detoatepentrutotisimaimult

Respiraţia completă a yoghinilor

Simplul exerciţiu următor vă va da o idee de ceea ce este respiraţia completă:

1. Staţi pe scaun sau în picioare. Aspiraţi pe nări trăgând aerul încet şi într-un mod continuu. Umpleţi de la început partea inferioară a plămânilor, ceea ce se face prin acţiunea diafragmei umflând abdomenul care lăsând-o în jos, va exercita o uşoară presiunea asupra organelor abdominal împingând înainte pereţii interiori ai abdomenului. Pe urmă umpleţi partea mijlocie a plămânilor făcând să iasă în afară capetele inferioare, sternul şi pieptul. În sfârşit, umpleţi partea superioară bombând partea de sus a pieptului şi ridicând în afară cele şase sau şapte perechi de coaste superioare. La început poate să vi se pară că acest exerciţiu se descompune în trei mişcări distincte, dar nu este nimic.

Aspiraţia trebuie să fie neîntreruptă, cavitatea toracică întreagă, de la diafragmă până la regiunea claviculară, fiind dilatată într-o mişcare continuă, uniformă. Evitaţi de a aspira sacadat şi căutaţi a face mişcare lentă şi într-un mod continuu. Cu puţină practică, veţi învinge teama, tendinţa de a executa mişcarea în trei timpi şi veţi ajunge repede a face complet inspiraţia în câteva secunde.

 2. Reţineţi aerul un moment. Expiraţi lent, menţinând pieptul drept, retrăgând uşor abdomenul şi ridicându-l încet pe măsură ce aerul iese din plămâni. Când aerul iese în întregime exhalat, lăsaţi liber (odihniţi) pieptul şi abdomenul. Cu puţină practică veţi ajunge să executaţi şi această parte a exerciţiului cu mare uşurinţă şi ritmul odată căpătat, mişcarea se va executa aproape automat. Veţi vedea că în acest mod de respiraţie toate părţile aparatului aspirator sunt puse în joc şi că întreaga capacitate a plămânilor până la loburile cele mai îndepărtate, este pusă în funcţiune.

Veţi uşura mult silinţa dumneavoastră, exersând în faţa unei oglinzi şi rezemând uşor mâinile deasupra abdomenului, ca să vedeţi toate mişcările. La sfârşitul inspiraţiei ar fi bine de a ridica uşor din timp în timp umerii şi clavicula pentru a permite aerului să treacă liber în mijlocul lobului superior al plămânului drept, care este câteodată locul de preferinţă al tuberculozei. La început, veţi simţi poate unele dificultăţi de a practică acest exerciţiu, dar cu răbdare şi perseverenţa veţi reuşi a-l face cu uşurinţă. 

Efectele fiziologice ale respiraţiei complete

Nicio insistenţă nu este prea mare, dacă este făcută pentru arătarea avantajelor rezultând din practicarea respiraţiei complete. Practica respiraţiei complete vă va prezerva de ftizie (tuberculoză) şi de alte boli ale organelor respiratorii. Istovirea (slăbirea) omului este datorată mai cu seamă unei vitalităţi micşorate, unei debilităţi generale a corpului rezultând din faptul că aerul nu pătrunde în cantitate suficientă în plămâni.

Un organism slăbit lasă câmp liber atacurilor bolilor. În respiraţia imperfectă, o mare parte a plămânilor rămâne inactivă, oferind un teren prielnic dezvoltării bacililor care invadează în curând ţesuturile şi le distrug. Un ţesut pulmonar sănătos va rezista la aceste atacuri şi singurul mijloc de a avea un ţesut pulmonar sănătos este de a utiliza plămânii.

Veţi remarca că suferinzii de piept au aproape toţi pieptul strâmt, mic. Ce înseamnă asta? Foarte simplu: aceşti oameni respiră rău şi prin urmare pieptul lor n-a putut să se dezvolte. Omul care practică respiraţia completă are un piept larg şi acela care are un piept strâmt ar putea să-l dezvolte până la proporţiile sale normale adoptând acest fel de respiraţie. S-ar evita adesea răcelile şi guturaiurile practicând respiraţia completă; dacă aveţi frisoane, respiraţi riguros timp de câteva minute şi veţi simţi o senzaţie plăcută de căldură în tot corpul vostru. Cea mai mare parte din răceli sunt uşor vindecabile prin respiraţia completă.

