detoatepentrutotisimaimult

Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei; […] Domnul însă i-a zis:
„În pântecele tău sunt două neamuri și două popoare se vor ridica din
pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt și cel mai mare
va sluji celui mai mic!” Geneza/Facerea 25:22,23

Dualitatea este o condiție inerentă a vieții. Tot ce există e dublu. Omul este o creatură duală cu principii contrare încastrate în natura lui. Ele se războiesc înlăuntrul lui și prezintă atitudini antagoniste asupra vieții. Acest conflict este căutarea veșnică, războiul din ceruri, lupta nesfârșită a omului tânăr sau interior al imaginației pentru a-și afirma supremația Sa asupra omului bătrân sau exterior al simțurilor.

• • Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi. Matei 19:30

• • Cel Care vine după mine, Care înainte de mine a fost. Ioan 1:27

• [Omul cel dintâi este din pământ, pământesc;] omul cel de-al doilea este din cer. 1Corinteni 15:47

Omul începe să se trezească la viața imaginativă în momentul în care începe să simtă prezența unei alte ființe în el însuși.

 În pântecele tău sunt neamuri două, dușmane din naștere soiuri; unul mai puternic va fi, cel mare celui mic va sluji!

Sunt două centre de gândire distincte sau viziuni asupra lumii în posesia fiecărui om. Biblia vorbește despre aceste două perspective ca „firească” și spirituală [sau,„duhovnicească”].

•  Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește.1Corinteni 2:14

                Corpul interior al omului este la fel de real în lumea experienței subiective ca și corpul său exterior în lumea realităților externe, dar corpul interior exprimă o parte mai fundamentală a realității. Acest corp interior al omului trebuie să fie exercitat conștient și dirijat. Lumea interioară a gândului și simțirii la care este racordat corpul interior are propria sa structură reală și există în propriul său spațiu subtil. Sunt două tipuri de mișcare, una care se racordează corpului interior și alta, care se racordează corpului exterior.

Mișcarea care se racordează corpului interior este cauzală, iar mișcarea externă e supusă constrângerilor. Mișcarea internă o determină pe cea externă, care îi este atașată, aducând în cea externă o mișcare care e similară cu acțiunile corpului interior. Mișcarea internă este forța prin care toate evenimentele sunt înfăptuite. Mișcarea externă este supusă constrângerii aplicate de mișcarea corpului interior.

Ori de câte ori acțiunile corpului interior corespund acțiunilor pe care corpul exterior trebuie să le facă pentru a-și potoli dorința, acea dorință va fi înfăptuită.

     Construiește mental un scenariu care implică faptul că dorința ta este împlinită și fă unul care implică mișcarea sinelui. Imobilizează-ți sinele fizic exterior. Procedează exact ca și când ar urma să tragi un pui de somn și începe acțiunea predeterminantă în imaginație. O reprezentare vie a acțiunii este începutul acelei acțiuni. Apoi, pe măsură ce adormi, imaginează-te conștient în scenă. Durata somnului nu are importanță, un somn scurt e suficient, dar ducerea acțiunii în somn întărește fantezia în fapt.

La început gândurile tale pot fi ca oile răzlețe care nu au păstor. Nu dispera. De ți se va depărta atenția de șaptezeci de ori câte șapte, adu-o-napoi de șaptezeci de ori câte șapte la cursul său predeterminat până ce, de la oboseala rătăcirii, va urma calea indicată.Călătoria interioară nu trebuie făcută niciodată fără direcție. Când o apuci pe drumul interior, vei face [în exterior] ceea ce ai făcut mental înainte de a începe. Mergi după recompensa pe care deja ai văzut-o și ai acceptat-o.

În Drumul spre Xanadu, profesorul John Livingston Lowes spune:

Dar de mult aveam sentimentul, pe care acest studiu l-a transformat în convingere, că Fantezia și Imaginația nu sunt două puteri defel, ci una. Singura diferență care există între ele stă, nu în materialul cu care ele operează, ci în gradul de intensitate al puterii operante însăși. Lucrând la tensiune înaltă, energia imaginativă asimilează și transmută; coborâtă, aceeași energie cuprinde și unește acele imagini care, la cel mai înalt nivel, se absorb indisolubil într-una singură.

Fantezia adună, imaginația contopește.

   Iată o aplicație practică a acestei teorii. Cu un an în urmă, o fată oarbă ce locuia în orașul San Francisco s-a găsit confruntându-se cu o problemă de transportare. O rerutare a autobuzelor a silit-o să facă trei schimburi între casă și birou. Acest lucru a lungit călătoria ei de la cincisprezece minute la două ore și cincisprezece minute. S-a gândit serios la această problemă și a ajuns la decizia că o mașină era soluția. Știa că nu putea conduce o mașină, dar simțea că putea fi condusă cu o mașină. Testând această teorie conform căreia „ori de câte ori acțiunile corpului interior corespund acțiunilor pe care corpul exterior trebuie să le facă pentru a-și potoli dorința, acea dorință va fi înfăptuită”, și-a spus, „voi sta aici și voi imagina că sunt condusă spre birou cu o mașină”.

