Şi totuşi, cine ne influenţează karma? – Subconştientul controlează
Dacă aţi spus vreodată că aveţi două păreri diferite despre ceva, aţi avut dreptate. Mintea care a avut această idee a fost cea conştientă – acel mic procesor de 40 de biţi, care reprezintă baza gandirii cognitive, a identităţii personale şi a liberului arbitru. Este partea de minte care emite dorinţe şi intenţii şi, prin urmare, partea care-L face pe Dumnezeu să radă. Gluma e că acea parte de minte işi imaginează cine credem că suntem, dar ne controlează doar 5%, sau mai puţin, din viaţă. Datele arată ceea ce unii dintre noi – care au incercat să gandească pozitiv, dar au obţinut rezultate negative – au inceput să constate: faptul că vieţile noastre nu sunt controlate de dorinţele sau intenţiile noastre conştiente. Dacă nu credeţi, faceţi calculele.
Subconştientul nostru controlează ce se intamplă, 95% din timp.
Subconştientul nostru controlează ce se intamplă, 95% din timp. Prin urmare, soarta noastră se află sub controlul programelor înregistrate, sau al obiceiurilor, care au rezultat din instinctele şi percepţiile căpătate in urma experienţelor noastre de viaţă. Programele cele mai puternice şi mai influente din mintea subconştientă sunt cele care au fost inregistrate la inceput. in timpul perioadei de formare – perioada extrem de importantă intre gestaţie şi varsta de şase ani – programele fundamentale care dau formă vieţii au fost inregistrate, observandu-i şi ascultandu-i pe primii noştri educatori – părinţii, fraţii şi persoanele din comunitatea locală.
Din păcate, aşa cum ne spun mereu şi psihiatrii, psihologii şi consilierii, o mare parte din ceea ce am invăţat atunci s-a bazat pe percepţii greşite, care se exprimă in prezent sub forma credinţelor limitatoare, prin intermediul cărora ne auto-sabotăm in permanenţă.
Majoritatea părinţilor nu-şi dau seama că acţiunile şi cuvintele lor sunt inregistrate, in mod continuu, de subconştientul copilului, care compilează o inregistrare a primelor experienţe de viaţă. Cand un copil mic este certat frecvent pentru că e rău, el nu inţelege nuanţa – respectiv, că este o condiţie temporară, asociată cu o faptă recentă. in schimb, mintea lui fragedă inregistrează afirmaţia ca o condiţie permanentă, care-l defineşte ca persoană. La fel se intamplă şi cu credinţele transmise, rostite sau nerostite, potrivit cărora copilul nu are merite, nu este suficient de bun sau de deştept, sau că este slab şi bolnăvicios.
Aceste afirmaţii nevinovate se descarcă direct in subconştientul copilului. Deoarece rolul minţii este acela de a crea coerenţă intre programele pe care le rulează şi viaţa reală, creierul generează, in mod inconştient, reacţii comportamentale corespunzătoare (sau necorespunzătoare), care asigură respectarea adevărului percepţiilor programate. Odată dobandite, programele subconştiente işi aplică, in mod automat, percepţiile sub forma unor realităţi false, ce modelează viaţa persoanei respective.
Haideţi să aplicăm acest exemplu, unei experienţe nefericite din viaţa reală. Imaginaţi-vă că sunteţi un copil de cinci ani, care are un acces de furie in magazin, pentru că vrea o anumită jucărie. Pentru a vă potoli ieşirea, tatăl se enervează şi spune ceva ce a auzit de la părinţii lui: „Nu o meriţi!” Consideraţi că au trecut 20-30 ani şi acum sunteţi un adult in faţa unei noi slujbe, care vă va oferi o răsplată financiară extraordinară.
Vă faceţi ganduri minunate despre viitor. Apoi, dintr-odată, greşiţi şi apar piedicile. Drumul către succes – care părea clar pană atunci – pare blocat acum. Ştiţi că aveţi capacitatea de a reuşi, dar brusc lucrurile iau o intorsătură nefericită şi comportamentul vostru devine nesigur şi neprofesional – lucru pe care potenţialul angajator il observă.
