaneu treaz. Există cazuri de femei care au două sau trei cicluri în fiecare lună, pentru că fiecare din subpersonalităţi are ciclul ei propriu. Boli considerate dificile sau chiar incurabile cum ar fi diabetul sau anumite forme de cancer dispar INSTANTANEU atunci când se instalează una din personalităţi care nu ştie de acea boală. Multiplii tind să se vindece mai repede decât indivizii normali. Există, de exemplu, în arhivă câteva cazuri cu arsuri de gradul trei care s-au vindecat cu rapiditate extraordinară.
Ce modalităţi necunoscute de influenţă face capabilă mintea unui multiplu să suspende efectele alcoolului şi a altor droguri în sânge ori să facă diabetul să se manifeste sau nu? În acest moment nu ştim şi trebuie să ne consolăm cu un fapt simplu. După ce un multiplu trece prin terapie şi, într-un fel, devine din nou întreg, el încă poate să facă aceste schimbări la dorinţă. Aceasta sugerează că undeva în psihicul nostru, toţi avem capacitatea de a controla aceste lucruri. Şi încă nu este tot ce putem face…
Ce suntem noi? Pur şi simplu trebuie să ajungem să fim de acord cu învăţăturile căilor spirituale care afirmă că TOTUL ESTE CONŞTIINŢĂ. Iar noi facem parte din această conştiinţă.
Pentru a ajunge să trăim pe deplin acest adevăr merită să înţelegem si apoi să recurgem la anumite metode eficiente care să ne ofere disponibilitatea şi posibilitatea să schimbăm, atunci când dorim, programele cu care decodificăm realitatea, pentru a aduce astfel în viaţa noastră schimbări benefice, împlinitoare şi chiar iluminatoare.

Subconştient – conştient 
Aşa cum am văzut, suntem conştienţi doar de 0,0000005%  din realitatea înconjurătoare. Ce înseamnă atunci restul de 9,9999995%? Este subconştient. Şi doar 0,0000005% este partea conştientă.
Astfel am dat şi cea mai simplă definiţie a subconştientului. El conţine totul: cunoştinţe, valori, abilităţi psihice, idei, inspiraţii, instincte de supravieţuire, puteri latente, amintiri din viaţa aceasta şi din vieţile trecute şi orice altceva care te defineşte. Absolut totul, cunoaştere, acces la realităţi multidimensionale, totul se află în subconştient.
Evident că proporţia aceasta între subconştient şi conştient nu este fixă. Cunoaşterea, experienţele spirituale etc, schimbă în mod continuu această proporţie. Şi chiar dezvoltarea creierului şi schimbarea gradată a structurii ADN-ului  vor pregăti noile generaţii pentru o extindere considerabilă a zonei conştiente în domeniul subconştient. Astfel oamenii vor deveni din ce în ce mai conştienţi de o realitate din ce în ce mai vastă.
Pe măsură ce în meditaţie avem acces la realităţi din ce în ce mai vaste, se subţiază zona subconştientului şi conştientul pătrunde în zone care înainte erau necunoscute. În subconştient se află toate programele cu care decodificăm realitatea. Programe care, aşa cum am amintit, sunt inoculate de tradiţii, prejudecăţi ş.a.m.d şi nu în ultimul rând de mass-media. Pentru că mass-media şi puternicii lumii au tendinţa de a repeta la infinit aceeaşi versiune a realităţii. Şi dacă repeţi mereu aceeaşi versiune a realităţii toţi convenim să vedem la fel lumea. Cum? Ca la ştiri.
Este necesar mai mult ca oricând să ne străduim să înlocuim gradat aceste programe subconştiente eronate şi limitatoare. În felul aceste noi practic schimbăm paradigma, schimbăm realitatea şi obţinem starea de libertate. Putem trezi toate capacităţile interioare, unele cu adevărat dumnezeieşti, de care dispunem şi putem să decodificăm realităţi mult mai vaste ale conştiinţei Universale.

Cum reprogramăm subconştientul?
Putem folosi tot ce ştim:
• Puterea gândului, deoarece gândul este o energie pură, o energie care structurează (universul a fost creat ca urmare a unui Gând, Gândul Lui Dumnezeu)
• Puterea cuvântului rostit ce este o “prelungire“, o manifestare în lumea concretă a puterii gândului.
• Puterea vizualizării creatoare. Cuvântul sau gândul şi vizualizarea scopului, a modificărilor pe care le facem, ţin de cele două emisfere. Vizualizarea o facem cu emisfera dreaptă, iar folosirea cuvântului, verbalizarea, sugestia cu emisfera stângă. Dacă le realizăm pe amândouă, dacă repetăm şi iar repetăm anumite sugestii benefice dar totodată şi vizualizăm scopul pe care îl avem, integrăm astfel ambele emisfere, iar eficienţa noastră capătă o nouă dimensiune realizatoare.
• Puterea intenţiei benefice. Intenţia este o energie pe care oamenii de ştiinţă contemporani au reuşit să o pună foarte bine în evidenţă. Intenţia reprezintă un „plan deliberat de a face o anumită acţiune, care va duce la un rezultat dorit“, spre deosebire de o dorinţă, care înseamnă simpla concentrare pe un rezultat, fără un plan pentru realizarea ei. „Proiectarea conştienţei, cu scop şi eficienţă, către un anumit obiect sau rezultat“ implică gând direcţionat, voinţă, dorinţă…“.
Cercetătorii au descoperit astfel că pentru a influenţa materia fizică gândul trebuie să fie foarte motivat şi bine ţintit.