Calităţile sângelui depind în mare parte de oxigenarea sa în plămâni. Atunci când el este insuficient oxigenat sângele este sărac şi încărcat cu tot felul de impurităţi; organismul suferă atunci de lipsa de hrană şi se găseşte adesea otrăvit de materiile toxice care n-au putut fi eliminate. Fiecare organ, fiecare parte a corpului se hrăneşte prin sânge; vedeţi deci efectul ce poate avea un sânge necurat asupra întregului organism.

Remediul este simplu: practicaţi respiraţia completă a Yoginilor. Stomacul şi celelalte organe de nutriţie  suferă şi ele efectele unei rele respiraţii. Nu numai că sunt rău hrănite prin lipsa oxigenului, dar cum alimentele trebuie să fie oxigenate înainte de a fi digerate şi asimilate şi cum oxigenul necesar acestei operaţii nu poate proveni decât din sânge o rea respiraţie va avea implicit drept consecinţe o rea digestie şi o asimilare imperfectă.

Şi când asimilarea este imperfectă (insuficientă) corpul primeşte din ce în ce mai puţină hrană, apetitul lipseşte, vigoarea corporală descreşte, omul slăbeşte şi se ruinează.

Bună funcţionare a sistemului nervos depinde la fel de o bună respiraţie. Creierul şira spinării, nervii chiar, când sunt insuficient hrăniţi de sânge, devin „instrumente mediocre pentru a produce, a înmagazina şi transmite forţa nervoasă; iar ei vor fi insuficienţi hrăniţi dacă o cantitate suficientă de oxigen nu va pătrunde în plămâni.

Se ştie până la ce punct starea organelor de reproducere influenţează asupra sănătăţii generale. Nu putem intra aici în detaliul acestui subiect pe care l-am tratat în lucrarea „Comment requirir ou augmonter son Energie Vitale” a d-lui Ebbard Rich; noi vom spune numai că respiraţia completă determină un ritm care este adevăratul ritm al naturii şi care menţine această parte importantă a organismului într-o condiţie normală. Totodată veţi remarca că dacă organele reproducătoare sunt fortificate, înviorate, organismul întreg se va găsi întărit la rândul său, prin acţiunea reflexă şi simpatică.

Nu vom mai zice prin aceasta că josnicele instincte ale sexului vor fi dezvoltate prin aceasta, departe de noi această idee. Yoghinii propovăduiesc din contră abstinenţa şi castitatea şi ei au învăţat să domine pasiunile lor dar controlul asupra instinctelor sexuale nu înseamnă slăbiciune sexuală.

Yoghinii arată că bărbatul sau femeia a căror organe de reproducere sunt într-o stare normală şi sănătoasă, va poseda o voinţă mai puternică pentru a controla pasiunile sale; ei socotesc că perversiunea sexuală provine în mare parte dintr-un defect al sănătăţii fizice şi rezultă din condiţiile bolnăvicioase a organelor de reproducere. Yoghinii ştiu că energia sexuală poate fi păstrată şi întrebuinţată pentru dezvoltarea corpului şi a spiritului, în loc de a fi risipită cum se face adesea cu excesurile de toate felurile. Vom da mai departe unul din exerciţiile preferate de Yoghini pentru transformarea energiei sexuale.

Idealul unui Yoga este un corp viguros şi o sănătate a tuturor părţilor ce-l compun sub controlul unei voinţe puternice. În respiraţia completă diafragma se contractă în timpul inspiraţiei şi exercită o uşoară presiune asupra ficatului, stomacului şi a celorlalte organe care sunt astfel supuse la un fel de masaj care stimulează acţiunea lor. Fiecare aspiraţie determină acest mic masaj intern, care uşurează funcţionarea normală a organelor de nutriţie şi eliminare.

În timpurile actuale lumea apuseană se preocupă mult de „Cultura Fizică” ceea ce este un lucru excelent, dar în entuziasmul său se pare a uita că exerciţiul muşchilor externi nu este totul. Organele interne au trebuinţă de exerciţiu şi acest exerciţiu nu poate fi obţinut decât pe calea respiraţiei naturale.

Diafragma este instrumentul special al acestui exerciţiu, mişcarea sa deplasează organele importante ale nutriţiei şi eliminării lor şi operează masajul de care am vorbit. Fiecare dată când noi respirăm sângele este împins în aceste organe, de unde este gonit prin compresiune după ce le-a întărit şi înviorat. Putem conchide din cele ce vom spune că nu numai respiraţia completă dezvoltă pieptul şi plămânii, dar că ea da celorlalte organe exerciţiul care le este necesar şi fără care ele s-ar atrofia, după cum se vede acţiunea sa este „completă.”

Judy Boisson

Teoria ezoterică a respiraţiei