„Ce se intamplă?”, vă intrebaţi. Problema este că programele subconştientului sunt in conflict cu dorinţa conştientului. Deşi conştientul este pozitiv şi plin de speranţe cu privire la oportunităţi, mesajul inregistrat de la tatăl vostru – „Nu meriţi!” – programează in mod subversiv comportamentul subconştientului.
Ca şi in cazul persoanei hipnotizate, care incerca să ridice un pahar despre care i s-a spus că are o greutate de sute de kilograme, subconştientul vostru se angajează in comportamente de auto-sabotare, pentru a se asigura de faptul că realitatea este conformă cu programul – şi probabil că nici nu ştiţi că se intamplă astfel.
De ce? Deoarece programele automate sunt la conducere, in timp ce mintea conştientă este preocupată de alte ganduri, cum ar fi cum să cheltuiţi venitul suplimentar. Prin urmare, atunci cand mintea conştientă este angajată in altceva, ea nu observă comportamentele automate, care sunt generate de subconştient. Şi, pentru că subconştientul se ocupă de 95% din ceea ce facem, cea mai mare parte a propriului nostru comportament este invizibil pentru noi!
De exemplu, să spunem că aveţi un prieten, Bill, pe care-l cunoaşteţi din copilărie. Cunoscandu-l bine, pe el şi familia sa, vă daţi seama că, prin comportamentul său, se aseamănă foarte mult cu tatăl lui. Apoi, intr-o zi, faceţi o remarcă intamplătoare: „Ştii ceva, Bill, eşti exact ca tatăl tău”. Bill se trage inapoi şocat, indignat că aţi putea pană şi sugera un astfel de lucru. „Cum poţi să spui ceva atat de ridicol?”, intreabă el. Gluma este că toată lumea în afară de Bill poate vedea ca purtarea lui seamănă cu cea a tatălui său.
De ce? Deoarece cand Bill se angajează in programe comportamentale subconştiente, inregistrate pe cand era copil şi il observa pe tatăl lui, mintea sa conştientă este, in acelaşi timp, cufundată in ganduri. In aceste momente, programele subconştiente automate funcţionează fără a fi urmărite; prin urmare, ele sunt inconştiente.
Ca un alt exemplu cunoscut despre modul in care funcţionează comportamentul invizibil, imaginaţi-vă că sunteţi la volanul unei maşini şi in timp ce conduceţi, discutaţi animat cu un prieten aflat pe locul din dreapta. V-aţi implicat atat de mult in discuţie, incat doar mai tarziu, cand privirea revine la drum, vă daţi seama că, in ultimele cateva minute, nu aţi fost atent la şofat. Intrucat mintea conştientă era preocupată de conversaţie, maşina a fost condusă de pilotul automat al minţii subconştiente. Dacă vi s-ar cere să descrieţi ce aţi făcut in această perioadă, aţi spune: „Nu ştiu. Nu eram atent”. Aha! Asta e şi ideea.
Cand mintea conştientă este ocupată, nu observăm comportamentele programate in subconştient. Nu suntem atenţi! in consecinţă, cand viaţa nu se desfăşoară aşa cum am dori, rareori recunoaştem că am contribuit la propriile dezamăgiri. Deoarece nu suntem in general conştienţi de influenţa comportamentelor subconştiente, este normal să credem că suntem victimele unor forţe externe. Din nefericire, victimizarea devine o stare care se alimentează singură. Dacă ne percepem drept victime, funcţia creierului este să manifeste acest adevăr in realitatea noastră.
Ca victime, percepem că suntem neputincioşi in manifestarea intenţiilor noastre. Nimic nu este mai departe de adevăr. Baza de date a percepţiilor şi credinţelor programate in propriile minţi reprezintă un factor primar in modelarea vieţilor noastre. Vestea bună este că avem putere asupra conţinutului acestei baze de date. A deveni conştienţi de credinţele şi programarea noastră inconştientă este poarta către evoluţia spontană.
Bruce H. Lipton – Evoluţia spontană