Ce împiedică reprogramarea subconştientului

Cuvântul şi imaginea asociată cu un cuvânt sunt de fapt tot gânduri. Dar gândul este cumva dincolo de cuvânt şi de imagine. Un gând se poate disocia după ce a apărut şi interpreta ca imagine sau ca verbalizare, ca discurs interior. Din acest punct de vedere este esenţială puterea gândului. Dar ce ne-ar ajuta să programăm mai direct subconştientul? Trebuie să ştim întâi factorii care împiedică reprogramarea eficientă.
Discursul interior este vorbăria interioară permanentă din mintea noastră, de care ne este foarte greu să scăpăm chiar şi în meditaţie. Este discursul emisferei stângi. De ce ar fi o problemă? Emisfera stângă are gânduri distructive. Au fost cazuri în care datorită unor afecţiuni grave, unor oameni li s-a extirpat complet emisfera stângă, ca să poată trăi. Şi se poate trăi şi cu o singura emisferă. Aşa cum poţi trăi şi cu un singur rinichi.
Interesant însă, este că acei oameni care rămâneau doar cu emisfera dreaptă nu mai puteau gândi negativ. Desigur, trebuia să se adapteze pentru că li se schimbase un pic realitatea; chiar dacă reuşeau să vorbească, să vadă, ei aveau totuşi nevoie să restructureze anumite mecanisme ale mentalului pentru a interpreta lumea. În schimb în cazul persoanelor cărora le-a fost extirpată emisfera dreaptă şi care au rămas doar cu emisfera stângă, pentru aceştia nu s-a schimbat aproape nimic în modul în care percepeau realitatea. Asta demonstrează cât de izolaţi suntem în emisfera stângă.
Ce se petrece cu discursul interior? Acea vorbire lăuntrică înseamnă de fapt mentalizare. Probabil că aţi făcut experienţa, când pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp aţi mentalizat diferite lucruri după ce aţi citit şi aţi văzut cartea/filmul Secretul sau altele de acelaşi gen şi aţi zis – gata! acum mă apuc şi schimb realitatea, îmi schimb viaţa. Dar problema care apare adesea este faptul că – cei mai mulţi oameni, cum află de legile mentalului se gândesc imediat la ideea foarte tentantă “ – Hai să fac mai mulţi bani!“ Probabil că unii se îndreaptă şi către alte aspecte pentru a le transforma în bine cum ar fi zona emoţională, sau cea a relaţiilor de cuplu, dar majoritatea se orientează către bani. Doar că atunci când încerci să schimbi realitatea şi să aduci către tine mai mulţi bani sunt numeroase legi pe care trebuie să le înţelegi ca să nu interferezi cu ele şi să le adaptezi. Şi apoi ne întrebăm miraţi: „De ce, dacă am văzut filmul Secretul, am dat atâţia bani pe o mulţime de cărţi şi am văzut şi “am înţeles“ foarte bine cum se face mentalizarea şi cum trebuie gândit, iată că fac mentalizări de o lună, de un an, de cinci şi nimic?“ E o întrebare care îi frământă pe cei ce au eşuat sistematic.
Ideea esenţială pe care e important să o reţinem este aceasta:

Atragem în viaţa noastră nu ceea ce vrem, ci ceea ce suntem
De aceea înţelegerea adevărului despre felul cum funcţionează creierul nostru ne dă o mare putere de transformare. Trebuie să înţelegem cum stau lucrurile în profunzime ca să începem gradat să aducem modificări reale în viaţa noastră.
Dacă folosim, de exemplu, 5-10 minute din zi pentru a vizualiza ceea ce ne-am propus să atragem în viaţa noastră, dar în  discursul nostru interior măcinăm gânduri negative, pesimiste pentru restul zilei, atunci vom distruge efectul celor 10 minute de gândire pozitivă. Să spunem că mentalizăm bani şi o facem cu destulă consecvenţă, dar într-o zi suntem într-un magazin şi vrem să achităm un obiect, scoatem portofelul şi observăm că banii nu ne ajung… Sentimentul de lipsă şi frustrare pe care îl avem în acel moment poate deveni o contrasugestie fantastică. Cu atât mai mult dacă în drum spre casă suntem obsedaţi de remarci negative cu privire la această situaţie. Este o măcinare continuă care distruge efortul anterior.
De aceea într-un proces autentic de transformare atunci când suntem dornici să facem un salt de conştiinţă trebuie să fim foarte atenţi la contrasugestiile interioare negative care riscă să apară din clipă în clipă. Totul ţine de consecvenţă.  Dacă 16 ore pe zi avem un discurs interior predominat distructiv care se derulează inconştient şi mentalizăm pozitiv doar 10 minute azi, timp de o săptămână, cei mai consecvenţi poate o lună, de ce să ne mirăm că n-a apărut nimic?! Au fost, într-adevăr 10 minute de mentalizare pozitivă pe zi, dar au avut de luptat cu 16 ore de gândire negativă pe de o parte şi cu toată gândirea greşită din trecut pe de altă parte.
Consecvenţa este foarte importantă aici. Utilizăm perseverent mentalizarea şi ne străduim în acelaşi timp să înţelegem mecanismele.“ Ia să văd, ce am făcut, de ce nu funcţionează pentru mine? Iată că am un gând acolo insidios care e întotdeauna prezent. Bun, să urmăresc să-l contrabalansez printr-un gând opus, printr-o altă atitudine.“ Aşa trebuie să ne reajustăm permanent atitudinea şi să ne corectăm constant metoda de lucru.
Important este şi faptul că noi căutăm să reprogramăm nu doar mintea conştientă, ci şi subconştientul. Dar cum? Dacă ne întoarcem acasă de la magazinul unde am descoperit că nu ne ajung banii şi vrem să facem o meditaţie de mentalizare de 10 minute, la ce poate folosi aceasta când suntem într-o stare de contracţie interioară? Într-un moment ca acela nu voi putea accesa subconştientul, sunt blocat în conştient şi nu am cum să reprogramez subconştientul cu o asemenea stare.
Şi atunci sunt necesare două condiţii;
• echilibrarea emisferelor cerebrale, pentru că în general stresul, problemele de servici, de familie, felul de a trăi şi de a gândi al lumii actuale ne blochează în cea stângă. Şi atunci trebuie să dăm putere şi părţii drepte, să obţinem echilibrul, să avem o viziune de ansamblu. Să pătrundem cumva şi în domeniul invizibilului, să integrăm lumea ca un tot. Echilibrarea emisferelor este cheia eficienţei şi puterii.
• obţinerea unei stări de hiper-sugestibilitate. Există o stare a creierului care este hipersugestibilă. Odată ce o atingem, orice sugestie are tendinţa de a se implementa ca o mânuşă. Starea aceasta ne este necesară, altfel sugestiile ricoşează.
Îndeplinirea ambelor condiţii este esenţială pentru o reprogramare benefică şi eficientă a subconştientului. De altfel chiar în această direcţie am realizat o muncă de cercetare pe o perioadă de mai bine de 6 ani, în care mi-am folosit atât cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice, dar şi experienţele spirituale pe care am avut şansa să le trăiesc încă de la vârsta de 12 ani. Am căutat soluţii eficiente pentru a obţine atât o echilibrare profundă a emisferelor cerebrale cât şi deschiderea unei porţi directe către subconştient. Şi m-a preocupat foarte mult şi găsirea unei modalităţi de a realiza o protecţie spirituală în acest demers, astfel încât atunci când ajungem să creem starea de hipersugestibilitate să nu se poată implementa decât idei pozitive, stenice, optimiste în subconştient. Aşa am ajuns să creez programele audio Perfect Mind de stimulare cerebrală. Aceste programe audio integrează prin suprapunere foarte mulţi factori, este o muncă laborioasă. Dar în principal putem spune că induc anumite stări superioare de conştiinţă şi cu ajutorul lor putem avea acces la dimensiuni mai vaste ale universului nostru interior. Realizăm stimulări ale creierului în diferite benzi de frecvenţă, dar ceea ce este important pentru noi este utilizarea unui anumit domeniu de frecvenţe în care se poate accesa subconştientul.
În momentul în care creierul ajunge în acest domeniu el devine hipersugestibil. Aceasta înseamnă că sugestiile pe care le primim în această stare au tendinţa de a se implementa, de a deveni stabile, de a înlocui practic vechile programe din subconştient. În cei 6 ani de când am aplicat ceea ce cunosc, am realizat o mulţime de teste în cadrul Perfect Mind până să finalizăm primul cd audio. O serie de teste au fost realizate pe diverse loturi de oameni, dar cele mai multe testări (de ordinul sutelor) le-am realizat chiar pe mine însumi, pentru a putea să simt direct efectele frecvenţelor, sunetelor sau a sugestiilor folosite şi pentru a putea astfel să ajustez parametrii implicaţi în aceste programe. Şi pot să mărturisesc că în unele momente, atunci când pătrundeam în anumite frecvenţe din acest domeniu, sugestiile pe care le primeam prin intermediul programului audio (sugestii ce se derulează circular pentru a influenţa astfel ambele emisfere) păreau uneori aproape materiale, aveam senzaţia că pot să le ating. Nu îmi mişcam trupul, pentru că în general în starea aceasta ai o conştiinţă foarte vagă a corpului, în comparaţie cu starea domeniului alfa în care te simţi aproape ca în starea de veghe doar că eşti mult mai relaxat. Însă acest domeniu de frecvenţe, specific în general perioadei de somn cu vise, nu mai poţi avea control conştient asupra corpului; atunci apărea uneori senzaţia interioară că sugestia devenea ceva solid, de parcă o turna cineva în mine; aceasta este starea care se simte atunci când vechile programe greşite din subconştient pot fi înlocuite cu altele noi. Dar este o stare pe care nu o atingi întotdeauna. Este nevoie de răbdare, consecvenţă şi dorinţa vie de a-ţi atinge potenţialul tău maxim, ca să trezeşti la viaţă comorile pe care Dumnezeu le-a pus în sufletul tău.de Cristi Alexandru
sursa-Yoga Magazin