Stând în camera sa de zi, a început să se imagineze așezată  într-o mașină. Simțea ritmul motorului. Își imagina că simțea mirosul de benzină, mișcarea mașinii, atingea mâneca șoferului și descoperea că  șoferul era un bărbat. Simțea mașina oprindu-se și, întorcându-se spre însoțitorul său, spunea, „Mulțumesc foarte mult, domnule”. La care el răspundea, „Plăcerea e toată a mea”. Apoi cobora din mașină și auzea zgomotul ușii închizându-se. Mi-a spus că își centra imaginația pe a fi în o mașină și, deși oarbă, vedea orașul din călătoria ei imaginară. Nu se gândea la călătorie. Se gândea din călătorie și tot ce implica asta.

Două zile consecutiv, fata cea oarbă și-a continuat călătoria imaginară, dându-i întreaga bucurie și vitalitate senzorială a realității.

La câteva ore după cea de-a doua călătorie imaginară, un amic i-a relatat o povestire din ediția de seară a ziarului. Era despre un bărbat ce era interesat de problematica nevăzătorilor. Fata cea oarbă i-a telefonat și i-a expus problema. Chiar a doua zi, pe drum spre casă, el se opri la un bar și, stând acolo, simți impulsul de a spune povestea fetei oarbe prietenului său, proprietarul barului. Un străin, auzind discuția, s-a oferit să o conducă pe fata cea oarbă spre casă în fiecare zi. Cel care spusese povestea a replicat,

„Dacă tu o vei duce acasă, eu o voi duce la serviciu”. Asta a fost acum mai bine de un an, și din ziua aceea, această fată oarbă e condusă la și de la birou de către acești doi domni. Acum, în loc să petreacă două ore și cincisprezece minute schimbând trei autobuze, ajunge la serviciu în mai puțin de cincisprezece minute. Iar în acea primă zi spre lucru, s-a întors spre bunul ei samarinean și a spus, „Mulțumesc foarte mult, domnule”; iar el a răspuns, „Plăcerea e toată a mea”.

            Astfel, obiectele imaginării sale fuseseră pentru ea realitățile din care manifestarea fizică s-a manifestat ca martor. Principiul animator determinant fusese călătoria imaginară. Triumful ei poate fi o surpriză numai pentru aceia care nu știu despre călătoria ei interioară. Ea văzuse mental lumea din călătoria ei imaginară cu o asemenea claritate a viziunii încât fiecare aspect al orașului a căpătat identitate.Aceste mișcări interioare nu numai că produc mișcările exterioare corespunzătoare: aceasta e legea care operează în spatele tuturor aparențelor fizice.

Acela care practică aceste exerciții de bilocație își va dezvolta în chintesență puteri de concentrare neobișnuite, obținând inevitabil trezirea conștienței în lumea mult mai largă dimensional, cea interioară. Dând [exercițiului imaginar] un puternic realism, ea și-a împlinit dorința, căci, văzând orașul din sentimentul dorinței sale împlinite, ea a potrivit starea dorită  și și-a acordat sieși ceea ce oamenii adormiți cer de la Dumnezeu.

Pentru a-ți realiza dorința, o acțiune trebuie să înceapă în imaginația ta, separat de evidența simțurilor, incluzând mișcarea sinelui și implicând împlinirea dorinței tale. Când are loc acțiunea pe care sinele exterior o face pentru a satisfice dorința, acea dorință va fi realizată. Mișcarea oricărui obiect vizibil este cauzată nu de lucrurile din afara corpului, ci de lucrurile dinlăuntrul lui, care operează de dinăuntru în afară.

Călătoria este în tine însuți. Călătorești de-a lungul autostrăzilor lumii interioare. Fără mișcare interioară, este imposibil să aduci ceva la suprafață. Acțiunea interioară este senzație introvertită. Dacă vei construi mental un scenariu care implică faptul că deja ți-ai realizat obiectivul, apoi închizi ochii și îți lași gândurile spre înăuntru, centrându-ți imaginația pe toată durata în acțiunea predeterminată și luând parte la acea acțiune, vei fi devenit o ființă auto-determinată.

Acțiunea interioară comandă toate lucrurile în funcție de natura fiecăruia. Încearcă și vei vedea că un ideal dezirabil, odată formulat, este posibil – fiindcă numai prin acest proces al experimentării îți poți realiza posibilitățile. Astfel se realizează acest principiu creativ. Deci indiciul pentru a trăi cu scop este de a-ți centra imaginația în acțiune și de a simți dorința împlinită cu asemenea conștiență, atâta simțire, încât inițiezi și experimentezi mișcarea din lumea interioară.

Ideile acționează numai dacă sunt simțite, dacă trezesc mișcarea interioară. Mișcarea interioară este condiționată de auto-motivare, iar mișcarea exterioară de constrângeri.

Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă,/Iosua 1:3,

Și, amintește-ți,

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic,/Țefania/Sofronie 3:17

Neville Goddard