The Subconscious Mind – How To Program Your Subconscious Mind For Success and Happiness

Cunoaşterea Naturală şi Supranaturală


Dumnezeu

          Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui se întemeiază pe bunăvoinţa Sa de a ni se descoperi El Însuşi ca fiinţă spirituală personală, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe posibilitatea omului ca fiinţă naturală de a intra în dialog, de a vorbi cu Dumnezeu (Fc 1,28). Şi deşi această cunoaştere are în conţinutul ei adevăruri tainice şi necuprinse, ea este obiectivă şi sigură pentru că vine de la Dumnezeu putându-se ajunge la înţelegerea ei prin credinţă (Evr. 11,3), la care adăugându-se trăirea ei, prin asceză (eliberarea de patimi) şi iubire, se poate pătrunde în cuprinsul ei în bună măsură, potrivit harului primit de la Dumnezeu, în parte chiar în viaţa aceasta, iar desăvârşit în cer, prin vedere, prin intuiţie, „faţă către faţă” (1 Co 13,12; 2 Co 5,7).

          Dumnezeu este fiinţa absolută, existentă prin sine Însăşi, adică avându-Şi în Sine temeiul sau cauza existenţei Sale şi posedând plenitudinea tuturor perfecţiunilor, El fiind însăşi perfecţiune. Şi aşa fiind, evident că Dumnezeu nu este doar un principiu abstract, ci fiinţă personală cu toate atributele spirituale, conştiinţă, raţiune, simţire, voinţă. Acestea sunt de la sine înţelese în numirea lui Dumnezeu. Căci dacă Dumnezeu n-ar fi fiinţă personală, atunci omul n-ar putea sta în legătură cu El şi deci religia n-ar putea să existe decât ca simplă iluzie. Apoi, Dumnezeu ar fi inferior omului, lipsit fiind de însuşirile spirituale pe care le are omul, El nemaifiind ceea ce este, adică Dumnezeu.

          Din caracterul de fiinţă absolută al lui Dumnezeu rezultă că numai El există cu necesitate şi că tot ceea ce există în afară de El este contingent, relativ, este operă a lui Dumnezeu. (Contingent este un lucru atunci când îşi are cauza existenţei în afara lui, dependent fiind de acesta şi deci putând să existe, şi să nu existe, în funcţie de cauză. Opusului contingentului este necesarul). Dumnezeu este absolut şi transcendent, lumea este contingentă, relativă. Totul este de la Dumnezeu, numai răul, opului binelui, nu este de la Dumnezeu, ci e lipsa Lui.

          Fiinţa lui Dumnezeu este pur spirituală şi mai presus de lume. „Dumnezeu este duh” (spirit), ne spune Mântuitorul (In 4,24). Spirit sau duh (suflet) are şi omul, dar fiinţa spirituală dumnezeiască este infinit superioară spiritului omenesc, din care cauză ne aflăm în imposibilitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum ne cunoaştem pe noi şi pe semenii noştri. Ne putem însă înălţa sufletul spre Dumnezeu şi putem să-L cunoaştem în măsura în care El ni Se descoperă şi ne luminează mintea, îndreptând-o spre El şi spre energiile Lui, fiind Creator, Proniator, Mântuitor, Sfinţitor, Desăvârşitor..

          Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui are o importanţă cu totul deosebită, pentru că prin ea se pune în lumină demnitatea noastră de făpturi raţionale purtătoare ale chipului lui Dumnezeu, iar prin dreapta aplicare în viaţă a acestei cunoaşteri se pune temei puternic fericirii din această viaţă, asigurându-se totodată fericirea şi în viaţa viitoare, cea veşnică, pentru că „viaţa veşnică este: ca să Te cunoască pe Tine, unul adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis”, zice Mântuitorul către Tatăl (In 17,3).

          Pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi a energiilor şi lucrărilor Lui (lucrări creatoare, proniatoare, mântuitoare, sfinţitoare, desăvârşitoare, în nedespărţită unitate cu Fiinţa Lui, dar prin care se face cunoscut şi se comunică în afara Fiinţei), două căi ne sunt deschise: calea naturală, numită revelaţie naturală, şi calea supranaturală, numită Revelaţie supranaturală.

          Calea naturală se numeşte aşa fiindcă pleacă de la noi spre Dumnezeu, adică de la observarea naturii şi a fenomenelor care se petrec în ea, toate considerându-se ca avându-şi ultima cauză în lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, şi astfel putându-se atribui lui Dumnezeu însuşiri corespunzătoare, ca: înţelepciune, atotputernicie etc., întrucât totdeauna efectele arată sau spun minţii dornice de cunoaştere ceva despre cauza care le-a produs. Şi întrucât cunoaşterea câştigată pe această cale este rezultat al strădaniilor raţiunii omeneşti, ea ase numeşte cunoaştere raţională sau cale raţională, evident subânţelegându-se că şi raţiunea (mintea) este tot de la Dumnezeu, Care a înzestrat-o cu putere proprie de cunoaştere. Şi e firesc lucru ca omul, fiind făcut după chipul lui Dumnezeu (Fc 1,27), să tindă pentru cei ce văd şi gândesc asupra celor văzute în lume, „cele nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui cea veşnică şi a Lui dumnezeire se văd prin cugetare de la începutul lumii, în făpturile Lui” (Rm 1,20), pentru că „cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Ps 18,1); cum zice şi Fericitul Augustin: „Făcut-ne-ai căutători (năzuitori) spre Tine, Doamne, şi neliniştită este inima mea până se va odihni întru Tine” (Fecisti no sad te, Domine, et inquietum est cor meum donec requiescat in te). Avem la dispoziţie sau o înclinaţie înnăscută spre Dumnezeu, înclinaţie care este şi ea dar divin sădit în suflet, şi care, urmată şi cultivată, duce la cunoaşterea lui Dumnezeu, însă dacă rămâne acoperită sau chiar zădărnicită şi nemanifestată, face inutilă orice argumentare din extern referitoare la cunoaşterea lui Dumnezeu.

          Calea supranaturală de cunoaştere pleacă de la Dumnezeu spre oameni; ea este cunoaştere prin Descoperire sau Revelaţie divină, începând cu Revelaţia din paradisul pământesc, făcută primilor oameni, continuând în Vechiul Testament, prin patriarhi şi prooroci, şi desăvârşindu-se prin Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos. „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, către sfârşitul acestor vremuri ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evr. 1,1).

          Cele două căi, naturală şi supranaturală, de cunoaştere a lui Dumnezeu există, fireşte, după voinţă dumnezeiască şi, ca urmare, stau în strânsă şi armonică legătură între ele şi niciodată în opoziţie, ci sprijinindu-se şi completându-se reciproc, dar cea supranaturală este superioară celei naturale, atât după întindere, cât şi după conţinut; şi, unite şi bine înţelese, ne oferă putinţa ca să ne dăm seama în ce raport stă lumea cu Dumnezeu, să apreciem după cuviinţă îndatoririle omului pentru a corespunde scopului în vederea căruia a fost creat, păstrându-şi şi afirmându-şi demnitatea de purtător al chipului Creatorului său, printr-o viaţă morală curată şi înaintând cu voinţă hotărâtă şi cu ajutor haric pe drumul mântuirii şi desăvârşirii.

          Ţinând seama de toate aceste şi rezumându-le, reţinem, referitor la cunoaşterea noastră, despre Dumnezeu şi lucrurile Lui, că ea este: a. nedeplină; b. indirectă; c. analogică, d. simbolică.

  • Nedeplină, pentru că puterea noastră de cunoaştere, ca şi în toate privinţele, este limitată, mărginită, iar Dumnezeu este nemărginit în orice privinţă. „Cunoştinţa noastră e în parte, şi prorocia noastră tot în parte… Acum vedem ca prin oglindă, în chicitură” (1 Co 13,9,12); „Mărginitul nu-L poate cuprinde pe Cel nemărginit” (Fer. Augustin); căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In 1,18), El fiind „Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată” (1 Tim 6,16), de care nu te poţi apropia; pe Dumnezeu, abia în viaţa cealaltă „Îl vom vedea precum este” (1 In 3,2).
  • Indirectă, pentru că numai plecând de la observarea lumii şi a lucrurilor din ea tragem concluzii cu privire la existenţa, Fiinţa şi însuşirile (atributele) lui Dumnezeu, în lume toate fiind mărginite, iar la Dumnezeu toate nemărginite.
  • Analogică sau prin comparaţie, pentru că numai aşa, adică prin comparaţie cu lucrurile sau existenţele din lume, putem să-L cugetăm pe Dumnezeu, iarăşi negând orice mărginire la Dumnezeu.
  • Simbolică, pentru că numai prin imagini sau figuri, adică prin simboluri, putem să expunem sau să formulăm, nouă înşine ca şi altora, ideile şi cunoştinţele despre Fiinţa lui Dumnezeu, care ne rămâne nepătrunsă în Sine. Astfel, şi Sfânta Scriptură Îl numeşte pe Dumnezeu „lumină neapropiată” (1 Tim 6,16),”foc mistuitor” (Evr 12,29) etc.

          Aici, în viaţa aceasta, cunoaşterea noastră religioasă, deşi obiectivă şi sigură ca întemeiată pe Revelaţie, este şi rămâne cu aceste note (nedeplină indirectă, analogică şi simbolică), cu toată că „cerurile spun mărirea lui Dumnezeu…” (Ps 18,19), pentru că „nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul, fără numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, fără numai Fiul şi acela căruia Fiul va voi să-i descopere” (Mt 11,27).

Cunoaşterea catafatică şi apofatică

          După forma de exprimare în general, afirmativă sau negativă, a cunoaşterii noastre despre Dumnezeu, această cunoaştere poate fi împărţită în catafatică (de la gr. καταφατικος = afirmativ) şi apofatică (αποφατικος = negativ=. Teologia utilizează aceste două numiri, catafatic şi apofatic, în înţelesul de căi de cunoaştere religioasă şi forme de exprimare a acestei cunoaşteri, cale afirmativă şi cale negativă, ca şi teologie catafatică şi teologie apofatică.

          Astfel, despre Dumnezeu afirmăm că este Cel viu şi personal, că este spirit absolut, că are toate perfecţiunile în sens absolut, că este atotbun, iubire, atotştiutor, atotînţelept, atotdrept, atotputernic etc. Acest chip de afirmare a adevărurilor despre Dumnezeu se numeşte catafatism.

          Cunoaşterea apofatică se caracterizează prin negarea oricărei imperfecţiuni în Dumnezeu, ceea ce, în fond, înseamnă afirmarea tuturor perfecţiunilor în El. În transcendenţa Fiinţei Sale personale, Dumnezeu rămâne necunoscut şi necuprins.

          Dumnezeu nu poate fi cunoscut în acelaşi chip în care sunt cunoscute realităţile din lumea creată, folosind ideile sau noţiunile de timp şi spaţiu şi raporturile dintre fenomenele naturale, fiindcă Dumnezeu le transcede pe toate. Astfel, spunându-se că Dumnezeu umple timpul şi spaţiul, nu s-a afirmat destul despre Dumnezeu, întrucât El depăşeşte toate în chip absolut, le transcede, fiind veşnic şi necuprins, nemărginit. De aceea, afirmându-se ceea ce nu este Dumnezeu, se spune mai mult despre El, despre misterul divin inefabil, inexprimabil în grai omenesc, decât se spune în concepte şi noţiuni afirmative. Teologia apofatică, apofatismul, susţine că negaţiile, anume propoziţiile negative despre perfecţiunile lui Dumnezeu, sunt mai potrivite, adică mai corespunzătoare obiectului la care se referă, adică la profunzimea misterului dumnezeiesc, pe care caută să-l exprime depăşind existenţele create. Dar cu toate acestea, misterul Fiinţei dumnezeieşti depăşeşte sau transcede atât catafatismul, cât şi apofatismul, rămânând în sine incognoscibil, de necunoscut, incomprehensibil, de necuprins cu mintea, şi inaccesibil, de neajuns la el prin puteri proprii.

          Cu toate acestea, apofatismul nu înseamnă agnosticism, adică lipsă de cunoaştere obiectivă, nici ignoranţă sau incultură, ci depăşire a mijloacelor obişnuite de cunoaştere. În fond, teologia apofatică se întemeiază pe ideea că Dumnezeu Cel viu, incognoscibil şi incomprehensibil, este în toată deplinătatea Sa mai evident spiritul omenesc decât toate celelalte existenţe. Este vorba, aşadar, nu despre o existenţă demonstrată logic, ci supralogic, prin evidenţa trăită a existenţei lui Dumnezeu şi prin orientarea firească a omului, ca dorinţă, ca nostalgie, spre Părintele lui ceresc. Iar evidenţa trăită a existenţei lui Dumnezeu presupune o pregătire pentru ea, printr-o strădanie spirituală, prin păşirea hotărâtă pe urcuş duhovnicesc, cu ajutor haric de la Dumnezeu şi cu râvnă, cu ferirea de patimi, cu asceză şi cu rugăciune din partea omului credincios. Acestui urcuş spiritual nu i se pune oprelişte, ci, dimpotrivă, neîncetat îndemn de înaintare (1 Co 12,31), de creştere spirituală spre vârsta deplinătăţii lui Hristos (Ef 4,13).

          Astfel, chiar şi apofatismul, cale de cunoaştere prin negaţie, apare ca depăşit, întrucât evidenţa trăită, experienţa spirituală, este pătrundere mistică, printr-un chip deosebit de pătrundere a luminii dumnezeieşti de înaltă intensitate în sufletele celor vrednici, Dumnezeu făcându-Se cunoscut, se înţelege că nu în Fiinţa Lui nepătrunsă, ci în energiile Lui necreate şi nedespărţite de Fiinţă, dar prin care El Se comunică şi Se împărtăşeşte. Simbolul cunoaşterii mistice a lui Dumnezeu este lumina taborică.

          Cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare cunoaştere a lui Dumnezeu este cea prin adevărata credinţă încălzită de iubire, coroana virtuţilor (1 Co 13,13). Căci „Dumnezeu este iubire” (1 In 4,16) şi, aceasta fiind, El coboară în lume, pe care o iubeşte (1 In 3,16), iar „noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit cel dintâi” (1 In 4,19) şi iubindu-L, ne ridicăm la El, fiindcă „iubireaeste de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaştem pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte nu-L cunoaşte pe Dumnezeu” (1 In 4,7-8), însă „cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 In 4,16).

          Din toate acestea nu rezultă, cum s-ar părea ţinând seamă de neputinţa pătrunderii cunoaşterii noastre în esenţa lucrurilor dumnezeieşti, că, în general, am cunoaşte prea puţin din cele ale lui Dumnezeu, anume din Fiinţa şi atributele Lui, ci, dimpotrivă, cunoaştem mult dacă ne străduim după cuviinţă să înaintăm pe calea cunoaşterii oferită nouă prin Revelaţia naturală şi supranaturală şi dacă ne silim s-o transpunem în viaţă. Căci cunoaştem tot ce ne este necesar pentru mântuire, şi nici un credincios adevărat nu poate nici gândi şi nici spune că Biserica drept măritoare nu-l învaţă tot ce este de trebuinţă pentru mântuire.

Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii

          Cunoaşterea prin afirmaţii şi negaţii a lui Dumnezeu este mai mult o cunoaştere intelectuală, iar în cunoaşterea apofatică, prin smerenie şi experienţă duhovnicească, fac progrese oamenii îmbunătăţiţi, dar toţi credincioşii Îl cunosc pe Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii lor (Pr. D. Stăniloaie).

          Pe Dumnezeu Îl cunoaşte fiecare credincios în acţiunea providenţială a lui Dumnezeu cu el, prin care este condus în toate împrejurările vieţii sale, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, uneori hărăzindu-i-se bunuri, alteori privându-l în chip pedagogic de ele. Acest mod concret de cunoaştere a lui Dumnezeu prin călăuzirea lui Dumnezeu este numit de Sf. Maxim Mărturisitorul pronie şi judecată. Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin apelul pe care ni-l face în diferite împrejurări, în contactele şi solicitările semenilor care, uneori, ne pun răbdarea la grele încercări, în necazurile şi încercările care vin asupra noastră cu voia noastră, în insuccesele trecătoare sau mai îndelungate, în bolile proprii sau ale celor apropiaţi, în mustrările conştiinţei pentru păcatele şi greşelile săvârşite, dar şi în ajutorul ce-l primim de la Dumnezeu în biruirea lor, ca şi a altor piedici şi greutăţi ce ne stau în cale. Este o cunoaştere a lui Dumnezeu care ne sensibilizează mai direct faţă de Dumnezeu şi care ne ajută la găsirea unui drum propriu de desăvârşire, de manifestare a credinţei şi sporire a dragostei noastre faţă de El şi semeni.

          În această călăuzire a lui Dumnezeu, cunoaştem practic bunătatea, puterea, dreptatea, înţelepciunea şi marea răbdare a Lui cu noi, ca şi grija Lui atentă faţă de noi şi planul lui Dumnezeu cu noi. În această cunoaştere eu nu-L cunosc în general pe Dumnezeu ca pe Creatorul şi Proniatorul a toate, ci Îl cunosc în grija Lui specială pentru mine. În planul Lui cu mine, în care mă conduce în mod special, prin încercările, apelurile, revendicările şi direcţiile particulare pe care mi le adresează în viaţă, spre a mă stimula la îndeplinirea datoriilor mele sau în remuşcările pentru neîmplinirea îndatoririlor mele speciale.

          Îndeosebi împrejurările grele produc în noi o sensibilizare mai acută şi o subţiere a fiinţei noastre pentru viaţa religioasă. Ele fac sufletul mai sensibil pentru prezenţa lui Dumnezeu, care are un plan deosebit cu mine, ele mă împing la o rugăciune mai simţită către El: „Întru necazul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit” (Ps. 119,1). Atunci când ne rugăm mai insistent, atunci cerem mai insistent ajutorul Lui, experimentându-L ca pe o Persoană atotbună, care nu rămâne indiferentă la necazurile noastre. Îndeosebi psalmii Vechiului Testament dau expresie acestei cunoaşteri directe a lui Dumnezeu, în împrejurările concrete ale vieţii.

          Dumnezeu ni se face cunoscut în toate suferinţele şi dificultăţile noastre, dacă căutăm să vedem şi greşelile noastre care stau la baza lor, căci adesea am uitat să vedem în tot ceea ce avem darurile lui Dumnezeu, purtându-ne într-un mod nemulţumitor şi nerecunoscător faţă de El, pentru că nu le-am folosit ca daruri pentru alţii, motiv pentru care ni le şi ia înapoi. În acest sens – zice Sf. Simeon Metafrastul – „toate aceste încercări ţi s-au întâmplat din dreapta judecată şi poruncă a Iubitorului de oameni Dumnezeu, pentru că te-ai arătat nerecunoscător faţă de El. Căci cele ce le-ai dat Binefăcătorului tău, acelea le-ai luat. Şi cu ce măsură ai măsurat, cu aceea ţi se va măsura, şi dreaptă este judecata lui Dumnezeu care s-a făcut cu tine, suflet nerecunoscător şi nemulţumitor, care ai uitat de binefacerile lui Dumnezeu. Căci ai uitat marile şi bogatele daruri ale Binefăcătorului tău, pe care El ţi le-a făcut”. Iar Nicodim Aghiritul spune că „Dumnezeu foloseşte mijloace de constrângere şi smerire când omul începe a se încrede în sine. Atunci îl aduce la cunoaşterea de sine. Uneori îngăduie ca omul că dacă în erori, mai mari sau mai mici, în proporţie cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare sau mai mică”. Cunoaşterea noastră despre Dumnezeu este în acelaşi timp şi o cunoaştere a noastră înşine, a limitelor şi neputinţelor noastre, de aceea necunoaşterea noastră este de fapt lipsă de smerenie, mândrie, nerecunoştinţă şi nemulţumire faţă de El şi semeni.

          Pe Dumnezeu Îl cunoaştem şi în solicitările semenilor noştri. În fiecare om ne întâmpină de fapt Hristos, solicitându-ne sprijinul şi ajutorul (Mt. 25,35-45). În mâna întinsă a săracului este mâna întinsă a lui Hristos, în vocea lui auzim vocea lui Hristos, în suferinţa lui e suferinţa lui Hristos pentru toate mădularele Sale, pe care noi o prelungim. În toate Dumnezeu coboară la noi şi ni Se face cunoscut. Toate împrejurările şi persoanele cu care venim în contact sunt apeluri ale lui Dumnezeu, prin care El ni Se adresează şi ne solicită şi prin care Îl întâlnim concret în viaţa noastră.

          Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii este deci o cunoaştere existenţială a lui Dumnezeu în raporturile Lui directe cu noi, când experiem caracterul Lui personal şi marea Sa iubire faţă de noi, ca şi pe Creatorul, Proniatorul şi Mântuitorul nostru.

The Word of Knowledge in Action – A Practical Guide for the Supernatural Church

25 de sfaturi despre viață de la bătrânii japonezi


  1. Să fii ceea ce ești!
    Una dintre cele mai mari provocări în viață este să fii tu însuți într-o lume care încearcă să te facă precum toți ceilalți. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca tine, mai deștept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii să te placă. Fii tu însuți și oamenii potriviți te vor iubi pe tine, cel adevărat.
  2. Trecutul
    Nu vei putea începe următorul capitol din viața ta, dacă vei continua să îl citești pe ultimul.
  3. Frica să greșești
    Făcând ceva și obținând un rezultat greșit este mai productiv decât să nu faci nimic. Orice reușită are o urmă de eșec în spatele ei și orice eșec te conduce spre succes. Vei ajunge să regreți mai mult lucrurile pe care nu le-ai făcut decât pe cele pe care le-ai făcut.
  4. Problemele
    Înfruntă-le cu capul sus. Nu, nu va fi ușor. Nu este nicio persoană în lume care poate depăși fără greșeală toate complicațiile cu care viața ne pune față în față. Nu suntem făcuți să rezolvăm instant toate probleme apărute. Nu așa am fost creați. De fapt, am fost creați să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniți, să ne împiedicăm și să cădem. Pentru că tocmai asta este întregul scop al vieții – să ne înfruntăm problemele, să învățăm din ele, să ne adaptăm și să le rezolvăm în timp. Asta e, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.
  5. A minți
    Poți minți pe oricine din lumea întreagă, însă nu te poți păcăli pe tine.Viețile ni se îmbunătățesc numai când acceptam provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înșine.
  6. Nevoile proprii
    Cel mai dureros lucru este să te pierzi, pe tine ca persoană, atunci când iubești pe cineva prea mult și să uiți că și tu ești special. Da, ajută-i pe ceilalți, dar ajută-te și pe tine. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a-ți urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru tine, acel moment e acum.
    ești pregătit … Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit când apare o nouă șansă. Pentru că cele mai multe oportunități din viață ne forțează să trecem dincolo de zona noastră de confort. În orice situație, ne vom simți întâi insufiecient pregătiți. Dar asta ține de procesul de învățare, nu-i așa?
  7. Relații din motive greșite
    Relațiile trebuie alese înțelept. Este mai bine să fii singur decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să te grăbești. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoane potrivite și din motivele corecte. Îndrăgostește-te pentru că așa simți, nu pentru că te simți singur.
  8. Relații noi
    Vei învăța că în viață oamenii pe care-i întâlnești, îi întâlnești cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor învăța câte ceva. Dar, cel mai important, vor fi și câțiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine.
  9. A concura cu toți ceilalți din jurul tău
    Nu te mai gândi la ce fac ceilalți mai bine decât tine. Concentrează-te să îți bați propriile recorduri zilnic. Succesul este până la urma o luptă doar între tine și propria-ți persoană.
  10. Invidia pe ceilalți
    Invidia înseamnă să numeri toate harurile cu care au fost dăruiți alții, în loc să te uiți la tine și la ce ai primit tu. Întreabă-te următorul lucru: “Ce am eu și toată lumea își dorește?”.
  11. Mustrarea pentru greșelile vechi
    Putem iubi persoanele nepotrivite și putem plânge pentru lucrurile greșite, însă, indiferent ce întorsătură ia viața, un lucru este sigur: greșelile ne ajută să găsim acele persoane și acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toți greșim, toți ne zbatem și chiar toți regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ți se întâmplă, bun sau rău, te pregătește pentru un moment care urmează să vină.
  12. Cumpărarea fericirii
    Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite – dragostea, râsul, prietenia … Completați voi lista mai departe.
  13. Așteptarea fericirii de la ceilalți
    Dacă nu ești mulțumit cu tine, așa cum ești, nu vei fi fericit nici în relații cu alte persoane. Trebuie să-ți creezi stabilitate și fericire în propria viață înainte de a o împărtași cu altcineva.
  14. A trăi în gol, gândindu-te și răzgândindu-te
    Nu mai analiza așa de mult la fiecare situație căci vei crea probleme care nici măcar nu existau. Evaluează situația și acționează. Nu poți schimba lucrurile cu care refuzi să te confrunți. Progresul implică riscuri. Punct! Ca să marchezi un gol, trebuie ca întâi să dai drumul la minge.
  15. A plânge de milă
    Surprizele neplăcute cu care viața te pune față în față nu fac decât să îți netezească calea în direcția care era menită pentru tine. Poate nu înțelegi și nu vezi asta în momentul în care lucrurile rele se petrec și poate îți va fi greu. Dar reflectă și la celelalte lucruri negative care ți s-au întâmplat în trecut. Vei observa destul de des că fiecare dintre ele te-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situație fericită. Așa că zâmbește! Lasă-i pe toți să vadă că astăzi ești mult mai puternic decât erai ieri. Și astfel vei fi.
  16. A ține supărări
    Nu îți trăi viața cu ură în suflet. Vei ajunge să te rănești mai mult pe tine decât pe oamenii pe care îi urăști. Iertarea nu înseamna “Ceea ce mi-ai făcut este în regulă”, ci iertarea înseamnă ” Nu o să te las să îmi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este răspunsul… Renunță la ranchiună, găsește-ți pacea și eliberează-te. Și, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este și pentru tine. Atunci când este nevoie, iartă-te și pe tine, mergi mai departe și încearcă să te descurci mai bine data viitoare.
  17. Nivelul
    Refuză să îți cobori standardele doar pentru a-i mulțumi pe cei care refuză să și le ridice pe ale lor.
  18. Explicații și scuze la nesfârșit pentru greșeli
    Prietenii tăi nu au nevoie de asta, iar dușmanii tăi oricum nu vor crede. Doar fă ceea ce simți că este corect. Frumusețea bucuriilor mărunte … Bucură-te de lucrurile mărunte pentru că într-o zi te vei uita înapoi și vei descoperi că ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viața ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut râzând cu cei care contează pentru tine.
  19. Să faci lucrurile perfect
    Societatea nu premiază perfectioniștii, ci ii recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârșit.
  20. Calea ușoară
    Viața nu e ușoară, mai ales atunci când plănuiești să obții ceva care să merite. Nu alege calea ușoară care să te ducă acolo. Realizează ceva extraordinar.
  21. Lucrurile sunt minunate, atunci când nu sunt…
    Este în regulă să te împiedici din când în când . Nu trebuie să te prefaci sau să demonstrezi mereu că ești puternic. Nu ar trebui să fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalți – plângi, daca simți nevoia – este sănătos să îți verși lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit să zâmbești din nou.
  22. A învinui pe alții pentru necazurile tale
    Îți vei realiza visurile în măsura în care îți vei asuma responsabilitatea pentru viața ta. Când îi învinuiești pe alții pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor părți din viața ta.
  23. Griji
    Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puțin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puțin veselă. Pentru a afla dacă merită să te îngrijorezi pentru o situație întrebă-te următorul lucru: “Va mai conta situația asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, e clar că îți faci griji inutil.
  24. Concentrare pe ce NU vrei să se întâmple
    Concentreaza-te pe ce îți dorești să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei povești de succes. Dacă te trezești în fiecare dimineață gândindu-te că ceva minunat ți se va întâmpla în ziua respectivă și ești puțin atent, vei observa destul de des că ai avut dreptate.
  25. A fi nerecunoscător
    Oricât de bună sau grea a fost viața până în acel moment, trezește-te dimineața și fii mulțumit că trăiești. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să te gândesti la ceea ce îți lipsește, gândește-te la ceea ce ai tu și le lipsește altora.
    Viața este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva te vrea în viața lui, îți va face loc în ea, nu trebuie să te bați tu pentru un loc acolo. Nu încerca să te bagi cu forța în sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Amintește-ți mereu că prietenii adevărați nu-ți sunt cei care îi ai lângă tine când ești fericit, ci cei care îți sunt aproape când ți-e cel mai greu!

The Daniel Fast – Feed Your Soul Strengthen Your Spirit and Renew Your Body

Dacă vrei să fii un om împlinit, citește sfaturile unui șaman


tumblr_static_767_max

  1. Când mergi pe drum și vezi o pană, care stă pe pământ, ia-o acasă. Ai putea să o pui într-o vază, să o atârni sau pur și simplu să o pui pe un raft. Aceasta este „o amuletă” care îți va proteja casa. 
  2. Strânge pietre de pe albiile râurilor.Ele posedă energie și putere.
  3. Din toate puterile încearcă să-i ajuți pe ceilalți.Dacă nu le poți dărui fericire, măcar nu le face rău.
  4. Pentru ați realiza visul, uneori este destul un singur pas.Nu îți fie frică de greutăți. Ele sunt și vor fi întotdeauna!
  5. Primul tău principiu în viață este să refuzi să faci cuiva rău. Gândește-te.
  6. Atunci când vei deveni sursa de fericire pentru cineva, atunci vei fi cel mai fericit om de pe pământ.Însă dacă ai devenit sursa de nefericire pentru cineva, vei fi primul cel nefericit.
  7. Măcar o oră în zi stai în liniște.Ea îți este la fel de necesară precum este comunicarea.
  8. Abilitatea de a iubi este cel mai important lucru pe care îl face un om pe pământ. 
  9. Nu arunca gunoiul în apă.Duhul apei poate să se înfurie. Aruncă mai bine pâine, lapte sau bănuți.
  10. De obicei, noi numim trecutul vremea glorioasă din viața noastră. Este o greșeală.Este foarte important să înțelegem că fiecare moment din viața noastră – este acel moment din aur.
  11. Nu există religia și credința perfectă. Există un singur Dumnezeu. 
  12. Dacă vrei să schimbi lumea, începe de la tine. 
  13. Există o vorbă în popor: nu mușca mâna celor care te hrănesc. 
  14. Viața este o perioadă de timp foarte scurtă. Nu o pierde în lacrimi, certuri, curvie și alcool. Ai putea să faci bine, să dai viață copiilor, să te odihnești și să faci alte lucruri foarte frumoase. 
  15. Dacă iubitul/iubita tău/ta s-a supărat pe tine, dacă nu ești vinovat/ă – îmbrățișează-l/o, ține-l/o strâns strâns și se va liniști.
  16. Dacă îți este greu pe suflet și simți neliniște în interior, cântă.Cântă orice. Și sufletul tău se va liniști.
  17. Dacă vrei să faci ceva, crede în forțele proprii.Pentru că frica te va opri. Întotdeauna. Nu îți pierde speranța și mergi înainte.
  18. Ține minte un lucru: fiecare va primi ceea ce merită. 
  19. Viața poate să se întoarcă la tine cu fața sau cu spatele. Însă puțini înțeleg că noi singuri o întoarcem.Toate gândurile rele noi le atragem. Trăiește liniștit. Nu invidia pe nimeni și nimic. Și ce dacă vecinul are o mașină de lux? Mutra lui nu va deveni mai frumoasă și burta de la bere nu se va transforma într-un abdomen cu 6 pătrățele. Mai des zâmbește și vei primi multe zâmbete în schimb.
  20. Dacă vrei să fii respectat, respectă-i pe cei din jurul tău.La bine răspunde cu bine, la rău, răspunde cu ignoranță. Omul care ți-a făcut rău va suferi mai mult pentru că nu l-ai luat în seamă.
  21. Nu bea alcool. Deloc.Asta îți strică viața și sănătatea. Sunt zeci de mii de modalități pentru ca să te relaxezi.
  22. Niciodată nu avea regrete. Ele sunt în plus.Tot ce se face, se face întotdeauna spre bine.
  23. Pietrele care seamănă cu animale nu trebuie niciodată să le strângi. Îți pot aduce ghinion. 
  24. Ascultând muzica bună, poți să te eliberezi de toată energia negativă pe care ai adunat-o în timpul zilei.Muzica e un fel de meditație care aduce echilibru în viața noastră.
  25. Pentru a respira mai ușor și pentru a-ți fi mai ușor pe suflet, învață să plângi. 
  26. Dacă ai nimerit într-o situație din care nu vezi nici o ieșire, ridică o mână cât mai sus. Apoi brusc dă-o jos și spune: DUCĂ-SE NAIBII!Și mai gândește-te odată…
  27. Atunci când femeia merge la cumpărături, ea cumpără fericire pentru familia ei.Iar bărbatul trebuie să îi asigure banii femeii, pentru ca ea să cumpere cele mai bune produse. Familia care economisește pentru produsele alimentare este predispusă la sărăcie și nefericire.
  28. Dacă te simți prost sau ceva te neliniștește, încearcă să te miști în ritm de dans. Îți vei reîntoarce energia și îți vei elibera creierul de griji. SURSA

Shaman Healer Sage – How to Heal Yourself and Others with the Energy Medicine of the Americas